ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.12.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
OCT-2024
DURATA: 2 zile
Prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Jaipur ziua a doua

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Citatul zilei, proverb indian- Regii trăiesc pe socoteala ţărilor, medicii pe socoteala bolnavilor, negustorii pe a clienţilor, învăţaţii pe a proştilor.

 După ce am luat micul dejun am plecat la drum să descoperim o parte din obiectivele turistice ale orașului. Prima oprire am făcut-o la Hawa Mahal sau palatal vânturilor în traducere liberă! Acest palat a fost construit în anul 1799 de către maharajahul Sawai Pratap Singh. Acesta făcea parte din palatul orașului și avea o funcție foarte importantă și anume de zenana adică era un loc unde se adăpostea haremul maharajahului.

De afară are o formă de fagure de albine sau după alții de coadă de păun. Palatul are o mulțime de camere cu geamuri mici (953), făcute special pentru ca femeile din harem să nu se plictisească. Ele putea observa viața cotidiană, tumultul orașului fără ca ele să fie văzute de pe stradă. Nu trebuia să vadă omul de rând ce comori are acolo ascunse maharajahul!

Palatul are cinci nivele și este construit din gresie roz. Curentul care se face în încăperi pentru a avea fetele un loc mai răcoros  i-au dat și numele acestui palat. Interesant că accesul la cele cinci etaje ale palatului nu se face normal pe scări ci pe rampe de acces.

Prin Jaipur sunt foarte multe obiective turistice frumoase, care merită să fie vizitate. Normal că pentru aceasta trebuie alocat un timp mai generos, traficul fiind de multe ori înfiorător. Următorul obiectiv pe care urma să-l vizităm era cel mai important din zonă și anume Amber Fort. Pe drumul spre el am trecut pe lângă un lac. Chiar în mijlocul lacului se afla Jalmahal un palat ce arată în poze foarte bine. Nu se poate vizita decât cu barca așa că ne-am mulțumit să facem poze de la distanță!

Drumul nostrum a continuat printr-o pădurice. Apoi după vreun sfert de oră am poposit la poalele fortului. AColo m-a luat în primire un îmblinzitor de șerpi ce avea o foarte frumoasă cobră!

De acolo aveam două variante să urcăm la fort. Una era călare pe elefanți și a doua cu un mini jeep. Mai era și a treia să urcăm per pedes, dar trebuia să mănânce și gura lor ceva! Cum pe elefanți am declarat că nu mă mai sui, am ales variant cu jeep-ul. Am dat de un șofer tare simpatic, un șofer ce ne-a făcut să ne simțim foarte bine. Ne-a pus muzică la maxim, ce mai era stăpânii șoselei pe-acolo.

Acest fort magnific cuprinde un complex extins de palat, construit din gresie galben pal și roz și marmură albă și este împărțit în patru secțiuni principale, fiecare cu propria curte.

Cu elefantul se intră în Fortul Amber prin Suraj Pol (Poarta Soarelui), care duce la Jaleb Chowk (Curtea Principală), unde armatele care se întorceau de la război își arătau prada de război populației. Femeile puteau vedea această zonă de la ferestrele voalate ale palatului.  Noi am ajuns acolo cu mașina si am intrat prin Chand Pol (Poarta Lunii) din partea opusă a Jaleb Chowk.  

De la Jaleb Chowk, o scară impunătoare duce la palatul principal. Acolo am făcut multe poze apoi am mers pe treptele din dreapta, care duc la micul templu Siladevi, cu ușile sale superbe de argint cu lucrări  în relief.

Întorcându-ne pe scara principală am urcat și am dat de  a doua curte  la Diwan-i-Am (Sala Audienței Publice), care are un dublu rând de coloane, fiecare acoperită de un capitel în formă de elefant și zăbrele. galerii de mai sus.

Apartamentele maharajului sunt situate în jurul celei de-a treia curți. Noi am  intrat prin fabulosul Ganesh Pol, decorat cu frumoase arcade cu fresce. Jai Mandir (Sala Victoriei) este remarcată pentru panourile încrustate și tavanul cu oglinzi multiple. evident aici am oprit și am făcut multe poze.  Panourile sculptate în relief din marmură din jurul sălii sunt fascinant de delicate și ciudate, ilustrând insecte asemănătoare desenelor animate și flori sinuoase. Vizavi de Jai Mandir se află Sukh Niwas (Sala plăcerii), cu o ușă din lemn de santal cu incrustații de fildeș și un canal care odată transporta apă rece chiar prin cameră. De la Jai ​​Mandir am admirat  vederi frumoase de la meterezele palatului peste pitorescul lac Maota de mai jos.

Zenana (camerele izolate pentru femei) înconjoară a patra curte. Camerele au fost concepute astfel încât maharajahul să poată începe vizitele sale nocturne în camerele respective ale soțiilor și concubinelor sale fără ca ceilalți să știe, deoarece camerele sunt independente, dar se deschid pe un coridor comun. N-aș putea spune că nu le plăcea viața maharajahurilor ăștia.

Pe aici erau o mulțime de miri cu fotografii după ei! Miresele fără excepție erau foarte frumoase, iar mirii pesemne foarte bogați! Nu am ezitat să ne băgăm și noi în câteva poze de-ale lor spre aducere aminte și pentru noi, dar și pentru ei.

Cam asta a fost vizita la Fortul Amber pe o căldură sufocantă! Acum și-a intrat în rol micul ghid șpăgar, care ne-a dus la o mulțime de magazine foarte scumpe ca să-și tragă și el ceva comision. Am vizitat ateliere de sari, de covoare, bijuterii și chiar un magazine cu haine de piele. Pe mine deja mă luase capul, dar colegii de călătorie erau pur și simplu entuziasmați.

Apoi am mers să luăm prînzul la un restaurant local recomandat de ghid. Acest restaurant chiar a fost ok am mâncat foarte bine aici. Am stat la o terasă și am găsit și bere la liber , așa că am fost foarte mulțumiți.

Când am ajuns în centru pe strada cu Hawa Mahal am cerut să coborâm din microbuz. Împreună cu noi nu a mai coborât decât un băiat. Am dat iama prin magazine și am găsit aceleași produse la un sfert de preț. Am făcut cumpărături pentru acasă. Am intrat și într-un restaurant să mâncăm. Am trait o experiență indiană adevărată printre localnici! Ciudat la localul care era gol, ne-au dat o masa într-un separeu , ca să nu ne vadă ceilalți clienți cu băutură! Beam și noi cite o bere nu altceva! Berea nu este interzisă de religia lor, dar nu este recomandată, majoritatea fiind vegani.

Seara ne-am întânit cu elefanții, săracii, care veneau de la Amber Fort după o zi grea de muncă! Asociațiile vestice de protecție a animalelor nu recomandă serviciile lor pentru că sunt chinuiți. Sunt total de accord cu ei, dar așa își câștigă mâncarea de mii de ani. E ușor să criticăm din fotoliu, realitatea este mult mai crudă!

La întoarcerea spre hotel am luat un tuc-tuc. Ne-a dus destul de rapid în siguranță, dar ne-am învârtit vreun sfert de oră pe străduțele din jurul hotelului, până l-am găsit.  

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 29.12.24 17:21:40
Validat / Publicat: 29.12.24 18:25:00
INFO ADIȚIONALE
  • Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.

VIZUALIZĂRI: 193 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 o pereche de miri
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

Michi
[30.12.24 09:19:30]
»

@robert: Doamne ce interesant scrii şi câtă atenţie dai la forma de prezentare cu video clipuri, citate, text şi poze deosebite! Asta este o formă de respect pentru tine însuţi şi pentru noi. Aştept să termini serialul şi să-l citesc cap-coadă, poate mi-o rămâne ceva, măcar ca impresie generală. 30 de ani să fi avut mai puţin şi alături soţul şi ne-am fi mobilizat şi noi, nu numai în India dar şi în alte destinaţii exotice care se postează în ultimul timp pe AFA

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robertAUTOR REVIEW
[30.12.24 16:20:43]
»

@Michi: săru mâna! Mulțumesc frumos pentru aprecieri! Multă sănătate vă doresc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Michi
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Jaipur:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2025 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053699970245361 sec
    ecranul dvs: 1 x 1