ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.02.2019
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- F ---
    GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
    DIN: Brașov
    ÎNSCRIS: 22.07.09
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    FEB-2019
    DURATA: 5 zile
    single
    1 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 7 MIN

    Cannes, Ile St. Marguerite şi Antibes

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Miercurea, 5 februarie, am hotărât să mergem la Cannes. Se anunţa o zi cu 18 grade, fără nor, perfectă şi pentru o plimbare cu vaporaşul. Eram deja în temă cu mijloacele de transport, autobuzul nu intra în discuţie, singura opţiune viabilă rămânând trenul. Aş fi preferat să cumpărăm biletele de la un ghişeu, să mai întreb câte ceva despre unele detalii „tehnice” dar ne-am lăsat păgubaşi când ne-am dat seama că trebuia să luăm bon de ordine şi să aşteptăm destul de mult.

    Am revenit la un automat, l-am studiat cu atenţie şi, după, câteva încercări, ne-am dumirit şi cum funcţionează. Ecranul nu era tactil, în schimb se folosea o manetă cu ajutorul căreia selectai datele călătoriei. Nu era chiar complicat dar nici tocmai simplu… Am luat bilet doar dus şi am plătit cu cardul, copiii sub 12 ani beneficiază de reducere 50%. Un bilet întreg a costat aproximativ 7 euro dar călătoria a durat 40 de minute în timp ce autobuzul poate să facă şi două ore… Ştiam că trebuie validat biletul dar compostorul pe lângă care am trecut era defect şi, pentru că nu mai aveam timp, am intrat pe peron crezând că îl putem valida înainte să urcăm în tren.

    Pe peron nici urmă de alt aparat aşa că am urcat în tren cu biletul necompostat. Am avut noroc, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate, dar amenda este de aproximativ 30 de euro… În Cannes am reuşit să aflu că se poate călători cu acelaşi bilet pe ruta aleasă timp de 24 de ore, un lucru bun pentru că intenţionam să facem o escală la întoarcere. Un alt aspect interesant este că biletul este valabil la orice tren cu rangul respectiv, practic nu cumperi un bilet la un tren anume. Nici pe tren nu scrie direcţia în care circulă, noroc cu panourile de pe peron care indică staţiile în care opreşte. Opririle sunt anunţate şi în tren, atât în limba franceză cât şi în engleză.

    De la gară în aproximativ 10 minute eram la celebrul Palat al festivalurilor. Arăta mai bine decât mă aşteptasem, o clădire modernă, cu pereţi din sticlă. Nu ne-am putut apropia mai mult pentru că accesul fusese restricţionat din cauza unui eveniment. Am intrat însă pe Aleea Stelelor, situată foarte aproape, am făcut câteva fotografii cu amprentele mâinilor câtorva staruri de cinema şi ne-am îndreptat apoi spre portul vechi. Noi am ocolit prin spatele clădirii, am admirat şi iahturile de lux dar cel mai simplu se ajunge din bulevardul principal, Prom. De la Pantiero, 10-15 minute. Am ajuns la timp pentru vaporaşul care pleca la 11 spre Insula St Marguerite unde se gaseste le Fort Royal, locul devenit celebru datorită romanului lui Alexandre Dumas „Omul cu masca de fier”. Compania care efectuează cursele se numeşte Riviera Lines. Biletul pentru un adult costă 15 euro, orarul este afişat pe site.

    Călătoria a fost scurtă, mai puţin de 30 de minute dar plăcută. Printre turişti erau şi localnici, insula fiind un loc perfect de relaxare. Noi eram interesaţi de fortăreaţă aşa că am urmat săgeţile şi, în 10-15 minute eram la porţile ei. La casa de bilete nu era nimeni şi, uşa fiind deschisă, am intrat în curte. Posibil ca in sezon să se plătească accesul, acum se plătea bilet doar dacă doreai să vizitezi Muzeul Mării şi celula în care a fost închis omul cu masca de fier. La muzeu nu am intrat, vroiam să prindem cursa de ora 13:00, în extrasezon sunt mai rare. Ne-am plimbat în voie prin curte, am intrat şi în capela Sfânta Margareta de Antioch de secol XIV, am făcut fotografii. Nu erau deschise nicio terasă sau restaurant dar era din loc în loc câte o cişmea cu apă foarte bună. La întoarcere călătoria a durat numai 15 minute, fiind mai puţin turişti.

    Următorul obiectiv în Cannes era cartierul Le Suquet, la origini un sat de pescari şi care păstrează încă atmosfera de acum câteva secole. Din bulevardul Georges Clemenceau am urcat voiniceşte scările spre locul de panoramă unde se găseşte sigla oraşului Cannes. O privelişte şi mai spectaculoasă ai dacă urci în turnul Mont Chevalier.

    De aici am coborât pe străduţele întortocheate şi înguste, fără o ţintă precisă, doar să ne bucurăm cât mai mult de farmecul locului. Am ajuns şi la piaţa Forville, la ora închiderii. Pe drum însă am trecut pe lângă mai multe magazine artizanale, patiserii, preţurile nu mi s-au părut mai mari decât în Nisa. Nouă ne-a făcut cu ochiul brutăria Paul situată la nr 17 pe Rue du Marché Forville. Am cumpărat 2 cozonăcei, brioches cum le numesc francezii la numai 5 euro. Aluatul este simplu dar foarte bun, se simţeau ingredientele de calitate.

    De aici am revenit pe frumosul Boulevard de la Croisette în căutarea gelateriei Le Quirly despre care auzisem numai cuvinte de laudă. Am găsit-o uşor, e chiar vizavi de Plage du Goéland, mai greu a fost să alegem din zecile de sortimente. Preţul este ca la Cannes, 3,5 euro cupa sau 5 euro două cupe dar mi-a plăcut foarte mult. Am savurat îngheţata pe plajă, era un soare atât de plăcut încât nu aş mai fi plecat.

    Ţineam însă să mai ajung într-un loc mai puţin cunoscut dar de mare importanţă pentru istoria noastră. Am trecut întâi pe la vestitul hotel Carlton de cinci stele – unde, în martie 1941, s-a stins din viaţă diplomatul român Nicolae Titulescu. De aici până la biserica ortodoxă rusă Sf. Mihail unde acesta a fost înmormântat mai sunt doar 15 minute. Biserica era închisă dar m-am bucurat că am văzut-o. În anul 1992 rămăşiţele pământeşti ale marelui om politic au fost aduse şi înhumate în cimitirul bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, conform dorinţei testamentare: “Doresc să fiu îngropat la Braşov, într-un loc ceva mai la o parte. Prietenii mei din Ardeal vor şti să găsească un loc potrivit dorinţei mele. Take Ionescu sus la Sinaia şi eu la picioarele lui, jos la Braşov, pentru repauzul etern, este felul cel mai convenabil şi doresc ca locuitorii Braşovului să accepte rugămintea mea.“

    Acesta a fost ultimul obiectiv pe care l-am văzut în Cannes. Nu m-au tentat magazinele luxoase, de firmă, cei interesaţi le găsesc pe Rue d'Antibes. Mie mi-a plăcut mult la Cannes. În pofida impresiilor pe care le-am citit, ai ce face aici chiar dacă nu eşti un împătimit al luxului sau cumpărăturilor.

    Din Cannes am luat trenul spre Nisa dar am coborât pe traseu la Antibes. Vroiam să văd în primul rând castelul Grimaldi, construit pe ruinele fostei cetăţi greceşti Antipolis. Acesta adăposteşte în prezent muzeul Picasso, locul unde pictorul a trăit şi lucrat în 1946. În perioada în care am fost noi accesul era liber, o oportunitate de neratat. Frumoasă expoziţia şi emoţionant să ştim că păşeam pe urmele artistului. Neapărat să ieşiţi şi pe terasa castelului, cu vedere la mare, unde mai găsiţi câteva sculpturi interesante.

    Oraşul vechi din Antibes este foarte pitoresc: străduţe înguste, pavate cu piatră, localuri intime, frumos decorate, patiserii cu produse tradiţionale, magazine cu suveniruri de calitate la preţuri accesibile. Pentru a mai câştiga timp de plimbare am comandat pizza la pachet de la restaurantul Chez Marguerite – a fost gata în 10 minute şi a fost foarte bună. Am părăsit cu regret oraşul vechi şi ne-am îndreptat spre portul Vauban din Antibes, considerat a fi cel mai mare port de yachturi de la Marea Mediterană dar şi unul dintre cele mai luxoase.

    Se înserase bine când ne-am îndreptat spre gară, la timp pentru a prinde următorul tren spre Nisa. A fost o idee bună să ajungem şi la Antibes chiar dacă nu am mai avut timp în Nisa decât pentru o plimbare pe Jean Médecin. Trebuia să ne pregătim pentru următoarea zi pe care am petrecut-o la Monaco.

    ## end review sc
    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de krondia* in 18.02.19 13:54:17
    Validat / Publicat: 18.02.19 17:05:00
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

    VIZUALIZĂRI: 4101 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krondia*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P09 Cannes, vedere de pa vaporaş
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    [1300 PMA] [600 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29900 PMA (din 22 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    mihaelavoicu [18.02.19 21:20:07] »

    Ai niște poze superbe! Felicitări pentru review!

    krondia* [18.02.19 21:27:30] »

    @mihaelavoicu: Mulțumesc frumos!

    webmaster [19.02.19 21:35:19] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    bbogdanmircea [29.03.19 23:30:57] »

    Bună, o parcare mare și sigură în Cannes ptr 3-4 ore în ce zonă ar fi ok? La Croisette ar fi ok, văd că este acolo o parcare mare.

    krondia* [30.03.19 00:03:59] »

    @bbogdanmircea: Da, parcarea de pe Croisette este in zona centrala, aproape de principalele obiective.

    bbogdanmircea [31.03.19 12:43:35] »

    @krondia: Am parcat la Croisette, super și fără probleme.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    bbogdanmircea, krondia*, mihaelavoicu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Cannes:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061304092407227 sec
    ecranul dvs: 1 x 1