Cu vaporașul pe Saône

TIPĂREȘTE

Toate lucrurile bune vin în pereche, parcă așa a zis cineva. Sau dacă n-a zis-o nimeni, o zic eu acum. De ce? Pentru că Lyon are nu una, ci două seturi de perechi: prima formată de colinele Fourvière și Croix Rousse, cealaltă de apele care îl traversează și se unesc în capătul său sudic - Rhône și Saône.

Cu asemenea priveliști, spectacolul e garantat!

Pe Fourvière și Croix Rousse urcasem, ce-i drept cu funicularul, respectiv cu trenulețul turistic (vezi impresii, vezi impresii). Deci nu-mi mai rămânea decât să aprofundez problema apelor, ceea ce am și făcut într-o croazieră.

Turiștii și nu numai au la dispoziție mai multe variante de plimbare cu vaporașul:

■ Promenda Découverte - traseu pe Saône, spre nord, până la Île Barbe

■ Promenade Insolite: traseu pe Saône, spre sud până la confluența cu Rhônul și de aici în amonte de-a lungul Quai du Rhône

■ Promenade Lyon Autrement, croaziera făcută de noi: pe Saône în amonte până la un punct situat aproximativ pe aceeași latitudine cu Hôtel de Ville, apoi spre sud până la cartierul Confluence și vărsarea Saônei în Rhône

Durata: cca 1 oră. Tarife pentru cele trei variante: adulți 12,90 euro (11,90 euro la achiziția on-line pe lyoncityboat.com, unde se pot face rezervări și obține informații despre orar, care diferă în funcție de sezon); copii 3-10 ani 8 euro. Pentru posesorii de Lyon City Card biletul este inclus în preț.

■ Cap sur le Musée des Confluences – 15 euro, copii 7 euro – combinaţie croazieră de 35 minute cu vizită la Musée des Confluences

Există şi croaziere-restaurant, de grup, şcolare şi private, precum şi “billet duo bateau + bus” (25 euro, copii 10 euro) - combinaţie croazieră de 1 oră cu Lyon City Bus pentru 2 zile.

Se asigură comentariu în franceză și engleză și audioghid în alte limbi - germană, italiană, spaniolă, japoneză, portugheză, chineză și rusă.

Toate croazierele au ca punct de îmbarcare/debarcare Quai des Célestins, pe malul stâng al Saônei, lângă Passerelle du Palais de Justice.

Într-un review anterior menționam că Rhônul și Saône sunt traversate de 29 de poduri și pasarele (pe unele site-uri numărul precizat este de 31 sau 33). În fine, poate că cifrele nu sunt așa de importante... Mai demn de reținut, după părerea mea, este faptul că podurile aflate acum în picioare sunt relativ recente, cele mai vechi datând din anii 1830, și că aspectul lor nu este nici pe departe la fel de spectaculos ca al celor pariziene, accentul fiind pus pe funcționalitate și nu pe estetică.

În schimb, atât cheiurile Rhônului cât și ale Saônei sunt mărginite de pomi înalți și pe o distanță de peste 5 km pe ambele maluri se găsesc din loc în loc cafenele și mici scuaruri cu flori și bănci ce fac agrabilă orice plimbare pe jos sau cu bicicleta.

Revenind la Passerelle du Palais de Justice, se pare că un pod de lemn cu zece arce a existat pe acest amplasament încă din 1638. Distrus în 1778, a fost refăcut cu 12 barje, din care două plutitoare, la rândul său înlocuit în 1797 de un alt pod de lemn. În 1834 s-a construit o pasarelă pentru a face legătura cu Palatul de Justiție, care a fost parțial distrusă de naziști în 1944. Actuala lucrare, lungă de 136 m și lată de 4, datează din 1983.

Ne îmbarcăm, alături de alți cca. 20 de turiști, și avem parte de explicațiile competente ale unui tinere drăguțe, la fel de versatilă în engleză ca și în limba maternă.

Pornim în amonte, spre nord, admirând în stânga colina Fourvière cu celebra basilică iar în față Croix Rousse, și primul obiectiv asupra căruia ghida ne atrage atenția este statuia LʼHomme de la roche de pe malul drept al Saônei. Cine este acest personaj?

Jean (Johannes) Kleberger (1485-1546) a fost un negustor german cu afaceri prospere la Geneva și Berna, care și-a petrecut ultimii ani de viață în Lyon. Mare filantrop, a donat bani spitalelor și a ajutat mulți nevoiași. Așa l-a cunoscut pe Rabelais, care i-a menționat numele în ”Gargantua”. Albrecht Dürer i-a realizat portretul, expus acum la Viena în Kunsthistorisches Museum. În 1531, când ciuma făcea ravagii, Kleberger a participat cu suma de 500 de livre la cheta organizată de spitalul Hôtel Dieu pentru alinarea suferințelor celor năpăstuiți, câștigându-și renumele de ”le bon allemand”.

Recunoscător, orașul i-a ridicat după moarte o statuie din lemn, înlocuită în 1849 cu cea actuală, din piatră, sculptată de Bonnaire. Ea a fost amplasată într-o mică grotă, pe Quai Pierre Scize.

Pe malul stâng al Saônei depășim La Cannelle, un restaurant cunoscut pentru specialitățile caraibe, dar și pentru mica frescă în trompe dʼoeil, tehnică ce ne este deja familiară, și ajungem în fața unor clădiri cu cinci nivele zugrăvite în nuanțe discrete de galben.

Les Subsistances reprezintă unul din acele colțișoare lyonneze încărcate de istorie. Zona locuită în antichitate de meșteșugari a fost cumpărată în 1690 de Ordinul Buneivestiri fondat de sfântul François (Francisc) de Sales, care construiește pe acest loc mănăstirea Sainte-Marie-des-Chaînes, demolată după Revoluția Franceză. Ministerul de Război ridică aici, începând din 1840, depozite de grâne, mori și o fabrică de pâine, pentru ca în 1996 municipalitatea să decidă transformarea lor într-un ”laboratoire de création artistique” care adăpostește în prezent lʼEcole Supérieure Nationale des Beaux-Arts.

În același spirit al ”reinventării” unor spații istorice, Le Fort Saint-Jean, înălțat în scop defensiv la 40 m deasupra Saônei în 1636 și extins la jumătatea sec. XIX, a fost folosit între 1930-2000 de serviciile medicale ale armatei iar după 2000 găzduiește l'École Nationale des Finances Publiques. Vizavi, pe celălalt mal al Saônei, o clădire și-a păstrat funcția de cazarmă, în timp ce o parte din anexe au fost reabilitate în beneficiul unei școli de balet.

Traseul în amonte se încheie aici și vaporașul face cale întoarsă către Palais de Justice. Poreclit ”palatul cu 24 de coloane”, acest edificiu impunător în stil neo-clasic a fost construit între 1835-1847 după planurile arhitectului Louis-Pierre Baltard pe locul fostei ”maison de Roanne”, după numele canonicului care a locuit-o din 1173 până în 1209. După alipirea Lyonului la Franța, casa este cumpărată în 1343 de Filip VI și devine reședință regală iar după 30 de ani, sediul puterii judecătorești, intrând în conflict deschis cu reprezentanții bisericii, care o revendică. De-a lungul secolelor, clădirea trece prin mai multe restaurări, ultima finalizată în 2012, iar din 1995, după construirea noului Palat de Justiție în cartierul Part-Dieu, nu mai găzduiește decât o parte din secțiile tribunalului.

Pe chei, în fața sa și a pasarelei, a fost montată în 2013 o statuie înfățișând un bărbat care se poartă pe sine în brațe. Este intitulată ”The weight of one self” și este opera sculptorilor Michael Elmgreen și Ingar Dragset. Lucrarea, considerată a transmite un mesaj de mare actualitate, nu reprezintă, potrivit declarațiilor celor doi artiști, un erou sau un personaj ambițios, pornit să își atingă scopurile, ci omul modern în încercarea sa de a se salva pe sine.

Pe același mal dinspre Vieux Lyon, după ce trecem pe lângă Cathédrale Sain-Jean și Eglise Saint-Georges, despre care am relatat într-un alt review (vezi impresii), și mai apoi, vizavi, pe lângă Fresque des Lyonnais Célébres, descrisă în articolul dedicat cartierului PresquʼÎle (vezi impresii), în fața ochilor ne apare o clădire elegantă în stil maur, cu influențe medievale și italiene. Este Maison Blanchon, proiectată în 1855 de Pierre Bossan (1814-1888), fiu al orașului și arhitectul Basilicii Fourvière și al bisericii St-Georges. Bossan a repudiat această lucrare, considerând-o, la fel ca și Eglise St-Georges, o operă de tinerețe nereprezentativă, dar mie una mi-a plăcut, poate tocmai pentru că diferă substanțial de casele din jur.

Pe malul stâng al Saônei, pe Quai Tilsitt, La Grande Synagogue de Lyon, cu inconfundabila Stea a lui David, a fost construită în 1863-1864 după proiectul lui Adam Hirsch (1828-1913) pe locul unui fost depozit de sare. În prima parte a celui de-al Doilea Război Mondial, Lyonul a făcut parte din zona liberă de ocupația nazistă și a constituit un refugiu pentru multe familii de evrei francezi. În 1943 sinagoga a fost bombardată și grav avariată iar în vara lui 1944 rabinul și alți membri ai comunității au fost arestați și trimiși în lagărul de la Auschwitz. Lucrările de refacere a sinagogii au debutat imediat după eliberarea Lyonului, în septembrie 1944, iar astăzi ea este cea mai mare instituție religioasă, culturală și educațională iudaică din oraș, deservind cca. 40.000 de evrei.

De cealaltă parte a Saônei se înalță câteva clădiri înconjurate de vegetație. Formează Le domaine Don Bosco, care cuprinde un centru de studii, mai multe școli și licee de meserii, un hotel etc. aparținând Ordinului salezienilor, membrii Societății Sfântului François de Sales, întemeiată în 1859 la Torino de Sfântul Giovanni Bosco, renumit preot catolic și educator. Acest ”părinte și învățător al tineretului” a conceput noi metode de predare, încurajând copiii să-și dezvolte abilitățile personale și totodată să-și cultive compasiunea, înțelegerea și simțul civic, pentru a deveni ”citoyens responsables, actifs, critiques et solidaires”.

Încet-încet ne apropiem de punctul terminus al croazierei. Pe colina de pe malul drept al Saônei observăm lucrări de consolidare a terenului: așa cum am amintit într-un review, în zona aceasta pământul s-a surpat de multe ori, cu urmări dezastruoase.

Aspectul râului se schimbă și el treptat: ne intersectăm cu tot mai multe hoteluri plutitoare, dotate nu numai cu camere, ci și cu restaurante, săli de spectacole, piscine, cazinouri. Mulțumită lucrărilor de amenajare întreprinse începând cu anii 1830, Rhônul este navigabil din Lyon până la Arles și din Arles până în delta sa, cunoscută sub numele de Camargue, și o parte din acest traseu încântător, presărat cu multe porturi și portulețe pline de iahturi, am parcurs-o, rulând cu mașina pe maluri, în excursiile făcute în sudul Franței în 2008 și 2014.

În paralel, remarcăm și casele plutitoare, unele vopsite în culori țipătoare, altele înfrumusețate cu ghivece ce alcătuiesc adevărate mini-grădini. Mulți oameni aleg această variantă de locuit din cauza costurilor de întreținere mai mici.

Trecem acum pe sub Pont Kitchener-Marchand. În 1828, un oarecare avocat pe nume Hector Arcis de Chazournes finanțează construirea unui pod de lemn pe acest amplasament, înlocuit în 1849 de unul din piatră, consolidat în 1888. Actualul pod de beton datează din 1959, are 115,80 m lungime, două trotuare de câte 4,50 m lățime și un carosabil cu lățimea de 15 m. Statuia înfățișând un bărbat și o femeie - le Rhône și la Saône - ne anunță că nu ne aflăm departe de locul de împreunare a celor două ape.

Într-adevăr, peste câteva clipe ajungem în cartierul Confluence. Acest teritoriu situat în extremitatea sudică a PresquʼÎle a fost în mare parte ”smuls” apelor, împingându-se tot mai jos punctul de vărsare a Saônei, încă din anii 1770, grație inginerului Michel-Antoine Perrache și firmei sale. După construirea gării Perrache în 1846, zona se dezvoltă economic datorită activităților comerciale, industriale și portuare.

Începând din 1998 a fost pus în aplicare un proiect ambițios de sistematizare urbană ce se va derula până în 2028 și va transforma cartierul cu docuri, hale industriale și depozite într-o extensie a PresquʼÎle, un imens spațiu ultramodern, cu facilități de ultima oră pentru blocurile de locuințe și birouri. El va cuprinde și parcuri, săli de spectacole și alte amenajări destinate recreerii și divertismentului.

De pildă, fabrica de zahăr Sucrière, datând din 1930, una dintre puținele clădiri vechi din cartier rămasă în picioare, ”s-a reinventat” prin lucrări de restaurare și găzduiește acum expoziții, printre care Bienala de artă contemporană, precum și evenimente publice și private.

Marea majoritate a construcțiilor sunt însă noi iar arhitecții au conceput soluții futuriste pentru a le pune în valoare. Astfel, Jakob + MacFarlane au realizat în 2011 Le cube orange, un edificiu ortogonal cu aspect simplu, prevăzut cu o gaură gigantică ce asigură aerisirea și permite pătrunderea luminii. Aceeași casă de arhitectură a dat în funcțiune în 2015 Le cube vert, sediul Euronews.

În capătul fâșiei de pământ ”furată” Saônei se înalță cel mai reprezentativ edificiu din partea sudică a Lyonului: Le Musée des Confluences. Denumirea are o dublă semnificație, una pragmatică ce face trimitere la locul de întâlnire al Saônei cu Rhônul, cealaltă metaforică, sugerând influențele reciproce în relația omului cu natura și întrepătrunderea diverselor civilizații, acesta fiind și obiectivele declarate ale instituției specializată în istorie naturală și antropologie.

Proiectată în stil deconstructivist de agenția de arhitectură Coop Himmelb(l)aude și inaugurată în 2014, construcția impresionează prin forma aerodinamică, desprinsă parcă dintr-un film SF, impresie întărită și de culoarea argintie ce dă senzația de nor plutind pe cer, în timp ce cele două ”cocoașe” de pe acoperiș simbolizează colinele Lyonului - Fourvière și Croix Rousse.

Spre ele ne îndreptăm și noi acum, făcând cale întoarsă, după ce admirăm locul de vărsare al Saônei în Rhône, marcat prin balize. Înainte de debarcare aruncăm o ultimă privire spre Fourvière, vatra orașului, și spre Croix Rousse, cu al său amfiteatru roman.

Două milenii de istorie s-au scurs prin fața ochilor noștri în numai o oră.

Acesta e Lyonul!

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2724 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI