Lyon-ul în 24 de ore, între două trenuri de mare viteză: o invitație de a reveni

TIPĂREȘTE

Cum am povestit în serialul de acum câteva luni, plecarea la Lyon s-a făcut din Paris: o excursie scurtă, de douăzeci și patru de ore, pentru o prezentare la o conferință. Am dorit, cu ocazia acestei plecări, să leg plecarea spre Lyon cu un alt obiectiv turistic (Musee d’Histoire Naturelle) dar, în aglomerata Gare de Lyon, nu am reușit să găsesc “les consignes” adică boxele în care se putea lăsa bagajul, contra cost. Așadar, m-am mulțumit cu o vizită în Jardin des Plantes (pe care o revedeam pentru a treia oară). La fel ca și în urmă cu două luni, am remarcat că generația de copaci s-a schimbat (în anul 2000 erau mult mai bogați și mai umbroși, înseamnă că fie au fost “tunși”, fie sunt pur și simplu alții, noi :) ). Aici am regăsit vegetația cu un colorit mai puțin intens ca în luna aprilie 2015, dar am avut timp (nu prea mult, căci se făcuse frig și începuse să plouă) să mă uit mai cu atenție la exponate și la plăcuțe. Dintre toate, mi-a plăcut seria de plante folosite pentru vopsitul de altă dată al pânzelor folosite pentru îmbrăcăminte (foto).

În Gare de Lyon am găsit destule snack baruri care ofereau salate și sandwich-uri, de unde m-am aprovizionat și cu apă pentru drum: cum spuneam cu altă ocazie, trenul a plecat cu toate locurile ocupate, și am preferat să nu mă mișc de la locul meu, ocupându-mi timpul cu cititul.

Cele două ore până la Lyon au trecut fără de veste, și iată-ne mai întâi în gara centrală (Lyon Part-Dieu) și apoi în cea de-a doua gară, Lyon Perrache. Ambele sunt plasate central, dar eu am studiat înainte de plecare mijloacele de transport și am aflat că cea de-a doua gară este mai bine plasată pentru scopurile mele (mai aproape și de hotel, și de locul conferinței). Aici, ies destul de greu (nu este nici un indicator pentru turistul neștiutor :) ) pe partea pietonală a podului Gallieni, unde pot să admir Rhône-ul în toată lărgimea lui - și iată-mă deja ieșind de pe pod în zona circulată. Timpul este contorizat la fix ca să găsesc hotelul în maxim o jumătate de oră și apoi să prind programul de după-amiază al conferinței (în care susțin și prezentarea lucrării mele). Încadrarea în orarul strict nu se face fără stres: nu erau denumiri pe toate străzile și, deși aveam harta în mână, am depășit strada pe care trebuia să cotesc la stânga - și iată-mă întrebând prin magazine unde se găsește strada sau hotelul. În fine, găsesc și strada și hotelul (Comfort Suite Rive Gauche Lyon Centre, rue Chevreuil 31): o zonă cochetă, cu cunoscutele măsuțe stil bistro, plasate pe trotuar. Înțeleg, din această cazare rapidă, că am ales bine hotelul: colegii care au mai fost în Lyon m-au sfătuit să nu aleg un hotel de la marginea orașului, sunt mult mai slabe calitativ (știau ei de la conferințele trecute). Toată zona pare să fie de relaxare, iar Lyonul, scufundat într-o pace binevenită după frământarea Parisului.

Iau repede camera în primire și, în 15 minute, după o împrospătare rapidă, ies pentru a căuta din nou tramvaiul T2 (era cel care venea dinspre Gara Perrache) care urmează să mă ducă la campusul Universite Lumière de la marginea orașului. Mă descurc relativ repede cu automatele care vând bilete pe peron și urc în tramvai... dar ce tramvai! Privesc în jur cu regret, întrebându-mă dacă nu ar fi mai bine să fac eforturi să mă transfer la Universite Lumière :) - și așa sunt mult mai relaxați colegii francezi de aici decât noi... Tramvaiul e nou-nouț și sclipește de curățenie, scaunele moi și tapisate cu catifea verde, plus toate acele elemente care șed bine unui tramvai modern (accesibilitate și anunțuri ale stațiilor). Într-o jumătate de oră (timp în care vizionez și partea de est a orașului, din tramvai) ajungem la stația de la margine, de la campusul universității: la timp ca să îi prind pe participanți (inclusiv șase colegi de la mine din facultate) în pauza de cafea pentru sesiunile paralele următoare. Acestea decurg, în congruență cu climatul acestui oraș, în mod foarte constructiv și plăcut.

După finalul acestei prime zile a conferinței, cu o mare ușurare (pe care orice participant o simte după ce și-a prezentat lucrarea) am format un mic grup românesc și am pornit în explorarea Lyonului. Centrul istoric este în zona dintre Rhône și Saône, o zonă diferită față de cea a hotelurilor în care eram cazați. Pentru a ajunge aici, luăm din nou prietenosul tramvai T2, de la campusul universității până la capăt (la Gara Perrache). Ghidați de o colegă care a mai fost în Lyon la o bursă, trecem printr-o zonă verde, cu parcuri și fântâni, și ajungem la brațul Saône-ului: este foarte lat și are și cheiuri pe nivelul inferior, plasate lângă nivelul apei (chei de care profită câteva grupuri de studenți aflați la picnic, la fel ca cei pe care i-am văzut în Paris, pe malul Senei). Aflu, cu această ocazie, că podurile care traversează aceste râuri au nume de amirali și generali (podul Bonaparte, podul Lafayette, podul Wilson). În stânga, se profilează, pe un deal, o catedrală impunătoare (Notre-Dame de Fourvière, din câte pare să spună harta). Pe dealul acela se poate urca cu un funicular, spune ghida noastră ad-hoc: doi membri ai grupului speră să urce pe deal în seara aceasta, după ce vom face turul orașului și, bineînțeles, vom gusta ceva din specialitățile vestite ale locului.

De aici, ne îndreptăm spre piața Bellecour – o esplanadă lată în mijlocul căreia tronează statuia lui Louis XIV călare, înconjurat de zeități de piatră aflate la picioarele statuii impunătoare. După ce facem fotografiile de rigoare, trecem în partea opusă a esplanadei, către brațul Rhône-ului (unde facem alte fotografii – deși era prea frig pentru o seară de iunie) și apoi o luăm în jos spre străduțele pietonale cu restaurante. În drum spre un restaurant cunoscut de colegi, admirăm silueta catedralei Saint-Jean (acum închisă, era deja târziu). Restaurantul oferea plăceri mai degrabă pentru carnivori, așa că mie nu mi-a spus mare lucru... poate doar vinul roșu, care era într-adevăr bun. În fine, seara se termină foarte plăcut, și ne îndreptăm pe întuneric spre hoteluri.

Până a doua zi, am constatat că hotelul este unul acceptabil (a fost acceptabil și la preț) însă uneori mă întreb de ce se oferă facilități de self catering la unele hoteluri fără vase sau ustensile pe care să le folosești… nu aveam de gând să gătesc în timpul scurt petrecut acolo, dar nu văd rostul prezenței unor instalații de gătit în cameră fără echipament complet.

Partea a doua a conferinței decurge la fel de agreabil ca în prima zi și (lucru de remarcat atunci când este vorba de francezi), cu excepția unei prezentări neinteresante prin intermediul Skype (venită, cum altfel, din România). În continuare, tocmai când începuseră câteva lucrări de substanță din acest ultim panel al conferinței, a trebuit să ridic ancora și să mă retrag către city-guardul meu, tramvaiul T2, care m-a dus direct la gară… însă nu m-am urcat în tren înainte de a-mi face mie însămi promisiunea de a reveni în Lyon: un oraș interesant, cu istorie consistentă, cu o mulțime de obiective care merită văzute.

---

VIZUALIZĂRI: 2420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI