Vizita la Templul Paradisului (Tiantan)

TIPĂREȘTE

Ne continuam vizita, cu inimile pline de bucurie, schimbam impresii cu cei din grup, profitam de fiecare loc nou care ne apare in fata ochilor si ne incalzim sufletul cu frumusetea unica a cladirilor, cu stilul inegalabil al oamenilor de acolo care, desi toti pareau la fel, erau atat de diferiti...Pe agenda noastra era un alt obiectiv de neratat, Templul Paradisului - Tiantan

Situat in centrul unui parc de 270 de hectare (suprafata care ne-a "speriat" prima data :), este un exemplu clar de arhitectura religioasa din perioada dinastiei Ming.

Distrus de cateva ori de trasnet, a fost reconstruit in anul 1890 si este deschis publicului din anul 1949. Parcul este patrat, desi latura nordica este rotunjita.

Realizat din marmura pe trei inele concentrice, unite intre ele cu scari avand cate 9 trepte, respecta regula cifrelor multiplu de trei si are de jur imprejur 999 de guri de scurgere a apei.

In timpurile imperiale, imparatul cu un alai de 1.000 de eunuci, curteni si ministrii, paraseau palatul imperial si dupa o noapte de banchet si celibat se indreptau spre Tiantan pentru ritualul sacrificiului.

La solstitiul de iarna el multumea pentru recolta acelui an si in data de 15 a primei luni a noului an, ii implora pe zei, luna, norii si ploaia, tunetul si fulgerul sa binecuvinteze recolta urmatoare.

In afara de semnificatia religioasa, altarul avea si semnificatia reprezentarii cosmice, a soarelui, lunii, astrelor, pamantului iar centrul universului era considerata o piatra care se afla acolo si pe care am pozat-o. A trebuit sa asteptam o vreme pentru a ne poza in “centrul universului” insa, macar pentru cateva secunde, pot spune ca am fost si eu acolo...

Curtea in care ne aflam este cunoscuta si pentru un perete faimos care avea o acustica deosebita, numit – Zidul Ecoului. Nu era decat un zid obisnuit si nu trezea nici un interes deosebit dar l-am pozat mai ales pentru cladirea din spatele lui care ne-a placut foarte mult. Este o cladire circulara, cu nelipsitele lor tigle albastre si care, nu stiu din ce motiv, este din piatra in partea de jos si nu chiar atat de colorata ca celelalte.

In cele trei cladiri pozate se aflau altare sau obiecte de cult si trebuie mentionat ca in China religia de baza este budismul, religie preluata din India in sec. i d. Hr.

Dupa o mica pauza la umbra, pornim spre nord si gasim niste spatii mari, chiar imense, asa cum vor chinezii sa fie, adica totul la superlativ!

Ajungem la o noua poarta care avea usi si butoane galbene. Acestea constituiau si cheia pentru deschiderea lor. Dupa ce am trecut printr-un punct de control al biletelor, ajungem in fata unei noi porti foarte colorata si frumos ornamentata, ale carei lucraturi erau din lemn, ca si ale tuturor celorlalte porti (cu mici exceptii). Prin aceasta poarta se vede o noua cladire specifica – Qinian Dian - sala de rugaciune pentru recolte bogate.

In interiorul portii am vazut o usa cu lampadare si tavanul in aceeasi nota, cu multe ornamente, migalos lucrate, strident colorate, cu mult rosu, parca decolorat in maro.

Materialul de baza folosit era lemnul, despre care chinezii stiau ca nu are viata prea lunga si tocmai de aceea era folosit, in acest fel permitand celor ce le urmau sa isi realizeze casele, pagodele sau lacasurile de cult dupa propria dorinta.

Qinian Dian este, asa cum am spus mai sus, sala de rugaciune pentru recolte bogate care are 40 de metri inaltime, este construita fara nici un cui, se sprijina pe 28 de stalpi: 4 stalpi in centru, care reprezinta cele 4 anotimpuri, iar inelul dublu format din 12 stalpi reprezinta cele 12 luni ale anului. Aici, cele trei inele din marmura inconjoara sala de rugaciune, cu cele 9 trepte intre nivele. Tiglele albastre, ca peste tot pe unde am fost, simbolizeaza culoarea paradisului.

Pentru imparatii Chinei aceste ceremonialuri erau o datorie nu o placere si se considera ca daca imparatul nu indeplinea acest ritual, recoltele erau compromise. Urcam cele 3 x 9 trepte si ne apropiem de pavilion pentru a trage cu ochiul sa vedem ce se afla in sala de rugaciune in care imparatul, cu foatre multa consticiozitate, inalta rugile sale catre zeii timpului pentru recolte bogate si prosperitate.

Din lemn, lucrate cu minutiozitate si frumos colorate, cred ca panourile ce formau peretii nu sunt originale. Am putut vedea inauntru o parte din stalpii folositi pentru sustinerea cladirii, am pozat cele 3 acoperisuri, apoi Poarta de Est, prin care noi am parasit templul si Poarta de Nord, mult mai eleganta decat anterioara.

Incepusem deja sa ne obisnuim cu stilul cladirilor si eram captivati de povestea lor. Fiecare avea in spate o mica povestioara, pe cat de interesanta, pe atat de frumoasa. Noi trebuia sa ne "impartim" cumva... ori sa stam pe langa ghid sa auzim ce ne spune, ori sa vedem cat mai multe, dar asta insemna sa pierdem explicatiile, care erau si asa destul de succinte. Totusi, am avut parte de ghizi bine pregatiti in aceasta excursie, cel putin dupa parerea mea, desi aflu acum mult mai multe informatii despre acele locuri si despre insemnatatea lor decat am aflat atunci (si multumesc pe aceasta cale celui care are bunavointa si timpul necesar sa mi le explice!).

Cand agenda e incarcata, timpul este mereu insuficient pentru o cat mai buna explorare a locurilor. Oricum, marea majoritate a obiectivelor din China se intind pe niste suprafete impresionante, pe care nu ai cum sa le parcurgi bucatica cu bucatica, nu intr-un timp atat de scurt...

Vizitatori erau foarte multi si aici, ca la mai toate obiectivele vizitate, oameni veniti din toata lumea, captivati de frumusete si noutate! Dar, spatiul fiind atat de mare, toti eram ca niste furnicute, paream atat de mici...

Acesta a fost inca un obiectiv din agenda excursiei pe care am reusit sa il vizitam. Desi numarul obiectivelor bifate in agenda incepea sa creasca semnificativ, eram inca la inceput, lucru care nu putea decat sa ne bucure, pentru ca au urmat multe zile pe pamant asiatic, zile pline de noi emotii, noi provocari...

Cred ca nu are nici un sens sa va spun ca recomand din suflet, celor care pot, sa faca efortul (pentru ca trebuie sa recunosc, este un efor destul de mare, financiar vorbind) sa ajunga acolo, o data in viata... merita pana la ultimul banut iar sentimentul ca "am fost acolo" este greu de descris in cuvinte... parca acestea nu au fost inca inventate pentru el...

---

VIZUALIZĂRI: 2853 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI