ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.02.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 3 zile
team-building
30 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Bistrița - orașul mult lăudat

TIPĂREȘTE

Despre orașul Bistrița, foștii mei colegi de facultate, născuți pe aceste meleaguri, tare îl mai lăudau și ce frumos vorbeau despre el!

Și cum excursia din vara trecută efectuată cu Asociația Pensionarilor din Ploiești, pe lângă visul meu de a vedea Palatul Culturii din Tg. Mure, cuprindea în program și orașul Bistrița, bucuria a fost cu atât mai mare.

După ce autocarul a trecut de Cluj și după o pauză binemeritată, traversăm depresiunea străbătută de râul Bistrița, depresiune înconjurată de dealuri înverzite și bătute de soare și ajungem în orașul cel mult lăudat, care și-a luat numele de la râul Bistrița.

La intrarea în oraș, un bener spune că Bistrița este ”Orașul Imnului Național”, Andrei Mureșanu, (uneori Mureșeanu), a fost născut aici în anul 1816, dar și ”Orașul merelor”, zona fiind propice pentru cultura acestui delicios fruct.

Ghida noastră însoțitoare ne spune că așezarea este menționată într-un document din 1241 ca fiind distrusă de mongoli în goana lor după noi teritorii. În acele documente figura ca un târg, deci o așezare importantă care, la a doua invazie a mongolilor a rezistat mai bine, distrugerile fiind mai mici.

Târziu, i se acordă statutul de oraș liber și se alătură celorlalte orașe, înconjurate cu sisteme de apărare, precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Mediaș, Sebeș și Cluj.

Cetatea cu două rânduri de fortificații avea șanț de apărare, unde cu timpul s-a dezvoltat un centru economic, formându-se așa zisa Piață Centrală. De aici porneau mici străduțe spre turnurile de apărare, străduțe rămase și azi, ca niște pasaje, numărul lor, fiind în jur de aprox. 20

Am traversat aceste străduțe cu piciorul, le-am admirat și m-am lămurit de ce colegii mei vorbeau atât de frumos de orașul lor, Bistrița!

În plimbarea de după-amiază am căutat în mod special Colegiul Național Liviu Rebreanu, o clădire extraordinar de frumoasă. cu o arhitectură deosebită, impozantă, dar cu porțile închise, așa că nu am putut decât a o admira și fotografia prin gard.

A doua zi, facem un scurt tur de oraș cu piciorul și ajungem în Piața Centrală unde se află Biserica Evanghelică ce datează din sec XIV-XVI, construită ca parohie cu hramul Sf. Nicolae în forma unei bazilici cu trei nave și două turnuri pe fațada sa de vest. Cu timpul biserica a necesitat o serie de renovări, turnurile au fost demolate și înlocuite cu actualul turn, prin anii 1500.

Mai târziu, arhitectul italian Petrus di Lugano renovează edificiul după moda timpului și după cerințele cultului evanghelic.

Biserica am găsit-o închisă, dar surpriza mare a fost o frumoasă expunere a unui tânăr artist plastic, Darius Hulea, din Alba Iulia, lucrări din vergele de fier, montate chiar în fața bisericii. A fost surpriza excursiei noastre, despre care voi vorbi în alt review.

Mulțumesc!


[fb]
---
Trimis de mihaelavoicu in 23.02.18 17:22:15
Validat / Publicat: 23.02.18 19:27:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BISTRIȚA. A mai fost în/la: am fost

VIZUALIZĂRI: 1295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bistrița, ”Orașul Merelor”
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[23.02.18 19:26:34]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Bistrita (orașul), BISTRIȚA" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

ioan marinescu
[24.02.18 20:47:33]
»

@mihaelavoicu: Ca fost bistrițean și absolvent al CN”Liviu Rebreanu”, votat cu plăcere!

mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[25.02.18 08:49:38]
»

@ioan marinescu: Superb! Mulțumesc!

Zoazore
[25.02.18 09:33:50]
»

@mihaelavoicu: Frumos oraș, bune mere! Și eu am avut colegi de-acolo și mi-au povestit!

tata123 🔱
[26.02.18 11:11:16]
»

@mihaelavoicu: Deși m-am plimbat doar câteva ore prin orașul Bistrița mi-a plăcut ceea ce am văzut - aș fi dorit să urc în turnul bisericii evanghelice, însă am ajuns după ora închiderii. Sunt multe clădiri istorice, anumite zone au fost restaurate, pasajele refăcute, plăcuțe informative amplasate pe ziduri. Interesant este și Ansamblul Șugalete (P11), precum și casa de la 1480 situată lângă această galerie.

Fotografii cu portretele din sârmă sudată ale lui Darius Hulea ați postat aici: amfostacolo.ro/user-foto. ... id=7139&yr=2017 - inedite și reușite opere de artă.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mihaelavoicuAUTOR REVIEW
[26.02.18 16:12:22]
»

@tata123: Mulțumesc mult! Atunci nu mai e cazul să le repet.

tata123 🔱
[27.02.18 08:49:52]
»

@mihaelavoicu: Nu, nu trebuie să renunțați la articolul preconizat, artistul menționat are dreptul la materialul ce l-ați gândit a scrie despre el. Operele de „sculptură” în sârmă chiar sunt deosebite și nu cred că multă lume a văzut așa ceva. Eu doar am semnalat prezența acelor fotografii atașate la articolul meu despre Bistrița. Spor la scris!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[25.04.18 13:43:59]
»

@mihaelavoicu: Si au am trecut prin Bistrita pentru cateva ore doar din pacate, insa orasul chiar mi-a placut astfel incat spun doar felicitari, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ioan marinescu, mihaelavoicu, mishu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bistrița (orașul) :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.5467629432678 sec
    ecranul dvs: 1 x 1