ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.06.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Explorări „domnești” în Târgoviște

TIPĂREȘTE

Weekendul prelungit de Rusalii a împrăștiat puzderie de oameni pe tot cuprinsul țării în căutare de locuri de interes, relaxare și distracție. Chiar dacă vremea a fost „galbenă” pe toată harta țării și picăturile de apă au căzut din ceruri pe ici-colo, poporul, de la mic la mare, s-a bucurat de ziua liberă suplimentară. Eu am ales o incursiune scurtă și precisă la Târgoviște pentru a vizita un obiectiv istoric de prim rang: Curtea Domnească cu toate componentele sale. Este prima dată când intru în acest complex istoric, această „scăpare” intenționată datorându-se coechipierilor cu care am fost sau am trecut prin oraș. Amânarea vizitei a fost cu noroc, să zic așa, ansamblul istoric a avut timp să treacă printr-o reabilitare reușită. ????

Detalii acces. În apropierea centrului vechi al municipiului (vezi impresii), și anume pe Calea Domnească se află concentrate majoritatea instituțiilor muzeistice și a locurilor de recreere existente în Târgoviște. Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” este situat pe Calea Domnească nr. 181, lângă Parcul Chindia. Site-ul oficial este: muzee-dambovitene.ro, în curs de refacere, dar e online site-ul în forma veche. Găsiți locuri de parcare la trotuar pe străduțele din jurul muzeului.

Programul de vară este de marți până duminică între orele 09.00 – 18.30. Prețul unui bilet este de 12 lei/persoană, iar taxa foto pentru un aparat dedicat este de 16 lei (se pot face fotografii gratis cu telefonul). Există și variante de abonamente anuale, precum și posibilitatea achiziționării online de bilete de acces.

Ca o paranteză, vreau să felicit conducerea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște și autorităților locale care în ultimii ani au înțeles importanța deschiderii instituțiilor muzeale și în timpul sărbătorilor legale, zile în care populația circulă intens și are timp de vizite culturale. Și vreau să vă spun că am fost surprins de mulțimea de oameni care intrau la Curtea Domnească din Târgoviște fiind momente în care se forma coadă la casa de bilete.

Scurte informații istorice. Curtea Domnească din Târgoviște constituie un obiectiv istoric valoros, care s-a dezvoltat treptat, etapele principale de extindere corespunzând domniei unor domni iluștri. Până la jumătatea veacului al XVIII-lea au tot avut loc lucrări de extindere, fortificări suplimentare, ridicarea de clădiri anexe care să îmbunătățească calitatea vieții, ctitorire de biserici.

Târgoviște apare menționat drept oraș la începutul anilor 1400 când își stabilește aici reședința domnească, ulterior cetatea de scaun fiul lui Mircea cel Bătrân, Mihail I. Prima casă domnească e de mici dimensiuni, apărată de o palisadă din lemn, ulterior apărând prima biserică-paraclis. Următoarea etapă de extindere aparține lui Vlad Dracul, care fortifică reședința (zid și șanț de apărare), reface casa domnească în stil monumental, iar fiul său, Vlad Țepeș este artizanul cunoscutului turn de apărare și supraveghere - Chindia.

Domnul Petru Cercel reface și extinde o sută de ani mai târziu fortificațiile, comandă un nou palat domnesc cu influențe occidentale, ctitorește biserica mare domnească, amenajează grădinile domnești și un parc zoo – primul consemnat în România (vezi impresii), înființează prima turnătorie cunoscută în Țara Românească, construiește primul apeduct.

Etapa de maximă înflorire se desfășoară în epoca lui Matei Basarab care repară și lărgește palatul domnesc, dublează zidul de incintă și construiește baia turcească. O ultimă perioadă importantă aparține domniei lui Constantin Brâncoveanu care face restaurări la reședința domnească, construiește un foișor în grădinile domnești și o casă a coconilor, comandă repictarea bisericii mari. Toate aceste etape sunt identificate arheologic și consemnate în descrieri ale călătorilor străini în Țările Române.

După domnia lui Brâncoveanu și mutarea definitivă a capitalei țării la București curtea domnească cade în ruină. Urmează câteva restaurări în epoca modernă și contemporană, cea din urmă între 2020-2022, cu ajutorul banilor europeni. Din 1967 Curtea Domnească devine ansamblu muzeal.

Vizita propriu-zisă. La intrarea în oraș facem cunoștință cu Poarta Bucureștiului (de fapt a Buzăului) , unul din cele patru puncte de acces, apărare și supraveghere a Cetății de Scaun a Târgoviștei. Parcăm autoturismul, achiziționăm bilete și pătrundem prin turnul de intrare în incinta înconjurată de ziduri de piatră. În fața noastră se ridică arhicunoscutul turn roșu cu creneluri, țintă principală a majorității vizitatorilor.

Incinta ansamblului muzeal e bine îngrijită, vedem flori, gazon și pomi fructiferi peste tot. În fața fiecărui obiectiv se află panouri informative cu text și imagini, întreg perimetrul e supravegheat video. Poți petrece lejer 2-3 ore în interiorul complexului, e bine să aveți cu voi o sticlă cu apă; există toalete și mai multe bănci pentru a ne odihni picioarele.

Biserica mare domnească este organizată drept muzeu de artă religioasă veche, nu se mai slujește în ea decât foarte rar. Trecută printr-un proces recent de restaurare (încă se lucrează la pictura din altar), biserica impresionează prin dimensiuni și frescele vechi. Am remarcat tabloul votiv care înfățișează nu mai puțin decât 9 domni ai Țării Românești, lespedea de mormânt a Doamnei Elina, soția lui Matei Basarab – artistic lucrată (ziarulnatiunea.ro/2019/09 ... e-la-targoviste), scara de piatră cu decorațiuni care face legătura cu balconul domnesc și clopotul vechi de peste 300 de ani din pridvor.

Nu intru în amănunte privind casele domnești, etapele lor de dezvoltare, descriere și organizarea interioarelor – doar ne-am plimbat prin încăperile mari încercând să ne punem în pielea unui personaj din epoca medievală. Cert este că avem de a face cu o reședință domnească de mari dimensiuni, cu încăperi mari și înalte, cu facilități de confort sporite, ca să zic așa. Se poate coborî în două pivnițe, una răcoroasă și umedă (unde stâlpul central e impresionant), alta deschisă, cu acoperiș de plastic, unde e cald și faci saună – aici se află o expoziție de fotografii din diverse perioade privind Curtea Domnească – starea monumentului în vechime, săpături arheologice, vizite oficiale, propuneri de reconstrucție. Revenim în interiorul palatului domnesc și ne plimbăm pe o serie de punți metalice care facilitează accesul vizitatorilor de jur-împrejurul zidurilor de cărămidă.

Ajungem și la Turnul Chindiei, recent reabilitat, pe scara-melc din lemn se circulă cumva „la paletă” . Avem câteva etaje intermediare, prilej de popas și ieșit pe balcon pentru fotografii. Câteva panouri ne vorbesc despre Vlad Țepeș și epoca lui, câteva manechine sunt înveșmântate în straie de oșteni din secolul al XV-lea. Priveliștea de la 27 m înălțime e superbă, avem la picioare ruinele curții domnești, bisericile, parcul și alte obiective din oraș. Atenție la copii, geamurile de protecție dintre creneluri nu sunt foarte înalte.

După minute bune coborâm din turn și ne îndreptăm spre casa Dionisie Lupu – Muzeul tiparului și cărții vechi românești, interesante exponate, spre casa Doamnei Bălașa, soția voievodului Constantin Șerban (valoroasă este pisania de la 1657, singura existent in situ pe o clădire civilă), o casă cu patru camera pentru pelerinii în nevoie. Alături se află biserica mica domnească – Sf. Vineri, momentan în restaurare.

Mai admirăm zidurile de apărare duble, cel exterior sprijinit pe contraforți, baia turcească (cu trei încăperi: vestibul, baia propriu-zisă și încăperea cazanului), urmele foișorului din grădinile domnești (în exteriorul zidurilor), alte temelii de piatră aparținând clădirilor anexe gospodărești și slujitorilor.

Concluzii. Ansamblul domnesc din Târgoviște este bine pus în valoare și constituie un „rai” pentru cei îndrăgostiți de istorie. Prețul biletului este modic și conține acces în toată incinta, inclusiv fotografiat gratis cu telefonul. Apreciez strădaniile târgoviștenilor de a pune la dispoziție tuturor celor interesați o comoară istorică și vă îndemn să vizitați Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” .

Articole relaționate. Muzeul Național al Poliției Române (vezi impresii), Muzeul de Artă (vezi impresii), Mănăstirea Stelea (vezi impresii), Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic (vezi impresii), Muzeul de Istorie (vezi impresii), Casa-atelier „Gheorghe Petrașcu” (vezi impresii), Catedrala Mitropolitană din Târgoviște (vezi impresii)

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 14.06.22 12:42:04
Validat / Publicat: 14.06.22 14:50:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÂRGOVIȘTE [DB].

VIZUALIZĂRI: 440 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Ruinele curții domnești văzute din turn.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 49300 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

Dana2008PHONE
[14.06.22 15:21:41]
»

@tata123 ????: Felicitări pentru articol și pentru fotografiile superbe!

Complexul Național Muzeal ' ' Curtea Domnească' ' este un obiectiv turistic care abia aștept să îl vizitez, mi-a plăcut mult ceea ce am văzut și citit.

Panorama deosebită din Turnul Chindiei parcă mă cheamă și pe mine acolo.

Ultima fotografie cu cireșele a fost asemeni

experimentului lui Pavlov, mai ales că a trecut un an de când nu am mai gustat cireșe.

Călătorii plăcute și articole excepționale în continuare!

Numai bine!

webmaster
[15.06.22 08:19:55]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-

Articolul a fost deasemenea selectat și ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[15.06.22 11:45:08]
»

@Dana2008: Complexul muzeal de la Târgoviște e drăguț, în funcție de interes i se poate aloca o oră și jumătate sau trei ore. Închise între ziduri se află mai multe obiective: Turnul Chindiei, ruinele palatului domnesc și pivnițele (diferite faze), biserica mare și mică Domnească, Muzeul Tiparului, Casa Balașa, alte ruine. Am fost surprins să văd cât de multă lume se plimba prin curtea ansamblului istoric, majoritatea urmărind ascensiunea în turnul înalt de câteva zeci de metri. E o experiență plăcută, recomand!

Mulțumesc pentru aprecieri! Vacanțe frumoase!

@webmaster: Mulțumesc pentru desemnare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂComplexul Național Muzeal 'Curtea Domnească':


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.086337804794312 sec
    ecranul dvs: 1 x 1