Jaipur - orasul roz

TIPĂREȘTE

Jaipur - orasul roz

… oras care la inceput a fost gri, dar la sfarsitul secolului trecut, cu ocazia vizitei printului Albert, a fost vopsit in roz in semn de bun-venit. Un fel de roz, mai mult caramiziu, mai inchis, dar in fine, sa-i zicem roz…

Capitala a regiunii Rajasthan din vestul Indiei, intr-o zona desertica, orasul este destul de nou, fiind construit acum vreo 300 de ani dupa niste planuri care, spune legenda, au respectat indicatiile din veda (vedele-cartile sfinte ale hindusilor) care se ocupa de spatiu, arhitectura, amenajare, cu stricta respectare a proportiilor. Portile initiale de intrare in oras se folosesc si astazi si separa diversele parti ale orasului. Pana atunci, capitala regiunii se afla la Amber, fort pe care l-am vizitat calare pe elefanti (pe bune!!) si despre care zic olecut’ mai jos. Oras al victoriei (Jaipur chiar asta inseamna) -dar sa nu ma intrebati victoria cui asupra cui, este un oras tare colorat, pitoresc, impresie intarita si de faptul ca de-abea ajunsesem in India si inca nu ne obisnuisem cu pata de culoare pe care o reprezinta aceasta tara. Un oras cu multi mici mestesugari, in care se pastreaza mult traditia de a lucra manual haine, pielarie, ceramica smaltuita si chiar bijuterii cu pietre pretioase.

Ne-am cazat in hotelul Trident, un hotel f bun, de 4 stele, cu o camera mare care dadea spre o gradina superba, cu o piscina in curtea interioara de care, din pacate, n-am putut profita pt ca n-am avut timp, cu un restaurant si un bar tare bine garnisite si un personal perfect instruit (una din primele surprize placute de la sosirea in tara - wm, sa fac review separat cu hotelul?).

In prima zi, am facut un tur al orasului, care dupa cum spuneam, neobisnuita fiind inca cu “exotismul” locului, m-a lasat cu gura cascata (vezi poze- nu cu gura mea cascata, ci cu strazile din Jaipur), am vizitat asa, de “deschidere” a apetitului, un templu hindus, de remarcat la iesire svastica pe care am si fotografiat-o; din pacate, acest simbol, cel mai cunoscut si sfant simbol non-cuvant in hinduism (preluat apoi de jainism si budism), care este de altfel un simbol aducator de pace si noroc, este mult mai cunoscut prin conotatia sa negativa care ne duce cu gandul la atrocitatile nazismului, si este mare pacat ca e asa, dar in timp, poate ca svastica isi va recapata meritele. La intrarea in templu, bineinteles ca a trebuit sa ne descaltam (noroc ca aveam acei “papucei” de punga de care v-am spus deja) si nu am avut voie sa facem poze in interior.

Din oras, de remarcat Palatul Vanturilor, un adevarat simbol al orasului, de fapt doar o splendida fatada, cu peste 150 de ferestre prin care femeile din harem, hai sa le spunem frumos doamnele de la palat, priveau spectacolul strazii fara a fi vazute.

A doua zi, am pornit spre fortul Amber, la cca 10 km de Jaipur, fosta capitala a regiunii, construit de-a lungul a doua secole, 16 si 17, de cativa imparati moguli (n-o sa va plictisesc cu multe amanunte demne de ghiduri de renume) destul de devreme, iar draga noastra ghida a avut dreptate si, in ciuda protestelor noastre, ne-a incolonat dis-de-dimineata ca pe niste scolari, ca sa fim printre primii la mult-asteptata plimbare cu elefantii de la fort. Si bine a facut!!

Zic bine a facut pentru ca sunt f multe grupuri de turisti si, evident, cu cat ajungi mai tarziu, cu atat stai mai mult la coada. La fortul Amber se ajunge urcand dealul calare pe un elefant, se urca doua persoane pe un fel de “podium” si bineinteles, nu stai “calare”, ci cu picioarele intr-o parte. Pe elefantica noastra o chema Leila :) . Cum te sui? Urci niste trepte si apoi de pe un fel de podium, ei aducandu-ti elefantul langa tine, tzup pe el, ei, nu e chiar prea complicat, desi la inceput pare. Mai complicat a fost cand Leila a inceput sa urce panta spre intrarea in fort, in stanga era curtea exterioara, lacul etc (vezi poze), iar prin dreapta, spre zid, coborau elefantii fara turisti. Ei bine, elefantul urca lent, dar leganat, asa ca ne apleca ba cu spatele spre zidul fortului, ba cu fata spre “hau”. Desi te stiai oarecum safe, totusi senzatia era de “aoleu, Leila mama, ia-o mai usor”. In sfarsit, aproape ajungem sus, in curtea interioara, nenea “soferul”elefantului ne ia la sentiment, ”stiti, e fetita, o cheama Leila, si Leila mananca muuuulte banana, tre’ sa-mi dati bani”, ca de fapt aici voia s-ajunga, i-am dat ceva, nu mai stiu cat, Manu ne avertizase ca va cere dublu fata de cat se da de obicei, iata-ne si ajunsi sus. A, sa nu uit, pe masura ce urcam eram urmariti de pe ziduri de diversi paparazzi locali, care se chinuiau de mama focului sa ne faca poze calare pe elefanti strigandu-ne “Eu sunt John! Cel mai bun fotograf de aici!! ” samd, si, la final, se chinuiau si mai tare… sa ni le vanda.

Fortul, vizibil construit in etape, aminteste de maretia acelor vremuri prin bogatia lucrarilor, migala din “palatal oglinzilor” cu ai sai pereti incrustati cu modele din oglinda fiind deosebita, palatele ci coloane fiind de asemenea impresionante, f frumos, vezi poze.

De coborat, se coboara spre parcarea autocarelor cu niste SUV-ulete mici si vechi, un fel de ARO mai inghesuite, nu ne deranja, o luam ca atare, facea parte din pitorescul locului. Surpriza a fost aparitia lui John (de fapt a John-ilor, ca erau multi) cu un teanc de poze gata printate, nici nu stiu cum de se misca atat de repede, deh, viata e grea in India, tre’ sa te descurci de mic. Le-am dat reject din prima, dar credeti ca am scapat de ei?!... Nici vorba, cel mai perseverant ne-a urmarit cu o motocicleta (care nu stiu cum nu se dezmembra) vreo cativa km, ne striga, venea in paralel cu noi, evident ca pana la urma i-am cumparat pozele.

La intoarcere in Jaipur, am vizitat CityPalace, resedinta familiei regale din Jaipur, pazita de niste strajeri tare decorativi, dar tare greu de prins in poza, cum te vedeau cu aparatul spre ei, se intorceau semeti cu spatele (bine, asta am observat cam la toata lumea, probabil s-au saturat si ei de turistii care ii pozeaza de zor, ca pe maimute, mai mult succes ai cu amaratii, le dai un banut si-i faci fericiti- trist, dar adevarat). Muzeul palatului, merita vizitat, adaposteste o colectie minunata de manuscrise, textile, arme, nimic plictisitor.

In apropiere exista un absolut remarcabil observator astronomic, construit in secolul 18, intins pe o suprafata destul de mare, cu niste instrumente incredibil de precise, ne-au facut niste demonstratii impresionante-puteai sa spui in ce zi a anului esti si ce ora cu mare precizie si multe chestii de genul asta. Sunt 16 instrumente despre care chiar imi pare tare rau ca n-am retinut la fiecare in parte ce face, era cate unul, pe langa astea de care v-am spus, dedicate fiecarei zodii (bineinteles ca toti ne-am inghesuit langa zodia noastra sa ne pozam ca japonezii), stiu doar ca explicatiile au fost f interesante. Erau si doua ceasuri solare, cu grade diferite de precizie, unul cu eroare de vreo 2 minute, altul de vreo 15 (spun “vreo” pt ca realmente nu am retinut exact, cantitatea de informatie din ziua aia mi-a depasit limita, ce sa-i faci, circuitele astea sunt pentru culti :) sau pentru cei care vin cu camera si filmeaza 24 din 24).

De povestit din Jaipur… ce sa spun, spectacolul strazii este absolut fabulos, ca peste tot in India, oameni, camile, elefanti, “brutarii” ambulante (vezi poza), tarabe pe jos, celebrii “dresori” de serpi, vanzatori ambulanti de de-toate… Langa hotelul nostru, un remarcabil hotel de 4 stele, elegant si bine intretinut, la 2 m se afla un teren viran pe care dormeau linistiti elefanti si (probabil) stapanii lor homelessi fara griji. Imagine de-a dreptul tipica pt India-lux langa saracie lucie…

Vis-à-vis de hotelul nostru se afla Jalmahal, un mic palat in mijlocul unui lac. Nu stiu prea multe depre el, dar imaginile sunt f frumoase.

Seara la hotel, o cina buna continental-indiana, apoi un cocktail pe terasa la povesti dupa o zi minunata… Viata pare frumoasa, mai ales daca nu esti bastinas… Cu exceptiile de rigoare: in restaurant stau si-mi clatesc ochii cu un tanar cuplu de indieni, ea absolut superba, cu un sari al carui pret m-am lamurit ulterior ca batea mia de dolari si cu niste diamante roz deosebite pe degete, era atat de frumoasa si luminoasa, incat nu-mi puteam lua ochii de la ea...

Tot pe terasa au venit si niste vanzatori ambulanti, mai de soi, agreati de hotel, care vindeau papusi fabricate manual, imbracate in costume locale; ne-au dat si o mica reprezentatie (papusile erau gen marionete), tare dragut, ei, normal ca am luat si noi (desi ma gandeam ca e doar prima zi si in ritmul asta...)

A doua zi urmeaza sa plecam inspre Agra. Gandurile noastre se indreapta bineinteles spre marea intalnire cu TajMahal, programata chiar de 8 martie. Despre asta, in episodul urmator (sper cat mai repede!)

---

VIZUALIZĂRI: 5265 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI