Despre Durău, numai de bine...

TIPĂREȘTE

Cu aproximativ două săptămâni înainte de Ziua Națională a României, s-a pus în discuție în consiliul de familie destinația în care să ne petrecem mini-vacanța prilejuită de acest frumos și tricolor eveniment.

Varianta litoralului românesc a ieșit relativ repede din calcul, deși în urmă cu aproape un deceniu am petrecut un frumos Crăciun la Năvodari și trebuie să recunosc faptul că marea, așa neagră, supărată și pustie are un farmec aparte, iar mie mi-a plăcut în mod deosebit.

Destinațiile exotice exotice fiind deja planificate pentru începutul anului viitor, iar bugetul alocat excursiei fiind la loc sigur într-un cont ”elvețian”, ne-am îndreptat privirile din nou către frumoasa noastră tărișoară și am stabilit să alegem o destinație ”virgină” pentru piciorușele noastre umblăcioase.

Citind comentariile de pe sait îți este aproape imposibil să te decizi daca nu ai deja ceva bine stabilit în minte, pentru că îți sunt prezentate foarte multe variante, într-un mod atât de apetisant de către unii colegi, încât ai mari șanse să rămâi acasă, lecturând câteva articole, catalogate mini ghid de călătorie și poți considera că, într-o oarecare măsură, aproape că Ai Fost si tu Acolo...

Dar noi aveam ceva în minte. Destul de confuz, dar ceva-ceva aveam. Voiam să mergem undeva departe, într-o locație liniștită, cu aer curat și care să ne ofere posibilitatea organizării de acolo a unor scurte excursii de o zi, spre destinații interesante. Am exclus din calcule DN 1 și afluenții acestuia.

Și pentru că tot am adus în discuție șoselele patriei, trebuie să recunosc faptul că unul dintre cele mai îngrijite drumuri, în afară de sufocantul DN 1 și autostrăzile ”suspendate”, DN 2 se evidențiază în mod pozitiv, din punctul meu de vedere.

Drept urmare, am decis să urmăm calea Moldovei, toooocmai în apropiere de Piatra Neamț, în pitoreasca stațiune de la poalele Ceahlăului, Durău.

După aproximativ 5 ore de mers întins, cu o scurtă escală la Bacău pentru alimentarea stomacului si rezervorului, am ajuns la Pietricica, ultima escală înainte de destinația finală.

Așa cum spune o vorbă românească” O minune nu durează decât 3 zile”, în cazul nostru nu a durat decât 5 ore, pentru că de la Piatra Neamț spre Durău, drumul cel județean nu te mai încântă absolut deloc.

Ne-am trezit pe un drum județean împodobit cu o avalansă de cratere mai mici sau mai puțin mici, denivelări de tot soiul și frumuseți de plombe aplicate românește, mai mult ca sigur în grabă, într-o lună de iarnă, nu de alta, dar să fie cât mai ”trainice”.

Am încercat să vedem jumătatea plină a străzii si a paharului, pentru că, la o viteză maximă de 40 de kilometri la oră pe unele porțiuni, pasagerul din dreapta are tot timpul din lume să urmărească un peisaj absolut încântător, o panoramă asupra lacului Bicaz care te lasă fără cuvinte.

Ca să ajungi la Durău din Piatra Neamț ai două variante. Te poți încumeta să încerci salbaticia drumului județean 155, varianta scurtă, prin localitatea Izvorul Muntelui, cunoscut cu denumirea de drum axial, de o frumusețe aparte, dar care din păcate este aproape impracticabil sau foarte greu accesibil și pentru o mașină de teren.

A doua variantă, mai lungă, cea pentru care am optat și noi, care ocolește lacul Bicaz străbătând localitățile Ruginești, Grozăvești, Poiana Largului, peste un frumos viaduct în lungime de aproximativ 800 de metri și localitatea Ceahlău, îți oferă posibilitatea să ajungi întreg la destinație, cu mașina în stare de funcționare și fără necesitatea consultării unui service auto.

Am ajuns în stațiunea Durău când deja se înserase, astfel încât nu am mai avut posibilitatea să vedem mare lucru.

Ne-a surprins însă liniștea care parcă ne obliga să vorbim în șoapta, ca nu cumva sa deranjăm turiștii aflați deja în lumea viselor. Cele câteva felinare care abia își făceau simțită prezența, ca niște lumânări înalte gata să se stingă, înveleau străduțele pustii într-un aer misterios.

La capătul Strazii Principale din stațiune ne aștepta silențios Hotelul Bistrița, locația noastră de cazare, aleasă cu inspirație de consiliera pe probleme de culcușuri, respectiv soția mea.

Clădirea, deși nu reprezintă o minune arhitrecturală, se evidențiează printre celelalte pensiuni si hoteluri prin amplasament și aspect îngrijit.

Primele două zile ni le-am alocat vizitării stațiunilor Borsec și Vatra Dornei și nu ne-a părut rău. Am lăsat pentru ultima zi vizitarea Durăului și frumoasele sale împrejurimi.

Din păcate vremea nu a ținut cu noi, crivățul suflând cu putere, aducând perdea deasă de nori, albi ca laptele peste crestele masivului Ceahlău. Dar noi știam că EL este acolo, ne veghează și cu siguranță ne va aștepta și la vară, când vom reveni să-l salutăm și să-l admirăm în toată splendoarea lui.

Ne-am îndreptat grăbiți spre zona Releu, pe străduța îngustă ce cotește ușor la stânga imediat dupa ce treci pe lângă hotelul Bistrița și în mai puțin de 10 minute am ajuns pe o colină mai înaltă de unde panorama stațiunii te va încânta cu siguranță. Am făcut câteva zeci de poze și ne-am pornit grabiți de vântul care ne împingea la propriu de la spate, către micuța pârtie din apropiere.

Pentru schiorii mai experimentați, micuța pantă de la poalele Ceahlăului s-ar putea să nu-i satisfacă, dar pentru începătorii dornici să-și înceapă viața sportivă pe schiuri, este tot ce le trebuie, avand o lungime de aproximativ 500 de metri și o înclinație destul de mică. Informații despre tarife nu vă pot furniza, dar sunt ferm convins că nu se compară cu nesimțirea practicată pe Valea Prahovei.

Următorul obiectiv vizitat a fost Mânăstirea Durău, aflată în imediata apropiere, un frumos așezământ ortodox având hramul ”Buna Vestire”, care a trecut prin mai multe faze de-a lungul istoriei, de la schitul de călugări în anii 1970, la mânăstirea de maici începând cu anii 1990.

În curtea interioară a lăcașului se mai găsește vechea clopotnită de lemn, o construcție care datează încă din jurul anilor 1830, de o frumusețe aparte.

Am ridicat ancora și din această frumoasă locație, lundu-ne rămas bun de la turnul cu clopot de la intrare, superbele picturi ale lui Tonitza și măicuțele care trebăluiau prin curte ca niște furnicuțe.

La intrarea în stațiune, un micuț indicator te informează și te îndrumă către o zonă de campare, cu siguranță deschisă doar în perioada verii.

Mergând mai departe pe șoseaua ce alunecă leneșă printre mici căsuțe și pensiuni cochete, spre localitatea Ceahlău, vă puteți opri pentru o jumătate de oră să admirați ruinele Palatului Cnejilor, aflate pe un mic platou în stânga drumului județean. Se poate urca cu grijă și cu mașina, după ce parcurgeți un drum pietruit, îngust, lung de aproape 200 de metri, la capătul căruia veți găsi și o micuță parcare.

Deși reprezintă o filă importantă din istoria Moldovei, de care se leagă nume importante precum Ieremia Movilă, Vasile Lupu sau Gheorghe Cantacuzino, fosta așezare mânăstireasca și mai apoi curte boiereasca fortificată a familiei Cnejilor, a cărei istorie începe undeva în jurul anului 1639, pare că nu mai interesează pe nimeni. Implicarea autorităților s-a limitat doar la delimitarea zonei cu un firav gărduleț din plasă, legat cu o sârmă.

Vechile construcții din piatră de râu încă mai răsar din iarbă, foarte timid, ca niște ciupecuțe după ploaie. Doar turnul pătrat, o construcție solidă înaltă de aproape 6 metri iese în evidență și parcă se încăpățânează să rămână în picioare și să reziste într-o luptă nedreaptă cu vremurile și vânturile, amintindu-ne de apuse vremuri, cănd Domnitorii erau Domni, iar sătenii luptători.

Astăzi, în mijlocul ruinelor veți găsi o micuță și cochetă bisericuță, construită în jurul anilor 1820 și restaurată în anii 1955, fiind declarată totodată monument de arhitectură și inclusă în circuitul turistic religios.

Ne-am luat rămas bun de la veritabilul ansamblu arhitectural, nu înainte de a-l fotografia din toate unghiurile posibile și promițăndu-i că vom mai trece să-l sorcovim din când în când.

Din zona Durăului se pot organiza și câteva interesante drumeții montane, ceva mai scurte și mai timde pe durata iernii și cu siguranță foarte interesante pe durata verii, în apropiere aflîndu-se la doar 2 ore de mers pe jos frumoasa Cascada Dăruitoarea și putin mai departe Cabana Dochia, pe care, din păcate, nu am avut cum să le vizităm, find presați mai mult de timp decât de vreme.

Înainte de a pleca în drumeție pe aceste trasee, la capătul Străzii Principale din stațiune, fără să vreți vă veți lovi de Punctul de Informare Turistică, de unde vă veți putea procura diverse hărți și veți putea obține informații prețioase de la oameni cu experiență.

Având la dispoziție mai multe zile, o mașinuță cu ceva carburant în plus și chef de plimbăreală, puteți opta pentru vizitarea altor stațiuni sau localități aflate ceva mai departe. Noi am ales Borsecul, aflat la 50 de kilometri, pe un drum foarte frumos și bine întreținut, care șerpuiește liniștit, cu râul Bistrița, cînd pe dreapta, când pe stînga și cheile Zăgrenilor gata să se prăvălească peste tine și Vatra Dornei spre care veți ajunge puțin mai greu, dupa 100 de kilometri de drum prost, în aproximativ 2 ore.

În Durău, posibilitățile de cazare sunt extrem de variate și deloc scumpe, începînd cu sfîntul cort în perioada verii, până la luxoasele pensiuni și hoteluri de 4 stele. Locații de cazare de 5 stele nu am apucat să descoperim, deși nu este exclus să apară peste câțiva ani.

Ne-a impresionat Hotelul Bistrița, la care ne-am și cazat și despre care voi relata în zilele următoare, Hotelul Bradul, în imediata apropiere, dar cu un aspect mai îmbătrânit, Pensiunea Vânătorul, rustică și destul de îngrijită, aflată la intrarea în stațiune, pe partea stîngă, Hotelul Cascada extrem de bine amplasat, la punctul de plecare spre traseele montane. Spre zona Releu aveți mai multe posibilități de cazare la câteva pensiuni private, care beneficiază de o panorama interesantă asupra întregii stațiuni. N-am întrebat de preț, dar cu siguranță nu depășesc 100 de lei pe noapte. Puțin mai departe, pe drumul spre localitatea Ceahlău, am mai remarcat pensiunea de 4 stele Encounter, care părea destul de bine îngrijită.

Pentru pasionații de shopping, am o veste mai puțin bună, pentru că în zona nu se găsesc decât două magazine în zona centrală a stațiunii, vis a vis de Mânăstire, la parterul unui bloc de locuințe, de unde puteți totuși să vă aprovizionați cu diferse alimente sau articole pentru igiena personală, la prețuri foarte mici.

La capitolul lipsuri, în afară de calitatea drumurilor, destul de îndoielnice, nu prea avem ce zice. Rog să fiu completat, dacă se poate... Deși, cu puțină bună dispoziție, și acest aspect poate fi notat la plusuri, contribuind la aspectul rustic al stațiunii.

Din fericire n-am fost nevoiți să apelam la serviciile medicale din zonă, despre care am aflat că s-ar afla cel mai aproape în localitatea Bicaz.

Pentru că începea să se lase seara peste frumoasa stațiune, iar pe noi ne aștepta un drum lung de peste 400 de kilometri până la București, ne-am hotărât să ne retragem, pentru că, după cum spune un vechi proverb, ”nicăieri nu-i ca acasă”. Dar nici ca stațiunea Durău nu-s multe locuri în țara asta, chiar dacă mai sunt multe lucruri de făcut și aici...

Așadar, noi recomandăm cu căldură acest mic ”cătun” poziționat strategic la umbra marelui Ceahlău, pentru liniștea cu care te întâmpină, oamenii primitori care te inconjoară, aerul curat care te vindecă, mancărurile tradiționale greu de refuzat și atmosfera generală care pur și simplu te îmbată și te face să promiți solemn că vei reveni...

Iar noi cu siguranță o vom face...

---

VIZUALIZĂRI: 6560 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI