ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.02.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 3 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 3 MIN

    Piazza della Santissima Annunziata

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Piața Buneivestiri. Mi-e greu să cred, în contextul actual, în ajun de mărțișor, de venire a primăverii calendaristice și a Sfintei sărbători din 25 martie, a Buneivestiri, că Florența va fi frustrată de mulțimea de turiști dornici și deopotrivă iubitori de artă și frumos. Am vizitat Florența și nu știu cum s-a făcut, dar numai în lunile de primăvară, martie și aprilie. Ce premoniție, să nu zic inspirație, am avut, că anul acesta nu am rezervat nimic pentru Italia. Mă gândesc, oare numărul turiștilor va fi mai mic? Oricum, Florența își va expune vizitatorilor săi, cu, sau fără mască de protecție, inepuizabilele-i valori artistice.

    Desaga mea de amintiri și plină ochi cu foldere de lumină, mi-a derulat un crâmpei florentin, anume Piazza Santissima Annunziata. Mai puțin călcată de turiști și spun asta pentru faptul că nu este asaltată precum alte piețe bine cunoscute, Piazza Santissima Annunziata, a fost proiectată de celebrul Brunelleschi și este un loc de-a dreptul fermecător. Delimitată pe trei laturi de logii cu arcade grațioase, în centrul ei tronează statuia ecvestră a marelui Duce Ferdinando I de Medici și două frumoase fântâni.

    Pe latura estică proiectată la 1420, am urcat scările și am trecut porticul Bisericii Santissima Annunziata. Am intrat într-o primă curte interioară acoperită, numită Chiostro dei Voti ce păstrează picturi de Andrea del Sarto, Pontormo și Roso Fiorentino. O altă curte interioară, mai mare, numită Chiostro dei Morti, curte neacoperită, păstrează pietre tombare, dar și fresca lui Andrea del Sarto, Madonna del Saco, unde în drumul lor spre Egipt, Iosif se sprijină de un sac.

    Vizitatorii sunt atrași aici de Icoana Buneivestiri despre care se zice că a fost începută de un călugăr și după ce acesta a abandonat lucrarea fără a fi capabil să realizeze fața Fecioarei, a fost terminată de un înger. Ea se află la intrare, imediat în stânga și poate fi cunoscută după impozantul tabernacol dăruit de Piero da Medici, tatăl Magnificului. Biserica este o minune! Capelele sunt pictate de pictori celebri. În una din ele se află monumentul funerar al sculptorului Giambologna, orga de la 1628 este cea mai veche din oraș iar tavanul aurit nu are asemănare.

    În fața Bisericii Santissima Annunziata cândva, prin sec. al XIX-lea se ținea sărbătoarea Buneivestiri pe 25 martie și tot aici, în fiecare 7 septembrie, în ajunul Nașterii Maicii Domnului piața se transformă într-un loc magic, oamenii purtând lanterne colorate, amintind astfel de o mare și veche sărbătoare, tradiționala Festa della Rificolona, din sec. al XVI-lea.

    Pe latura sudică a Pieții se află Ospedale degli Innocenti, cel mai vechi orfelinat din Europa, despre care am scris (http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=86149&d=descopera-florenta-si-imprejurimile--firenze-florenta aici). Între arcadele acestui stabiliment am fotografiat superbele medalioane din majolică albastră cu copii înfășați, realizate de Andrea della Robbia (1487). Pe lângă Muzeu, în clădire se află și Instituto degli Innocenti ce se ocupă de drepturile copiilor defavorizați.

    Pe latura vestică, vis-a-vis de Santissima Annunziata se formează Via dei Servi care duce fix la Duomo Santa Maria del Fiore, o stradă îngustă plină de prăvălii, magazine, amintiri.

    Cu, sau fără mască de protecție, vizitați Florența. Dar pentru siguranță, amânați!


    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 28.02.20 23:37:09
    Validat / Publicat: 29.02.20 06:43:27
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Italia

    VIZUALIZĂRI: 1524 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P06 Florența. Santissima Annunziata. Chiostro del Voto cu frescă de Andrea del Sarto. Cel din dreapta, nimeni altul decât, autorul.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    Dan&Ema
    [29.02.20 07:19:41]
    »

    @mihaelavoicu:

    Superba Santissima Anunziata!

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [29.02.20 07:28:22]
    »

    @Dan&Ema: Mulțumesc!

    krisstinna
    [29.02.20 07:46:44]
    »

    @mihaelavoicu:

    Cu, sau fără mască de protecție, vizitați Florența. Dar pentru siguranță, amânați!

    - Înțelepte sfaturi dar nu toți vor ține cont de ele, din păcate...

    Eu am rezervări încă de anul trecut pentru Italia, nu anulez nimic, sper să treacă nebunia asta până ajung eu acolo, sunt optimistă.

    Bine, asta cu condiția ca toți să conștientizeze că gripa în sine este periculoasă (nu musai corona) și cei care au fost în zonă să fie responsabili și să evite contactul cu noi-cei care nu am ieșit din țară, părerea mea de nespecialist.

    De ce spun asta? Dacă gripa normală, de tip A, de sezon, am reușit să o „ucid” la început de februarie în 9 zile cu Tamiflu și cu auto-izolare, cu ce naiba ucidem Corona? Asta e nedumirirea mea...

    In fine, până ajung acolo, la Florența, citesc pe-aici și privesc pozele...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [29.02.20 16:05:04]
    »

    @krisstinna: Dragă Krisstina, eu până în octombrie stau cuminte. Cel puțin, așa sper. Până atunci poate se netezesc drumurile și vom vedea ce-o mai fi.

    cu ce naiba ucidem Corona? Se zice că, dacă va ajunge în România la Urgențe, după 16 ore de așteptare, moare sigur. Ha! Pe mine UPU Ploiești m-a purtat 6 zile cu febră 38-39 grade, de la un spital la altul, ca în final să fac Revelionul la Pneumologie. Pe atunci Corona încă nu scăpase din chingi.

    Să fim bine și să auzim de bine!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    mishu
    [27.03.20 23:15:22]
    »

    @mihaelavoicu:

    Cu, sau fără mască de protecție, vizitați Florența. Dar pentru siguranță, amânați!

    In mod sigur acum e amanata vizita, dar retinem pentru viitor.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    mihaelavoicuAUTOR REVIEW
    [27.03.20 23:18:01]
    »

    @mishu: Nici nu vreau să mă gândesc ce o fi acum prin Florența!

    Să auzim totuși, de bine!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Dan&Ema, mihaelavoicu, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Florența şi împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079745769500732 sec
    ecranul dvs: 1 x 1