La plimbare prin stațiunea Breaza

TIPĂREȘTE

Pe valea râului Prahova, la intrare în trecătoarea Carpaților, străvechi drum de legătură între Transilvania și Țara Românească, se află o mică stațiune balneară, loc de relaxare și odihnă. Pitoreasca localitate prahoveană Breaza atrage prin peisajele naturale din zona subcarpatică, prin aerul puternic ozonat și clima blândă. După incursiunea în orașul Câmpina (vezi impresii) am hotărât să facem o scurtă plimbare și în așezarea de peste râu.

După ce ajungem din nou în DN 1 în preajma comunei Cornu, mai parcurgem circa 800 m și apare breteaua spre stânga, o intersecție unde tronează un mare semn metalic cu înscrisul „Breaza”. Traversăm podul peste râul Prahova și începem periplul prin satele componente ale orașului Breaza – da, Breaza este oraș de prin anii '50. Drumul județean 101R străbate sat după sat pe o distanță de aproximativ 11 km, până se „varsă” tot în DN 1.

Întreaga zonă e împânzită efectiv de case, tradiționale ori de vacanță, pe costișe urcă ulițe și străzi asfaltate, o vegetație bogată îmbracă toate spațiile libere. Am citit că având în vedere forma de relief pe care este așezat orașul – o creastă subcarpatică cocoțată la 70 m deasupra albiei Prahovei – pericolul de alunecări de teren este imens, în ultimii 20 de ani înregistrându-se degradări progresive ale solului (evz.ro/breaza-orasul-cond ... disparitie.html). De altfel, alunecări de teren importante au avut loc și în zona Nistorești-Șotrile, pe partea stângă a râului Prahova, de exemplu pe DJ 207 despre care am scris în articolul care prezintă serpentinele de pe Valea Fiarelor (vezi impresii).

Orașul Breaza, ca de altfel multe din așezările românești, își trage denumirea dintr-o frumoasă legendă: în această zonă de intens păstorit au poposit o turmă de oi venită de peste munți cu ciobanul și ciobănița aferentă. Într-o dimineață femeia adoarme lângă ceaunul cu lapte pus la fiert, doborâtă de munca obositoare. Laptele neastâmpărat se umflă, dă în foc, câțiva stropi sar pe obrazul ciobăniței marcând-o pe viață și aducându-i porecla de „Breaza”. O altă variantă a legendei ne spune că tânăra ciobăniță cu pletele negre avea și o șuviță de păr alb, acest fapt provocând pe semenii ei să o numească „Breaza” – și astăzi se spune despre oi că sunt „breze”: au o dungă albă pe fondul general de culoare închisă. Această variantă este susținută și de hidronimul „Valea Căruntei” care desparte cele două așezări: Breaza de Jos și Breaza de Sus.

Șoseaua urcă pe costișă, traficul e destul de intens, abia avem timp să ne aruncăm privirea spre casele cu prispe și curțile pline de flori. Primul obiectiv urmărit îl descoperim într-un spațiu deschis, pe marginea drumului județean – este Monumentul Eroilor din Breaza de Jos. Un soclu alb, zvelt, având Crucea drept decorație pe cele patru fațete și un vultur de bronz cu aripile desfăcute în vârf. Obeliscul este realizat în 1928 de Emil Wilhelm Becker, autor al numeroase lucrări de valoare pe pământul românesc (ro.wikipedia.org/wiki/Emi ... _Wilhelm_Becker).

Următoarea oprire o facem la Biserica „Sf. Nicolae” situată în Breaza de Sus. Lăcașul de cult a constituit un punct de referință în dezvoltarea așezării, un nucleu de unde au radiat ulițele și gospodăriile în epoca medievală. Cel mai vechi monument din localitate ne întâmpină îmbrăcat în straie de lucru – au loc acțiuni de restaurare și refacere atât la interior, cât și la interior (schimbarea șiței de pe acoperiș, schimbarea pardoselii din biserică și a geamurilor de la pridvor, amenajări exterioare, etc.). Preotul participă activ la aceste lucrări, dar a stat 2 minute de vorbă cu noi.

Biserica e construită în 1777 pe locul unui schit mai vechi, ctitori fiind preotul Ivan Duhovnicul și popa Mihai, dar și alte familii de localnici, zugrăviți în tabloul votiv din interior. Bisericuța seamănă izbitor cu cele vizitate de mine cu puțin timp în urmă pe Valea Olăneștiului (vezi impresii). La exterior sunt medalioane pictate, o frumoasă icoană de hram, coloane colorate, iar în pridvor cele două scene: Judecata de Apoi și Raiul. Un ancadrament frumos de piatră înconjoară ușa de acces deasupra căreia se află pisania săpată în piatră cu litere chirilice. În grosimea zidurilor din pronaos se află o scară care duce la turla-clopotniță de pe biserică. Preotul estima că în circa două luni se vor încheia toate lucrările de restaurare.

Lângă această veche biserică descoperim Monumentul Celor Trei Regi un ansamblu realizat în 1934, în stil modernist. Dacă acum cuburile de piatră nu ne mai sugerează mare lucru, atunci monumentul cinstea activitatea a trei regi ai României: Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea. Basoreliefuri de bronz realizate de sculptorul Ion T. Aldea erau amplasate pe aceste coloane: stema țării, coroana regală și un basorelief cu chipurile regilor. Toate au dispărut în timpul regimului comunist.

Vis-a-vis de biserica „Sf. Nicolae” începe strada Gării pe care ne încadrăm frumușel. Am apreciat faptul că existau indicatoare turistice, chiar la începutul acestei străzi eram atenționați asupra obiectivelor ce le puteam vedea de-a lungul arterei. Aflăm astfel că aici se află casa artistului Ion Manolescu, casa în care a locuit scriitorul Paul Goma, vila unde au poposit în vacanțe Radu Beligan și Virgil Ogășanu.

Pe strada Gării se află unul din cele trei monumente triptice de piatră din seria „Cinstiți memoria înaintașilor” existente în orașul Breaza. Basoreliefurile de bronz realizate de sculptorul de origine brezeană Gheorghe Tudor în anul 1939 îi reprezintă pe Grigore Georgescu, Popa Din și Ion Bondoc. Conceptul monumentelor este unic, cele trei portrete reunesc câte un personaj din popor, un preot și un intelectual. Pe soclu este redată următoarea frază: „Amintiți-vă cuvintele regale: Credința, munca și eroismul unui neam se reazimă pe cultul înaintașilor. Societatea Cultul Eroilor, Casele Naționale 1939”.

Coborâm câteva serpentine abrupte și ajungem la clădirea mică și în stare vizibilă de degradare: Gara Breaza. Calea ferată Ploiești-Brașov a fost dată în folosință în anul 1879 și făcea pe atunci legătura între România și Austro-Ungaria; de asemenea, este prima linie ferată electrificată de la noi. Gara Breaza a fost construită în 1932 după planurile inginerului V. I. Niculescu. Clădirea în stil neoromânesc, din piatră, este compusă dintr-un corp cu etaj, unde se aflau birourile impiegatului/șefului de gară, casa de bilete și probabil locuințe de serviciu și un corp în care este sala de așteptare și frumosul peron cu arcade. În acest loc s-au filmat scene din filmul „Steaua fără nume”, comedia romantică scrisă de Mihail Sebastian. Înspre nord se văd pereți de stâncă, depozite de gresii așezate în straturi.

Ne întoarcem în centrul administrativ al orașului Breaza și parcăm pe o stradă laterală. Ne plimbăm puțin prin Parcul Brâncoveanu, rămășița de 3 ha a frumosului parc în stil englezesc constituit în jurul reședinței familiei Bibescu-Brâncoveanu. Pe atunci printre arborii de diverse specii avea alei lungi, ronduri de flori și iaz de agrement. Pătrundem pe o frumoasă poartă în micul loc de relaxare a brezenilor amenajat cu bănci, câteva chioșcuri și un locde joacă pentru copii. Într-o latură se află abandonat conacul Bibescu-Brâncoveanu. Clădirea cu origini pierdute în negura istoriei se bănuiește a-și avea nucleul din vremea lui Toma Cantacuzino care era în veacul al XVII-lea proprietarul moșiei. Ajunge în posesia marelui ban Grigore Brâncoveanu, a cărei fiică adoptivă, Zoe, se mărită cu domnul Țării Românești, Gheorghe Bibescu. Acesta îmbunătățește conacul ridicându-i încă un etaj. Naționalizată de regimul comunist, clădirea a găzduit un spital TBC, apoi a fost transformat în hotel. Actualmente retrocedată clădirea este acum închisă, neîngrijită. Lângă parc se află stadionul Parc cu tribune și o mică bază sportivă.

Peste drum se află construcția modernă a Primăriei cu spații verzi bine îngrijite. Alături vedem Centrul Cultural „Ion Manolescu”, sediu și al bibliotecii orășenești. Dinspre munți se apropie amenințători nori plumburii, tunetele răzbat înfundate.

Totuși casele frumoase observate pe drum ne îndeamnă să facem câțiva pași pe bulevardul Republicii. Trecem pe lângă Arta Casnică Breaza, o întreprindere cu vechi rădăcini în epoca postbelică (1948). În localitate mai există câteva firme care produc celebra ie de Breaza (adevarul.ro/locale/ploies ... b923/index.html), deși în vremea de azi nu se mai respectă modelele clasice, culorile și materialele de altădată.

Vedem și două case încadrate în lista monumentelor istorice: casa Virgil Neagoe, cu un frumos pridvor sprijinit pe stâlpi de lemn și datând de la 1840 (păcat de treptele îmbrăcate în gresie) și casa cu prăvălie Alexandru Bondoc, o frumoasă clădire cu dantelării de lemn construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și care își păstrează și azi funcția comercială. De asemenea, am privit cu nesaț și alte case cu pridvoare inundate în flori, traforaje de lemn sub streașini, perdele tradiționale la ferestre, grădini cu un colorit superb. Pe strada Victoriei am văzut o frumoasă vilă cu aspect montan, monument istoric, numită casa general Ceaușu. Ridicată la începutul secolului al XX-lea acum se află în plin proces de restaurare.

Plimbarea prin Breaza a fost relaxantă și o recomand celor care vor să se plimbe o oră-două într-o zonă submontană; aș fi continuat această incursiune prin așezările Brezei, dar și spe punctele de belvedere aflate pe dealurile din împrejurimi dacă nu ar fi început o ploaie torențială. Nu mi-a plăcut însă suspiciunea cu care te privesc proprietarii în momentul în care le admiri curtea cu flori și casele; dacă tot ai amenajat și întreținut totul atât de bine și te afli la strada principală mi se pare normal ca cei care se plimbă să se oprească să admire locul. Voi reveni însă la Breaza pentru scurte drumeții și descoperirea tuturor monumentelor sale.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 5335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI