ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.11.2011
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 05.07.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
OCT-2011
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Orasul vechi, o destinatie plina de farmec

    TIPĂREȘTE

    Drumul meu catre Milano trecea prin Bergamo, adica aici aveam aterizare.

    Asadar la ora 9,00 eram cu prietena mea, pe aeroportul Orio al Serio, gata de start, sa decoperim lumea. Cum cazarea la hotelul din Milano era posibila dupa ora 14,00 am hotarat ca in timpul avut la dispozitie, sa vizitam partea veche a orasului Bergamo, cum ii spun localnicii, ”citta alta”.

    La iesirea din aeroport, putin spre dreapta gasim statia de autobuz catre Bergamo. Automatul de bilete nu functiona si noi am tras concluzia, odata cu alti calatori, ca vom lua biletul de la sofer. Cursa vine regulat, la 30 minute. Cu 2 minute inainte de urmatoarea cursa, am observat ca unele persoane au in mana ceva care aduce a bilet, ne-am agitat un pic si am aflat ca biletul costa 2 euro si se ia de la un ghiseu din aeroport, aflat foarte aproape de iesire. Prietena mea a dat fuga la ghiseu, intre timp a venit autobuzul, lumea s-a urcat foarte repede, asa ca m-am postat disperata cu bagajele la usa din fata, si dintr-un schimb de priviri si de gesturi, m-am inteles cu soferul si ne-a asteptat. A fost hazlie faza, pentru ca in urma cu 5 minute anuntasem telefonic familia de acasa, ca am aterizat, ca a fost ok si de acum incolo ne descurcam usor... iar noi tocmai era sa mai asteptam 30 minute in statie, din cauza unei banalitati.

    Autobuzul merge pana sus, in orasul vechi, cu oprire si la gara din Bergamo, aflata in piata Marconi. Noi insa aveam cate 2 rucsaci in spate si trebuia sa-i depozitam undeva pentru a ne putea misca in voie, deci am coborat la gara, sa rezolvam problema. Gara nu dispune de acest serviciu, dar vis-a vis, chiar langa McDonalds, exista un spatiu destinat si organizat perfect, unde iti poti depozita bagajul in deplina siguranta. Se intra pe usa, se depun toate bagajele pe banda de scanat (ca la aeroport), se trece in incinta si se recupereaza bagajul, apoi depui surplusul intr-o casuta mai mare sau mai mica, de 4 sau 3 euro, pentru 24 ore. Bagi fisele, incui, iei cheia si gata. La intoarcere, intri, descui, recuperezi bagajul si pleci. Foarte ingenios. Noi am pus totul intr-o casuta mare, fara nici o problema. Detalii se gasesc pe acest site.

    Apoi am pornit la pas, prin orasul nou, catre orasul vechi. Puteam lua din nou autobuzul, biletul avand valabilitate 90 minute, dar am conversat putin cu o domnisoara amabila si am inteles ca orasul vechi nu este departe, iar autobuzul face oricum un ocol din cauza manifestarilor culturale si distractive din centru, asa ca am ales varianta de mers pe jos, sa luam pulsul orasului la fata locului. Fiind duminica, pe strazi erau diverse targuri, cu tricotaje din casmir la oferte speciale, cu produse alimentare specifice pe zone, sau alte maruntisuri, gen bijuterii facute manual, pielarie, portelanuri. Lumea iesea in grupuri mari de la slujba de duminica, oamenii erau frumos imbracati, veseli si vorbareti. In 15 minute am ajuns la primul funicular, care te urca in orasul vechi. Mai multe grupuri de turisti straini, fiecare diferit, dupa vorba dupa port, formau o coada cam maricica. Asa ca ne-am continuat ascensiunea perpedes, admirand mai bine si mai pe indelete, peisajul Lombardiei si orasul dispus la poale. Dupa zidurile groase care aparau odinioara orasul, trecem pe sub poarta San Giacomo, apoi intram pe strazi inguste, pietruite, cu cladiri vechi si impunatoare, dar foarte bine intretinute, parca ne transpunem in alta epoca. Sunt o multime de magazine cu traditie, care vand vinuri alese, dulciuri si preparate de patiserie, cafenele in aer liber, restaurante elegante si porumbei la tot pasul. Din Piazza Vecchia, inima orasului vechi, se merge in Piazza del Duomo, se poate vizita Catedrala, basilica Santa Maria Maggiore, turnul civic, capela Colleoni. Exista si cateva muzee: Donizetti, Rocca, muzeul de arheologie, muzeul de stiinta, precum si Accademia Carrara, care adaposteste o colectie importanta de picturi in stil medieval, renascentist si baroque.

    La ora pranzului, turistii au luat pauza de la vizitat si au acaparat terasele si cafenelele. Pastele, pizza, panini, toate defilau in graba catre clienti, asortate cu vin sau bere, apoi nelipsitul esspreso, tare de-ti sta inima in loc. In final, o inghetata „adevarata” incheie o masa pe cinste si iti da elanul pentru a continua periplul.

    Din nord-estul orasului se poate urca cu al 2-lea funicular sau pe jos in 15 minute, catre satul Vigilio. Strada este ingusta si in panta, presarata cu vile luxoase, cu gradini magnifice. Printre vile, din loc in loc, peisajul te fura, se aude click-ul aparatelor foto, puse serios la munca. Satul este mic dar pitoresc, poti vizita (gratis) ruinele castelului, poti servi masa sau admira privelistea inconjuratoare, foarte darnica de-alftel in imagini memorabile.

    Vremea a fost exceptionala, soarele incalzea atmosfera de toamna, asa ca am umblat prin acest orasel toata ziua, fara nici o graba, gustand atmosfera medievala.

    In final am luat drumul inapoi spre gara si ne-am gandit sa prindem trenul de ora 16. Am marit ritmul de mers, desi eram cam stoarse de vlaga si ne dureau talpile de la stradutele pietruite, am recuperat bagajul intr-o clipita, si ajungem in gara, unde am dat peste un rand de toata frumusetea, atat la casa de bilete cat si la automat. Am renuntat la casa si ne-am asezat la automat, dar si aici a mers greu, nici altii nu stiau sa-l foloseasca prea bine, si cand ne vine randul, tastam destinatia, numarul de bilete, etc, si in final ne cere cardul... blocaj total. Cred ca puteam folosi unul din cardurile romanesti, dar pe moment am renuntat, mai erau 2 minute pana sa plece trenul, asa ca am luat bilete de la casa, pentru ora 17,00.

    Acum iar aveam ceva timp de umplut, asa ca am traversat la terasa de vis-a-vis unde ne-am racorit cu o bere, ne-am tras sufletul si ne-am amuzat de intamplarile zilei.

    Bergamo-Citta alta este un loc minunat, ar fii pacat sa nu-l vizitati, daca sunteti pe aproape.

    Aici gasiti harta orasului Bergamo, orasul vechi incepand de la Stazione funicolare in sus.


    [fb]
    ---
    Trimis de Cristina67 in 26.11.11 09:15:00
    Validat / Publicat: 26.11.11 10:37:38
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 9373 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Cristina67); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P18 Bergamo vechi-preparate apetisante
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15500 PMA (din 16 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster15
    [26.11.11 10:37:17]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

    Cristina67AUTOR REVIEW
    [26.11.11 11:04:38]
    »

    Multumesc Webmaster 15 si as avea o rugaminte: daca se poate atasa urmatoarea melodie la review, va rog mult: http://www.trilulilu.ro/Agrimensor_K/18ab6a1737097e!

    Multumesc!

    webmaster13
    [26.11.11 12:03:27]
    »

    iata melodia solicitata

    roth
    [26.11.11 22:39:30]
    »

    Un punct pe harta, caruia la prima vedere nu ii dai mare importanta insa din descrierea ta se vede clar ca e un loc minunat.

    Se pare ca ai avut parte de aventura nu gluma, ai pus aceste peripetii in rw intr-o nota pozitiva, asa cum sta bine unui turist care merge saq vada/admire nu sa bifeze.

    Tot raul spre bine si in ultimul moment, cel de la gara, caci altfel de unde bere?

    Multe informatii foarte utile, orcine merge acum acolo stie sigur ce si cum, mai ales cu bagajul care e o reala problema.

    Totul frumos descris asa ca meriti un MULTUMESC

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    georgiana
    [27.11.11 18:12:30]
    »

    Foarte utile informatii, dar mai ales cea cu depozitarea bagajului de mana la Biroul de informare turistica! Nu stiam si poate ca astfel de servicii exista si in alte orase din Italia. Biletul de tren cumparat de la caseria garii a trebuit sa-l compostati pe peron, la un automat de culoare galbena, sau in tren?

    Felicitari si pentru fotografii, Cristina! Ai prins drag de Italia, precum vad! Eu... m-as muta acolo!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Cristina67AUTOR REVIEW
    [27.11.11 20:25:37]
    »

    Va multumesc tuturor pentru voturile acordate.

    @Roth

    Nici eu nu m-am gandit din prima ca ar trebui sa vizitez acest oras, dar mi s-a parut prea complicat sa mergem direct la hotel si sa incercam sa ne cazam mai devreme sau sa lasam macar bagajul, asa ca am cautat o modalitate de a ne umple timpul. Studiind cursele de autobuz de la aeroport catre Milano am citit ca partea veche a orasului Bergamo este o adevarata atractie turistica asa ca l-am vizitat si ne-a placut foarte mult.

    @Georgiana

    Biletul de tren l-am validat intr-adevar intr-un aparat galben din gara.

    Si mi-am propus ca urmatoarea destinatie cu avionul sa fie Napoli, deci tot Italia.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    georgiana
    [27.11.11 20:47:49]
    »

    Foarte interesant, Cristina! Poate dai o fuga de-o zi din Napoli si-n insula Capri, cu vaporul, ce zici?

    fanespoitorul
    [17.03.13 20:44:19]
    »

    De obicei aterizez in Bergamo si merg in Milano cu un Pullman sau ma ia cineva. Merg in fiecare an si nu am reusit sa vad Bergamo si nici sa colind haihui prin Milano. Sper sa reusesc in anul asta. Anul asta aterizez pe Linate. Puctaj maxim. Esti singura care a pove ceva despre Bergamo.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Cristina67, fanespoitorul, georgiana, roth
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bergamo și împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069643974304199 sec
    ecranul dvs: 1 x 1