Aventuri in garajul hotelului Ibis Le Cannet

TIPĂREȘTE

Am sa va povestesc despre un hotel, dar mai ales despre o parcare care noua ne-a creeat foarte mari probleme. Sunt convins ca unii dintre voi veti ajunge la acest hotel, vreau doar sa stiti la ce sa va asteptati si sa va aduceti aminte de randurile care vor urma.

Venind dinspre Antibes pe soseaua de coasta D 6007, intram in Cannes pe Avenue du Marechal Juin unde pastram directia catre centrul superbului oras. Dupa aproximativ 2 km, in al doilea sens giratoriu urmam bulevardul du Ferrage care ne conduce exact in centrul orasului. Dupa aproximativ un kilometru intram in intersectia Place du 18 iar pe Boulevard Carnot facem dreapta. De aici si pana la hotel nu mai sunt decat 2 km, dar in linie dreapta, fara a mai fi obligati sa ne parasim directia. Dupa mai multe intersectii si hoteluri de prim rang, ajungem la destinatia noastra Hotelul Ibis Le Cannet.

Efectiv mi s-a parut un bloc de locuinte, inalt de 8 etaje, fara balcoane si fara elemente arhitectonice care sa ascunda un hotel, lipit de un alt imobil, de fapt de o cladire de birouri.

Am parcat in fata hotelului, m-am dus la receptie sa-mi i-au camera in primire, o rezervasem din Sardinia, cu trei zile inainte, deci n-am avut nici un fel de probleme, receptionerul ne astepta, mai ales ca sunasem de pe drum sa ne confirmam rezervarea, asta pentru ca am ajuns in jurul orei 19. 00 si n-am fi vrut sa avem surprize neplacute intr-un oras pe care nu-l cunoasteam de loc.

Receptionerul ne-a indrumat catre parcarea subterana, ne-a dat un card de activare a unei bariere care ne permitea accesul la un garaj cu obloane glisante. Ne-a povestit el intr-o engleza cu puternic accent frantuzesc ca in interiorul garajului vom gasi un lift care ne va conduce in hotel. Ok, am spus eu, in masina, abia asteptam sa ajung in camera sa fac un dus si sa plecam catre centrul orasului in plimbare. Dar s-a intamplat cu totul altceva, prea bine ne-a mers toata ziua, ca sa nu avem parte de o surpriza, taman acum, la final.

Am intrat cu masina in parcarea subterana a hotelului, am gasit un loc de parcare mai bun si am inceput sa ne scoatem bagajele din portbagaj. Interiorul slab luminat, doar doua becuri, deja parca ma vedeam intr-un film de groaza american.

In urma noastra usa glisanta s-a inchis la loc, atunci n-am realizat ca ledul rosu care era aprins in exterior, care comanda bariera si usa glisanta, aici, inauntru nu functiona. Ma rog, ne-am impartit bagajele si am luat un relevment la usa liftului. Abia am zarit usa prin semi-intunericul acela. Liftul a sosit, ne-am ingramadit cu totii inauntru usile s-au inchis si…stupoare!!! Liftul mergea pana la etajul 4. Noi aveam cazarea la etajul 5. N-aveam pe ce apasa. M-am gandit sa mergem la receptie, desi primul buton arata cifra 1. Am apasat pe el si dupa cateva momente ne-am trezit pe un etaj, care numai de hotel nu era. Foarte multe usi care nu aveau numere de camera ci pur si simplu nume. Si intuneric…Noroc ca aveam o lanterna, dar si ea era cu bateriile pe duca. Ne-am mai invartit noi pe acel culoar si in cele din urma am gasit iesirea. De fapt era iesirea din acel bloc care era lipit de hotelul nostru. Partea proasta era ca usa nu se putea deschide fara o cartela anume. Am incercat cartelele noastre, nici o miscare. Ce facem? Afara se intunecase, imi era teama sa ne agitam prea mult, sa nu ne trezim cu poiltia acolo, incarcati cum eram, sa nu ne considere baieti “valorosi”. Ne-am intors inapoi in lift am coborat la primul nivel, de unde plecasem. Mi-era teama ca nu vom mai gasi parcarea, cine stie unde vom nimeri…. Dar am ajuns in parcare. Am inceput sa ne uitam mai bine de jur imprejur, poate mai exista o usa de lift care n-am remarcat-o. Nimic! Abia atunci am observat bariera de la iesire si faptul ca ledul era stins. M-am apropiat, gandindu-ma ca daca se ridica usa glisanta a garajului, am fi putut iesi pe-acolo. Dar bariera era moarta, usa la fel. Acela a fost momentul cand am inceput sa ma impacientez usor, desi greu ma sperie ceva, paream prinsi intr-o capcana, asteptam sa vad din care parte apare Freddy cu drujba in mana. N-am lasat sa se vada prea mult din spaima pe chipul meu, nici nu se vedea prea bine, oricum nevasta-mea incepuse sa se bage mai mult in mine, sa mearga mai teleghidat si sa nu faca miscari inutile.

Am inceput sa privim mai bine prin parcare, ceea ce ma ingrijora foarte mult, existau doar doua masini acolo, a noastra si probabil a asasinului gandeam eu malefic. Nici un indicator, nimic. Intr-un tarziu am observat o usa intr-un colt. In viteza, grupati, fiecare privind in cate o directie (pacat ca nu ne-a filmat cineva sa ne puna pe youtube) am ajuns langa acea usa, fapt ce a coincis cu arderea unui bec, din cele doua felinare, deci o lumina si mai slaba. Am deschis usa, inauntru bezna, nimic. Am aprins lanterna si am gasit un intrerupator. S-a aprins o lumina puternica, am rasuflat usurati si dupa noi usa s-a inchis facand un zgomot ciudat. Chestia suparatoare consta in maner. Pe partea unde am intrat nu exista deloc maner, deci nu mai aveai cum sa ajungi la garaj. In fata noastra exista un lift si cateva scari inguste in spirala, dintr-un beton nefinisat, trepte ciudate, unele mai inalte altele mai scurte. Nimic care sa-mi produca incredere si sa alunge frica de “omul negru”. Lift cu usi mici, cred ca doar doua persoane ar fi putut incape. Dupa lungi parlamentari cu fetele mele (acestea n-au vrut in nici un chip sa ramana singure), urc singur la primul nivel si ma trezesc pe acelasi etaj in blocul lipit de hotel, dar pe alt culoar. E clar, in garaj aveam sa ne petrecem prima noapte din viata noastra la Cannes. Am coborat inapoi langa fete, le-am asigurat ca acel lift duce tot in acea cladire de birouri, le-am spus sa mai aiba putin rabdare ca scarile ne vor duce unde trebuie. Niciodata n-am mintit mai prost, mi-am amintit ca am un toblerone intr-o geanta, le-am dat fetelor sa nu analizeze prea mult minciuna mea, le-am asigurat ca ma intorc foarte repede si am inceput sa urc acele scari curioase, in spirala. Am dat de aerul cald de afara si m-am trezit undeva in lateralul hotelului. Yupppiiii (vb lui Mili) am iesit!!!

M-am bucurat doua secunde, cand sa intru inapoi sa-mi recuperez familia, imi dau seama ca nu mai pot. Usa s-a inchis in urma mea iar din exterior, nu puteam intra. M-am uitat dupa un cititor de cartele, ceva, dar n-am observat nimic. Ce ma fac? Am incercat sa o sun pe nevasta-mea, dar telefonul era inchis. Dau roata hotelului, ajung la receptie jumatate disperat, jumatate nervos, ma i-au de receptioner, acesta imi zambeste larg afisand o dantura impecabila. Imi explica foarte calm, gesticuland lasciv, fapt care m-a pus in garda imediat facandu-ma sa i-au putin distanta fata de el, mi-a spus ca exista un lift care ajunge pe etaje. i-am explicat ca am fost cu acel lift, dar am ajuns intr-o alta cladire. Ne-a spus ca mai exista un lift care ne duce pe etajele hotelului. Mi-a explicat ca in parcarea subterana pot ajunge doar pe unde au luat-o masinile. Ei na? Facea misto de mine. M-am gandit ca daca din parcare poti ajunge cu liftul in hotel, insemna ca si din hotel pot ajunge in parcare. Asa ca am urcat in lift si spre bucuria mea avea un buton luminat pe care scria -1. Gata! Asta-i al meu! Apas pe buton si dupa cateva secunde ma trezesc pe un culoar intunecat si foarte ingust. Cand eram pe punctul sa-mi pierd rabdarea am auzit vocea fetelor mele de undeva de la un nivel inferior, din intuneric. Am strigat la ele, aceste erau disperate credeau ca am dat peste nenea cu drujba iar ele nu stiau ce sa faca. M-am dus la ele, am coborat cateva trepte ajungand pana in locul de unde am iesit eu afara. Am mai coborat un nivel si am ajuns la fetele mele. “Gata! ” M-am laudat eu. Am luat bagajele, am ajuns la lift si in cele din urma am ajuns in camera. Trecuse aproape doua ore de cand intrasem in acea parcare, daca ma puteti crede. Mi-a sarit foamea mi-a sarit cheful de Cannes, nu mai doream decat sa fac un dus si sa privesc orasul de la etaj.

Cam asta este aventura mea la Ibis Le Cannet, nu stiu daca la alte hoteluri din acest lant este la fel, ceva asemanator am vazut la Ibis Mariahilf in Viena, dar liftul te scotea in strada si din strada intrai inapoi in hotel si apoi cu alt lift ajungeai in camera.

Sa va povestesc cateva si despre hotel, despre parcare v-am povestit destul.

Hotelul dispune de 40 de camere, nu foarte multe pe etaj, este un hotel micut, camerele au posibilitatea sa gazduiasca doi adulti si un copil. Noi avand al doilea copil de aproape 5 ani a fost acceptat. Oricum in camere se poate sta cu 2 copii fara paturi suplimentare. Exista o canapea unde se poate culca un copil mai mic. A fost bataie pe ea, cea mare dorea sa doarma acolo, desi trebuia sa doarma ghemuita, caci altfel n-avea loc. Tv, minibar, wi-fi, lenjerie impecabila, aer conditionat, baia doatata cu prosoape noi, toate cele necesare pentru dus, uscator de par, deci cam tot ceea ce prevede lantul Ibis pentru un hotel de 3 stele. In dulap cate doua prosoape de schimb mari, mici in tipla, un set de croitorie si cateva umerase.

Mocheta parea noua, calcam si ma afundam cu totul, paturile mi s-au parut cam tari, dar mie asa imi plac.

Micul dejun inclus, bufet suedez, cam saracacios pentru stilul nostru, cereale, cateva gemuri, unt, nutela, un platou cu braza si cascaval, unul cu un salam condimentat care nu se putea manca, ceai, lapte, cafea si fructe. Si croissante umplute cu ciocolata.

Holul de la receptie destul de mic, facea legatura cu restaurantul micut si cochet de numai cateva mese (cred ca nu erau mai mult de 10). Practic, dupa ora 20. 00 nu se mai serveste nimic, nici n-aveam de gand sa servim cina in hotel, mi s-ar fi parut mult mai romantic, undeva pe faleza orasului, langa Palais des Festivals, ceea ce am si facut, dar la un mic restaurant turcesc.

In hol exista si un computer de unde se pot face rezervari la un alt hotel din acelasi lant. Exista un snack-bar unde poti comanda cate o cafea sau ceva de baut, am observat si cateva batoane de ciocolata sau inghetata.

Camera ne-a costat 70 euro, am stat doar o noapte, a doua zi urmand sa plecam catre Viena, tot la un hotel Ibis.

Parcarea a fost gratuita! Daca imi cerea bani cred ca innebuneam instantaneu!

---

VIZUALIZĂRI: 4039 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI