Clisura Dunãrii, minunatã şi de ţinut minte

TIPĂREȘTE

Dupa cele 2 ore petrecute vizitand Biserica Romano Catolica din Orsova, Manastirea Sfanta Ana, Chipul lui Decebal si Manastirea Mraconia, obiective despre care ati putut citi in review-ul trecut, ajungem rapid la Orsova fara alte peripetii si mai asteptam putin pentru ca inca nu venise salupa plecata in cursa la ora 11. Asa ca am timp sa fac sapaturi arheologice prin portbagaj si sa-mi recuperez bateria pentru aparatul foto din troler si uite ca apare si salupa. “Soferul” nea Nicu isi cere scuze ca din cauza de ceva valuri a intarziat putin (10 min) si se apuca in bunul stil romanesc sa alimenteze salupa cu benzina dintr-un bidon de plastic de 10 l si cum altfel decat tragand cu gura pe un furtun si reusind de abia din a patra incercare sa faca benzina naravasa sa curga pe traseul bidon – furtun – rezervor =))

In fine mai trec cateva minute (din cauza de vase comunicante), timp in care nea Nicu baga repede o cafea din termosul din dotare si uite-ne dotati cu veste de salvare pe noi, voiosi si gata de plecare in marea aventura.

Plimbarea pe Dunare este de vis. Sa vezi toata intindere de apa care te inconjoara si asemenea peisaje, astea nu pot fi descrise in cuvinte. Este o experienta ce trebuie traita pe viu.

Primul lucru pe care il aflam de la Nea Nicu care pe langa faptul ca este “soferul” salupei mai este si ghid, este de unde se trag denumirile de Cazanele Mari si Cazanele Mici ale Dunarii. Apa Dunarii venind dintr-o albie larga si ingustandu-se dramatic in interiorul Cazanelor, se agita brusc si formeaza vartejuri, dand impresia ca fierbe aidoma apei dintr-un cazan cu apa clocotinda. Insa acest fenomen acum nu mai este atat de vizibil cum era inaintea construirii Hidrocentralei de la Portile de Fier 1, atunci cand a strabate Dunarea prin Cazanele Mari si Mici era o adevarata aventura. Erau in acele timpuri oameni (piloti) special angajati si foarte bine platiti, buni cunoscatori ai meandrelor si stancilor ascunse din adancul Dunarii care conduceau vasele prin cele doua portiuni primejdioase scotandu-le la ape linistite dincolo de Cazanele Mici.

Pentru inceput strabatem o distanta relativ scurta, facand un mic popas la Tabula Traiana aflata pe malul sarbesc al Dunarii. Nea Nicu ne spune ca nu ne putem apropia prea mult de ea pentru ca este in apele teritoriale sarbesti si putem avea probleme. Aflam ca Tabula Traiana a fost mutata cu 30 de metri mai sus in anul 1968 in timpul amenajarilor centralei hidroelectrice Portile de Fier 1 pentru a nu fi acoperita de apele lacului de acumulare si ca dimensiunile Tabulei Traiana sunt de 4 m / 1,75 m, fiind pusa acolo de catre imparatul Traian. De la distanta de la care eram noi nu se putea vedea altceva decat titlul, “Tabula Traiana”, restul scrierii fiind ilizibila. Oricum, la ce am vazut eu, Tabula este neingrijita si se afla intr-o stare deplorabila.

Dar iata si ce scrie pe Tabula daca totusi sunteti curiosi, inscriptie ce ar fi putut fi vizibila daca Tabula s-ar fi aflat intr-o stare mai buna si ingrijita cat de cat :

“ IMP. CAESAR. DIVI. NERVAE. F
NERVA TRAIANVS. AVG. GERM
PONTIF MAXIMUS TRIB POT IIII
PATER PATRIAE COS III
MONTIBVUS EXCISI(s) ANCO(ni) BVS
SVBLAT(i) S VIA(m) F(ecit) “

In parantezele rotunde sunt litere care acum sunt sterse de trecerea timpului si nu in ultimul rand in datorita “bunului” tratament la care este supusa Tabula Traiana :-??

In traducere, textul de mai sus ar fi : “Imparatul Nerva fiul divinului Nerva, Nerva Traian, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de patru ori ca Tribun, Tatal Patriei, Consul pentru a treia oara, excavand roci din munti si folosind barne de lemn a facut acest pod” (wikipedia)

Asadar imparatul Traian cinstea prin aceasta Tabula constructia podului denumit cum altfel decat - Podul lui Traian. Considerat obiectiv strategic la acea data si construit de Apolodor din Damasc intre anii 103 – 105, acesta unea castrul Pontes (din Serbia) cu castrul Drobeta (de la noi).

Podul lui Traian va facilita transportul masiv al trupelor dinspre Imperiul Roman catre Dacia ceea ce va duce peste numai un an la victoria romanilor asupra dacilor in anul 106. Acest pod construit din lemn pe 20 de stalpi de piatra curbati sub forma de arcade, a fost o minune a ingineriei tehnologice ale acelor timpuri. Avand la cele doua capete porti impozante monumentale si cu o lungime de peste 1100 de metri, o latime de 12 metri si o inaltime fata de apa de 18 metri (ganditi-va ca inaltimea totala a picioarelor podului pana la fundul stancos al Dunarii era intre 40 si 50 de metri), a fost una dintre cele mai importante si sofisticate lucrari executate in acea perioada si o mandrie pentru Imperiul Roman.

Mergem mai departe si intram in Cazanele Mici. Acestea au o lungime de ~ 3,5 Km, fluviul inghesuindu-se intre Ciucaru Mic (313 m) la noi si Dealul Stirbatul Mic (626 m) al sarbilor. Aici este locul unde Dunarea se ingusteaza cel mai mult, pana la “doar” 150 – 350 m de metri, aici este locul unde apa are cea mai mare viteza (~ 5 m/s) si cea mai mare adancime (~ 75 m) de pe tot parcursul ei de ~ 2.860 km din Muntii Padurea Neagra pana la varsarea in Marea Neagra si in fine tot aici veti gasi cel mai frumos si impunator peisaj din aceasta mica croaziera.

Este o zona care va va taia respiratia si nu veti sti la ce sa va uitati mai intai. La maretia Dunarii, sau la salbaticia peretilor verticali ai muntilor din jur... Superb. Facem poze la foc automat si in toate partile.

Ajungem in dreptul viaductului pe care trece soseaua spre Moldova Noua si trecem pe sub el intrand in golful Mraconia. Avansam ajungand la mica distanta de Chipul lui Decebal, loc pentru o pauza de poze vreo 5 minute timp in care nea Nicu acuma transformat din nou in ghid :), ne povesteste cate ceva despre Râul si Golful Mraconia si despre statuie.

Golful si Râul Mraconia. Golful Mraconia este locul in care sub mormantul de ape isi doarme somnul de veci vechea Manastire Mraconia, mai bine zis ruinele celei ce-a fost prima manastire, aceea de care va ziceam in review-ul trecut ca a fost ctitorita in 1523 si inundata odata cu finalizarea constructiei barajului Portile de Fier 1. Asa cum v-am spus deja, Mraconia vine de la “mračona” care in limba croata inseamna “locul neagru”, sau “locul intunecat”. Se pare ca denumirea râului Mraconia, cel de la care isi trage numele si golfuletul dar si manastirea din imediata apropiere, nu are nicio conotatie dramatica sau tenebroasa asa cum te-ar putea duce gandul si cum de fapt chiar sustin unii :)). Nu este vorba decat de faptul ca râuletul trecand printre munti impaduriti din belsug si de-a lungul unor chei inguste spre Dunarea in care se varsa, vedea lumina soarelui foarte rar si pe distante extrem de scurte, tinandu-si drumul mai tot timpul in umbra deasa si semi-intuneric. De aici denumirea de “loc intunecat”. Este varianta stiuta de localnici si cred eu cea reala :)

In fine plecam mai departe si in scurt timp depasind bazinetul Dubova intram in Cazanele Mari. Acestea au o lungime de ~ 4 Km, fiind marginite de Ciucaru Mare (318 m) la noi si de Stirbatul Mare (768 m) la sarbi. Latimea Dunarii fata de Cazanele Mici nu difera prea mult fiind intre 200 – 350 m, insa aici peisajele nu sunt la fel de impresionante.

Trecem de pestera Veterani pe care o vom vizita pe drumul de intoarcere si facem o scurta oprire in dreptul intrarii situata la nivelul Dunarii a Pesterii Ponicova, inca un motiv pentru a-l aprecia pe nea Nicu din postura de ghid turistic :)

Pestera Ponicova care mai este denumita si Gura Apei sau Pestera Liliecilor, este cea mai mare pestera din Clisura Dunarii, cu o lungime de aproape 2 Km si o diferenta de nivel de 60 m. Ce vedem noi aici (de pe Dunare adica), este sfarsitul galeriei care pleaca de undeva din Cheile Ponicovei. Daca aveti vreun gand de a o vizita pe jos, trebuie sa o luati cu auto din dotare cale de ~ 4 Km pe soseaua ce leaga Dubova de Moldova Vache, iar mai apoi in dreptul podului peste paraul Ponicova, mergeti pe vale pana dati de intrarea in pestera. Pestera este formata din Galeria Ponicovei (Galeria Principala), Galeria Scarii, Galeria Concretionata, Sala Mica, Galeria Liliecilor, Sala Mare si Galeria cu Argila. Ca si echipamente necesar, va vor trebui cizme de cauciuc (sunt zone prin care veti trece prin apa), casti de protectie dotate eventual cu lanterne si lanterne normale (de mana). Si bineinteles multa dorinta de adrenalina si putin curaj, pentru ca nu-i putin lucru ca aflati fiind in vizita prin pestera sa va treziti asaltati de o armata de lilieci deranjati din siesta lor de voi, niste intrusi pe teritoriul lor :))

Plecam si de aici si o luam pe drumul de intoarcere spre Orsova facand o ultima oprire la cel din urma obiectiv al croazierei, Pestera Veterani si aceasta ca si Pestera Ponicova situata tot in Cazanele Mari ale Dunarii.

Pestera Piscabara denumita si Pestera Veterani, este o galerie cu o lungime de ~ 173 de metri, o lățime de ~40 de metri si ~ 20 m inaltime iar accesul in pestera se poate face numai dinspre Dunare, loc in care exista amenajat un mic ponton pentru acostarea ambarcatiunilor cu turisti. De la ponton la galerie veti urca pe niste scari din lemn la capatul carora veti achita o taxa de vizitare de 6 lei / persoana (nu mai stiu sigur dar parca atat era).

Pestera a fost folosita pentru prima oara de catre daci care o vor utiliza ca un sanctuar inchinat zeului Zamolxis. Prin deschizatura sapata in stanca de catre acestia la ~ 15 m inaltime, lumina zilei cade perpendicular pe altarul din interior timp de o jumatate de ora pe zi. Altarul era folosit de daci pentru sacrificii de mici animale si pasari, sacrificii inchinate lui Zamolxis. Tot datorita acestui “luminator” artificial in pestera nu este intuneric cum v-ati putea astepta, ci o penumbra in care poti vedea pe unde calci si sa nu-ti rupi gatul p’acolo, tinand cont de faptul ca interiorul grotei este in panta si destul de umed si alunecos pe unele portiuni :))

Dupa cucerirea Daciei de catre romani si acestia vor folosi pestera dar de aceasta data in scopuri militare, supraveghind de aici traficul pe Dunare. Mai tarziu prin secolul 14, imperiul austriac va ridica aici peste ruinele observatorului roman o mica fortareata sub numele de Peth, cu ziduri groase de 2 m si inalte de 4 m. In anul 1692 aici era incartiruit regimentului austriac 24 Mansfeld condus de baronul d'Arnau, regiment care avand in componenta sa 250 de soldati si fiind dotat cu 7 tunuri, rezista eroic timp de 45 de zile atacului otomanilor si asta fara nici un ajutor din exterior. Asta s-a putut realiza datorita pozitiei strategice deosebite a pesterii situata la mare inaltime fata de Dunare si care putea fi atacata doar dinspre apa, pestera neavand acces dinspre uscat.

In pestera veti mai vedea si “Fantana Turcului”, acoperita acum cu un grilaj metalic pentru evitarea accidentelor. Pentru ca apa potabila era o reala problema aici in special atunci cand fortareata era asediata, s-a hotarat in acele timpuri saparea unei fantani de adancime folosindu-se ostatici turci luati prizonieri si carora li s-a promis eliberarea cand o vor termina. Daca prizonierii au fost eliberati la finalizarea lucrarii nu se stie, cert este ca fantana a fost realizata si ca se alimenta direct din panza freatica, nu cu apa din Dunare. Initial cu o adancime de probabil peste 80 de metri, astazi fantana este colmatata si mai are undeva la doar 5-6 m, cea mai mare parte a sa fiind acoperita cu pietre.

Auzind denumirea pesterii, aceea de “Veterani”, gandul te poate duce la niscaiva soldati trecuti prin multe si grele lupte, dar gandul cu siguranta te-a dus gresit :)). De ce asta ? Din anul 1692, conducerea fortaretei este preluata de generalul austriac de origine italiană Friedrico Veterani (accent pe ultimul “i”), cel dupa care a si fost rebotezata pestera Piscabara. Este o confuzie de termeni pe care am vazut-o si acolo (la Orsova adica), unde in unele pliante cu obiective de vizitat in croaziera pe Dunare apare “Pestera Veteranilor” si nu “Pestera Veterani”, fapt care nu face altceva decat sa intretina confuzia.

Pestera Veterani a fost si tinta cautatorilor de comori si asta pentru ca legendele locale spun ca aici undeva s-ar afla ascuns tezaurul din argint al imparatesei Maria Tereza, tezaur apartinand Imperiului Austro – Ungar. Dar nu numai atat. Pe vremea lui Cuza, tarul Serbiei – Obrenovici, pentru a-si pune la adapost averea in acele vremuri tulburi, ar fi adus in Romania un tezaur imens constituit din saci cu aur, argint si bijuterii. Transportul se spune ca ar fi fost facut de solodati cu ajutorul a 80 de cai de povara, ascunzand fabuloasa avere unde credeti ? Tot aici in pestera Piscabara (sau Veterani daca vreti), loc izolat si foarte greu accesibil. Locul in care a fost ascuns tezaurul este mai apoi acoperit cu stanci si insemnat cu un sarpe daltuit in stanca, iar toti soldatii care au asigurat transportul au fost ucisi pentru a nu dezvalui secretul. Secret care a ramas la fel de secret pana in zilele noastre. Legenda locala sau adevar ? Nu se poate sti. Asta pentru ca tezaurul poate fi cautat numai “manual” sa spunem asa, fara ajutorul detectoarelor de metal care dau date eronate si nu functioneaza corect, datorita prezentei considerabile a fierului in structura rocilor de aici.

In fine, parasim si pestera Veterani luand-o inapoi spre Orsova, fara alte opriri. Pentru ca se formasera ceva valuri din cauza vantului (mai mari decat atunci cand plecasem), drumul pana in oras a fost deosebit.

Deosebit de prost vreau sa spun. Asta a fost singurul minus al acestei croaziere si sa va spun si de ce. Nea Nicu se grabea ca-l astepta alta serie de turisti, asa ca cei ~ 25 Km pana-n Orsova ii facem in mare viteza si dintr-o bucata, zgaltaiti ingrozitor de salupa care topaia de pe un val pe altul.

Pe scaunele salupei nu erau saltelute sau ceva care sa mai amortizeze cat de cat socurile, asa ca toate hurducaielile le luam direct si din plin in partea dorsala si moale a corpului. Dar oricat de moale ar fi fost aceasta, socurile au reusit sa ne reorganizeze si rearanjeze toate organele interne dupa principiul aruncarii unui obiect de masa X si acceleratie Y catre pamant, respectiv catre bancuta ce oferea vremelnica gazduire acelei parti a corpului de care tocmai am facut vorbire =))

Cert este ca atunci cand intr-un final am ajuns sa debarcam pe pontonul din Orsova, am aflat si eu de existenta unor organe interne cuminti si nebagate in seama pana atunci, care organe se redistribuisera undeva prin calcaie in urma minunatelor topaieli ale salupei pe valuri. P’acolo aveam cred ficatii si rinichii, pentru ca la orice pas mai zdruncinat si facut neatent, sageti dureroase strabateau respectivele organe =))

Pont – Mai in gluma mai in serios, poate alegeti totusi o salupa cu niscaiva pernute pe banci pentru a evita “redistribuirea” de care am avut noi parte :))

In fine, aceasta a fost mica noastra croaziera pe Dunare. A fost superb, peisaje magnifice, aer curat si mirosind a Dunare... De tinut minte, ce mai :). Am vazut lucruri si locuri interesante si pe care am incercat atat cat m-am priceput sa vi le prezint si dvs si nu pot decat sa va invit sa veniti aici si sa va bucurati de aceasta experienta pentru ca merita din plin si nici nu stiti ce pierdeti :)

Acum considerandu-va niste oameni informati despre ceea ce veti putea vedea si simti (la propiu zic acu’ in salupa la intoarcere :))) optand pentru croaziera pe Dunare, inchei spunandu-va ca :

Cine detine informatia, detine puterea.

THX ! Bye bye.

(Surse informatii : Xplorio.ro; Clisura-dunarii.com; Historia.ro)

---

VIZUALIZĂRI: 4834 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI