Aachen - Kornelimünster (1)

TIPĂREȘTE

Cei care au ajuns în Germania au observat, probabil, nevoia localnicilor de a sta în natură. Nu există localitate în jurul căreia să nu fie amenajate trasee de drumeții sau piste pentru bicicliști. Bineînțeles, și în jurul Aachen-lui există câteva posibilități de a combina plimbarea în aer liber cu vizitarea unor obiective turistice interesante.

Cele mai populare variante se a ieşi sunt Lousberg (aproape de centru, în nordul orașului, despre care am scris în Aachen - Lousberg), Dreiländerpunkt – punctul de întâlnire dintre frontierele Germaniei, Belgiei și Olandei (în Vaals, către vest; încă nu am ajuns acolo) și Kornelimünster, localitate situată în sudul orașului, actualmente cartier al său, despre care voi vorbi în cele ce urmează.

Sunt conștient că probabilitatea ca aceste rânduri să fie, efectiv, de folos cuiva este destul de mică, Aachen nu este o destinație populară pentru turistul român, așa că mă voi strădui, măcar, ca povestea să fie atractivă – mie îmi face plăcere să aflu despre locuri frumoase, chiar dacă nu le voi vizita, poate, niciodată.

Cum ajungem

Din Aachen se ajunge cu autobuzul: linia 35 (în principiu, unul pe oră, chiar două la orele de vârf) sau 66 (două pe oră, și este de preferat, fiind cursă rapidă – oprește mai rar). Se coboară la stația Kornelimünster; chiar înainte de aceasta, este Kornelimünster Napoleonsberg, și se poate coborî și aici, e aproape de centru și e ușor să te orientezi.

Există și varianta autobuzelor 55 sau 65, câte unul pe oră, chiar două la orele de vârf – care intră în sat dinspre vest, nu dinspre nord. În acest caz, se coboară la stația Kornelimünster Schulberg, apropiată de Napoleonsberg. Avantajul autobuzului 65 este acela că oprește la stația Vennblick (la ieșirea din Brand, înainte de a intra în Kornelimünster), aproape de unul dintre spectaculoasele viaducte Vennbahn.

În principiu, drumul din centrul Aachen-ului durează vreo 40 de minute, sau 25-30 de minute cu 66. În cazul în care se vine din altă localitate (Düren, Köln, Bonn), autobuzul poate fi luat din gara Aachen - Rothe Erde, economisind cam jumătate din timp. Bilete se pot cumpăra de la șofer (biletul pe o zi este doar cu puțin mai scump decât un bilet dus și unul întors). Trebuie urmărite stațiile și anunțat șoferul, altfel este posibil ca autobuzul să nu oprească. Orarul și traseele pot fi găsite pe avv.de/de/linienfahrplaene

Distanța este de 10 km, pentru cine are dorința de a o parcurge pe jos sau cu bicicleta, și există o variantă plăcută – Vennbahn, care pleacă din gara Rothe Erde.

Centrul

Odată ajunși în stația de autobuz, suntem pe malul râului Inde. Aachen este unul dintre puținele exemple de oraș mare care nu s-a dezvoltat pe malul unui râu important. Din estul orașului, către nord, curge Wurm, iar dinspre sud spre nord-est, curge Inde. Ambele sunt râuri relativ mici, care se varsă în Roer – cel mai mare curs de apă dintre Rhin și Meuse/Maas (al cărui afluent este). Nici Wurm, nici Inde nu ajung însă în Aachen-ul istoric, ci trec la câțiva kilometri distanță de orașul vechi.

Din stație se vede un podeț, poarta de intrare în Kornelimünster. Satul este situat către nord și est, într-o buclă a râului Inde, care îl înconjoară din trei părţi, dincolo de apă fiind dealuri abrupte. Asta – dacă ne referim la partea veche a localității, pentru că cea modernă este către sud și vest față de stația de autobuz.

La 50 de metri de pod se intră în Korneliusmarkt, piața centrală, care se întinde în partea sudică a bisericii St. Kornelius. Aici se desfăşoară toate evenimentele importante pentru comunitate. Încă din sec. X este documentată această locaţie drept loc de târg. Aici se adună pelerinii în septembrie, cu ocazia Kornelioktavo, precum şi la fiecare şapte ani, când se prezintă relicvele biblice. Aici se organizează târgul de Crăciun, în decembrie, precum şi carnavalul, în februarie. Principalul eveniment din Kornelimünster este, însă, Historischer Jahrmarkt – în fiecare an, cu ocazia Corpus Cristi (o sărbătoare catolică, datând din 1246, apărută întâi în Liege, nu foarte departe; în a doua zi de joi după Rusalii, credincioşii poartă în procesiune o hostie, o azimă sfinţită, ca semn al prezenţei lui Isus printre ei). Începând din miercurea care precede procesiunii, până duminică, piaţa se umple de tarabe cu mâncare sau cu obiecte de artizanat, cu muzicieni ambulanţi, cu clovni şi tot felul de circari. Iar participanţi nu sunt doar localnicii, ci vin vizitatori din toată Renania, din Olanda sau din Belgia.

Clădirea de la Korneliusmartkt 12 este cea mai veche dintre cele păstrate, datând din sec. XIV. Fundațiile unor case sunt chiar de prin sec. XI, dar satul a ars complet pe la 1600, fiind construit în mare parte, la acel moment, din lemn. Construcția de la nr. 12, care a supraviețuit, era la acea vreme spital al abației – oarecum mai nouă și din piatră.

Nu doar focul a pus în pericol, de-a lungul vremii, localitatea. Din când în când, Inde a ieșit din matcă, provocând inundații serioase. Ultima, în 1906: pe una dintre casele de lângă biserică (fosta primărie a satului) există un semn, la înălțimea pieptului, care arată nivelul la care a ajuns apa în acel an. Între timp, râul a fost regularizat.

În dreapta Korneliusmartkt, la est față de biserică, se află Benediktusplatz – cele două piețe comunică și, împreună, formează centrul istoric al satului. Centru care este complet delimitat de o stradă inelară, Abteigarten (s-ar traduce „parcul abaţiei” ).

Puțină istorie

Abația (münster = mănăstire) a fost fondată în 814 și a obţinut rapid statut de abație imperială, primind pământuri în exploatare, drept de târg și, mai ales, devenind loc de pelerinaj datorită moștelor pe care le găzduia. Starețul era o figură importantă în rândurile clerului catolic, fiind unul dinte cei admiși la ceremoniile de încoronare a împăraților Sf. Imperiu.

Satul s-a dezvoltat, în mod natural, în jurul său, fără statut juridic – pur și simplu, asigura servicii pentru comunitatea monahală și pentru pelerini. Lucrurile s-au schimbat abia în 1802: francezii au anexat teritoriul din stânga Rinului și au închis toate mănăstirile. Abația a fost desființată, iar satul a fost inclus în cantonul Burtscheid, oraș aflat imediat la sud de Aachen, pe atunci separat de Aachen.

În 1815, odată cu înfrângerea definitivă a lui Napoleon, Renania a devenit prusacă. Administrația comunității a rămas laică, doar că satul a trecut în districtul Aachen – având, însă, propriul primar.

Calugării benedictini au revenit în 1906 și au construit o nouă abație, cam la 1 km față de cea veche. Bazilica Sf. Kornelius a abației a rămas, de 200 de ani, cu statutul de biserică parohială a comunității catolice din sat. Astăzi, Kornelimünster nu mai este exclusiv catolic, comunitatea evanghelică (atestată din 1575) fiind în prezent destul de numeroasă și (re) construind, în 1997, o biserică impozantă.

În septembrie 1944, satul a fost una dintre primele localități cucerite de către aliați, fără distrugeri majore – spre deosebire de Aachen, de exemplu, care a suferit mult. Motiv pentru care în Kornelimünster se poate întâlni un peisaj urban mai autentic decât în multe alte locuri din Germania.

Din 1972, pentru optimizarea costurilor administrației locale (proces care a avut loc în toată Europa occidentală, regula e aceea că nu ar trebui să existe primării pentru mai puţin de 10000 de oameni, exceptând zonele foarte slab populate), satul a devenit cartier al Aachen-ului.

Abaţia Sf. Kornelius (Kornelimünster)

Abaţia Inde a fost fondată de Ludwig cel Pios, succesorul lui Carol cel Mare, în 814, iar primul stareţ a fost Benedikt von Aniane (canonizat la scurt timp după moarte, deci Sf. Benedikt). Prima biserică a fost sfinţită în 817 şi, se pare, era gândită ca loc de înmormântare pentru familia imperială – există un mormânt gol, pentru două persoane, datând din perioada carolingiană.

Ludwig a donat abaţiei trei „relicve biblice” : Linteum Domini (un ştergar cu care Isus a spălat piciorele apostolilor înainte de Cina cea de Taină; are o pată întunecată, numită popular Piciorul lui Iuda), Sindon Munda (giulgiul lui Cristos) şi Sudarium Domini (o bucată de pânză, cu care Isus a fost şters de transpraţie cât a stat pe cruce, şi care a fost descoperită în mormântul gol, în dimineaţa de după înviere, de către Sf. Ioan și Sf. Petru).

În 875, Carol cel Pleşuv a cedat o jumătate din giulgiu abaţiei Compiègne (unde, ulterior, a ars), aducând în schimb moaşte ale Sf. Kornelis (capul şi un braţ) şi ale Sf. Ciprianus (un os al craniului). Kornelius a fost un papă din sec. III, martirizat în anul 253, iar Ciprianus este tot un martir, contemporan - şi cunoscut - al papei Kornelius. În timp, abaţia a preluat numele Sf. Kornelius.

Aceste valoroase relicve au transformat mănăstirea într-un loc de pelerinaj foarte popular. Relicvele biblice sunt prezentate pelerinilor o dată la şapte ani, în acelaşi an cu prezentarea celor ale Catedralei din Aachen. Moştele Sf. Kornelius sunt prezentate în fiecare an, de praznicul sfântului, pe 16 septembrie, într-o ceremonie care durează opt zile – Kornelioktavo. Pentru germani, Kornelimünster a devenit oprire obligatorie în timpul marilor pelerinaje, cele către Roma, Santiago de Compostela şi Țara Sfântă.

Toate astea au făcut din abate un personaj important al Bisericii catolice. La un moment dat, ocupa funcţia de prinț-episcop, iar Kornelimünster s-a bucurat de importante privilegii comerciale și juridice, a primit mari suprafeţe agricole, păduri şi păşuni, domeniile fiind lărgite în timp prin donații, având orașe și sate întregi sub jurisdicția sa. Abaţia deținea, în 1798, aproximativ 10.000 de hectare de teren agricol. Aşa cum am spus mai sus, sfârşitul a venit odată cu Revoluţia Franceză. Călugării au fost goniţi de către localnicii înfierbântaţi de ideile iluministe în 1792 și, din nou, în 1794. Napoleon a ocupat Renania în 1802, a închis toate mănăstirile şi le-a secularizat averile.

Biserica Sf. Kornelius

Intrarea în biserică se face prin partea de nord a acesteia. Sare în ochi, încă de la intrare, diversitatea stilurilor de construcţie. Coloanele din stânga nu sunt la fel cu cele din dreapta, ferestrele la fel, chiar înălţimea bisericii este, vizibil, inegală. Toate acestea se datorează faptului că a fost construită, reconstruită şi mărită, de-a lungul multor secole. A fost prădată de normanzi în 881 și refăcută în timpul domniei lui Otho al III-lea, în stil romanic-ottonian. A fost avariată în timpul unei revolte a burghezimii din Aachen, iar refacerea s-a făcut în stil gotic, la începutul sec. XIV. A ars înainte de sfârşitul secolului, fiind refăcută, tot în stil gotic, şi cu dimensiuni mărite. În sec. XV a fost extinsă cu cele două nave sudice, în sec. XVI cu cele două nave nordice. În sec. XVIII s-a construit capela octogonală Sf. Kornelius, cu un diametru de 9 metri, în prelungirea corului. Actuala formă a bisericii, cu cinci nave, având dimensiunile 62 m × 42 m, este definitivată în 1728.

Opere de artă remarcabile îmbogăţesc interiorul bisericii. Altarul Anna, aflat în partea sudică, a fost realizat de maestrul Tilmann ter Burch la începutul sec. XVI, în stil gotic târziu, și este considerat a fi una dintre principalele lucrări ale Şcolii Renane din Köln. Alături se află o cristelniţă, datând din perioada merovingiană (anul 700), cel mai vechi obiect din biserică. În prima jumătate a sec. XVII, interiorul a fost remodelat în stil baroc. În a doua jumătate a sec. XVIII, interiorul a fost din nou schimbat, de această dată în stil rococo. De atunci datează altarul principal, băncile de comuniune şi decorul orgii – datorate lui Johann Joseph Couven (1730). Una dintre picturile de pe altar, o coborâre de pe cruce, aparţine lui Gerhard Douffett, elev al lui Peter Paul Rubens. Lângă altar, în stânga, este o sculpură în piatră a Sf. Kornelius, de Konrad Kuyn, de pe la 1450. Bustul Sf. Kornelius, din capela acestuia, este din aur şi argint, operă din sec XIV. Tot aici poate fi admirat şi cornul care îl însoţeşte pe sfânt în toate reprezentările sale (nu am aflat motivul).

Kunsthaus Nordrhein-Westfalen - Kornelimünster

Clădirea fostei abaţii imperiale Kornelimünster este, astăzi, sediul unei galerii de artă contemporană, aflată în administrarea Ministerului Culturii din NRW.

Abaţia există, pe actuala locaţie, din sec. IX, însă palatul baroc – care a devenit simbolul localităţii în materialele de promovare turistică – datează din 1728, şi a fost realizat la comanda Prinţului Abate Duce Hyacinth Alfons von Suys. Situaţia – şi palatul – seamănă, păstrând proporţiile, cu cea de la Brühl, prezentată şi pe acest site, vezi impresii

După desfiinţarea abaţiei, între 1802 şi 1944, a fost proprietate privată în anumite perioade, a îndeplinit funcţiuni administrative în altele. Palatul nu a suferit prea mult atunci când Germania a fost ocupată de aliaţi şi a fost folosit pentru a găzdui primul tribunal pentru judecarea crimelor de război naziste. În 1948, a intrat în proprietatea landului Renania de Nord-Westfalia şi, în anii 50, a fost închiriat guvernului federal, aici funcţionând biroul central de verificare a arhivelor Wehrmacht-ului. Din 1976, clădirea centrală şi două aripi devin muzeu de artă, iar celelalte două aripi sunt închiriate de RWTH – Universitatea Tehnică din Aachen – în 2006, după mutarea arhivelor Wehrmacht-ului.

Galeriile sunt deschise publicului miercuri-duminică, în intervalul 14-18, iar intrarea este gratuită. Merită întrat măcar pentru a vedea încăperile, readuse la strălucirea lor iniţială în urma restaurării din anii 90, cu decoraţii în stuc și tablouri pe tavan: Sala cavalerilor, Camera de vânătoare, Capela abatelui etc. De asemenea, se poate vizita curtea abaţiei, care este, şi ea, folosită pentru a expune sculpturi.

Kunsthaus prezintă expoziții ale unor tineri artiști din NRW, Belgia și Olanda. Achiziția de lucrări din domeniul artelor vizuale de către landul renan a început la scurt timp după reforma valutară din 1948. În primul an al finanțării achizițiilor, Ministerul Culturii din landul nou creat a achiziționat un total de 204 de opere de artă, pentru a asigura traiul artiștilor contemporani, ostracizați de către regimul nazist. Acest program continuă până în prezent, comisii a căror componenţă se schimbă la trei ani hotărând ce lucrări se achiziţionează. Piesele adunate sunt expuse în spaţii precum Kusthaus Kornelimünster, astfel încât să se asigure vizibilitatea lor. În plus, aceste lucrări pot fi cumpărate de particulari, în anumite condiţii.

---

VIZUALIZĂRI: 901 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI