Golful Kotor, Muntenegru – de la agonie la extaz, (partea I)

TIPĂREȘTE

Dupa ce nu ne-au iesit socotelile cum am vrut cu vacanta lunga de anul acesta, am decis intr-un final sa fie una pe malul apei si am ales lacul Garda din Italia pentru prima parte si Golful Kotor din Muntenegru pentru a doua parte.

Italia a fost de mai multe ori pe lista noastra si aveam chiar si niste teme facute, dar despre Muntenegru si oferta lui turistica eu nu stiam mare lucru pana mai anul trecut. Am citit niste articole pe AFA dar si pe net, din care am inteles ca sunt niste peisaje dumnezeiesti si asta caut si eu in vacanta, dar as fi lasat pe altadata avand in vedere ca este oarecum aproape de casa. Cand dadeam cu banul insa ca sa alegem totusi, undeva prin martie, mi-a cazut sub ochi acest clasament, touropia.com/beautiful-bays-in-the-world, despre cele mai frumoase golfuri ale lumii, in care Golful Kotor se regaseste pe locul 7, articol care m-a convins pe loc.

Ceilalti au cam strambat din nas cand au auzit, asa ca am inceput documentarea ca sa am argumente sa-i conving. Apropo de documentare as vrea sa spun ca mie, personal, nu-mi place sa citesc articole exagerat de documentate cu multi ani, multa istorie, geografie, s. a. m. d. Dar nici sa ma duc intr-un loc despre care nu stiu nimic ci doar ca este un obiectiv acolo sau peisaj si este frumos. N-am auzit in viata mea de Njegos despre care o sa pomenesc in acest articol. Nu ma duc sa vad un monument dedicat lui, despre care toata lumea scrie ca este la capatul unui traseu extraordinar de frumos printr-un parc national, fara sa stiu si eu cine a fost omu’asta. Asa ca mi se pare normal sa fac cateva mentiuni legate de locurile pe care le-am vazut si sa ma folosesc de informatii pe care le am din faza de pregatire a vacantei sau din povestile pe care le-am aflat la fata locului.

Stiam despre Muntenegru (Crna Gora in muntenegreana, care inseamna “munte negru”) ca este o tara destul de mica si cu ocazia documentarii am aflat ca are doar putin peste 600 de mii de locuitori. Nu o sa insist cu istoria ei zbuciumata cu toate ca eu am aflat lucruri importante, pe care nu le stiam. Ca mai toate statele din zona a avut parte de mai multe ocupatii, a devenit parte a Iugoslaviei in primul razboi mondial, iar din 2006 este un stat independent, dupa un referendum cu nabadai si cu reguli impuse de Uniunea Europeana. Cu capitala la Podgorita dar si cu Cetinje, fosta capitala regala, cu care se mandreste, Muntenegru se invecineaza cu multe state (Albania la sud-est, Croatia, Bosnia si Hertegovina la nord si in sud Marea Adriatica il desparte de Italia), ceea ce ne-a dat de furca pentru ca o parte din ele nefacand parte inca din UE am stat ceva prin vami. In 2002 a adoptat EURO ca si moneda, chiar daca nu face parte din Zona EURO, lucru care ne-a prins bine.

Limba oficiala este sarba vorbita in diverse dialecte dar oamenii au inceput sa vorbeasca engleza din dorinta de a se intelege cu turistii care ii viziteaza din ce in ce mai mult si chiar ne-am bucurat sa constatam asta aproape peste tot.

Clima este mediteraneana si cel putin zilele in care am stat noi acolo au fost insorite iar temperatura in jur de 33-35 grade. De cateva ori au fost cativa stropi de ploaie dar se scutura cate un nor pret de cateva minute, poate nici atat si iesea soarele instantaneu. Am inteles ca asa se intampla frecvent in golf, dar nu a fost ceva care sa ne deranjeze.

Drumurile in Muntenegru sunt destul de bune chiar daca autostrazile lipsesc cu desavarsire. Sunt multe limitari de viteza care trebuie respectate pentru ca muntenegrenii sunt foarte disciplinati, poate si pentru ca pe drumurile lor vezi multe echipaje de politie. Se depaseste cu greu pentru ca portiunile de drum drepte sunt putine din cauza reliefului preponderent muntos, la intrarea in localitatile mai mari sunt frecvent ambuteiaje, dar soselele lor cocotate pe munti iti ofera privelisti de vis si mai uiti ca te misti cu viteza melcului pe alocuri.

Sa nu uitam si de iesirea la Marea Adriatica care inseamna aprox 70 km de litoral din care vreo 6 km de plaje, litoralul muntenegrean fiind cuprins intre statiunile Budva in nord si Ulcinj in sud dar suprafata de plaje este mult mai mare intrucat peste tot sunt golfuri, lacuri, rauri, amenajate cu plaje cu nisip fin sau pietricele.

Despre motorina (noi cu asta am mers) ce sa spun? 1.09 EUR/litru peste tot in Muntenegru, mult mai ieftin decat la noi, in august 2015.

Chiar daca turismul in Muntenegru a inceput prin secolul al 19-lea cand a devenit destinatia favorita a aristocratiei si a familiei imperiale, eu cred ca abia acum incepe sa se dezvolte asa cum trebuie. Sunt convinsa ca Muntenegru este o destinatie catre care turistii se vor indrepta din ce in ce mai mult, chiar foarte mult, in anii urmatori.

Tara figureaza in Patrimoniul Unesco cu Parcul National Durmitor, Canionul Tara si Ansamblul Natural si Cultural-Istoric de la Kotor si abia am asteptat sa descoperim si noi macar o mica parte din frumusetile ei.

Deci, am ales pana la urma Muntenegru, mai precis Golful Kotor (Boka Kotorska) si chiar daca unii spun ca este un golf, altii canion, altii fiord, mie nici ca-mi pasa. Pentru mine a insemnat un peisaj de basm unde am gasit urme ale trecutului si unde cred ca inca sunt frumuseti nedescoperite sau neexploatate in scop turistic. Ne-am instalat tabara in orasul Kotor, ultima si cea mai importanta localitate din golf, si am hotarat ca si la lacul Garda sa nu ne imprastiem in multe directii ci sa batem Golful Kotor cat de mult putem „pe mare si pe uscat”, asa cum am facut si in Italia.

Dupa drumul de 413 km din Posedarje, Croatia, unde am avut o noapte de tranzit vezi impresii, destul de plictisitor cu autostrazi lungi, fara peisaj si cu ploile torentiale inainte de Dubrovnik, am intrat in Golful Kotor prin Herceg Nevi, poarta de intrare in golf si prima oprire a fost la un mare supermarket Franka, pe care l-am gasit ulterior peste tot in golf, curiosi sa vedem si noi un magazin muntenegrean, dar mai ales niste preturi, ca sa ne facem o idee despre destinatia noastra. Am fost foarte bucurosi sa constatam o abundenta de orice, ca preturile sunt cam ca pe la noi dar si mai mici si mai apoi sa remarcam ca muntenegrenii sunt chiar generosi in supermarketuri. De aici pana la destinatia noastra finala mai aveam aprox 43 de km.

Am ales sa nu scurtam distantele cu ferry prin golf, ci sa mergem cu masina prin toate localitatile, drumul fiind extrem de spectaculos, dupa cum ne-am dat imediat seama.

Am trecut pe langa un incendiu care se vedea pe munte, destul de intins si ulterior am vazut urme de incendii in Lovcen dar si in Perast, ceea ce ne-a facut sa credem ca sunt destul de frecvente.

S-ar putea sa ma repet dar am fost coplesiti de peisajele diverse, de plajele intalnite, de muntii inalti cu terenuri accidentate, de frumusetea naturii salbatice, de localitatile cu arhitectura bogata, vechi de sute de ani dupa cum ne dadeam seama, dar si de tufele de dafin, rodiile, cactusii, smochinii, leandrii, prezente peste tot pe marginea drumului sau pe oriunde prin munti.

Dar nu a fost de la inceput asa. Primul impuls a fost de negare. Veneam din Italia unde toate erau la locul lor si d. p. d. v. turistic nu ai ce sa zici, de infrastructura nu mai vorbim si oriunde deschideai gura aproape ca ti se anticipa intrebarea. Am intrat apoi intr-o tara care iti oferea peisaj dar prima impresie a fost ca doar asta. Autostrazi lipsa, cozi la vama, pe marginea drumului lucrurile lasate in voia sortii, ba cate un gunoi aruncat, ba vegetatie incalcita, urme de incendii, localitati cu multe imobile in paragina, altceva decat acolo de unde veneam. Cand am intrat in Kotor circulatia s-a ingreunat, dee, o sosea cu o singura banda pe sens iar orasul despre care citisem atat de frumos parca nu mi se parea cine stie ce, comparandu-l cu oraselele de pe malul lacului Garda.

Cazarea s-a facut fara probleme intr-un duplex care ne-a placut mult vezi impresii si dupa ce am schimbat cateva informatii cu proprietarul nostru pe care nu l-am mai vazut pana la plecare cand i-am dat cheia, ne-am dus in orasul vechi ca sa mancam ceva pentru ca eram lihniti. Proprietarul nostru ne-a recomandat restaurantul Bastion din cetate. Am ajuns la intrarea in cetate in aprox 10 minute unde am gasit un punct de informatii si am luat o harta a orasului Kotor. Noi voiam si o harta a golfului, n-am inteles daca n-aveau atunci sau n-aveau deloc dar ne era prea foame ca sa mai zabovim. Am plecat la Bastion si poate unde imi era atat de foame mi s-a parut ca n-am mai mancat niciodata ceva la fel de bun: un mix fish a la Bastion cu fructe de mare, un deliciu, pe care l-am ales uitandu-ma in gura, ma rog in farfuria unor vecini de masa. Mi-a placut asa mult cum arata farfuria lor cand le-a adus-o ca i-am zis ospatarului ca aia vreau si eu sa mananc. Sotul meu a mancat un porc a la Bastion, am baut si o sticla de vin la indicatia ospataritei care nu stiu cum se cheama dar a fost bun si o rachie de Muntenegru la inceput, un cappuccino dar si o inghetata cu fructe warm la sfarsit si masa asta ne-a dus vreo 40 de EUR. N-a fost chiar putin dar nici n-am mancat putin. Nu aveam de gand sa sarim calul asa tot sejurul, dar pentru prima seara, dupa emotiile drumului cu ploaia aceea torentiala prin munti, am zis ca meritam. Ne-am prelungit sederea la Bastion pana tarziu in noapte, atmosfera era buna, in fata restaurantului cantau niste tineri imbracati in costume medievale, afara incepuse sa picure, asa ca ne-am indreptat spre casa undeva spre miezul noptii, dupa ce am dat o tura si prin cetate si am admirat dealul frumos luminat, la poalele caruia se intindea. Vis-à-vis de cetate este portul din Kotor unde am vazut vase de croaziera si yahturi de lux, dar ne-am retras linistiti spre casa convinsi ca o sa ajungem in zona in fiecare dintre cele 5 zile pe care le mai aveam de stat in golf.

A doua zi ne-am intors in fata cetatii la punctul de informare pentru ca voiam sa ne lamurim mai bine. Voiam sa mai aflam de acolo lucruri dar mai ales voiam neaparat o harta a golfului ca sa ne facem un plan de bataie pentru tot golful si nu doar pentru orasul Kotor. Nu am gasit asa ceva si pentru noi a fost primul soc. In Italia oriunde te-ai fi oprit gaseai materiale pentru localitatea respectiva dar si pentru tot lacul Garda. Fata de la ghiseu parea ca nu intelege ce vrem. Daca vrem altceva decat o harta a orasului Kotor sa ne cumparam o harta a Muntenegrului, zicea ea. Adica, una rutiera, ca n-am vazut altfel. -Si daca vrem sa stim despre alte localitati din golf? -Mergeti in fiecare ca exista puncte de informare si primiti harta precum si alte materiale. -Si daca vrem o croaziera? -Sunt in port 2 barcute cu maxim 15-20 de persoane care timp de 2-2.5 ore va plimba pe o parte din golf cu oprire la Perast. -Dar vrem o croaziera de o zi prin tot golful, cu un vapor mare, asa cum vazusem unul cu o zi in urma. -Nu stiu, din Kotor nu exista, poate din alta parte.

Buuuun! Ne simteam ca teleportati din secolul 21 inapoi in timp. Am vrut sa vedem un orar al autobuzelor care circula prin golf pentru ca ne-a dat de inteles ca exista asa ceva ca sa nu mai folosim masina noastra, dar ne-a dat un orar al autobuzelor spre Belgrad, Macedonia, Croatia... Probabil acelea aveau statii si prin localitatile din golf dar nu erau trecute pe hartia aceea si nu ne-a mai interesat.

Pai ce sa facem in cazul asta? Aveam o listuta de acasa cu ce aveam de facut, in Kotor stiam ce urma sa facem, dar nu mi-a placut ca nu obtineam informatii de la fata locului despre tot golful, asa cum ma asteptam.

Ca sa nu mai pierdem vremea am zis s-o luam spre Budva ca este o statiune mare, perla litoralului si gasim acolo harta si tot ce ne trebuia.

Acum pot sa va spun, dar atunci chiar daca ulterior mi-am adus aminte ca mai citisem asta, doar s-a nimerit. Ca sa ajungi in Budva din orasul Kotor sunt 2 variante: prin tunelul Vrmac sau ocolind prin localitati, pe drumul Muo-Prcanj-Stoliv-Tivat-Budva.

De data asta noi am luat-o prin tunelul Vrmac, ventilat doar spre capatul dinspre Budva si cu un zgomot ciudat, nemarcat, lung de 1637 de m si ne-am oprit la un HDL365, putin dupa ce am iesit din tunel, un centru comercial foarte mare, cu o parcare plina si cu multe magazine. Am venit urgent la masina pentru ca in 10 minute am constatat ca erau niste preturi exagerat de mari, pe care nu le-am mai vazut pe nicaieri asa.

Ne-am oprit la Caffe Restaurant-ul El Rey, excelent amplasat, suspendat pe o stanca de unde ai o vedere nemaipomenita la golful Jaz Beach cu plaje lungi, pline de umbrelute, plajele Jaz si Ploce pentru care exista indicator in sosea, inainte de Budva cu cativa km. Pentru ca imi plac mult locurile pline de lume, amplasate frumos, cu peisaj, ne-am asezat la o masa si pana am mancat un tort (gen dobos), am baut o cafea si o bere (8 EUR toate) am admirat si peisajul vremea fiind superba.

Aproape de intrarea in Budva traficul s-a aglomerat si inaintam cu greu, asa ca am lasat masina intr-o parcare chiar la intrarea in localitate si am coborat spre orasul vechi si spre mare pe niste stradute inguste unde am vazut pentru prima data in viata mea o bolta de kiwi cu zeci de fructe (dar asta era nimic pe langa ce aveam sa vad la Mrea Moraca mai tarziu), stradute care ne-au scos in port. Si aici portul plin de yahturi care mai de care mai luxos.

Eu nu am avut o chimie cu Budva. Poate pentru ca pana am ajuns in orasul vechi ne-am oprit la toate centrele de ziare, harti sau centre de informare pentru o harta a MNE in engleza si ni se oferea doar in rusa. Aaaa, am uitat sa va spun ca turistii sunt preponderent rusi si parca pentru ei sunt facute toate. Asta nu prea ne-a placut. N-a fost chip sa gasim asa ceva, nici in cetate la punctele de info, ceea ce ne-a cam dat de gandit si am inceput sa ne intrebam ce naiba o sa facem noi in golful asta atat de inapoiat.

Ne-am dus in Orasul Vechi inconjurat de ziduri inalte, bine conservat si am batut stradutele in sus si in jos, am intrat la Citadela pentru 2.5 EUR unde am vazut ruine, biblioteca, sunt multe locuri de view pe terase, cele mai spectaculoase spre insula Sf Nikolae, am vizitat Biserica Ortodoxa Sfanta Treime, Biserica Catolica Sf Ioan cu un altar cum nu mai vazusem. Peste tot aproape nu aveai voie sa faci poze si asta altfel decat in Italia. Comparatia cu Italia nu ne dadea pace, parca fusesem in Paradis si acum eram in Iad. Nici aici n-am gasit o harta a golfului dar ne-am dus la Info sa vedem ce aflam despre croaziera ca tineam mortis la ea si ramasesem nelamuriti. Aici era si mai mare balamucul. Era o firma care organiza croaziere de o zi cum voiam noi, cu imbarcare din Kotor dar trebuia sa platim un transfer din Budva pana in Kotor de 6 EUR/persoana. -Pai noi stam in Kotor, ne urcam de acolo si va platim doar excursia, nu si transferul. -Neee! Platiti transferul si va urcati de unde vreti. Doamne apara si pazeste, unde ajunsesem noi?

Traficul greoi, ambuteiaje la intrarea in oras, faptul ca n-am gasit harti decat in rusa, ca nimeni nu putea sa ne lamureasca despre o croaziera, a facut sa privim Budva ca pe o destinatie neprietenoasa. Dar sunt convinsa ca au fost doar sentimente de moment, pentru ca nu mi-a displacut neaparat. Un oras comercial cu multe magazine si terase si un port unde, ca peste tot in golf sunt ancorate yahturile bogatilor Europei si nu numai, o statiune destul de cocheta si de ingrijita, asemanatoare cu Mamaia noastra dar la care eu nu am facut click, cel putin de data asta.

Am plecat catre casa, am gasit pana la urma la o benzinarie o harta rutiera in engleza si ca sa nu ne intoarcem pe acelasi drum in Kotor, am ales drumul de coasta, prin Tivat.

Ne-am oprit si in Tivat la punctul info care era in drum. Aici am gasit cea mai profesionista persoana pe care am intalnit-o la punctele info din golf. Ne-a spus ca in localitatea Tivat nu gasim ceva interesant, ca este o statiune noua si doar portul si marina sunt de remarcat, chiar si centrul, dar nu este ceva spectaculos. Asa este, am facut cativa pasi prin localitate si am fost de acord cu ea. Punct info bun in Tivat, dar harti pentru tot golful nici aici. Am intrebat si aici despre croaziere de o zi si am primit un pliant dar ne-a sugerat sa sunam la telefonul de acolo, pentru ca nu putea sa ne lamureasca mai mult. Bun si atat.

Am plecat mai departe si am ajuns la Lepetane. Chiar inainte de localitate am vazut cum soseaua se ingusteaza si se apropie de apa, drumul devenind extrem de ingust, incat cu greu aveau loc 2 masini. Eiii, nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa vi se faca click, asa brusc in legatura cu ceva. Cu noi asa s-a intamplat la Lepetane. Aici s-a produs click si asa a ramas pana in ziua de azi. Ni s-a deschis in fata ochilor un peisaj asa cum avusesem parte si la venire, in prima zi, dar soseaua asta atat de ingusta, pe langa apa, localitatile traditionale pe langa care treceam, parca din alte timpuri incremenite, nu stiu ce am patit in zona aia. Brusc nu mai exista Italia si comparatia cu ea, ni s-a luat valul de pe ochi si ne-am dat seama ca nu avem cum sa comparam cele doua destinatii, una cu o experienta in turism de sute de ani si una care abia acum deschide ochii. Ce a urmat nu cred ca pot sa va transmit prea bine.

Ne-am oprit aproape din km in km, ne-am minunat de tot ce am intalnit, nu ne mai saturam de peisaj, iar acesta a devenit traseul pe care l-am facut absolut in fiecare zi. Orice am fi facut in ziua respectiva, oricat de obositi, oricat de tarziu, seara dadeam o fuga din Kotor, pana aproape de Stoliv. In zona asta, in special la Prcanj am mancat in fiecare seara.

Dupa Lepetane ne-am oprit la o bisericuta sub stanca unde am gasit inscriptionat in romaneste “Aci Odihneste... ”, nu mai retin numele, alaturi era o terasa rustica unde am baut un frapucino, nu de pofta ci pentru ca voiam sa mai ramanem putin in zona.

La o jumatate de km ne-am oprit iar la o alta biserica Gospa on Auctela scria pe placuta, sper ca n-am gresit numele, unde am vazut delfini (cumva in dreptul celor 2 insule de la Perast, localitate de pe malul celalalt).

Ne-am oprit iar la niste crescatorii de peste unde se vedea o colcaiala pentru ca niste oameni tocmai le dadeau sa manance, apoi tot pe soseaua ingusta ne-am oprit la Stoliv, o localitate foarte frumoasa, am vazut o statuie in apa, n-as sti sa spun ceva despre ea, case frumoase, terase de peste, camping, o zona mai traditionala. Nici aici nu pot trece 2 masini, una pe langa alta.

N-am facut 2 pasi ca un pic mai incolo aproape de intrarea in Prcanj ne-am oprit la Plaja Markov, de pietricele, mai lata un pic, o zona f. f. frumoasa, o sa ma tot repet, traditionala. N-am mai avut asa un sentiment de traditional de acum 40 de ani de cand copilaream pe la tara mea, dar ce bine a fost sa simt asta.

In dreptul plajei Markov am gasit o pekara (brutarie) de unde am mancat un burek cu spanac (1.5 EUR), atat de bun ca nu ne-a lipsit in nici o zi burek. Alaturi, am intrat la un restaurant italian unde Ivan era chef, cu preturi excelente si un patron cu mult umor cu care ne-am intretinut si ne-a parut rau ca nu ne era foame. Pe o barca de lemn de la intrare avea scris de mana, cu vopsea, in italiana, ceva de genul “Domnul a inventat mancarea iar diavolul pe cheful Ivan”.

In Prcanj ne-am oprit iar (o faceam la fiecare cateva minute, bietul sofer era innebunit) la un magazin de antichitati. Phoaaa, ce era in magazinul ala, n-am vazut asa ceva. Ne-am intretinut si cu nenea de aici cu care ne-am salutat in fiecare zi cand treceam la plimbare de parca eram prieteni de cand lumea.

Peste 50 de m ne-am oprit iar ca sa o luam in sus pe o straduta pentru ca vedeam acolo case si voiam sa cunoastem mai bine locul. Am vazut satul, am mancat smochine de pe marginea drumului si am vazut mult, mult dafin.

Pana in Kotor drumul este ingust, numai pe langa apa. Se mai largeste pe alocuri dar tot greu treci 2 masini.

Dupa Prcanj am ajuns la Muo. De aici se vad foarte bine vasele de croaziera acostate in portul din Kotor, soseaua tot ingusta exact pe langa apa, fara parapeti, norocul nostru fiind ca veneam pe partea opusa.

Am oprit iar la iesirea din Muo pentru o vedere excelenta la traseul cu cele 1350 de scari care duc sus la cetatea din Kotor.

La Skaljari, o localitate foarte scurta soseaua incepe sa aiba 2 benzi si asa ramane pana iese in Kotor, aproape de cetate. Drumul asta, de la Lepetane la Kotor, de vreo 15 km, ne-a innebunit. O sa ma intorc in Kotor pentru asta, nu va imaginati ce chimie am avut cu aceasta zona.

Am lasat masina acasa, era aprox 7 seara. Cat am stat sa ne pregatim pentru iesirea de seara, un etaj mai jos se pregatea o petrecere cu focuri de arma despre care v-am povestit in rw de cazare. Noi am plecat catre port pentru ca aveam o problema nerezolvata cu croaziera. Am incercat sa dam de vreun birou, ceva dar nu era nimic si nimeni cu care sa vorbesti. Am vazut cum un grup se indrepta catre un vas de croaziera si s-au oprit aproape in dreptul nostru ca sa-si ia la revedere de la ghida care i-a insotit prin Kotor. Pupaturi, multumiri, ... am profitat si noi de situatie si dupa ce tanara ghida a terminat am abordat-o. Foarte draguta... am vorbit despre o gramada de lucruri dar informatii despre croaziera nu avea nici ea. Stia doar ca sunt niste barci in port, pe care le vazusem si noi si ne-am dus impreuna spre ele sa le mai vedem o data. Nu era ceea ce ne doream. Cele 2 barci surori, de la Miki, Anika 1 si 2, erau mici, de 15 persoane si faceau pentru 15 EUR de persoana, curse de 2 ore pana la insulele de la Perast, dar noi voiam o croaziera de o zi, pe tot golful. Ea ne-a spus ca nu crede ca se organizeaza asa ceva si avea si o explicatie. Spunea ca tinerii nu au bani pentru asa ceva iar cei cu bani aveau alta organizare la care noi nu aveam acces. Sunt putini cei ca noi care cauta asa o croaziera si nu crede ca avem sanse sa gasim. Si totusi ziua am vazut vapoare mari pe golf, n-or fi fost toate organizate cu grupuri foarte mari... dar nimeni nu stia sa ne lamureasca, de unde vin, unde au statii, de unde iti iei bilete... Doar baiatul acela de la Budva ne oferise ceva dar nu ne intelesesem cu transferul.

Ne-am dus apoi la Shopping Center Camelia, vis-a-vis de cetate cum mergi dinspre Kotor spre Dobrota - Perast la 2-300 m de cetate. Un centru comercial mare in care iti poti pierde 2-3 ore, unde este si o parcare destul de mare. Noi mai putin shopping pentru ca a fost un concediu fara.

Ne-am plimbat prin cetate pana destul de tarziu, am mancat la o terasa, iar cand am ajuns acasa petrecerea era in toi si v-am povestit cum am avut noi o noapte aproape alba, dar ce frumos s-au distrat oamenii aia.

A treia zi ne-am propus sa ajungem in Parcul National Lovcen si sus pe varful Lovcen unde se afla mausoleul lui Njegos, la capatul unui drum spectaculos, de aprox 40 de km, numai prin munti.

Am plecat de la apartamentul nostru destul de devreme catre iesirea din Kotor spre Budva. Inainte de tunelul Vrmac am luat-o la dreapta pe langa benzinaria VUK Petrol si supermarketul Franka (foarte mari, sar in ochi de departe) spre Cetinje. Am inceput sa urcam si sa ne minunam de drumul absolut senzational si de cum putea sa se vada golful pe masura ce urcam. Am inceput din nou sa ne oprim de prea multe ori. In Troica unde este un castel si ruine dar la care nu ne-am mai oprit am urmat indicatorul de Njegusi si Lovcen.

Njegos Petar II Petrovic este considerat cel mai mare conducator al muntenegrenilor dar si episcop si poet. Nascut in satul Njegusi din masivul Lovcen ce leaga Cetinje de Kotor, o zona cu multe pesteri care se numeste “Marea de piatra”, el a fost educat la mai multe manastiri din Muntenegru. A devenit un lider dupa moartea unchiuli sau Petar I si dorinta lui a fost sa uneasca triburile din Muntenegru si sa realizeze un stat centralizat. A introdus o serie de legi dar si impozitarea, devenind nepopular si cauza a mai multor revolte pe timpul domniei sale. A fost intr-o continua lupta cu Imperiul Otoman in dorinta de a mari granitele Muntenegrului si a dorit foarte mult unirea cu Serbia ceea ce nu s-a intamplat in timpul vietii sale dar a fost baza pentru ceea ce avea sa se intample mai tarziu.

Drumul urca peste 1500 de m, am trecut pe langa Zip Line Adventure, o tiroliana peste o prapastie, care pentru 10 EUR te traversa de pe o stanca pe alta. Nu puteam nici sa ma uit la prapastia aia darmi’te sa trec peste ea, legata de un cablu.

La intrarea in Parcul National Lovcen este o bariera si dupa ce am platit taxa de 2 EUR am tinut drumul spre stanga pret de 10 km pana la baza crestei Jezerski Vrh., la cota 1574 m aflandu-se mausoleul. Aici este o parcare auto de forma semirotunda care era arhiplina, asa ca am lasat masina mai jos un pic, aprox 100 de m fara sa platim nici o taxa de parcare.

Mausoleul lui Njegos Petar II Petrovic este construit in varful muntelui Lovcen. De la baza parcarii trebuie sa urci 461 de trepte pentru a ajunge pana la mausoleu printr-un tunel de 125 m lungime care este facut pe sub varful muntelui. Daca va ajuta cu ceva cele 461 de trepte sunt grupate cate 9. Dupa ce am iesit din tunel ne-am trezit in fata mausoleului si pentru 3 EUR am intrat si am vazut mai intai doua statui care reprezinta doua femei din Muntenegru, mama si fiica, in costume populare iar in spatele lor este capela unde se afla o sculptura din marmura neagra reprezentandu-l pe Njegos imbracat de asemenea in costum popular si cu un vultur deasupra capului.

In stanga sau dreapta pe langa mausoleu se ajunge spre cripta unde sunt depuse osemintele lui Njegos unde scrie “Njegos 1813-1851” iar in spate ajungi pe o platforma de unde ai cea mai buna vedere catre golf dar si catre Cetinje si chiar Italia. Am zabovit mult aici. Nu te mai saturi de priveliste, nu stii unde sa te uiti mai intai, te incarci de o energie si nu vrei sa mai parasesti zona... este un sentiment cum numai pe munte il poti simti, am mai spus asta.

Ne-am intors la baza muntelui, in parcare, alaturi de care este un restaurant (cota 1560 m) unde am mancat dayly soup (de vacuta, foarte buna - 3 EUR) si pricanice (gogosele cu miere, o specialitate muntenegreana, tot 3 EUR si am baut un cappucino. Restaurant frumos, cu mai multe separeuri iesite in stanca, nu ne era foame dar ne-a fost drag sa ne asezam.

Vis-a-vis de mausoleu dupa parcare, in partea opusa, mai sunt niste trepte si o alee care pare ca duce undeva. M-am dus pe aleea aceea, pana in capatul ei si acolo am gasit indicatoare pentru trasee marcate pentru biciclisti dar si pentru amatorii de drumetie.

Am vrut sa facem inapoi drumul prin Cetinje ca sa nu mergem pe acelasi traseu dar ne-am oprit la intrarea in parc si domnul de la bilete cu care vorbisem si la dus ne-a spus ca drumul mai spectaculos este cel pe care am venit si el ne recomanda sa mergem la fel.

De sus si de pe drum se vede foarte bine si aeroportul din Tivat unde am vazut avioane decoland si aterizand la fiecare cateva minute. Ne-am oprit special pentru a admira asta undeva la un loc de popas de unde aveam o vedere foarte buna asupra Tivat-ului.

Pe drumul de intoarcere ne-am oprit la tiroliana pentru ca tocmai se dadeau 2 rusoaice una mai calma dar celallta a tipat cat au tinut-o plamanii cat a facut traversarea prapastiei. In orice caz toata admiratia, n-as fi in stare de asa ceva.

Am ajuns jos, in Kotor, dar nu ne-am oprit acasa ci directia Muo-Prcanj, zona de care ne indragostisem. La 17 eram pe plaja de la Prcanj, am facut baie, am stat la plaja si am mancat la o terasa (Konoba, la ei) in Prcanj, Bokeski Gusti, chiar pe malul apei, traditionali din tata in fiu pe linie de peste, si cu o caisata proprie, foarte buna, servita intr-un toi cu dop personalizat cu sigla lor, toi pe care il puteai lua acasa. Am luat si noi cateva pline, souvenir pentru prieteni. Preturi bune, ca peste tot in Muntenegru, asa cum remarcasem deja. Dar preparatele din fructe de mare mai piperate un pic, asa cum sunt peste tot de altfel. Am mancat un platou cu fructe de mare, peste, orez cu sepie si un fel de spanac, 25 EUR/2 persoane, arhisuficient.

Iar acasa sa ne dam sarea jos si iar in Kotor prin port printre yahturi si apoi in cetate. Sperand sa nu mai petrecem si in seara asta ne-am intors acasa rupti spre 11 noaptea si ne-am refacut fortele pentru inca o zi plina.

Vad ca ma lungesc si nu as vrea sa va plictisesc prea tare. Suntem foarte activi in vacante si cu toate ca am o gramada de restante si as vrea sa scurtez, nu stiu cum sa fac, pentru ca amintirile sunt proaspete si nu-mi vine sa renunt la nimic. Imi doresc sa cititi cu placere despre ce am facut noi in Muntenegru, asa ca o sa va spun cum am cucerit cetatea din Kotor si cum am gasit pana la urma croaziera de o zi in alt episod.

---

VIZUALIZĂRI: 13013 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI