Strada Ștefan cel Mare

TIPĂREȘTE

Îmi serbez micul meu jubileu prin muncă ????, întorcându-mă la genul de „fotoreportaj” cu care mi-am început activitatea pe aici. Anul trecut, prin aprilie, profitând de timpul câștigat în urma trecerii vieților noastre în online ????, am încărcat un prim articol în care prezentam locul preferat de plimbare al locuitorilor din Aachen. Îmi propun acum să spun câte ceva despre locul preferat de plimbare al ieșenilor; fotografiile sunt făcute în ultimele două-trei luni, în timpul ieșirilor (ritual săptămânal) pe strada de fală a orașului, Bd. Ștefan cel Mare.

Nu de mult timp a apărut în presa locală un articol despre șantierul arheologic deschis astă vară în coasta Școlii „Gheorghe Asachi” ziaruldeiasi.ro/stiri/ves ... ni--308262.html. În esență, descoperirile reconfirmă ceea ce deja se știa: așa numitul Platou de aur a fost locuit încă de acum 5000 de ani, iar prezența oamenilor aici a fost neîntreruptă în ultimii 700. Practic, promontoriul sudic al acestui „pinten” al Dealului Copou este punctul de unde a pornit istoria Iașului.

Dealul Copou de scurge lent către lunca Bahluiului, formând o terasă de vreun kilometru pătrat, mărginită de străzile Ștefan cel Mare (la vest), Anastasie Panu (la sud), Elena Doamna (la est) și Independenței (la nord). Acest perimetru este bine individualizat de râpele abrupte care caracterizează „prăbușirea” terasei către lunca Bahluiului (la vest și la sud) și către valea Cacainei (la est; acum pârâul nu se mai vede, e canalizat și curge pe sub Bd. Tudor Vladimirescu), precum și de pantele Copoului, care efectiv îți scot sufletul (la nord).

Orașul s-a extins, începând din sec. XIV, dinspre sud către nord, ajungând să ocupe întreaga terasă prin sec. XVIII. Cam toate vechile monumente ale Iașului aici pot fi găsite, așa cum se poate observa și pe harta în relief aflată pe un perete de lângă Primărie (P30); ca regulă, cu cât o construcție istorică este mai la sud, cu atât e mai veche. Iar axul de-a lungul căruia s-a dezvoltat orașul este Ulița Mare, actualul Bd. Ștefan cel Mare.

Acesta pleacă din fața Palatului și se oprește în Piața Unirii, unind cei doi poli ai urbei: bătrâna Curte Domnească și Kilometrul 0 al Iașului modern. Înfățișarea bulevardului s-a schimbat permanent de-a lungul vremii, în bine sau nu – aici fiecare poate avea propriul punct de vedere. Față de orașele din Ardeal sau chiar față de București, Craiova, Constanța, intervențiile asupra centrului istoric au fost masive și s-au întins de-a lungul întregii perioade comuniste, până în 1990 și chiar după.

Unele dintre ele aveau rădăcini în viziunea urbaniștilor de dinainte de 1900. Altele au fost urmare a unor evenimente istorice sau naturale: cutremure (1940,1977), bombardamente (1941,1944). Și altele au fost arbitrare, motivate - de exemplu - de dorința de a „ascunde” biserici sau de a înlocui „clădiri burgheze insalubre” cu blocuri de locuințe pentru clasa muncitoare.

În a doua jumătate e sec. XIX, Ulița Mare era o stradă strâmbă, care șerpuia printre clădiri de tot felul: biserici și mănăstiri; edificii publice; locuințe boierești care, la acel moment, aveau deja un veac sau mai bine; spații de locuire în comun, atunci de dată recentă, pentru noua pătură mijlocie în formare; dughene ale negustorilor etc. Urbaniștii vremii au dorit „îndreptarea” cursului străzii și lățirea ei, pentru a crea o axă sud – nord a orașului, ce urma a fi continuată de Str. Al. Lăpușneanu și de Bd. Copou.

Atunci au fost dărmate zidurile și clopotnița Mănăstirii Trei Ierarhi (P62), au fost făcute exproprieri și au fost refăcute și aliniate fațadele clădirilor (P63, P66-P67), s-a plănuit o legătură vizuală între Teatrul Național și Mitropolie (proiect pus în practică în anii 1970, când s-au făcut demolări pentru actualul parc). Imagini și date despre cum arăta bulevardul înainte de data celui de-al doilea război mondial se pot găsi în lucrarea lui Sorin Iftimi & Aurica Ichim – Strada Ștefan cel Mare Iași, Memoria monumentelor academia.edu/31168923/Sor ... oSwT0LbjKj5kO-4 sau în frumoasa carte a lui Ion Mitican – Ulița Mare din demult uitate vremuri.

Următoarea etapă a rectificării bulevardului a fost realizată prin 1960, când s-a finalizat un alt vechi proiect: crearea Străpungerii Ștefan cel Mare (P69-P70). Vechiul curs al străzii se curba în dreptul Casei Modei, urmând actuala Str. 14 Decembrie 1989 către Piața Cuza-Vodă (apropo, Revoluția din 89 a început la Iași adevarul.ro/locale/iasi/a ... 5f60/index.html). Noua străpungere permitea ca Palatul Culturii să fie vizibil, drept capăt de perspectivă, din vârful Copoului, întregind astfel axa Nord-Sud, lungă de cinci kilometri, cu care se mândrește orașul. O imagine aeriană a acesteia poate fi admirată în spectaculoasa P61.

CE VEDEM PE ȘTEFAN CEL MARE?

Voi spune pe scurt care sunt principalele obiective și invit pe cei interesați să afle mai multe citind, de exemplu, turistiniasi.blogspot.com ... e-si-sfant.html sau căutând pe Wikipedia sau aiurea date despre fiecare.

Începem din fața Palatului Culturii (P1), care stă pe locul vechii Curți Domnești. Ulița Mare ajungea până în locul unde acum se află statuia lui Ștefan cel Mare; Piața Palatului a fost creată doar de vreun veac și jumătate. Întorcându-ne cu spatele la Palat, în dreapta vedem Biserica Sf. Nicolae Domnesc (P3), ctitorie a lui Ștefan cel Mare de la 1491. Ce-i drept, admirăm nu biserica lui Ștefan, ci o „reinterpretare” a acesteia de la 1900, datorată arhitectului casei regale a României, André Lecomte de Noüy. (O copie a sa găsim și în București, în Parcul Carol: Biserica Cuțitul de Argint.) Înspre Hotelul Moldova se vede un fragment din vechiul zid de incintă al mănăstirii și, nu departe, găsim blazonul familiei Roznovanu (P2), care până către 1900 împodobea clădirea actualei primării.

Aproape de biserică se află Casa Dosoftei (vezi impresii), singura construcție istorică ce a supraviețuit dintr-un întreg cvartal care acum este ocupat de Casa Pătrată (P4), fostul sediu al Comitetului Central Iași (Ion Iliescu a „domnit” aici vreo zece ani). Clădirea este plăcută ochiului și datează din 1964-1969; după același proiect s-a construit, ulterior, Casa Pătrată din Constanța.

În dreptul casei Dosoftei, dar pe mâna stângă, găsim o placă ce marchează capătul sudic al fostului Hotel Petersburg (P5), rămas în manualele de istorie ca locul de unde a pornit Revoluția Pașoptistă de la 1848; în mod ironic, a fost demolat la aniversarea centenarului acelui moment. Hotelul se întindea mult către nord, peste actuala Str. Palat, până în gardul Școlii „Gheorghe Asachi” (P8). Aceasta a înlocuit, în jurul anului 1900, vechiul Han Turcesc / Hanul Trei Ierarhi, iar în curtea sa putem admira statuia lui Gheorghe Asachi (P9; este, totodată, monument funerar). Datează de la 1890 și, o perioadă, a stat în fața Teatrului Național (înainte de a fi comandată statuia lui Vasile Alecsandri).

Recomand o abatere de la traseu, pe Str. Palat, pe lângă gardul șantierului arheologic despre care vorbeam la început (P7). La 50 de metri se poate vedea ruperea de pantă care caracterizează terasa orașului vechi. În vale e zona Sf. Andrei, care chiar în acest moment trece printr-un proces de profundă transformare: aici se dorește extinderea complexului Palas (P6), cel din spatele Palatului. Merită făcut un drum pe Str. Sf. Andrei pentru a vedea „istoria în direct” , în câțiva ani nimic nu va mai semăna cu ceea ce știam acum. În plus, de jos, din vale, se văd spectaculos turnurile bisericilor de pe Ștefan (P71).

Printre Școala „Gh. Asachi” și Casa Pătrată începe pietonalul ieșean. Din păcate, orașul nu se bucură de o prea lungă zonă pietonală: o jumătate din Ștefan, Piața Unirii și Lăpușneanu (400 m + 200 m + 200 m). Inițial se spunea că întregul Ștefan va deveni pietonal, strada a și fost pietruită, dar primăria a cedat protestelor șoferilor. Ca un compromis, încă un sfert din bulevard (200 m) este al oamenilor, nu al mașinilor, doar în week-end și de sărbători. Oricum, zona turistică rămâne astfel fragmentată.

Mai mult, acest concept este la noi în târg de dată recentă, Ștefan a devenit interzis autovehiculelor doar de vreo zece ani. Atunci a fost pietruită strada și au fost tăiați teii care străjuiau trotuarele (P64-P65), pentru a deschide perspectiva către monumentele proaspăt renovate. A ieșit un scandal monstru, s-au înființat asociații civice de tipul Iașul iubește teii și, după vreo doi ani, primăria a cedat și a replantat tei argintii ziaruldeiasi.ro/stiri/pie ... in--107329.html. Deocamdată, aceștia nu sunt nici prea înalți, nici prea stufoși. Și nici nu au devenit gazde pentru sutele de ciori care îi populau pe cei de dinainte. Să sperăm că situația se va menține așa (personal, împotriva curentului, prefer pietonalul pietruit și fără copaci înalți).

Viața orașului s-a îmbunătățit vizibil de când există aceste restricții de circulație în centru. Strada e plină de oameni, au apărut câteva crâșme interesante, artiști stradali, mici comercianți de te miri ce, parcă s-au înmulțit și turiștii. Sunt organizate tot felul de evenimente, târguri sau pelerinaje – lunar apare câte ceva. Există câțiva cai cumpărați de primărie care fac deliciul celor mici (deși, înțeleg, întreținerea lor costă o avere). Ce mai, Iașul a devenit un oraș occidental, în care ți-e drag să ieși și cu care te mândrești atunci când, ca localnic, îl prezinți cuiva. Pozele atașate surprind fragmente din atmosfera pietonalului, dar aceasta trebuie trăită la fața locului.

Revenim la ceea ce putem vedea de-a lungul bulevardului. Rămăseserăm pe partea stângă, la „Școala Gh. Asachi” . În continuare urmează Mănăstirea Trei Ierarhi (P11-P12), cea mai frumoasă din România (hai, la egalitate cu Mănăstirea Curtea de Argeș ????). Este, totodată, cea mai veche construcție aflată de-a lungul pietonalului: datează din 1637-1639, ctitorie a lui Vasile Lupu, adevăratul părinte al Iașilor. A „beneficiat” și aceasta de o restaurare executată, înainte de 1900, de către Lecomte de Noüy – care nu a fost, însă, atât de agresivă ca cea de la Sf. Nicolae Domnesc. Arhitectul a trimis la Paris ceasul din turla clopotniței pe care a demolat-o, cel mai vechi ceas din Moldova, pentru a fi reparat. Găsitorului recompensă ????. Între școală și biserică admirăm Sala Gotică (P10), fosta trapeză, actualmente muzeu; modelul său a fost trapeza Mănăstirii Dragomirna (vezi impresii). Aspectul actual e dat prin 1960, când s-a finalizat „restaurarea” începută de Lecomte de Noüy: practic, e o reconstrucție de la temelie.

Peste drum, pe partea dreaptă, vedem o clădire din anii 1970, Casa Cărții (P14). A luat locul unor case mult mai vechi și mai pitorești atunci când a fost demolată și „replantată” cu blocuri turn întreaga stradă Costache Negri, una dintre cele mai vechi ale Iașului (mai veche ca Ulița Mare!). În continuare găsim sediul Băncii Naționale (P18); mai vechiul sediu a fost ruinat de bombardamentele din 1944. Actuala clădire, placată cu travertin, a fost înălţată prin 1946-1947. Arhitectura acesteia reprezintă o interesantă formă de integrare a unei clădiri noi in peisajul unor clădiri mai vechi. Pe faţade au fost fixate efigii în piatră reprezentând primele monede moldoveneşti, emise în secolele XIV-XV (Sorin Iftimi). Să remarcăm că grija integrării construcțiilor noi în contextul celor mai vechi nu a caracterizat deloc epoca de după 1950. După bancă urmează tot vechi instituții financiare, construcțiile fiind de pe la 1900: Prima Societate de Economie (P27, în prezent sediul PSD), apoi fosta Bancă Dacia.

Vizavi de segmentul instituțiilor bancare este zona Bisericii Catolice. Se pare că aceste terenuri au aparținut comunității catolice din Iași din cele mai vechi timpuri; am citit opinii cum că aici s-ar fi așezat coloniști maghiari și alani (numiți și iași), trimiși de regii Ungariei în prima parte a sec. XIV pentru a crea un avanpost al regatului. Cu fața la bulevard există trei clădiri, cea mai spectaculoasă fiind prima, Palatul Parohial al Bisericii Romano-Catolice (P19-P20), construcție de sec. XIX, cu fațadă neoclasică din 1905, refăcută pentru a satisface noile cerințe de aliniere ale urbaniștilor orașului. (În unele surse, palatul este denumit Casa Oreste Tafrali.) În continuare urmează Casa Kramer/Jora, apoi dughenele Catargi/Mavrocordat (P22), care înglobează părți ale străvechiului Han al lui Ilie Armeanul (din sec. XVII).

În spatele acestui front de clădiri se află Biserica Adormirea Maicii Domnului (P23), vechea Mitropolie Romano-Catolică. Este o construcție din 1782-1804, în stil baroc, recent restaurată (a fost redeschisă acum o lună). Alături de ea găsim Mitropolia nouă, Catedrala Sf. Fecioară Maria, Regină (P24), din 1992-2005; recomand o vizită în interior: bisericile sunt, ambele, splendide. De remarcat și rondul de gazon din curte, în formă de pește.

Revenim pe mâna dreaptă: urmează Palatul Roznovanu (P31), sediul Primăriei Municipiului Iași, prezentat aici chiar zilele trecute vezi impresii; nu promit, dar voi încerca să spun și eu mai multe despre el. În fața sa este un mic parc bine întreținut unde, primăvara, înflorește o magnolie. În parc sunt busturile a trei foști primari de seamă ai orașului, precum și statuia (recentă) a Regelui Ferdinand. A, să nu uităm pe „prima capsulă a timpului din România” ???? (P32). Lipit de acest părculeț este Parcul Teatrului (P33), iar în capătul acestuia poate fi admirat Teatrul Național „Vasile Alecsandri” (P34). Poate fi chiar vizitat, nu doar admirat pe dinafară, fie cu ocazia unui spectacol, fie pur și simplu vezi impresii; merită, e spectaculos!

Peste drum e Mitropolia: cea veche, ridicată în 1761-1769, Biserica Sf. Gheorghe (P35) și cea nouă, Catedrala Mitropolitană Sf. Parascheva, Întâmpinarea Domnului și Sf. Gheorghe (P36-P37), construită între 1833-1887. Există numeroase prezentări chiar pe aici, așa că nu insist. În continuarea Mitropoliei admirăm Casele Nicodim (P41): prima clădire este construită prin anul 1936, după planurile arhitectului Mihai Stoian. Inițial se numea Palatul Expoziției obiectelor lucrate în mănăstiri; astăzi găzduiește Librăria Mitropoliei și birourile Agenției de Pelerinaj. Clădirea a fost dublată, ca în oglindă, prin 1980, pentru modernul magazin Materna cu lucruri pentru copii (acum desființat) (monumenteiasi.ro).

Mai departe, tot pe stânga, este zona cunoscută de ieșeni drept „La Cub” (P42). Până înainte de cutremur, pe aici au rezistat dughene de pe la 1900 sau chiar mai vechi (P67). Ele au fost demolate și s-a hotărât să se ridice un front de blocuri turn care să limiteze vederea către Mitropolie dinspre partea mai „modernă” a Str. Ștefan cel Mare. Excavațiile pentru fundații au început în 1981 și imediat au fost descoperite vestigii: urme ale unor pivnițe de piatră din sec. XVIII, ale unui sistem de aducțiune a apei din Copou din sec. XVII, a unor locuințe de lemn din sec. XVI, a unor clădiri ecleziastice din piatră din sec. XIV, a unui cuptor pentru topirea metalelor din sec. XIII, precum și monede cu efigiile lui Petru Mușat (1375-1391) și Alexandru cel Bun (1400-1432). Importanța acestor vestigii a condus la un proiect unic pentru acea perioadă: frontul de blocuri a fost împins în plan secund, iar la bulevard au fost conservate ruinele. Vârful cubului metalic construit în anii 90 (când au fost terminate și blocurile) marchează centrul unei mari săli circulare, cu diametrul de 15 metri, ce făcea parte dintr-o construcție de pe la 1400. În restaurantul din subteran sunt vizibile o parte dintre aceste vestigii (turistiniasi.ro; P43-P45).

Blocul Cooperației Meșteșugărești (P46-P47), care urmează, este de pe la 1960, luând locul unor dughene care au avut mult de suferit în anii războiului și au fost printre primele demolate după (mai ales că ele stăteau în calea realizării Străpungerii). Arată destul de bine până în ziua de azi, în ciuda (sau mulțumită) aspectului său minimalist (aș spune stalinist). Secretul cred că e: materiale de bună calitate + absența balcoanelor (cu care nația noastră are o relație tulbure). Se poate constata asta dacă îl comparăm cu clădirea de peste drum, enormul (asta mă îngrijorează, nu văd cum ar putea vreodată să dispară) Bloc Cina (P48), cu vreo 15 ani mai tânăr. Și care, la inaugurare, nu arăta deloc rău, după cum se observă în P68. Dar, de când sunt ieșean, am urmărit degradarea lui: anvelopări făcute pe bucăți, balcoane din termopan sau chiar cornier și sticlă, strâmbe și nu două la fel, tencuieli căzute. Mai mult, e locuit preponderent de chiriași – zonă zero, de. E, de departe, cea mai urâtă clădire de pe Ștefan. Construită cam în aceeași ani (~1975) este Casa Modei, situată la intersecția lui Ștefan cu Str. Costache Negruzzi, vizibilă în P51 în partea stângă a imaginii.

Aici se termină și zona pietonală a bulevardului; porțiunea de la Casele Nicodim la Casa Modei este pietonală doar în week-end-uri. Strada se apropie de Piața Unirii, dar înainte de a prezenta ultimul segment, să spun încă o dată că vechiul traseu era nu drept înainte, ci către dreapta, pe actuala Str. 14 decembrie 1989 (P50). În spatele blocului ce continuă Blocul Cina, în zona unde se curba strada, se află una dinte bisericile vechi ale orașului, de la 1690, Biserica Sf. Dumitru - Balș (P49).

Străpungerea Ștefan cel Mare are drept capăt de perspectivă Hotelul Traian și Piața Unirii (P59). Păstrează clădiri vechi pe partea dreaptă (P52-P54), iar pe stânga s-a construit, pe la 1960, un mare bloc, care rezistă bine – Blocul Gulliver (P51, stânga spate). Drept reper pentru alinierea străzii a fost luat impunătorul Palat Braunstein, construit în 1914 și supraviețuitor al bombardamentelor care au distrus în mare măsură Piața Unirii; poate fi recunoscut după cupolă în P69. În această imagine se vede că o aripă a palatului era pe Cuza-Vodă, în timp ce a doua dădea cumva către nicăieri. Ei bine, această a doua aripă a fost continuată cu o plombă neutră din punct de vedere arhitectonic (P57), realizând frontul din dreapta al străpungerii. Restul clădirilor de pe această parte sunt supraviețuitoare ale celor de dinainte de război. O privire mai atentă merită cea din P53: probabil e o secțiune făcută într-o construcție de tip han, cu curte interioară, prin eliminarea unui colț al acesteia, expunând astfel interiorul. S-au mai păstrat în Iași asemenea clădiri, mai ales pe Cuza-Vodă.

Cu aceasta, plimbarea pe Ștefan cel Mare s-a încheiat. Vă sugerez să parcurgeți bulevardul și în sens invers, astfel încât să aveți mereu în fața ochilor Palatul Culturii. Întreaga stradă are doar un kilometru, dar aici găsiți concentrată toată istoria bătrânei capitale a Moldovei.

CRĂCIUN FERICIT tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 2037 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI