Vacanţă cu repetiţie: Durău

TIPĂREȘTE

Mică introducere...

Tocmai ne-am întors din concediul mult planificat, mult aşteptat şi binemeritat, care s-a dovedit a fi o vacanţă perfectă! Am vrut, ca întotdeauna, să fugim de aglomeraţie, de zgomot, undeva în natură. Să fie o vacanţă de odihnă, cu peisaj montan. Ne-am gândit şi ne-am socotit de cum s-a făcut primăvară unde să mai mergem prin ţară, timp de o săptămână, am studiat toate sursele de inspiraţie posibile, am luat în calcul toate opiniile şi preferinţele (am călătorit cu un alt cuplu). A cântărit mult dorinţa tuturor de a avea un sejur relaxant, liniştit. Aşa că... am ajuns la concluzia că cel mai mult ne încântă o vacanţă cu repetiţie. Atât de mult ne-au plăcut locurile prin care am ajuns anul trecut, încât am vrut să retrăim experienţa. Aşa că... Durău şi Borsec, here we come!

Pentru a nu obosi prea mult şi pentru a savura în tihnă fiecare moment al vacanţei, traseul a inclus o zi la Praid, apoi am trecut prin Bucin, Gheorgheni, Lacul Roşu şi Cheile Bicazului şi ne-am oprit din nou o zi la Buhalniţa. (O să scriu şi despre cele două pensiuni la care am stat în „tranzit”.) De aici am plecat spre Durău, cu o mică deviere de la Poiana Largului spre Târgu Neamţ, să vedem Cetatea şi Humuleştiul lui Creangă, unde nu mai fusesem. Plecarea a fost sâmbăta, pentru că voiam să profităm de Durău şi Borsec în timpul săptămânii, când, deşi e sezonul concediilor, speram să nu fie aglomerat. Urma să stăm trei zile la Durău, apoi două la Borsec. Întoarcerea am făcut-o prin Topliţa-Joseni-Bucin-Praid. Cheltuielile totale (cazări, mese, benzină) s-au ridicat la aproximativ 1500 de lei de cuplu. Drumurile pe traseul stabilit au fost foarte bune, cu excepţia unei bucăţi din drumul de la Poiana Largului spre Târgu Neamţ care a fost denivelat. Peisajele au fost superbe pe tot parcursul traseului.

Trei zile la Durău

Am regăsit acelaşi Durău liniştit care ne-a încântat anul trecut, o staţiune mică, pe care o străbaţi agale, cu pasul obosit după urcuşul pe Ceahlău, într-o jumătate de oră. Aerul e tare şi răcoros, verdeaţa şi florile domină micile pensiuni, atmosfera e de vacanţă fără griji. Perfect pentru doritorii de linişte şi relaxare! (Aprecierea se referă la intervalul luni-joi, în care am stat noi, probabil că în weekend e mai aglomerat, sunt şi nunţi pe la restaurante...)

Ce se poate face la Durău? În primul rând, drumeţii pe cărările Parcului Naţional Ceahlău. Chiar la intrarea în parc este un punct de informare turistică unde se achită o taxă modică de 5 lei care e valabilă trei zile şi de unde se pot procura hărţi şi mai ales sfaturi de la salvamontişti. Sunt câteva trasee de dificultate medie, marcate: spre cascada Duruitoarea (2h), spre cabana Fântânele (1h), sau spre vârful Toaca şi cabana Dochia (3h). Deşi pentru cineva mai puţin antrenat - ca mine :) - urcuşul poate părea greu, eforturile sunt răsplătite la fiecare pas prin frumuseţea sălbatică a locurilor, mulţimea de flori, ciripitul păsărilor, linişte, aer curat, oxigenat. Nu mai ştii ce să admiri mai întâi, ce să mai fotografiezi... Cu cât înaintezi, peisajul este mai spectaculos: stânci uriaşe care par să se prăbuşească în abisuri, culmi împădurite deasupra norilor, lacul Bicaz aşternut ca o fâşie albastră undeva în hău, covoare de clopoţei albaştri, cărări mărginite de jnepeni pitici... Traseele sunt însoţite de plăcuţe educative care prezintă particularităţi ale florei, faunei, aspecte geologice ale locurilor străbătute. Ajuns la capătul drumului, toate momentele în care simţi că nu mai poţi să urci dispar ca prin farmec şi rămâne sentimentul unei satisfacţii depline. La coborâre e mai uşor, şi drumul pare mult mai scurt. Iar masa luată după ce ai hoinărit o zi întreagă este mai gustoasă ca niciodată! Chiar şi pentru amatori trebuie totuşi echipament adecvat, încălţăminte închisă, cu talpă aderentă, imbrăcăminte care să nu reţină transpiraţia, pălărie de soare, pelerină de ploaie (vremea e imprevizibilă), apă, gustări cu calorii multe.

În staţiune nu rămâne decât să te relaxezi după atâtea eforturi. O plimbare la ceas de seară pe aleile liniştite sau pe colinele care înconjoară Durăul, în zona releului, un popas în poiana cu flori de câmp care iarna este pârtie de schi, un loc pitoresc, cu o cascadă mică şi o privelişte de vis spre crestele Ceahlăului, o carte bună, o masă bună... Cel puţin pentru noi ăsta a fost programul.

Se mai poate vizita mănăstirea Durău, aflată în centrul staţiunii, construită în stilul tradiţional moldovenesc, cu o curte plină de flori. La 6 kilometri de Durău, în satul Ceahlău se află ruinele Palatului Cnejilor, o fostă curte boierească fortificată a cnejilor Cantacuzini. Tot aici, la câţiva paşi de ruine se află muzeul satului care cuprinde mai multe colecţii cu tematică diferită: port popular şi tradiţii, fauna specifică zonei, cu animale împăiate, şi o expoziţie de roci şi minerale. Împrejurimile satului sunt de asemenea pline de farmec, mai ales într-o dimineaţă însorită de vară: pajişti înflorite, grădini cu gărduţuri de lemn, căpiţe de fân.

Ne-am cazat tot la hotel „Bradul”, pentru că am fost mulţumiţi anul trecut. Ne-a costat 100 de lei pe noapte fără mic dejun. Am făcut rezervare prin telefon cu două luni înainte, nu am plătit avans, am mai sunat de două ori înainte să ne asigurăm că e totul în ordine şi să anunţăm ora la care sosim. Am primit camerele pe care le-am dorit, am avut aceleaşi condiţii ca anul trecut. În ce priveşte masa, în prima zi am încercat tot restaurantul hotelului „Bistriţa”, dar am fost dezamăgiţi de data asta. Aşa că ne-am reorientat către hotelul nostru unde am avut parte atât de amabilitate cât şi de mâncare delicioasă.

Am putut să ne bucurăm şi anul acesta de linişte, de altfel e unul din motivele pentru care ne place Durăul. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu prefer ca măcar în concediu să nu mai aud muzica şi reclamele de la posturile de radio sau tv, la volum maxim, în fiecare restaurant, terasă, magazin etc, să nu mai suport „tupeul” care unora le ţine loc de educaţie... Lipsa aglomeraţiei este un alt mare plus, sunt turişti, dar nu ai impresia, ca pe litoral, că eşti într-un furnicar. Contează mult şi calitatea oamenilor, majoritatea celor care vin aici sunt iubitori de munte, cu acelaşi respect ca şi noi pentru natură, doritori de linişte, discreţi, civilizaţi.

Am făcut multă mişcare în aerul curat şi tare de munte, am fotografiat natura, am mâncat tot ce ne-a poftit inima, am avut noroc de vreme perfectă. În concluzie, a fost foarte bine.

---

VIZUALIZĂRI: 3957 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI