GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După noile norme europene ciobanii au următoarele obligații:
1. Ciobanii vor fi obligați sa meargă în urma turmei si sa strânga cacarezele in pungi biodegradabile.
2. Se va considera abuz si act de cruzime asupra animalelor folosirea unor cuvinte, precum "hooooooo", "dârrrrrrrr", "neeeeeee".
3. Daca vin lupii, ciobanii trebuie sa anunțe autoritațile și sa aștepte liniștiți sosirea lor.
4. Stânele trebuie sa aiba acord de functionare ISU
5. Stânele cu o vechime mai mari de doua ierni trebuie sa aplice bulina roșie pe gard.
6. Ciobanii care pasc turmele in Ardeal se vor adresa oilor atât în limba româna, cât și în limba maghiara, iar câinii trebuie să latre bilingv.
7. Berbecul care conduce turma va fi ales de oi prin vot secret, democratic.
8. Oile vor fi tunse doar cu acordul lor scris.
Acum, sper ca gurenii să nu mă ia la bătaie pentru acest banc (găsit pe net) dar pe ăsta l-am găsit cel mai potrivit la începutul articolului în care descriu o zonă atât de aproape de crestele munților Cindrel. Și poate după citirea articolului o să uite de bătaie. După atâtea articole din afara țării dar și Europei este timpul să mai povestesc câte ceva și despre locurile de vizitat din România iar Gura Râului zic eu este aproape raiul pe pământ, poate exagerez dar din punct de vedere turistic este de vizitat neapărat din Mărginimea Sibiului.
Dar asta a scris și Lucian Blaga:
Ar trebui să vezi cândva gura Râului, ca să înțelegi ce înseamnă colț de rai cu străveche tradiție în cultura românească
În weekendul trecut am făcut o excursie de o zi cu familia la Gura Râului, pe o vreme superbă de toamnă dar aproape caniculară.
Accesul rutier este de aproximativ 20 km la Gura Râului de la Sibiu. Ocolind mai mult sau mai puțin Sibiul sînt patru variante de a ajunge acolo.
Prima varianta A1 dinspre București sau Sebeș, se va folosi nodul rutier spre Sibiu/Aeroport Sibiu/Ocna Sibiului ieșind pe DJ106B care face legătura cu DN1, la sensul giratoriu cu acesta se va folosi prima ieșire spre comuna Cristian (impresii de anul trecut aici: vezi impresii, în Cristian se virează la stânga direcția Orlat pe DJ106E iar din Orlat la stânga DJ106J și am ajuns la gura Râului
A doua variantă același drum dinspre Sibiu DN 1 în direcția Cristian.
A treia variantă de drum este din centrul Sibiului: Piața Unirii-Calea Dumbrăvii-Nicolaus Olahus-Octavian Goga-Argeșului-Calea Poplăcii-DJ106R-Poplaca-DJ106D-Gura Râului
A patra variantă de drum este tot din A1-nod rutier direcția Cisnădie DJ106D-DJ106R-Rășinari (am scris anul trecut aici: vezi impresii
Poplaca-Gura Râului. A cincea variantă este dinspre stațiunea Păltiniș pe un drum nemodernizat dar cu indicatorul spre Gura Râului chiar înainte de ultimele serpentine n-o recomand, mai bine se coboară la Rășinari-Poplaca-Gura Râului. Ca și altitudine Gura Râului se află la 550m deasupra mării.
Istoria locului ne aduce aminte că în 1202 (neatestat însă) au existat deja locuitori aici. Celelalte documente care atestă o existență atât de timpurie sînt din 1380,1476, satul este menționat ca Avendorff Villa Wlachicallis iar în 1558 ar fi funcționat aici așa numită Mânăstire Neagră. Localitatea a fost descrisă una înstărită începând cu sfârșitul secolului 19, secolul 20. Ocupațiile localnicilor din acea vreme au fost exploatare forestiera (au existat 38 gatere în 1900), agricultura, oierit, morărit, comerț (tărguri săptămânale) iar în prezent pe lângă cele descrise mai sus putem adăuga turismul. Locuitori conform recensământ nu sînt mulți 3600 persoane arată număratul din 2011.
Excursia mea a început ieșind din Sibiu, trecând prin locaitățile Cristian și Orlat. Intrând în Gura Râului am trecut pe sub poarta artizanală pe care scrie „Bine ați venit „cu majuscule, pe partea stânga a porții se află stema localității iar pe partea dreaptă pe sub culorile României numele localității. Pe partea opusă scrie tradiționalul Drum bun. După o distanță scurtă am ajuns în centrul comunei unde am și parcat. Este ușor de recunoscut pentru cei care încă nu au fost acolo, o mică piață pavată cu piatră cubică, o biserică, un monument, o școală, câteva magazine. Se poate parca ori în acest loc ori la dreapta de monument pe o străduță pe lângă rău pe locuri de parcare amenajate. Am văzut chiar și un infochioșc dar informații despre obiectivele turistice+harta zonei găsim în mai multe locuri în comună.
Monumentul Eroilor este primul obiectiv observat și vom trece inevitabil lângă acesta. Montat în anul 1923 pe o marmură neagră sînt gravate numele eroilor din Gura Râului din primul război mondial. După 1944 alți morți, alți eroi ai locului, inscripționați pe câte o placă de marmură albă la stânga și la drepta obeliscului principal. Deasupra memorialului se vede drapelul tricolor în dublu exemplar. Marginea centrului civic este frumos decorat de specialiști așa că vom vedea zone de parc cu arbuști ornamentali, iazuri, pâraie artificiale și fântâni arteziene.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril se află în imediata vecinătate al centrului civic din Gura Râului. A fost construit în 1887, inginer-arhitect fiind Iosif Neugebauer din Sibiu, iar constructorul frații Königer tot din Sibiu. Stilul arhitectural este cel bizantin navă principală+turn clopotniță. În curtea bisericii se află un cimitir, morminte am văzut atât la stânga cât și la dreapta clădirii.
Biserica Cuvioasa Paraschiva se află puțin mai sus de prima biserică în direcția muntelui. Este cea mai veche biserică posibil construită în 1202. Eu am găsit o biserică în stil bizantin cu o singură navă, turn clopotniță, o grămadă de picturi și în exterior. Pe latura sudică anumite porțiuni de zidărie veche nu au fost acoperite de tencuiala nouă, tocmai pentru a arăta turistului o parte din zidăria veche. Un cimitir vechi se vede în curtea bisericii la dreapta de lăcașul de cult.
După părăsirea centrului civic am observat pe partea dreaptă a drumului o zonă de parc un fel de promenadă amenajată lângă părăul de munte dotată cu bănci de odihnă și locuri de joacă pentru copii. aranjamentele florale sînt deosebite. Atât la stânga cât și la dreapta găsim indicatoare semnalând prezența unor pensiuni turistice chiar și un hotel în Gura Râului. Gura Răului are și un Muzeu Sătesc, n-am fost dar inevitabil veți găsi un indicator care arată direcția unde se află. A fost înființat și deschis în 1869 ca și exponate în afară de tot ce înseamnă tradițional românesc se văd numeroase utilaje folosite în trecut la ocupațiile localnicilor. În vizitele din trecutul puțin mai îndepărtat am văzut o singură dată și acest muzeu. Nu se ridică la nivelul a cea ce găsim în muzeul Astra (nici nu are cum) dar mi s-a părut interesant. Înainte să ieșim din localitate la dreapta am găsit indicatorul spre Păstrăvăria Gura Râului dar în minte nu aveam pâstrâvi ci carnea de grătar care stătea cuminte în geanta frigorifică din portbagaj.
Părtia de schi Trecătoarea Lupilor (îmi place cum suna) se găsește după ieșirea din localitate pe partea stângă. Acum vara este liniște totală acolo. Căteva date tehnice despre pârtie: 500m lungime, diferență de nivel 150m, capacitate 450 persoane/oră, teleschi, lumină nocturnă, 50 ron/zi. Restaurantul pârtiei dotat cu terasă am observat pe partea cealaltă a drumului, acum închis. Am mai văzut un utilaj de nivelare părtie și două tunuri de zăpadă. Poate iarna vom face o vizită. De la pârtie și până la baraj sînt locuri numai bune de organizat evenimente fie un concert, o sărbătoare sau Festivalul Bujorului care se organizează anual acolo. Un video cu festivalul se poate vedea la inceputul articolului.
Barajul de la Gura Râuluio găsim la 3 km de localitate după un urcuș susținut (pe jos, cu mașina sau bicicletă) putem parca într-un loc amenajat. Căteva cuvinte „tehnice“ despre baraj: lungime/înălțime baraj 330x73 m, lungime lac de acumulare 3,5 km, 15 milioane mc de apă. Ajuns acolo am observat mai întâi plăcuța cu datele tehnice, semnul cu accesul interzis pe baraj, barajul în sine și 2 câini care dormeau. a urmat drumul neasfaltat și cu gropi de-a lungul barajului criminal pentru suspensiile autoturismelor dar nu pentru o distanță prea mare. La capătul barajului urmează o așa numită porțiune Cheile Cibinului (a nu se confunda cu Cheile Cibinului din județul Alba) frumoasă dar un peisaj deteriorat din cauza unei conducte imense de apă pentru o hidrocentrală din apropiere. Tot în zonă se află complexul Cheile Cibinului. După o porțiune scurtă m-am întors dar pe acest drum se poate ajunge la Păltiniș cu ieșire direct la Telescaun și pârtia Oncești.
Carnea de grătar la care am pus gând rău am preparat-o și consumat-o pe malul barajului. Nu prea este acces la mal, vegetația ca în junglă împiedică turistul să petreacă acolo. Mi-am adus aminte de două sejururi de o noapte cu cortul aici, tot pe malul barajului. A fost în 1992. De și caniculă și atunci și acum m-am abținut să fac baie în baraj, este totuși o zonă interzisă iar apa de acolo ajunge și în robinetul subsemnatului.
Cazarea în Gura Râului n-ar trebui să fie o problemă nici în sezon. Sînt foarte multe, prețurile sînt cât de cât ok. Nu pot să recomand deoarece nu m-am cazat niciodată acolo, doar să enumăr câteva, unele le-am văzut din drum. Preluate de pe un site de cazare pot enumera pensiunile Vatafu (90 ron camera dublă), Loloiu (90), Călin (90), Lucas (90) Sânziana (100), Simona (100), Stefan (110), Hanzu (90), Norica (150), Junilor (100), Taban (80), Casa de piatră (80) Arsenie (70), Răzvan (70), Iris (80) și așa mai departe. Sînt multe și trebuie să lase la preț. Din punct de vedere calitate vom afla prin reviewurile colegilor AFA care s-au cazat aici. Părerile sînt împărțite dar media zic eu este bună.
După vizita și picnicul din Gura Râului ne-am întors pe alt drum vizitând biserica și monumentul eroilor din Poplaca.Până la Poplaca sînt 6 km iar de acolo până la Sibiu 10 km.
Recomand vizita locului, rog WM să atașeze, mulțumesc
Trimis de AZE in 20.09.17 23:39:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GURA RÂULUI [SB].
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
22 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Ce frumoasă este România!
Fotografiile sunt minunate, articoul frumos povestit!
FELICITĂRI!
Călătorii plăcute!
@AZE: Zona localității Gura Râului e superbă; m-am plimbat de multe ori prin vatra satului situat la ieșirea dintre munți a râului Cibin. Mi-au plăcut casele, pavilionul de dans, albia râului, porțile și hambarele vechi, podurile acoperite, troițele.
În 2015, încântat de cele văzute de-a lungul Cibinului, am descris într-un articol această așezare din Mărginimea Sibiului (vezi impresii). Chiar acum o lună, în Cristian fiind, admiram din balconul pensiunii acoperișurile caselor și turla bisericii greco-catolice din Gura Râului, având în fundal Munții Cibinului.
@AZE: Simpatic și frumos ai scris despre această zonă de vis a patriei noastre. Am fost acolo dar nu m-am cazat în zonă. A compensat însă băiatul meu care a fost acolo 3 zile și s-a simțit minunat!
Frumoase pozele! Avem o țară deosebită pe care o prețuim și mai mult atunci când o comparăm și cu alte locuri văzute în alte țări și nu numai...
@AZE: A cincea variantă de acces spre Gura Râului despre care vorbești în articol - DJ 106 J (Călugăru) - este acum în stare bună, porțiunea de drum a fost asfaltată. Am aflat de la proprietarii Pensiunii Casa Gligor din Cristian, dar și din câteva referiri în presă privind Raliul Sibiului sau Turul Ciclist al Sibiului. Am găsit și un filmuleț pe Youtube din această iarnă, de la minutul 8,15 se intră pe DJ 106 J (youtube). Peisajele naturale din zonă sunt minunate!
@AZE: Asta asa, sa-mi faci in ciuda ca eu nu mai apuc sa scriu, da? Bineee! m-ai ambitionat si tot voi scrie si eu!
Hanzu (90) e vorba de Darius Hanzu, ca la Hanzu Maria Ileana e 80lei/ noapte/ camera dubla. Doar ce-am fost eu.
http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=81885&d=pensiunea-hanzu-maria-ileana--gura-raului-sb
Votat cu mare drag si melancolie!
@AZE: Citind mai multe materiale despre Mărginimea Sibiului revin cu două precizări importante:
1. În Gura Râului se păstrează singurul pavilion de dans din lemn conservat in situ în Mărginimea Sibiului (în piața centrală, vis-a-vis de biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, peste râul Cibin).
2. În localitate stă în picioare (încă) unul din puținele poduri de lemn acoperite existente în România. Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, podul este amplasat lângă Primăria localității.
@AZE: Foarte frumoasă plimbare aţi făcut. Ce avantaj aveţi, trăiţi într-o zonă superbă şi ce aproape de voi sunt zonele pentru ieşit la iarbă verde şi grătar.
Am făcut şi noi această plimbare pe care am încheiat-o la Complexul Cheile Cibinului, dar parcă drumul nu era aşa "criminal" cum l-ai prezentat tu.
Mi-au plăcut "normele europene" de la început şi în mod special prima normă. Mi-a adus aminte de copilărie, copil fiind, adunam căcărezele de pe uliţă după ce trecea turma de oi, eram păcăliţi că sunt măsline
Felicitări. Superbe peisaje ai surprins în pozele ataşate.
Toate cele bune.
@AZE: Daca te uiti la poze fara sa stii pe unde sunt facute mintea te duce imediat prin alte tari, insa uite ca tarisoara asta a noastra are frumuseti cu care s-ar putea mandri orice tara. Drumurile ne mai dau de gol insa .
E bine atat cat timpul ne mai permite sa facem astfel de iesiri chiar si se un weekend.
Pozele sunt superbe si nu cred ca-mi pot alege favorite, insa pot spune felicitari, votat cu mare drag.
@Dana2008: Multumesc
Din fericire Romania nu duce lipsa de asemenea peisaje si locuri.
Le place si strainilor dar cel mai important: ne place noua
@tata123: Multumesc
Drumul respectiv DJ 106J multa vreme a fost nemodernizata. Era folosita de gureni pentru a ajunge mai repede la Paltinis. Eu am folosit-o o data inainte sa fie asfaltata si era in stare proasta. Nefiind din Gura Raului folosesc intotdeauna drumul principal Sibiu-Paltinis.
Acum prin intermediul ecoului tau (si am vazut si videoclipul) am aflat ca drumul arata bine si turistul poate sa faca un circuit de ex Gura Raului-Paltinis-Rasinari-Cisnadie/sau invers.
Sint si foarte multi ciclisti care folosesc aceste drumuri mai ales in sezonul cald (am la servici cativa colegi care fac ciclism si chiar si sute de km la un weekend (dar nu dintr-o bucata)
@mprofeanu: Multumesc
Ma bucur ca ai fost si tu acolo, merita o excursie in zona dar sa fie combinata si cu vizita altor locuri
@Zoazore: Multumesc
Ma bucur ca ai fost acolo. Vad ca intre timp ai reusit sa scrii despre Gura Raului, probabil vei scrie si despre locul de cazare.
80 ron este pretul corect, daca erau mai putine locuri de cazare in mod sigur era mai scump.
@AZE: Am scris despre cazare, este și link, dar și continuarea ”de aici”
http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=81885&d=pensiunea-hanzu-maria-ileana--gura-raului-sb
M-ai și votat!
@ANILU: Multumesc
Drumul respectiv se vede ca a fost cat de cat pietruit si nivelat cu cilindrul. Dar nefiind asfaltat in sezonul rece se degradeaza mult mai ales ca pe acolo trec si utilaje grele.
Vegetatia este foarte deasa in jurul lacului de acumulare acum nu stiu daca este lasat intentionat asa (regim sanitar sever scrie la baraj iar accesul interzis pe baraj) sau pur si simplu lasat sa creasca. In orice caz mai sint carari inguste pe care poti ajunge la lac i din pacate am vazut si ceva gunoaie.
Ma bucur ca ai fost acolo
@mishu: Multumesc
Asta-i Romania. Cu bune si cu rele. Ai vazut si tu anul acesta cate locuri mai sint de vazut in tara. Cu ceva interes din partea autoritatilor s-ar putea mai bine, deoarece este loc de mai bine. Nu avem drumuri, anumite zone frumoase nu sint dezvoltate, internetul este la pamant in multe locuri datorita semnalului prost (si trebuie sa recunoastem ca nu mai putem trai fara internet!)
Nu este suficient sa oferi doar un loc de cazare intr-un loc frumos. Mai trebuie oferit ceva in plus, un muzeu, un parc, sau alte posibilitati de agrement, iar aici autoritatile au cel mai mare rol in a atrage turistii.
@Zoazore: Corect, asa este, la scrierea ecoului am avut în gând ultimul tau articol despre Gura Raului.
Calatorii faine iti doresc
@AZE: Citind si acest articol m-am hotarat sa ma abonez la articole scrise de @AZE, ca nu cumva sa ratez articole cum au fost acestea pe care le-am citi azi, pe o ploaie mocaneasca, tocmai buna de numarat banii. De la bun inceput cand am vazut numele articolului ma asteptam la ceva deosebit si nu m-am inselat. Daca as adauga aceste articole la cele cu drumetiile din Fagaras, as strange de o enciclopedie a zonei Sibiului. Si apropo de DJ106, cand am fost in concediu la Voineasa, pe malul Voinesitei am gasit un DJ106, despre care localnicii spun ca ar ajunge, peste muntii Lotrului, la Raul Sadului. Mi s-a spus ca e undrum folosit de oierii din zona pentru a ajunge in zona Marginimii. Cat e de adevarat, nu stiu.
Felicitari pentru bucuria facuta!
Numai bine si calatorii placute!
@Dana2008: Mai zi o data vorba aia:
Ce frumoasă este România!
@Zoazore: Zana Zbanghie, mai lasa melancolia si profita de ploaia de afara, fa niste scovergi si mai scrie ceva vesel, ca mi-e dor de un articol scris de Zana, ca n-am unde dormi la noapte! Eu am cam fost plecat la tratament la Baile Herculane, aproape trei saptamani si acolo am stat fara calculator, iar acum recuperez ce nu am citit de mai bine de o luna. Hai repede cu ceva proaspat, dar fara restaurante si hoteluri, pana nu-mi piere cheful de citit.
Numai bine si calatorii placute!
@liviu49: Zânule, ce să-ți fac? Te dezamăgesc, dar n-am ce să scriu! Noi nu putem face drumeții. Ștefan n-are voie efort iar eu am piciorul drept umflat. Așa că, abia la vară și-atunci hoteluri și restaurante, că nu ne-ncumetăm la mai mult!
P.S/ Și nici scovergi nu ștui să fac!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2024 Barajul Gura Râului, un obiectiv surprinzător — scris în 29.03.24 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Pe baraj sau sub baraj? - Gura Râului — scris în 11.12.23 de nicole33 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Gura Raiului din Județul Sibiu — scris în 22.09.17 de Zoazore din BRăILA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 O incursiune în Mărginimea Sibiului – Gura Râului — scris în 27.06.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Dec.2012 Merita vizitat — scris în 14.12.12 de marocanu21 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2010 Gura Raului - verdeata si relaxare — scris în 03.09.10 de raly din MEDIAS - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Festivalul Bujorului de Munte din Gura Raului — scris în 12.07.09 de cristinadumitru* din BUCURESTI - RECOMANDĂ