„Călare” prin Firenze sau „Muică o făcurăm și pe-asta”

TIPĂREȘTE

Oltean sunt, oltean îmi zice … Oltean sunt pe un’ m-oi duce!!! Că doar aflarăți că sunt de la Severin și mă mândresc cu asta! În plus România fără Oltenia cică e ca Italia fără Sicilia. Na că o găsirăm și pe asta! Așa că, să trecem la partea cu Firenze…

Știți deja că felia noastră de Toscana era pusă la frământat de prin februarie 2015, iar în aluatul fiecărui concediu făcut cu mașina aruncăm de fiecare dată și harta traseului și a orașelor ce urmează a fi bătătorite. Nu avem GPS dar băieții mei au telefoane, așa că atunci când ițele se încurcă apelăm la Domnul sau Doamna din cutiile “deștepte ”.

Plecarăm, deci, din Veneția cu destinația Florența, capitala Toscanei, a artei din Italia, a mâncărurilor bune și a vinului parfumat. Se zice că este și cea mai dorită destinație turistică din lume. Între cele 2 orașe sunt cam 270 de kilometri, floare la ureche după ce cu o zi înainte făcusem în galop vreo 1000 de kilometri. De data asta am mers la trap pe drumurile ca în plalmă. Intri pe autostradă, îți iei bilețelul, ieși de pe autostradă plătești bilețelul. Cred că am scos din buzunar vreo 17 euro pentru taxele de drum plus benzina, încă vreo 50 de euro. Am intrat în Florența și aici a început aventura noastră oltenească de a găsi hotelul.

CAZARE: PRESTIGIA ROOMS – 100 EURO PE NOAPTE

Încurajați de AFA și de varianta găsită în Veneția și aici am ales un hotel în inima Florenței, lângă celebrul Dom Santa Maria del Fiore. Și cum vă zisei că atunci când ne încurcam intrau în actiune smarturile, am tras pe dreapta am băgat adresa hotelului și dă-I bătaie. “Deșteptărețul” foarte sigur pe el, spune răspicat ca un DOMN: după prima intersecție vă încadrați pe prima bandă și faceți dreapta, după 200 de metri faceți stânga. Ei aci lucrurile au intrat în ceața pentru că semnele de circulație de pe marginea șoselei nu ne lăsau să facem ce ne recomanda DOMNUL. Și dăi înainte, și iar la dreapta, și iar la stânga, și iar la dreapta și uite așa ne trezirăm încercuind Marea Catedrală cu cupolă verde. Citisem pe net de toate despre Firenze, bijuteria italienilor, și știam că mașinile nu avoie să circule prin centrul istoric, cu excepția celor care fac aprovizionările, a taxiurilor care te duc și te lasă și …. acum NOI.

Trei olteni “călare” rătăceau pe străduțele cochete printre turiști de toate națiile care se zgâiau la clădirile Florenței. ”Deșteptărețul” o ținea pe a lui, semnele parcă înnebuniseră și ne făceau în ciudă cu niște sensuri unice pe care de vreo două ori am riscat și le-am ignorat doar, doar o scoatem la liman. GeRY părea cel mai sigur pe el. pe ntru că noi eram un pic îngrijorați din cauza amenzii pe care o putem încasa, dar în același timp bucuroși de minunățiile pe care le vedeam în jurul nostru și aproape că le puteam atinge din mașină. Atunci copilul nostru a exclamat citându-l pe bunicul din partea tatălui, oltean get beget din Dolj: Muică, o făcurăm și pe asta! Noi călare pe GeRY prin centrul Florenței!

Acesta a fost declicul. Trebuie să cerem ajutor, a zis tati - șofer! Am oprit în parcarea unui hotel și în ploaia de semne ale portarului care după ce a aflat că nu ne cazăm acolo a început să strige: CORSA, CORSA (circulați, circulați), am sunat la hotelul nostru. Eram la o aruncătură de băț, dar sensurile unice erau cele care ne interziceau accesul. Să le priviți în fotografii ce gingașe sunt - semnele despre ele vorbesc. Am ajuns, ne-am lăsat bagajele, proprietara ne-a notat numărul de la mașină și ne-a spus că îl va transmite Poliției pentru a nu plăti o amendă usturătoare pentru că am “călărit“ perimetrul Domului. Așa se procedează : intri în Florența, te cazezi și apoi …. per pedes. Ne-a explicat ce să facem cu “calul“ GeRY care nu avea voie să stea priponit în fața casei. Unu pentru că hotelul era în buricul târgului, doi pentru că așa cum vă spusei mașinile nu au ce căuta aici. Clădirile din inima Florenței sunt niște imensități cu porți impunătoare și somptuoase, n-ai ghici nici în ruptul capului că în spatele unora dintre ele se află, de fapt, niște garaje. Te duci, semaforul verde îți arată dacă sunt locuri libere, vorbești cu responsabilul și în 2 minute “calul” este primit cu multă căldură în schimbul a 25-30 de euro pe noapte. Nu vă închipuiți că rămâne acolo. Ți se pune în vedere să îți iei ce îți trebuie pentru că o mașinuță de genul celor care la noi ridică “mârțoagele” parcate neregulamentar ți-o duce într-o parcare de la marginea orașului. Am lăsat cheia, mașina … și, la revedere!... fără nicio chitanța, fară nicio hârtie, …. AI ÎNCREDERE AMIGO! … a zis într-o engleză stricată italianul nostru, angajat al parcării. Așa că evaziune la greu și la ei, dar un pic mai multă inconștiență din partea noastră.

Așadar, interesați-vă din timp atunci când vă cazați în sufletul orașului cum e cu circulația, cu accesul. Noi știam că hotelul nu are parcare și că o vom lăsa într-un astfel da garaj, dar de aici încolo nu ne-am mai uitat și care e procedura. Cât despre mersul nostru în cerc, în jurul Catedralei, ea s-a datorat unor lucrări care se efectuau pe o străduță și din cauza cărora erau impuse mai multe restricții pe care “Deșteptărețul” nu avea cum să le știe. El avea bine ce avea în căpșorul lui, la fața locului se schimbase ecuația.

Și acum să vă povestesc despre PRESTIGIA ROOMS

SUPER, SUPER, SUPER … niște apartamente elegante, situate în centrul istoric lângă Dom, pe strada celebrelor magazine de firmă, că doar Gucci s-a născut la Florența.

Prestigia Rooms le-am gasit bookigăing. Camere înalte, spațioase, paturi și saltele confortabile, prosoape, papuci, săpun, periuțe de dinți, aparat de făcut cafea, frigider. Ne-au așteptat cu apă și fructe din partea casei și chiar o mini sticlă de vin. Baia a fost din nou comună dar nu ne-a incomodat cu nimic. La cazare am primit un cod de intrare de la o ușă principal, unul de la intrarea pe etaj și încă unul unul de la cameră. Intrai când vroiai, plecai când ți se năzărea. Micul nostru matematician le-a memorat în câteva clipe așa că n-am avut nicio problemă. Ba mai mult, a fost primul an când obosit fiind i-am dat voie să se retragă singur în cameră, iar noi să mai bântuim sau să savurăm în voie o Perroni că doar eram la ea acasă. Am plătit 100 de euro pe noapte și ne-am bucurat din plin de tot ce înseamnă Florența, la orice oră.

Sunt 4 apartamente pe etaj, fiecare are denumirea unui nobil itallian sau a unui vin, depinde cum privești în trecut, noi am stat în Frescobaldi și ne-am simțit extraordinar. Baia este comună pe etaj, dar e super ok la orice oră pentru că au pe cineva care face curățenie, nu ne-am călcat pe bătături cu vecinii, nici nu ne-am întâlnit. Am stat 2 nopți și a fost exact ce ne-am dorit.

Singurul minus despre care citisem pe net era cel al zgomotului străzii fiind exact în miezul acțiunii. Pe noi nu ne-a deranjat, din contră, i-a sporit farmecul.

În oraș nu am mers decât pe jos, să nu mă întrebați de autobuze sau taxiuri. A doua zi la 6 dimineața eram în piața Signiorei și am crezut că mi se taie respirația. Muzeu în aer liber – pe bună dreptate, nu eram decât noi, noaptea plouase și era o atmosferă limpede, curată, răcoritoare cu miros de cafea proaspăt măcinată și aromă de vanilie. Am făcut fotografii în toate pozițiile, cu toate statuile, în toate colțișoarele, am cercetat fiecare detaliu și curiozitate despre care citisem. Am verificat si ce ce se spune depre statuia lui Perseu cum că pe partea din spate a căștii lui Perseu – statuia din bronz, Cellini și-a sculptat propria imagine??? (vezi foto)

Aveam foi întregi cu informații și nu știam încotro să o apucăm pe ntru că eram fascinați, am luat-o ușor pe jos către piața Michelangelo și gâfâind, dar punându-ne sângele în mișcare am urcat deasupra Florenței în locul în care puța lui David tronează pe toate tarabele iar turiștii stăteau la coadă ca să se fotografieze cu imensa statuie. Ne-am pozat și noi cu ea și acolo am făcut ceea ce am făcut în Campanille la Veneția, am citit despre familia De Medici și legaturile ei cu maerele oraș, despre Amerigo Vespucci, Michelangelo, Ponte Vecchio, Galeriile Uffizi. Am apoi am luat-o la vale, cu mai mult avânt și cu harta în mână să căutăm Biserica Santa Croce, locul în care își au odihna veșnică unele dintre cele mai mari personalități ale Italiei. Am găsit-o repede, ne-am răcorit un pic pe treptele ei și i-am citit puștiului câte ceva despre ea. Galileo Galiliei, Michelangelo, Machiavelii, Dante, toți sunt înmormântași aici și despre toți o să învețe la școală, așa că suntem cu un pas înainte. Am admirat-o în toată splendoarea ei, dar nu am exagerat nici de data aceasta, atât cât Vlad să nu ne urască nici pe noi, nici lecțiile de istorie ce vas ă vină. La intrare. am plătit 5 euro de fiecare sau cam așa ceva.

Premiul pentru răbdare și atenție avea să vină după aceea când am găsit pe Via dei Neri Osteria All’Antico Vinaio, faimosul restaurant despre care se zice că au cele mai bune sandvisuri italiene. Nu doar se zice, așa e! Am stat la coadă, dar a meritaaaaaaat! Nu ratați, nu ocoliți, nu renunțați. Soțul meu începuse să mă boscorodească atunci când a văzut coada, dar după copiosul prânz am primit laude că nu am renunțat la fixația mea de a încerca un L’Inferno. Cât despre micul macaronar Vlad, asta pentru că c e sigur că într-o viața anterioară a fost italian pentru că adoră pizza și pastele, a treia zi dimineața s-ar fi trezit cu noaptea în cap ca să mai încerce și altele.

Sbriciolona con prosciutto, rucola e melanzane, Sbriciolona con salame toscane e tartuffo, Porchetta Panini, La schiacciata del boss, la Dante sau L’Inferno sunt nume de sandvișuri și dacă așa nu vă spun nimic, atunci căutați-le pe net ca să vă plouă în gură.

E bun, ce să mai … ne-am potolit foamea dar și curiozitatea asta și am plecat mai departe să respirăm o Florența înțesată de turiști de data asta : mari, mici, cu 2 sau patru picioare, cu semne de circulație haioase (vezi foto), cu picturi stradale, cu înghețată delicioasă și cu bere bună.

Am traversat Ponte Vecchio și dimineața, dar seara asfințitul pe Arno este de neuitat. Ne-am benoclat la vitrinele cu bijuterii și am ajuns la Palazzo Pitti unde am lenevit efectiv întinși de-a dreptul pe cărămizile calde ale esplanadei. Ne-am întors la Hotel tot pe jos la lumina felinarelor în acordul muzicilor din piațete și ne-am retras la un pahar de Prosecco ascultând o formație de țigani români care își promova un CD. Da, da și chiar se vindea.

Seara ne-am bucurat de un pahar de bere sau vin la o terasă, dar în timpul zilei le-am evitat pentru că taxa de servicii nu e poveste. Stai la masă, te bucuri de băutură și de mâncare, de freamătul piețelor, daaaar plătești 15 % în plus.

Nu am stat la coada de intrare în Dom, nici nu am luat la rând galeriile de artă sau Palatele. Nu ne pare rău pentru că am simțit Florența așa cum am vrut noi : prin tălpile de la adidași, prin aroma înghețatei, prin plimbările de-a lungul râului, prin berea rece și mânacrea bună savurată de cele mai mult ori direct pe bordura străduțelor, prin cafeaua de la ora 6 băută la pervazul ferestrei de la camera hotelului privind cum soarele răsare iar orașul prinde viață și prin sărutul de lângă Dom.

Florența – auzisem noi că e frumoasă dar realitatea te rupe în bucăți. Bijuterie e puțin spus, te cucerește din cap și până în picioare și sunt de acord cu cel care a zis că Florența este precumul vinul : mai întâi te năucește, te vrăjește fără să te lase să reacționezi și abia mai târziu îți dai seama că e una dintre minunile Europei sau chiar ale lumii.

Ne-am făcut bagajele și dimineață ne-am recuperat “căluțul”. No problema, nu-i așa, ne-a zâmbit pe sub mustăți italianul …. Eram încă la începutul concediului și ne îndreptam către bălăceală - Marrina di Massa, valuri, cazare la cort, plimbare cu trenul în Cinque Terre ….

---

VIZUALIZĂRI: 3040 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI