Jaipur orasul roz înflăcărat

TIPĂREȘTE

Astazi ma oblig sa scriu ultimul articol despre India. Sa inchei odata aceasta parte a vietii mele sa o pun la ad-acta si sa inchid pentru totdeauna sertarul. Pentru ca India imi sta pe suflet ca un bolovan… de cand am fost acolo vad toata lumea doar in negru - caut parca peste tot doar lucrurile negative si ma enervez foarte usor de orice ce nu este perfect oriunde m-as afla.

Si chiar daca amintirile despre India dor rau de tot – trebuie sa trec si peste asta

Deci sa revenim la Goa… dupa experienta ingrozitoare de la salonul de masaj am hotarat sa plecam spre Rajahstan. Am luat bilete de avion cu escala in Ahmedabad (unde aveam sa asteptam circa 4 ore) ca pe urma sa ajungem la Jaipur.

Jaipur este capitala si și cel mai mare oraș din statul indian Rajasthan din nordul Indiei. Numit si Pink City – orasul roz… da, de un roz înflăcărat…

Pentru ca in India e aproape imposibil sa circuli cu trenul - cu avionul este chiar o placere (am scris de asta si in articolul despre Bangalore). In Ahmedabad ne-au puricat rau de tot, veneam din Goa – statul unde merg drogatii si alcoholici… ceva de genul… ia veniti aici mai aproape sa va miros daca nu puteti a alcohol… aoleo… unde am ajuns aici? Ahmedabad este un oras unde religia de baza este pe langa cea hindusa si cea musulmana – o combinatie explosiva! Femeile toate imbracate in burca, barbatii de o nesimtire fara comparatie. Am indraznit din greseala sa ma alatur de ei la randul pentru barbati. M-au expulsat imediat aratandu-mi unde mi-e locul… alaturi de alte femei (toate infofolite din cap pana in picioare in burca, copii, batrani si handicapati).

Deci atentie in India peste tor unde se sta la coada sunt doua randuri – barbati si femei – doar ca la femei au acces si prioritate oricand batranii si handicapati (si in India un barbat nu se jeneaza sa intre in fata ta si sa te impinga la o parte) … dar sa nu deviez ca din nou am impresia ca incep sa fierb pe dinauntru.

Cand am ajuns in Jaipur era seara. De data asta am ales cel mai modern hotel din oras! Nu ma mai interesa sa fac economie- doream in sfarsit sa fac un dus si sa dorm intr-un pat unde sa nu am teama ca noaptea ma musca plosnitele. Hotelul Crown Plaza este situat la distanta destul de mare de oras – dar a fost exact de ceea ce aveam nevoie.

A doua zi soare! Dupa ce petrecusem cateva zile ploioase in Goa, Jaipur parea sa straluceasca – ne-am incumetat chiar sa luam un tuk-tuk pana in oras! Dar nici bine nu ne-am apropiat de orasul vechi ca harmalaia, mirosurile, praful ne-au acaparat din nou.

Deci oricine se așteaptă sa gaseasca în capitala Rajasthanului un oras romantic de basm în roza va fi dezamăgit. Orasul roz era atat de prafuit ca cladirile pareau involburate in ceata (acum imi doream o ploaie torentiala care sa spele strazile de acest praf greu respirabil). Daca nu asi fi stiut ca ploaia doar va transforma praful intr-o mocirla si mai gretoasa.

Palatul Hawa Mahal denumit si palatul vanturilor, aceea minunata constructie pe care o vazusem in sutele de fotografii pana acum se afla in mijlocul orasului direct pe marginea celei mai imbacsite strazi. Am coborat, am facut si noi niste fotografii care au iesit la fel de frumoase ca si cele din reviste, pentru ca pe o fotografie nu se transmite nici mirosul si nici galagia din jur. Eu auzisem ca a ramas doar fatada din acest palat dar nu este adevarat – se poate intra si vizita si din interior – ceea ce va recomad si voua. Clădirea chair daca nu mai este mobilata mai are si acum incaperiile ce au a servit femeilor din harem pentru a urmări viața colorată de pe străzile din Jaipur, fără a fi văzute. De prin geamurile minuscule am aruncat si eu o privire peste harmalaia de pe strazi si m-am simtit cumva ocrotita si in siguranta – va spun sincer ca nu asi mai fi plecat de acolo.

In Jaipur poti cumpara un bilet combinat care este mult mai ieftin decat daca cumperi bilete de intrare separate si este valabil pentru Hawa Mahal, Jantar Mantar, Albert Hall, Nahargar și Palatul Amber.

Jantar Mantar este un observator cu o colecție de instrumente astronomice arhitecturale. Maharajah Jai Singh II a construit acest observator între 1727 și 1734. In interiorul acestui observator ai nevoie de ghid pentru a intelege exponatele. Observatorul constă din 14 structuri proiectate conform criteriilor astronomice. Acestea includ măsurarea timpului, prezicerea eclipselor, observarea orbitelor planetare și determinarea altitudinii și declinării astronomice

In muzeul Albert Hall fotografiatul era interzis... cu aparat de fotografiat, dar nu cu telefonul celular (probabil ca pe vremea cand a iesit aceasta lege nu existau inca telefoane mobile) asa ca toti indienii faceau poze de zor cu telefoanele mobile (ceea ce am facut si noi).

Am urcat sus la Palatul Amber pe jos, cu masina era imposibil ( drumul total blocat ) si pe elefanti nu aveam nici un interes sa o fac – preturile fiind dupa parerea mea o nesimtire fata de turisti. Sus in palat imbulzeala mare – am avut ghinion ca era zi festiva. Palatul este construit ca un labirint si unele coridoare si camere de-a dreptul claustrofobice mici, inguste si in ziua cand am fost noi acolo si extrem de sufocante. Aerul prafuit se incinse de la caldura de afara. Ultimi metrii i-am parcurs aproape in fuga...iesind din nou la aer mi-am adus aminte de palatul din mijlocul lacului pe care doream neaparat sa-l vizitez. Soferul nostru de taxi...nu si nu ...ca sa nu mergem acolo. Se vedea pe el ca se jeneaza cand incerca sa ne explice de ce...cand am ajuns la marginea lacului in mijlocul caruia plutea palatul de apa am inteles de ce...nu mai era palatul din mijlocul apelor ci din mijlocul unei groape imense de gunoi. La margine se balaceau niste porci – si eu zic mai in gluma ...o, acum un porc la rotisor ...dar soferul indignat imi raspunde ...porci nu mananca decat oamenii din casta celor de neatins asa numitii „untouchable” si imi arata cateva baraci de carton la marginea lacului unde locuiau ei...deci porcii cum s-ar zice se balaceau in ograda lor. Am incercat sa ma apropii sa fac cateva poze dar mirosul de gunoi dospit la soare nu mi-a permis – in momentul acela am crezut ca mor de greata.

Spre seara cand sa ne intoarcem la hotel observam ca orasul se pregateste de festivitate. Era ziua festiva numita Dussehra care este probabil cel mai popular festival din India si se sarbatoreste cu muzică, dans si foc. Da ati citit bine, aici in acest oras unde nu a mai plouat de zeci de zile si totul era uscat si prafuit oamenii se pregateau sa construiasca niste papusi imense care la miezul noptii vor fi aprinse si vor devenii ruguri imense. (ceva asemanator cu burning man din america – probabil ca ei s-au inspirat de aici). Rugamintile mele fierbinti de a ramana in siguranta in camera de hotel au ramas fara succes. Sotul meu m-a amenintat ca merge singur daca nu vreau sa-l acompaniez asa ca decat sa nu pot dormii facandu-mi ganduri daca mai traieste sau nu – m-am hotarat (mai mult de nevoie) sa merg cu el.

Am facut experienta ca dupa cateva saptamani petrecute in India devii la fel de ignorant sau chiar asi spune cu tentinde suicidare si se parea ca pe el deja l-au acaparat aceste sentimente.

Am luat un tuc tuc pana in apropiere de „locul sacru” unde erau expuse deja papusile – defapt un stadion de fotbal plin plin plin cu oamenii (barbati, femei, copii batrani) care cantau si dansau. Stadionul era ingradit cu gard de sarma si eu aproape ca am facut atac de panica cand era vorba sa intram. Sotul vazandu-mi privirea înspăimântata mi-a promis ca ramanem in afara stadionului. Ne-am urcat pe niste pietre in apropere si astfel aveam o vedere buna peste multimea de oameni vazand si spectacolul ce se desfasura in interior. A aparut un preot si cativa barbati imbracati in costume traditionale cu fetele machiate frumos colorate. Dupa ce au binecuvantat multimea au iesit din stadion si au trecut direct pe langa noi asa ca am fost binecuvântati si noi. Intretimp dadusera foc papusilor si focurilor de artificii. O galagie infernala care iti facea sa-ti sara timpanele. Focul s-a stârnit atat de tare ca trecuse din greseala pe balasoarul de copii aflat in apropiere… sa fugim de aici cat mai repede- pana nu iese cu morti si raniti. Sotul meu vazand ca nu mai e gluma si ca intradevar se poate termina urat e tot m-a luat de mana si ne-am strecurat cat de repede posibil printre localnici care de neinteles se imbulzeau si mai mult sa fie cat mai aproape de flacari.

Am alergat ca nebunii – se auzeau tipete si mirosul de fum devenea din ce in ce mai puternic.

Cand am ajuns in hotel am deschis laptopul si am cumparat bilete de avion pentru a doua zi – directia Thailanda.

In aeroport am avut cele mai mari emotii din viata mea – eram suspecti ca paraseam India asa dintr-o data. De ce? Care este motivul?

Eu ce sa zic ? – I am sick! raspund eu – If you are sick you cannot go on a plane… oh. no, not really ill raspund eu I AM SICK OF INDIA!

---

VIZUALIZĂRI: 1898 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI