GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Odihneste-te în pace — cimitirul La Recoleta
Hai că dacă am dat gata de tipar primul articol despre o catedrală, în mod firesc a trebuit să trec la următorul nivel așa că, următorul articol este despre un cimitir. Oooo nu săriți, nu dați cu pietre, nu e vorba despre orice cimitir, ci despre unul celebru transformat în atracție turistică. Este vorba despre cimitirul La Recoleta, din Buenos Aires.
Există și un top mondial al celor mai frumoase cimitire, în care La Recoleta este pe locul al doilea , iar cimitirul nostru vesel de la Săpânța pe locul al șaptelea! Suntem si noi în top! Ura!
Din prima seară am vrut să ajungem în zona Recoleta, deoarece este celebră pentru terasele, restaurantele și cluburile din zonă. Am ales să mergem pe jos, chiar dacă era ceva distanță. Ne-am mai rătăcit, dar am m-ai întrebat (nu, nu eram singur) și până la urmă am ajuns. Fiind noapte nu am avut niciun gând să vizităm cimitirul, dar eu m-am hotărât să o fac a doua zi. Zis si făcut!
Aici în Buenos Aires aveam program liber și fiecare făcea ce-l tăia capul. Eu vroiam neaparat să si vizitez ceva. Așa că a doua zi am luat autobuzul turistic, m-am plimbat ce m-am plimbat cu el și am coborât în zona cimitirului. Era sâmbată pe la prânz, iar la biserica din fața cimitirului era oficiată o cununie religioasă.
Dar de ce e acest cimitir atât de celebru? Ei bine să va spun întâi istoria lui. Am avut mare noroc pentru că o pereche din gașca noastră s-a întâlnit cu un amic argentinian, care ne-a mai povestit una alta. El ne-a spus că zona unde eram cazați era pe vremuri cea mai luxoasă din capitala Argentinei, dar că a fost o mare epidemie de ciumă, iar locuitorii s-au mutat în alte zone. Cei mai puțini norocoși au ajuns la cimitirul Recoleta și așa a ajuns el celebru. Să revenim.
Călugării (Recoletos Desclzos) au construit întâi o mânăstire și o biserică baroc în anul 1732. Ei bine din cauza mai sus descrisă, încet, încet s-a transformat în cimitir. Aici sunt „cazați” cei mai bogați oameni din oraș, dar și cei mai celebri. În anul 1781 mulți și-au parăsit casele din zona San Telmo și s-au mutat în nordul orașului. Cum spuneam mulți dintre ei au ajuns la cimitir. Găsim aici cei mai celebri oameni din Argentina, poeți, președinți, generali (mult prea mulți generali, apropo și aici ne asemănăm cu Argentina), avocați, actori sau piloți de curse. În onoarea lor s-au ridicat monumente, adevărate opere de artă și periodic li se aduc omagii.
După cum spuneam, cimitirul este construit în jurul unei mânastiri și al unei biserici, Iglesia de Nuestra Senora del Pilar, construită in anul 1732. Ordinul a fost desfințat in anul 1822 și grădina mânăstirii a fost în cele din urmă, transformată în primul cimitir public din Buenos Aires. Inaugurat la 17 noiembrie, în același an, sub numele de Cementerio del Norte, cimitirul a fost creat de către guvernatorul Martin Rodriguez, care mai apoi a fost înmormantat în acest cimitir, dar si de ministrul Bernardino Rivadavia. De fapt, acea grădina din jurul mânăstirii, de aproximativ cinci hectare era considerată a fi un teren sfințit. Despre Cimitirul La Recoleta se poate spune, mai mult sau mai putin, că este asemenea unui mic orașel, cu cele 4700 de cripte, aliniate intr-o ordine covârșitoare de-a lungul aleilor mărginite de copaci și a potecilor inguste. Ca o paranteză vreau să precizez că sunt o mulțime de oameni pe acest pământ, chiar si în Buenos Aires, care nu au parte pe parcursul vieții de asemenea locuințe. Ce e și cu omul ăsta. Nu-i ajunge bogăția din timpul vieții, ci continuă și după moarte. Eu aș vrea să fiu îngropat în pământ, într-un cimitir modest de munte. Dar să revenim.
Aleile din acest cimitir sunt străbatute zilnic de vizitatorii dornici să admire arhitectura și istoria Argentinei. Imediat ce am intrat in cimitir am dat cu ochii peste o poartă de-a dreptul maiestuoasă, construită în stil neoclasic și încadrată poate de cele mai reprezentative coloane dorice din întreaga Argentina. Totodată am admirat diferitele pietre de mormant și mausoleele din marmura, frumos cioplite și decorate, ornamentate chiar și cu statui și plăci de bronz sau alamă, pe care stau scrise numele personalitațlor ingropate acolo. Insa dincolo de toate aceste detalii, nu trebuie sa uităm ca cel mai vizitat mormant din Cimitirul La Recoleta este monumentul Art Deco, ridicat in cinstea Evei Peron, cea de-a doua soție a președintelui argentinian Juan Domingo Peron. Pe acest monument stă scris faptul ca Eva Peron a murit in anul 1952, plus un citat apartinand Primei Doamne a Argentinei: “Volvere y sere millones”. Un motiv pentru care mormantul Evei Peron este atat de vizitat ar putea fi legat de simpatia, afecțiunea pe care fosta actriță și cântăreață le-a câștigat, atunci cand a decis sa vină in sprijinul oamenilor saraci. Ba mai mult decât atat, aceasta s-a alăturat sindicatelor din țară, militând pentru respectarea drepturilor muncitorilor. Rămășițele ei lumești au fost depuse intr-un sicriu, așezate intr-o criptă cu trapa sub placa de marmură, pentru a-i ține departe pe jefuitorii de morminte.
Am petrecut (impropriu spus petrecut) cam două ore prin acest cimitir. Am rătăcăcit prin el pe alei, am admirat adevărate opere de artă, dar și am aflat povești emoționante. În timp ce multe din mausolee se află in condiții excelente, fiind bine intreținute, altele au căzut in paragină. Mormântul Evei Peron nu l-am găsit, n-am întrebat, dar nici nu l-am căutat în mod special.
Printre multe alte personalități se pare ca aici este îngropat și un nepot al împăratului Napoleon. Dacă ajungeți cumva prin Buenos Aires nu ratați acest obiectiv turistic. Să mai spun ceva așa ca fapt divers. Cum mă plimbam eu așa singur prin cimitir am dat nas în nas cu o pereche care fusese cu noi pe vas în Ushuaia pe canalul Beagle. Ce mică-i lumea!!!
Trebuie să mai precizez că este situat pe strada Junin la numărul 1760 si că se poate vizita zilnic si gratuit între orele 7.00-17.30. Apropo o fi scumpă o garsonieră aici? Întreb pentru un prieten!
Trimis de robert in 05.12.18 10:10:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog melodia: https://www.youtube.com/watch?v=j8KL63r9Zcw
mersi frumos!
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@robert: Fara cuvinte... ce monumente, grupuri statuare, statui, statuete, marmura, fiecare si-a construit "nemurirea" cu fast si aroganta uitând ca toti suntem egali în fata destinului implacabil... impresioneaza si ordinea si curatenia...
@Yolanda: e doar frica de moarte! Părerea mea! Vor să dainuiasca veșnic!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut” [prin excepție 1A de la procedura std — la momentul publicării existau impresii recente în rubrica curentă]
— (1) obiectiv major — „inedit” (fără impresii) sau rar descris (fără impresii recente); ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@robert: Foarte fain!
Am o întrebare (pentru mine, nu pentru un prieten): ce cimitir e pe primul loc în topul mondial?
@Carmen Ion: St. Louis Cemetery No. 1, New Orleans, Louisiana
@robert: Melodia pe care ai atasat-o acestui articol am vrut eu sa o pun initial la articolul despre Gmunden, avand in vedere ca fusese compusa de Schubert acolo, in final am ales o alta varianta.
Cat despre cimitire, cred ca ne amuzam si noi asa si normal ca ne si bucuram cand vedem ca suntem si noi in top .
O sa vin si eu in curand cu ceva in acelasi ciclu, insa nu cred ca este inclus in top, dar just for fun.
Eu am o garsoniera dubla la Glina, deocamdata are doi chiriasi si sper sa ramana aceiasi pentru cat mai multa vreme .
Cat despre fala, mai foloseste cuiva dupa?
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Întâi am vrut să pun Triller a lui Michael Jackson, da m-am gândit că nu e o prea bună reclamă pentru cimitir așa că m-am orientat!
Mulțumesc frumos pentru vizită si comentariu! Iar de garsonieră ce să zic, las-o așa cu cei doi chiriași.
@robert: Deja 34 voturi... Îl mai vede cineva pe al meu, oare? Felicitări pentru întreaga aventura! Aaa... legat de garsoniera, soțul meu a avut o curiozitate de asta în Veneția... nu a aflat nici el prețul... mai bine, lăsați-o asa... Avem de lucru pe aici... nu??
@viorica: uite că l-am văzut! Mersi frumos pentru vizită si pentru comentariu! În Veneția există cimitir???
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jan.2019 La plimbare prin Puerto Madero — scris în 25.05.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Prin Caminito în ritm de tango — scris în 21.05.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Buenos Aires – partea a treia — scris în 12.05.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Buenos Aires – partea a doua — scris în 02.05.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 La plimbare prin Buenos Aires – prima parte — scris în 28.04.20 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Scurtă pagina de istorie — Muzeul Cabildo — scris în 18.12.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Un oraș fierbinte — scris în 12.12.18 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ