Córdoba, un melanj reuşit de culturi şi religii

TIPĂREȘTE

   Pentru Córdoba, iniţial, am avut un singur mare deziderat, şi anume acela de a vizita Marea Moschee-Catedrală (cunoscută drept Mezquita), un simbol de neratat al lumii medievale, pentru care merita din plin o abatere de la traseul către Sevilla chiar şi numai pentru un „popas” de o noapte.

   Pe când mă informam despre obiectivul numărul unu al Córdobei, am aflat că biletul de intrare costă 13 €/pers. , însă există şi posibilitatea de a o vizita gratuit în intervalul 08,30-09,30 în fiecare dimineaţă cu excepţia zilei de duminică, ceea ce ne-a picat mănuşă. Aşa că am început să creionez un program pentru o atât de scurtă şedere în oraş, în sensul că am lăsat pe a doua zi de dimineaţă vizita la Marea Moschee-Catedrală, iar pentru după-amiaza din ziua sosirii am rezervat o alta la Alcázar de los Reyes Cristianos, celălalt obiectiv foarte important din Córdoba. Desigur, pentru cutreierat pe străduţele din La Juderia, cartierul evreiesc, sau din centrul istoric ori de văzut faimoasa Calleja de las Flores,  celebrul Puente Romano, ne rămâneau câteva ore în şi-n ziua sosirii, şi-n ziua plecării. Un program intens şi foarte concentrat menit doar să ne introducă în atmosfera Córdobei, e drept fără muzee şi palate!

Córdoba de astăzi, se pare că este doar o palidă reprezentare faţă de gloria şi strălucirea sa de odinioară. În antichitate, oraşul întemeiat de triburile iberice, cucerit de romani în anul 169 Î. C. şi numit de aceştia Corduba, va deveni capitala provinciei Baetica. Pe atunci, aici se naşte Seneca (cel Tânăr), unul dintre cei mai mari filosofi, în acelaşi timp unul dintre cei mai cunoscuţi cordubani.  

   După căderea Imperiului Roman de Apus, Córdoba, ca şi restul Spaniei, va fi invadată de popoare barbare precum vandali şi vizigoţi şi va fi sub influenţă bizantină pentru o scurtă perioadă.  Începând cu anul 711, Córdoba va fi cucerită de mauri ca întreg sudul Spaniei, iar în 1236 va redeveni creştină după ce regii catolici Isabela de Castilia şi Ferdinand de Aragon vor ocupa treptat tot teritoriul aflat sub stăpânire arabă.

Însă, perioada de maximă înflorire a constituit-o cea de dominaţie maură, când Córdoba când a devenit încă din  anul 766, capitala emiratului al-Andalus (transformat ulterior în califat), iar în perioada de apogeu al statului maur, Córdoba era cel mai avansat centru politic, economic și cultural din Europa. Se pare că populaţia sa de atunci, de mai mult de jumătate de milion de locuitori, nu numai că era cea mai numeroasă a vreunui oraş din acele timpuri, dar se pare că niciodată n-a mai fost atins, nici măcar în zilele noastre. Ba chiar după Reconquista, ajunsese în secolul al XVIII-lea la numai 20.000 de suflete.

     Prosperitatea Córdobei, a durat, aşadar în timpul stăpânirii islamice când aceasta ajunge unul dintre cele mai importante orașe din lume. În secolul al X-lea, Córdoba se mândrea cu aproape o mie de moschei, 600 de băi publice, ilumniat public stradal, o universitate renumită, biblioteca cea mai bogată din lume, cu sute de mii de volume, acesta fiind cadrul în care filosofi, poeţi, matematicieni, medici, printre care şi marele gânditor evreu Maimonides, creau elita vremurilor. De fapt, evreii plecaţi în exil pe vremea vizigoţilor, revin în oraş şi se regrupează formând cartierul La Juderia care devine inima Córdobei.

     În anul 1984, Marea Moschee-Catedrală, mândria Córdobei, cea mai de preţ zestre a sa medievală, a fost declarată parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, ca în anul 1994 întreg centrul istoric să fie inclus în acelaşi Patrimoniu Mondial UNESCO.

  Córdoba mai este faimoasă şi pentru vestitele sale patio-uri, adică acele minunate spaţii interioare clădirilor cuprinse între ziduri împodobite cu ghivece de flori, adevărate oaze de vegetaţie în mijlocul cărora tronează o fântână, care pot fi vizitate, majoritatea,  gratuit spre bucuria retinelor.

   În prima zi, după ce ne-am instalat la cazare, am ieşit degrabă curioşi să facem cunoştinţă cu oraşul din care văzuserăm din taxi câteva imagini stând cu ochii aţintiţi pe geam. Aveam câteva ore la dispoziţie până la 17,30 când aveam rezervare la Alcázar de los Reyes Cristianos care se află şi acesta la o aruncătură de băţ de Mezquita.

  Desigur, am început prin a-i da ocol Mezquitei, aşa de orientare, ştiind că în jurul acestui edificiu monumental gravitează viaţa Córdobei. Aşa am luat seama la Palatul Episcopal şi sediul  Diocezei de Córdoba. Pe urmă, ne-am îndreptat spre Puente Romano (Podul Roman), trecând prin Plaza del Triunfo unde se pot admira Fuente (fântâna) del Triunfo şi statuia Triunfo de San Rafael de la Puerta del Puente, iar doi paşi mai încolo Puerta del Puente, poarta care precede accesul pe pod, una dintre intrările de odinioară în oraş.

  În Plaza del Triunfo ne-a atras atenţia Centrul de Informaţii Turistice în care am intrat imediat în căutarea unei hărţi mai detaliate a centrului vechi, deşi primisem una de la hotel. Acolo am găsit la discreţie şi chiar cu autoservire diverse materiale şi hărţi.

    Puente Romano, un alt simbol al Córdobei, ridicat în primul secol Î. C. peste râul Gualdaquivir, a avut parte de mai multe reconstruiri de-a lungul istoriei. Structura sa principală datează din Evul Mediu, cea mai importantă reparare fiind din 1876. Este alcătuită din șaisprezece arcade, patru ascuțite și restul semicirculare, lungimea sa fiind de circa 247 m. În centrul parapetului se află o sculptură a Sfântului Rafael, o lucrare din secolul al XVI-lea, iar o plimbare la apus pe pod este considerată deosebit de romantică, mai ales că podul este exclusiv pietonal din 2004.

    La capătul celălalt al podului se află Torre (turnul) de Calahorra, o fortăreaţă arabă în scop de apărare, reconstruită în 1369 înlocuind o poartă romană, cu rolul de a controla accesul pe pod şi dincolo de acesta pe Puerte del Puente. Astăzi acesta găzduieşte Museo Vivo de al-Andalus.  

   Nu am vizitat turnul, în schimb pe pod am ţinut neapărat să ne plimbăm şi pe când ne apropiam de partea  sa centrală, auzim o melodie la acordeon ce ne amintea de un cântec patriotic de pe plaiurile mioritice, semn că interpretul era un conaţional cu care nu am pregetat să schimbăm câteva cuvinte.  

   Pe urmă, observând că centrul istoric este destul de compact şi fiindcă mai aveam vreo oră şi jumătate până să ne prezentăm la Alcázar de los Reyes Cristianos, ne-am decis să încercăm o raită scurtă prin cartierul evreiesc, inclusiv să vedem Calleja de los Flores, mai ales că vremea foarte frumoasă ţinea cu noi, încălzindu-se peste măsură pentru ianuarie. Calleja de los Flores este o poezie de străduţă mărginită de case împodobite cu ghivece albastre din care se iţesc flori spre încântarea privitorilor. Bine, nici hăţişul de străduţe din La Juderia nu se lasă mai prejos, le-am străbătut făcându-ne loc până la Plaza de las Tendillas, iar la întoarcere am văzut şi Sinagoga, una dintre cele două mari sinagogi din Spania care au supravieţuit, cealaltă fiind cea din Toledo.  

  La Alcázar de los Reyes Cristianos am intrat pe baza biletele cumpărate de acasă (5 €/pers.), exact la ora înscrisă pe acestea. De reţinut ar fi faptul că se puteau lua şi acolo, pe loc, la acelaşi preţ, dar eu am vrut să evit eventuale cozi pentru a nu pierde timpul. Accesul se face pe la poarta de lângă Torre de la Paloma, situată pe Avenida de Alcázar, artera paralelă cu râul Guadalquivir.  

  Alcázar de los Reyes Cristianos (Fortul Regilor Creştini) a fost, la bază, o clădire de apărare ridicată în 1328 de regele Alfonso al XI-lea, pe locul uneia mai vechi de pe vremea maurilor, însă regii Ferdinand şi Isabela au reconstruit-o şi mărit-o folosind-o ca pe un palat fortificat din care au făcut planurile de cucerire a Granadei. Apoi, funcţiile sale au devenit mai puţin glorioase fiind Tribunal al Inchiziţiei, închisoare până la începutul secolului al XIX-lea, ca mai apoi în anii’60 ai veacului trecut să fie restaurat şi transformat în loc deschis publicului spre vizitare. Complexul arhitectural are un caracter sobru la exterior și splendid la interior, cu grădini și terase magnifice care păstrează o inspirație mudejară. Este alcătuit din curţi interioare, ziduri solide, patru turnuri, câte unul în fiecare colţ, o construcţie austeră în care se găsesc exponatele şi grădini magnifice.  

    Am pătruns în prima curte interioară, numită Patio de las Mujeres, practic o zonă cu multe ruine descoperite  pe locul închisorii pentru femei, de unde şi numele său, ruine care datează chiar din perioada romană. Traseul ne-a ghidat în interiorul clădirii unde ne-a întâmpinat regele Alfonso al XI-lea dintr-un tablou în mărime aproape naturală, apoi am intrat în sala mozaicurilor unde ne-au încântat o sumedenie minunat realizate, expuse pe pereţi, unele datând din perioada romană, ba chiar şi un sarcofag avand pe el sculptate Porţile lui Hades, realizat în anul 225.  

  Traseul către Turnul Leilor ne-a dezvăluit şi Patio Morisco, o oază de verdeaţă şi o mică piscină cuprinse între ziduri, iar de la Turnul Leilor priveliştile sunt uimitoare atât către grădinile proprii sau pe partea opusă către Grajdurile Regale, cât şi spre, hăt departe, Puente Romano.  

    Punctul forte al Alcázar de los Reyes Cristianos îl reprezintă, indubitabil, grădinile splendide care uluiesc pe oricine. Ieşirea către grădini ni-l arată pe regele Alfonso al X-lea într-o statuie care ne primeşte în arealul de vis. Există trei rânduri de grădini: de jos, de mijloc şi de sus, combinate cu fântâni arteziene şi bazine care mai de care mai frumoase, precum şi Paseo de los Reyes, o promenadă mărginită de un șir de chiparoși cilindrici. La marginea lor, atrage atenţia un grup statuar care îi reprezintă pe regii catolici Ferdinand şi Isabela faţă în faţă cu Cristofor Columb, la discuţii. Portocalii, plini de fructe colorate ca nişte globuri erau prezenţi oriunde priveai, iar spre capătul grădinilor ne atrage atenţia un mozaic roman înfăţişând animale marine.

      Alcázar de los Reyes Cristianos, al doilea obiectiv al  Córdobei, a meritat vizita cu vârf şi îndesat, ba chiar a fost destul de ieftin faţă de ceea ce ne-a oferit.

      Seara ne-a prins pe străduţele din centrul istoric pe care le-am luat la pas dornici să descoperim farmecul Córdobei şi la lumina becurilor care o puneau foarte bine în valoare, chiar şi neaglomerate.

     Dimineaţa zilei următoare m-a prins foarte emoţionată la gândul că voi păşi în Mezquita, cea pe care o admirasem cu orice privire îndreptată spre ea.

    Imediat după micul-dejun, la 08,30 eram la cea mai apropiată poartă de hotel, Puerta de Santa Catalina gata să intrăm şi să ne bucurăm de ora gratuită de vizită şi, desigur, de lipsa de aglomeraţie. La 09,30 se oficiază o liturghie, iar de la orele 10,00 începe programul de vizitare cu rezervare şi bilet.

  Prima oară am pătruns pe poartă în Patio de los Naranjas, acea superbă grădină interioară de portocali, bogaţi în fructe atât în copaci, cât mai ales pe jos, de unde lucrătorii comunitari le culegeau spre a le da în prelucrare pentru marmeladă. În mijlocul grădinii se găseşte o fântână clasică, elegantă (Fuente de Santa Maria), cu coloane şi scuplturi în colţuri, iar clopotniţa catedralei, care a înglobat fostul minaret al moscheei, este neasemuit de frumoasă, pusă excelent în valoare de soarele strălucitor al dimineţii.  

    Ne grăbim să intrăm şi aproape că rămân şocată de ceea ce mi se dezvăluie în faţa ochilor, deşi văzusem atâtea fotografii, filmuleţe cu interiorul catedralei-moschee, nimic nu se compară cu priveliştea de la faţa locului. Mi se făcuse pielea de găină la vederea pe viu a pădurii de coloane cu arcade dungate în alb şi roşu, în plus o muzică religioasă în surdină ca efect special asigurat de staff, făcea ca orice pas făcut în acel decor să pară că aş fi ajuns în paradis. Nu cred să fi experimentat un alt sentiment la fel de înălţător în vreun alt loc vizitat, mă simţeam deasupra tuturor, ca şi cum pluteam. O trăire greu de descris, dar mai uşor de imaginat.

    Mezquita, cuvânt care provine din limba arabă şi înseamnă moschee, este capodopera Córdobei, practic cel mai important edificiu al său, cel care i-a adus faima mondială şi cel în jurul căruia se desfăşoară de secole viaţa oraşului.   

  Este singura moschee rămasă în Spania din vremurile medievale şi este una dintre cele mai mari din lume, acoperind o suprafaţă de circa 24.000 mp cuprinsă între ziduri. De asemenea, este cel puţin ciudată extraordinara intruziune a unei catedrale catolice fix în mijlocul ei, ceea ce o face un monument cu totul aparte.

  Construcţia sa a început, pe bazele uneia mai vechi romane sau, mai apoi, vizigote, în anul 785, a fost extinsă în 848 şi 961, ca în 987 să fie aproape dublată. Rezultatul este o adevărată operă de artă ce consta într-un interior mirific cu 824 (sau 827, după alţii) de coloane unite de arcade în formă de potcoavă care dau senzaţia într-un fel de infinitate de spaţiu, ce face parte din credinţa islamică.  Mai mult decât atât, pentru a spori cantitatea de lumină, arcadele cu două etaje au fost copiate după apeductele romane cu benzi de cărămidă roşie ce alternează cu piatră albă. Arhitectura sa complexă: maură cu elemente de bizantin, gotică, renascentistă, efectiv îţi taie răsuflarea.

   Această splendoare l-a mişcat până şi pe împăratul Carol Quintul, nepotul Regilor Catolici, care, în ciuda presiunii din partea bisericii de a o dărâma după Reconquista, a ordonat să fie salvată, găsind soluţia de compromis de a „planta” în mijlocul său catedrala catolică în semn de instaurare a celeilalte orientări religioase.

   Odată ce am păşit în interior, cu ochii zgâiţi de jur-împrejur, fotografiind în continuu, am lăsat catedrala pe stânga, şi am ajuns  în celălalt capătul al său, cel sudic, unde se află Kibla, peretele care ar fi trebuit să fie îndreptat către Mecca, adică spre sud-est, strecurându-se aşadar o eroare de măsurare. Aici se află mihrabul, adică nişa de rugăciune de unde imamul (un fel de preot musulman) chema credincioşii la rugăciune. Mozaicurile desăvâşite, cupola împodobită de meşteri bizantini, precum şi întreaga maq-sura, spaţiul decorat cu marmură, rezervat cândva califului şi curtenilor săi, se armonizează perfect. Aici se pot admira cele mai timpurii stucaturi devenite trăsătură majoră a arhitecturii mudejare, iar în cornişe stau gravate texte din Coran.

   Altfel, în interior se găsesc o serie de capele laterale, iar în mijloc tronează Catedrala Catolică având hramul Adormirea Maicii Domnului, ca un fel de cireaşă pe tort. De o frumuseţe absolut uluitoare, Capilla Mayor, în stil renascentist baroc, captează toate privirile, iar Corul cu stranele sale nu se lasă mai prejos. De asemenea, impecabilele podele de marmură din Mezquita nu te lasă indiferent.

    Ora de vizită s-a scurs pe nesimţite, iar o voce de la megafon ne-a invitat să dăm voie să se ţină liturghia care urma în câteva minute, fiind rugaţi să eliberăm interiorul. Ne-am desprins cu greu, ieşind îmbătaţi de atâta frumuseţe cuprinsă într-o experienţă  nemaiîntâlnită, dar aşteptată.

     După ce am revenit la realitate, ne-am gândit că avem timp până să ne facem decazarea, aşa că am plecat pe traseul zilei precedente. Am mai dat un ocol Mezquitei, am mai dat o tură pe Calleja de las Flores, ne-am mai rătăcit pe străduţele din cartierul evreiesc, până în Plaza de las Tendillas. Apoi, ne-am hotărât să purcedem şi mai departe, luând-o pe Calle Claudio Marcelo care avea să ne scoată la ruinele Templului Roman pe care am fi vrut să le vedem. Acesta se afla în plin proces de restaurare, aşa că n-am avut ce face prea mult în preajma lor, aşa că am ţinut-o mai departe trecând pe lângă Ayuntamento, clădirea Primăriei, până am văzut o veche biserică barocă, Iglesia de San Pablo, o mică bijuterie „înghesuită” între două clădiri mai mari, în care am intrat zăbovind câteva clipe.

      Calea întoarsă la hotel am făcut-o pe altă parte, prin labirintul de străduţe vecin cu Plaza Abades, iar şederea noastră în Córdoba ajunsese la final, încheindu-se într-un mod mai mult decât plăcut.

Am rămas cu marele regret că am alocat pentru Córdoba doar o singură noapte şi două jumătăţi de zi, însă oraşul ar fi meritat mult mai mult, fiindcă este fermecător şi ofertant. De aceea, sunt de părere că în făurirea unui plan pentru Andaluzia, Córdoba cu a sa fenomenală Catedrală-Moschee nu trebuie să lipsească nicidecum, iar dacă în program sunt înghesuite cel puţin două zile, succesul şi satisfacţia vor fi garantate. Dacă vi se iveşte posibilitatea, bucuraţi-vă de Córdoba!

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=MbcfBH5wx2M

---

VIZUALIZĂRI: 208 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI