ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.09.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Kotor, ˝regiune natural şi cultural-istorică˝ în patrimoniul universal (II)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Oraşul Kotor

Este cel mai bine conservat oraş medieval aflat în bazinul mării Adriatice. A fost fondat de iliri cu trei secole î. Hr şi menţionat pentru prima oară de Pliniu cel Bătrân în 168 d. Hr. Se numea Ascrivum. A fost cucerit de romani, a rămas în imperiul bizantin până în sec. XII când a fost înglobat în Serbia. Din sec. XIV până în sec. XIX a fost, cu mici întreruperi sub stăpânire veneţiană şi apoi a făcut parte din imperiul austro-ungar. După primul război mondial a trecut în posesiunea Serbiei iar după cel de al doilea a făcut parte din Iugoslavia. Din 2006, Kotor şi-a declarat independenţa intrând în componenţa Muntenegrului. În timpul dezvoltării sale cea mai mare influenţă a fost cea veneţiană care s-a reflectat atât în construcţii cât şi în organizarea administrativă.

Autocarul a parcat înafara oraşului vechi care în întregime e pietonal şi am intrat printr-una din cele trei porţi, Porta Marina. Pe celelalte două Poarta fluviului şi cea de Nord nu le-am vizitat. Porta Marina a fost construită în 1555 din blocuri masive de piatră. Deasupra porţii fusese amplasat un leu semn al dominaţiei veneţiene dar acesta a fost înlocuit cu inscripţia 21 noiembrie 1944, data eliberării Kotorului de sub italieni. Această poartă s-a scufundat în timp cu 70 cm şi astăzi se caută soluţii constructive pentru stoparea fenomenului. Am depăşit poarta trecând printr-un pasaj boltit în care se găseşte un relief gotic din sec. XV reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul şi am început vizitarea oraşului. Pe baza hărţii gratuite luată de la Centrul de Informare Turistică de lângă poarta de intrare mi-am dat seama că oraşul vechi este o succesiune de pieţe înconjurate de palate.

Piaţa Armelor. Am admirat turnul cu ceas, arsenalul veneţian, vechea primărie, palatul prinţului şi palatele familiilor nobiliare Bizanti şi Beskuca

-turnul cu ceas este unul din simbolurile oraşului. El este primul obiectiv pe care-l văd turiştii în Kotor. A fost construit în 1602 în timpul prinţului Antonio Grimani. Două grinzi îl impart pe orizontală în trei părţi, deasupra într-o logie fiind amplasată clopotniţa. Cutremurul de pământ din 1667 l-a aplecat spre vest fiind necesară refacerea lui.

-vechea primărie a fost construită în 1762 dar i s-a schimbat destinaţia în depozit militar. Napoleon Bonaparte l-a transformat în teatru. Curemurul din 1979 a distrus complet faţada dinspre piaţă care a fost refăcută după modelul original găsit în gravuri.

Piaţa Făinii şi-a primit numele de la depozitele de făină care erau stocate aici. În această piaţă se află palatele familiilor Buca, palatal Pima şi ruinele bisericii sf. Nicolai.

-palatul Pima a fost construit după cutremurul din 1667. Arhitectura are elemente de baroc şi renascentist. Ca în majoritatea clădirilor, am putut identifica palatul după plăcuţa de monument istoric. Familia Pima a dat o serie de intelectuali printre care poeţi umanişti

-palatul Buca a aparţinut uneia din cele mai importante familii din Kotor. Clădirea iniţială a fost cconstruită în stil baroc la începutul sec. XIV. Distrusă de marele cutremur a fost reconstruită la dimensiunile modeste de astăzi. Familia Buca a dat cei mai buni finanţişti ai Kotorului

Piaţa Sf. Trifon cuprinde catedrala cu acelaş nume cu muzeul relicvariu, casa episcopului, arhivele oraşului şi primăria oraşului.

-catedrala romano-catolică Sf. Trifon. Moaştele Sf. Trifon au fost aduse din Constantinopole în 809 de un negustor care a construit din banii lui o bisericuţă care să le adăpostească. Datorită vieţii în credinţă şi martiriul său (i-a fost tăiat capul la Niceea pentru că s-a mărturisit întru Hristos) Sf. Trifon a ajuns patronul oraşului Kotor. Pe locul pe care se afla bisericuţa, între 1124-1166 a fost construită catedrala care e cea mai îimpunătoare clădire din oraş. În urma marilor cutremure de pământ catedrala a fost refăcută de patru ori şi a rămas cu turnurile asimetrice. După 1979 a fost consolidată şi dezvoltată cu fondurile de ajutorare UNESCO. Cu ocazia săpăturilor au fost găsite părţi din coloanele originale ale bisericii din 1166 astfel încât catedrala pe care am vizitat-o şi pe care sunt scrise două date 1166- anul construcţiei şi 2009- anul terminării lucrărilor de reconstrucţe, respectă linia arhitecturală a primei catedrale. Este foarte curios că în pozele pe care le-am făcut în 2012, cifrele erau 809- anul construcţiei primei bisericuţe şi 2009. Am postat dovada. Probabil că este vorba de cifre rotunde de aniversări. Interiorul este bogat ornamentat cu fresce din sec. XV, un ciborium care este o placă de marmoră cu scene din viaţa Sf. Trifon, cu statui şi coloane care susţin construcţia, o tăblie de argint aurit, (pala d´oro) care îl reprezintă pe Iisus, Fecioara Maria, Sf. Ioan, Sf. Trifon şi alţi 16 sfinţi. un altar cu cupolă încadrat de cinci coloane.

- muzeul catedralei este un relicvariu aflat la etaj. Aici am văzut sarcofagul cetăţeanului din Kotor care a adus moaştele sfântului şi a construit în 809 prima bisericuţă dedicată sfântului. Sarcofagul e de tip romanic. Relicvariu este divizat în două părţi după configurarea parterului catedralei. În prima sală am admirat un crucifix din lemn din sec. XIII. Alte relicve preţioase sunt un cufăr de argint, o replică a capului Sf. Trifon din sec. XVII, obiecte de orfeverie făcute de meşterii din Kotor, haine preoţeşti. Din balconul relicvariului am avut o privire de ansamblu asupra pieţii St. Trifon.

-arhivele istorice ale oraşului ocupă unul din palate şi conţin documente atât din istoria oraşului cât şi a statelor cu care oraşul Kotor a avut legături comerciale.

Piaţa Muzeului include muzeul maritim în palatul Grgorina şi cişmeaua Karampana.

-Muzeul maritim astăzi este găzduit în casa Gregorina un palat baroc din sec. XVIII. În apropiere este sediul Marinei Boka în care se conservă amintirile glorioase ale Boka Kotorska. În faţa muzeului sunt două ancore şi două tunuri pentru nave mici.

-Karampana este singura cişmea publică din Kotor lucrată artizanal în sec. XVII.

Piaţa Sf. Luca cuprinde biserica sf. Luca, biserica sf. Nicolai, scoala de muzică, palatul Lombardic

-biserica Sf. Luca a fost construită de un architect italian în 1195. Este un amestec de stil romanic târziu şi bizantin. Faţada este dominată de un stativ cu două clopote. Interiorul este divizat în trei nave. Bolţile au fost construite mai târziu în stil gotic. Biserica are două altare, unul catolic şi unul orthodox, ceeace arată toleranţa religioasă în Kotor în Evul Mediu. După cutremurul din 1979 biserica a fost reconstruită aidoma celei din 1195.

-biserica Sf Nicolai . este o biserică ortodoxă relativ nouă, construită în stil bizantin la începutul secolului trecut după planurile unui architect sârb. În trezoreria bisericii se păstrează icoane, manuscrise cărţi vechi şi documente

-palatul Lombardic din sec. XVIII a aparţinut familiei nobiliare cu acelaş nume. Episopul şi domnitorul poet Njegos din Cetinje locuia în acest palat când vizita Kotorul.

Strada care leagă piaţa Sf. Luca de piaţa armelor

-biserica franciscană Sf. Clara Prima biserică franciscană a fost fondată de regina Serbiei Elena în 1288. Biserica era situată dincolo de zidurile oraşului lângă poarta sudică. Veneţienii au demolat-o de teama vandalizării de către turci. În 1656 a fost construită biserica actuală în stil baroc, pe o stradă principală a cetăţii. Exteriorul este în stil bizantin cu rotunjimi ale zidurilor şi în interior este un altar valoros sculptat în marmoră de Francesco Cabianca în 1708.

-biserica Sf. Mihail a fost construită odată cu catedrala St. Trifon tot în 1166. Contrar impresiei de modestie dată de exteriorul simplu, în interior este o colecţie de fresce cu Bunavestire, Sf. Trifon. Această biserică va fi transformată în lapidariumul (colecţie de pietre mari sculptate sau gravate) a oraşului)

Am fotografiat mai toate obiectivele şi pentru identificare chiar plăcuţele sau banerele în care se scrie cui au aparţinut şi în ce perioadă. Pentru că ar fi fost prea plictisitor să scriu în toate ˝ stil baroc, stil renascentist, secolul si secolul. ˝, am postat multe poze dar am scris numai despre cele mai importante. Pe toate le puteţi vedea la faţa locului.

Zidurile oraşului Kotor

Fortificaţiile reprezintă cel mai important aspect al saitului Patrimoniu Cultural. Ele constau din clădiri militare, ziduri cu cale de acces, bastioane care urcă pe muntele San Givanni până la fortăreaţa cu acelaş nume. Construcţia lor a început din timpul ilirilor dar dezvoltările ulterioare din timpul inperiului bizantin şi al administraţiei veneţiene le-a dat forma de astăzi. Zidurile au fost construite timp de secole ca apărare împotriva turcilor, a piraţilor veniţi pe mare şi a triburilor de pe uscat. Ele sunt întărite de bastioane, cel mai important fiind turnul Kampana din sec. XIII. Au o lungime de 4.5 km şi protejează oraşul triunghiular pe laturile de nord şi sud- vest spre mare. Se întind din port până la fortăreaţa San Giovanni situată la 280 m deasupra nivelului mării. Am găsit undeva că ar fi 1350 de trepte de urcat. Un cuplu tânăr din grup a urcat 50 minute până la fortăreaţă şi a coborât în 20. Se percepe o taxă de 3 eu Grosimea zidurilor ajunge până la 16 m şi înălţimes până la 20 m. Pentru cei tineri sau nu dar cu o condiţie fizică bună, zidurile reprezintă cea mai mare atracţie a oraşului. Grupul fiind format în majoritate din oameni maturi, cei câţiva care s-au încumetat să urce pe ziduri nu au mai avut timp de vizitat oraşul şi s-au prăbuşit direct în restaurant.

Cutremurele de pământ

Oraşul şi zidurile de apărare au fost serios avariate în timpul marilor cutremure, întreaga zonă având un potenţial ridicat seismic. Cele mai mari cutemure au fost în 1667 când a fost distrus două treimi din oraş şi cel din aprilie 1979. Pe de altă parte, după plecarea austro-ungarilor în 1918, nu s-au mai alocat fonduri şi atât zidurile cât şi oraşul au ajuns în paragină. Graţie fondurilor alocate de fosta Iugoslavie şi din întreaga lume, odată cu plasarea Kotorului pe lista patrimoniului universal, oraşul şi meterezele au fost reconstruit după cutremur în doar 8 ani.

Turul oraşului l-am făcut singuri, în ritmul nostru şi ne-a luat două ore jumătate, în acestea intrând şi o vizită în muzeul catedralei şi plimbare pe străduţele strâmte, întunecoase şi pavate cu piatră neregulată. Aici, dacă voiai shopping acesta era pentru toate buzunarele de la buticuri de firmă până la dughene cu magneţi şi calendare. Am mai consumat trei sferturi de oră la o terasă unde am mâncat peşte. Fiind vorba de Kotor, două porţii de peşte cu cartofi natur, două beri a 330ml şi două cafele au costat 30 eu de aproape trei ori mai mult decât în Ulcinj. Cu zece minute înainte de ora convenită pentru plecare am fost la autocar. Ca şi în alte dăţi, nu a întârziat nimeni.

Ca şi concluzie . Fiordul şi oraşul Kotor au fost o încântare. Vreţi să spun cu alte cuvinte? Vă las pe voi, cei care le veţi vizita să vedeţi că vocabularul nu are cuvinte pentru starea de graţie pe care o produce Kotorul. Mulţumesc lui Cornel pentru premiul oferit şi vouă care prin punctajul acordat mi-aţi dat posibilitatea excursiei în Muntenegru dar în primul rând lui Dumnezeu că mi-a îndeplinit şi acest vis.

WEB, dacă se poate:

https://www.youtube.com/watch?v=aCzP_XG5VCU

Surse de documentare:

http://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/muntenegru-ce-poti-face-zi-in-kotor. html

http://vacantareusita.ro/golful-kotor-pe-lista-celor-mai-frumoase-cinci-fiorduri-din-lume/

https://ro. wikipedia.org/wiki/Kotor

http://www.banaterra. eu/romana/files/muntenegru. pdf, indicat de Tata123

Kotor, guide de la ville, 2010, Stefan Kordic, 2010

Tous de Montenegro, monografie de Milun Lutovac, 2016

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 27.09.16 20:38:04
Validat / Publicat: 28.09.16 07:46:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MUNTENEGRU.

VIZUALIZĂRI: 3978 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Intrare în Kotor pe poarta Marină
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX [27.09.16 22:27:59] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

mishu [28.09.16 08:00:20] »

@Michi: As spune ca toata aceasta serie este ca un medicament cu efect inversat, pe masura ce iei fiecare pastila mai rau te imbolnavesti.

Si asta deoarece te gandesti oare ce poate sa aduca urmatorul articol, si apare ceve si mai minunat si care intr-adevar nu poate fi descris prin cuvinte, el trebuie admirat de preferat pe viu, dar daca nu se poate macar atat deocamdata din poze.

Felicitari, votat cu foarte mare drag.

crismis [28.09.16 09:20:30] »

@Michi: O mie de amintiri resuscitate de istoriile dvs, Mama Michi! Intr-adevar, Boka Kotorska e un loc cum putine sunt pe Pamant, iar eu, la randul meu, m-am simtit privilegiata sa-l pot admira!

Ce pot sa spun sigur e ca vara trecuta, cei 2 ani inscriptionati pe fatada catedralei Sf. Triton erau inca 809 si 2009. Iar leul venetian l-am gasit pe undeva pe Poarta Marii, constat ca am postat si o poza cu el la articolul meu, dar privind poarta in ansamblu, nu pot sa-mi dau seama cam pe unde mai exact...

Oricum, excelent conservat orasul vechi Kotor! Nu stiu daca nu mi-a placut mai mult ca Dubrovnikul... Nu, mi-au placut la fel de mult. Dubrovnikul e o poezie medievala, la randu-i! Chiar, in Dubrovnik n-ati ajuns?! Sa inteleg ca asta a fost tot?!

Michi [28.09.16 20:49:45] »

Crismis, nu sunt acasa, mi s-a stricat laptopul asa ca scriu de pe tel. Am fost in Dubrovnik despre care am sa scriu peste vreo doua sapt.

Michi [28.09.16 20:53:02] »

Crismis, nu sunt acasa, mi s-a stricat laptopul asa ca scriu de pe tel. Am fost in Dubrovnik despre care am sa scriu peste vreo doua sapt.

Aurici [29.09.16 14:26:19] »

@Michi: Văd că nu v-a iertat ploaia nici de data asta, dar probabil a fost doar un nor care s-a scuturat.

Așa este, nici eu nu mi-aș găsi cuvintele care trebuie ca să vorbesc despre Kotor. Și despre Muntenegru în general, care a fost o surpriză extraordinară pentru mine.

Am urcat pe zidurile cetății până la fortăreața de sus și rămâne printre cele mai spectaculoase drumeții ale mele.

După cum am mai spus, vreau să ajung în multe locuri, dar golful Kotor este obsedant în gândurile mele.

Ați făcut-o și p-asta! Felicitări și multă sănătate ca să mai faceți și altele.

Sorry....acum am văzut că poza cu ploaia este din 2012.Uff, ce bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, crismis, Michi, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Golful Kotor:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053370952606201 sec
    ecranul dvs: 1 x 1