GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Frumos, plăcut, instructiv dar comercial
De mai multi ani tot vroiam sa vad Florenta pe indelete si mi-am luat inima in dinti la ultima vacanta in Roma. Asa ca am tras o raita de o zi-lumina prin orasul-muzeu.
Biletele de tren (Freccia Bianca la dus si Intercity la intors) m-au costat 9x4=36 euro 2 persoane dus-intors obtinute prin panda efectuata cu ochi de vultur pe site-urile Trenitalia, Mediavacanze si lowcost-ul rrromanesc, in trei ferestre deodata pe monitor. Tot asa mi-a iesit si pretul de 100 euro la avion 25x4=100.
Singura problema mi s-a parut a fi drumul la 5 dimineata de la locul de cazare la metrou, sa nu ne pape bau-bau printr-o Roma pustie de tot. Dar totul este ok la ora aceea, semn ca ori politia isi face treaba super ori cartierul chiar este safe. A propos, autobuzele sunt in prag de dezintegrare, zdrangane vai de mama lor iar gropile sunt la tot pasul asa ca Bucurestiul este mult deasupra la ora asta (bine, fara sa calcam pe milenii dar totusi).
Drumul cu trenul a fost chiar super, mai ales la dus, fiind cu mult inaintea noastra la capitolul acesta.
Am ajuns la Florenta in 1,5 ore odihnitoare, ne-am inchis hainele pana la gat de frig si am pornit-o pe jos fara gps sau harta, doar dupa ce aveam in memorie de la Google Earth si simtul meu de orientare infailibil. Din clipa in care am vazut Domul totul a devenit o joaca in privinta orientarii. La ora 8,45 punct au navalit hoardele de turisti de prin hoteluri sau autocare si s-a ales praful de contemplare si aerul medieval. Organizarea este zero, curatenia jenanta, preturile de intrare exorbitante iar comportamentul personalului este chiar jignitor uneori prin indiferenta si scarba afisata.
Am trecut la castiguri doar plimbarea in sine, peste toate podurile traversand Arno, strabatand sistematic toate arterele dintre care multe neatinse de turistii manati de la spate sau cu vesnicele naframe in varf de bat. M-a impresionat in mod deosebit Basilica Santa Croce, cu pleiada de nume sonore care dorm acolo si frumusetea dominata de simplitatea si seninatatea franciscana. M-a socat putin nonsalanta cu care se calca fara nicio infiorare peste placile mormintelor chiar daca nu erau ingradite, semn ca s-a ajuns la o desprindere de cele ale spiritului care da de gandit.
La Uffizi nici vorba sa intram fiind o aglomeratie incredibila iar biletele online trebuia luate cu mult timp inainte. Pietele de pielarie de prin jur sunt dragute dar scumpe rau, cu multi romani dar care nu prea se intind la vorba, or fi stiind ei de ce (oricum ii raman dator unuia care mi-a marait discret un sfat comercial). Am atins ratul lui Porcellino si i-am pus un ban in nas ca sa cada in fantana si sa ne poarte noroc.
In rest, orasul este cam sters, oamenii destul de reci, preturile foarte mari chiar fata de Roma si nu vad niciun motiv pentru a petrece mai mult de 1-2 zile pline acolo.
Drumul de inapoiere la Roma a fost mai lung cu Intercity, intarziat cu 20 de minute dar recuperate si cu impresia nestirbita referitor la calitatea transportului feroviar italian.
Per total, ne-a costat cca. 600 de euro doua persoane distractia cuprinzand cazare 6 nopti in Roma 300 euro (enorm), transport avion-tren-shuttle 152 euro (100 avion, 36 tren, 16 shuttle), transport Atac 2x10 bilete - 30 euro, muzee - cam 50 euro, mancare - sub 50 euro, altele - 10/20 euro. La capitolul mancare, am avut de acasa muschi file vidat 1 kg, branza telemea uscata de oaie 1 kg si am cumparat pui, orez, cips, prajituri, multe fructe si legume super, plus ce am mai avut nevoie.
Daca mai sunt nelamuriri, stau cu placere la dispozitie.
Trimis de Albinoium in 06.10.15 10:36:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Albinoium); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”... cazare 6 nopti in Roma...
ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@Albinoium -
Îmi pare rău c-ai ratat Basilica di Santa Maria del Fiore - Domul din Florenţa după cum îi spune toată lumea – cu cea mai frumoasă faţadă din câte am văzut şi cu clopotniţa lui Giotto (80 m) placată ca şi basilica cu marmură de Carara albă, roz şi verde. La Uffizi puteai să intri dupa 1-2 ore de coadă (f. f. mult... dar nici cu bilete online nu intri imediat). Dacă ai fost până acolo, înseamnă c-ai văzut Piazza della Signoria cu statuia lui "Perseu cu capul meduzei" a lui Cellini dar și copia lui David (originalul la 10 minute mai încolo, la Galeriile Academiei de Artă), așa că n-a fost degeaba!
Îți doresc să mai ajungi pe-acolo, poate în presezon (noi am fost de Paste) cu mai puțină aglomerație, pe vreme frumoasă și bună dispoziție (chiar și la personalul din servicii).
@Albinoium -
Scuze, abia dupa ecou m-am uitat la poze și am văzut că ai văzut domul!
@Dan-Ioan - Evident ca am batut metru cu metru cam tot, inclusiv elementele mentionate dar ideea review-ului a fost de organizare-realizare mai mult decat listarea obiectivelor de vazut care se pot grupa facil inainte de calatorie, functie de preferintele fiecaruia. Personal, prin toata lumea m-au interesat oamenii locului, relieful, arhitectura si alte lucruri "exterioare" in detrimentul muzeelor aglomerate, mai putin - evident - cele pe care chiar imi doream sa le vad neaparat. Asa cum am subliniat in majoritatea postarilor, ma adresez celor care merg sa vada si sa cunoasca, mai putin sau deloc celor care apreciaza all-inclusive ori hotelurile cu multe stele.
@webmasterX - Am inteles ideea dar intentia mea a fost si ramane schimbul de informatii care sa conduca la reducerea costurilor, evitarea riscurilor de neplaceri, vizitarea unor locuri mai putin cunoscute etc. Ori, aceste impresii consider ca este bine sa fie mai concentrate pe obiective bine conturate pentru a nu disipa si a nu estompa informatiile necesare pregatirii vacantelor. Nu cred ca disertatiile exhaustive despre un subiect ca Roma poate mentine treaz interesul unui calator in febra pregatirilor de plecare.
In acelasi timp, nu am absolut nicio retinere in a aviza a priori moderatorii sa grupeze-aloce-mute orice review al meu fara sa ma intrebe, fiind convins ca au o imagine de ansamblu mai buna decat a mea.
@Albinoium -
Invitația era una foarte exactă: dacă ai timp și plăcere, să scrii (într-un review separat) și despre cazarea avută la Roma, tocmai în scopul schimbului de informații (cu cititorii acestui sait).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Florența, un vis împlinit — scris în 19.03.24 de calincheita din REGHIN [MS] - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Cum ne-am petrecut celelalte două zile florentine — scris în 11.10.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Minivacanță la Florența, capitala artei — scris în 02.10.21 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Sindromul Florența s-a verificat și în cazul meu — scris în 19.07.19 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Piazza della Santissima Annunziata — scris în 28.02.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Ponte Vechio, Florența — scris în 23.02.19 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Loggia dei Lanzi, Florența — scris în 25.08.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ