Cordoba - un oraș ce cucerește turiștii

TIPĂREȘTE

Până acum vreun, despre Cordoba știam că e un oraș în sudul Spaniei recomandat a fi vizitat pentru faptul că avea tangență cu arabii ce se stabiliseră odinioară în Peninsula Iberică. Iar această legătură lăsase în urmă clădiri impozante precum Mezquita dar și o aură misterioasă, pe care abia așteptam să o descoperim.

Mai tot timpul mi-am imaginat așezarea sub colbul prafului ridicat de copitele cailor arabi ce plecau sau veneau în galop la porțile gălbui-roșietice ale acesteia.

Adriana mai știa că zona este recunoscută pentru calitatea pielii și frumusețea obiectelor confecționate dintr-aceasta, iar ajunși la fața locului ne-am edificat pe deplin, mărturie stând superba poșetă pe care nu a mai lăsat-o să stea la vedere în vitrină spre a se bucura și alți turiști de imaginea ei. Și, uite așa, pentru unii a venit Moș Crăciun mai devreme și încă din îndepărtata Andaluzie...

Plecat cu această imagine și puțin actualizată în urma acumulării de noi informații utile călătoriei, am descoperit Cordoba ca fiind un oraș foarte frumos - noi limitându-ne doar la zona veche a acesteia -, cu străzi pietruite flancate de mici magazine, baruri sau patiserii pe de o parte și cu zidurile impozantei catedrale pe cealaltă, în jurul edificiului de cult gravitând viața orașului.

De altfel, de cum lăsăm mașina în parcarea gratuită de pe Calle Burgos 14 – am evitat astfel plata tarifului de parcare la hotel – cupola Mezquitei ni se arată încă dinainte de a ajunge la malul Guadalquivirul. Pe care îl trecem pe Puento Romano, în direcția Torre Calahorra - Puerta del Puente, poartă pe care o găsim în plin proces de renovare, lucrare ce presupune o cheltuială de 116.159,37 euro.

Podul se prezintă foarte frumos în special seara, iar fanii serialului” Game of Thrones” vor recunoaște acest pod vechi de 2.000 de ani ca Podul lung al Volantisului. La apus, panoramele sunt deosebite și lumea se înghesuie pe partea din avalul râului spre a-și imortaliza clipa prezenței în acest loc.

Pentru această seară aveam rezervare la un tur nocturn gratuit cu cei de la Guruwalk dar punctul de întâlnire aveam să aflăm - ca și în Granada – că de-a lungul itinerariului se va vorbi doar în limba spaniolă, pentru această seară ei neavând programat tur în limba engleză. Organizatorii turului dau dovadă de neseriozitate și nu recunosc nici măcar când le arăt rezervarea. Nu îmi rămâne decât să presupun că, probabil, doar noi doi ne înscrisesem la plimbare, iar pentru ei nu ar fi fost eficient...

Cum în apropiere se găsește un punct de informare turistică, intrăm pentru a culege ceva alternative. Doamna de la ghișeu, auzind ce ne dorim, își consultă ceasul și ne îndrumă rapid spre sinagogă, după ce ne încercuiește cu un pix și poziționarea altor puncte de interes pe harta turistică a urbei.

Pentru a ajunge la destinația spre care am fost îndrumați, străbatem ulițele vechi, al căror iluminat public păstrează ceva din magia felinarelor de odinioară, fior plăcut întreținut și de curțile extrem de frumoase și elegante ale caselor, vizibile prin porțile de fier forjat.

Găsim sinagoga ridicată în anul 1315 (anul 5075 după calendarul evreiesc), singura din Andalusia și una din cele doar trei rămase în Spania (celelalte două se află în Toledo) după expulzarea evreilor de către monarhii catolici. Nu e mare, ba chiar mică o consider eu, însă clasa meșterilor care au sculptat piatra și lemnul este evidentă pe oriunde ți-ai roti privirea.

Lângă ea e amenajată o galerie de artă în care sunt prezentate tablouri și alte lucrări artizanale, atenția și interesul fiindu-mi captate de o surprinzătoare expoziție de mici felinare și mandoline confecționate din... bostani de țară. Mare artist făuritorul lor!

Ne mai învârtim prin Juderia, cartierul evreiesc cu un farmec aparte, și ajungem la Puerta Almodovar, dincolo de care apar străzile cu mașini, clar mai zgomotoase și care atenuează plăcerea plimbărelii.

Motiv pentru care facem stânga și mergem paralel cu zidurile groase ale vechii așezări și curgerea amenajată a unui pârâu. A cărei albie ce se strecoară prin bazinele de piatră foarte frumos proiectate desparte zidul de casele gălbui, transportându-te imaginar într-o altă lume. E un decor de poveste. Iberico-maură, arabo-spaniolă, credeți că mai contează originea ei?

Că tot vorbim de origini, o descoperim pe a noastră pe una din vitrinele unui magazin, Adriana făcându-mă atent când observă” Corsetaria Medias” . Atenția mea nu dă bine a stărui prea mult pe geamurile luminate ale acesteia din moment ce sutienele, furourile sau alte obiecte de lenjerie tronează suspendate sau întinse acolo...

Din documentarea mea a reieșit că Plaza de las Tendillas ar reprezenta buricul Cordobei, drept pentru care ne îndreptăm spre ea. Apropiindu-ne de km 0 al orașului andaluz, observăm că aidoma nouă mai sunt doritori să ajungă acolo, astfel că rândurile pietonilor se îngroașă.

Iar motivul acestui magnetism aveam să-l descoperim odată ajunși și ridicându-ne privirile. Nu către cer ci către feeria de luminițe, steluțe, îngerași, potcoave și tot ce mai poate crea imaginația unui decorator stradal. Buluc de lume aici, cu mare, cu mic, cu nepot și străbunic, toți adunați să celebreze aprinderea luminilor de Crăciun.

Al treilea oraș în care sosim iar în seara venirii noastre se aprind și beculețele colorate!!

Iar piața a cărei denumire se traduce prin” pătratul magazinelor mici” etalează o forfotă și o efervescență ce te acaparează de cum ajungi acolo. Statuia lui Gran Capitan din mijlocul fântânii arteziene se scaldă nu doar în apele țâșnitorilor ce o înconjoară ci și în cromatica laserului multicolor.

Piața e acoperită de o perdea de luminițe legate de stâlpi și pomi cu mare artă, ba chiar trase prin copaci și încolăcite pe trunchiurile palmierilor.

Căsuțele definitorii ale unei piețe de Crăciun sunt prezente și aici. Produse artizanale, apetisante patiserii sau aromate mâncăruri fac cozi stufoase la care se așează turiști sau localnici dornici de suveniruri sau degustări.

Luăm și noi câteva dulcețuri de la una dintre tarabe, comandăm în engleză iar după ce plătim primim un neaoș” mulțumesc!” . Șefa standului, compatrioată de-a noastră, ne-a dibuit originile după imaginea cardului pe care apare imaginea lui Gică Hagi.

Ne integrăm în șuvoiul uman ce se revarsă pe aleile din jur și o luăm pe Conde de Gondomar, principala alee comercială a Cordobei, deasupra căreia un țesător modern a prins o plasă minunată de becuri și figurine luminoase.

Lumea pozează, înregistrează momentul și ascultă muzică de Crăciun în boxele montate pe stâlpi.

Larma ne obosește și căutăm străzi mai molcome, ușor de găsit într-un asemenea oraș care poate oferi variante pretențioșilor. Nu că am fi noi din categoria aceasta...

Și ne preumblăm pe vreo câteva, la loc de cinste situând Calleja de las Flores, cea mai fotografiată străduță din oraș. Strâmtă cât să poată merge alături două persoane, mărginită de case albe cu balcoane din fier forjat negru și cu ghivece albastre din care atârnă mușcatele, ulița în capătul căreia se profilează semeț cel mai înalt turn din zidul catedralei oferă o imagine de neuitat, imaginea Cordobei.

Dacă Mezquita e simbolul orașului, Calleja de las Flores e imaginea acestuia.

Dimineața următoare ne trezim destul de matinal, la 7.45, pentru a beneficia de amabilitatea administrației locale ce permite accesul gratuit în Mezquita între orele 8.30 – 9.30. Iar de la 10 la 18 o poți vizita contra unei taxe de 11 euro la care se adaugă 1 euro cost de procesare a biletului ce neapărat trebuie luat online. Se organizează și vizite nocturne, tariful fiind de 18 euro plus acel 1 euro suplimentar.

Intrăm în Patio de los Narajos și privirile ne rămân pironite pe frumusețea interioară a curții segmentată de alei flancate cu portocali și palmieri, cu turnul și cupola scăldate deja de razele unui soare mai matinal decât noi.

Despre catedrală nu spun decât că te minunezi, nu alta, de ce e aici iar Adriana opinează că e cea mai frumoasă catedrală în care a intrat, aducându-i aminte, pe undeva, de Cisterna din Istanbul. Iar eu pot fi martor că doamna mea a intrat în câteva zeci de catedrale...

Pereții, zona plată a tavanului de lemn pictat în întregime cu diverse modele, bolțile și cupolele de piatră, picturile produc impresii și senzații deosebite.

Mergeți să o vedeți, îmi e imposibil să v-o descriu. Și nici nu vreau să aduc atingerii frumuseții ei prin neputința mea de a v-o reda.

Nu putem pleca din Cordoba fără a mai face o plimbare pe străduțele ei cele șarmante și a le descoperi farmecul și la lumina zilei.

Apoi părăsim orașul cu cele mai frumoase și îngrijite străzi din Spania, cu cele mai atrăgătoare mici piațete, cu fermecătoarele curți interioare și deosebitele mici restaurante având terasele pline de flori.

---

VIZUALIZĂRI: 2178 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI