Complexul Muzeal Golești - Muzeul Viticulturii și Pomiculturii (II)

TIPĂREȘTE

După circa o oră și jumătate de „călătorit” prin viața familiei Golescu, cu ramificațiile sale, prin conac și anexele sale (vezi impresii), ne-am odihnit 15 minute sub gardul primei gospodării întâlnite în cale. Am savurat un măr roșu după care am pornit la drum pe ulițele satului toropit de razele fierbinți ale soarelui de iulie.

Muzeul în aer liber este parte integrantă a Complexului Muzeal Golești, cele câteva zeci de gospodării fiind întinse pe circa 10 hectare de teren. Vizita noastră se desfășoară sub auspicii bune, o zi caldă, un sat liniștit, fără prea mulți oameni pe ulițe. Muzeul este unul specializat cuprinzând gospodării țărănești din principalele zone viticole și pomicole ale țării. Spațiul generos în care a fost amplasat muzeul, locuințele cu anexele lor înșirate de-a lungul unor ulițe „ondulate”, prezența instituțiilor administrative și religioase ale satului chiar îți creează impresia unui sat adevărat, perfect funcțional.

O troiță de drum înzestrată cu o pictură țărănească naivă ne-a vegheat începutul vizitei și ne-a înlesnit parcurgerea în siguranță a drumurilor sătești din muzeu. Primele gospodării sunt aduse din zona pomi-viticolă a Gorjului: un conac de deal de la Curtișoara, o gospodărie viticolă de la Glodeni și una pomi-viticolă de la Bălești. Casa din Glodeni, datată 1847, e superbă – camerele de locuit se află la etaj unde se ajunge urcând o scară de lemn cu acoperiș, șindrila acoperișului țuguiat acoperă întreaga construcție. Locuința din Bălești e scăldată într-o „mare” de flori galbene, urcăm pe prispă și ne cuibărim sub căciula acoperișului. Intrăm în casă, prima încăpere fiind bucătăria dotată cu o vatră mare, deschisă și horn de captare și evacuare a fumului (ursoaie sau podlas). Nu lipsesc lăzile de lemn pentru făină, vasele ceramice sau de metal, măsuța joasă cu scăunele pe măsură. Camera de locuit e colorată de țesăturile de pe pat și păretare, lampa pentru iluminat e pe masă, icoanele pe peretele de răsărit. În curte suntem atrași de jimnița din Ceauru (magazie de alimente) - o casă în miniatură, cu stâlpi de lemn decorați.

Din nou pe ulițele satului! Ne minunăm de tipologia gardurilor, atât de diferite, atât de frumoase: nuiele împletite acoperite cu rugi sau paie, scândurele mai rare ori mai dese, temelii și stâlpi de piatră intercalați cu scânduri, drugi lungi de lemn. Aproape în fiecare curte există grajd, hambar, cotețe, șoproane.

Biserica de lemn din Cotmeana – Argeș își înalță turla semeață către albastrul cerului; poarta de lemn are un frumos model care formează o cruce repetată de mai multe ori, intrarea fiind protejată de un acoperiș de șindrilă – e un fel de portal către lumea spirituală. Clopotniță de lemn se integrează perfect în această lume formată în jurul bisericii. Ancadramentul ușii lăcașului de cult, funia răsucită și motivele vegetale, este superb. Iconostasul pictat din lemn e simplu, stranele frumos sculptate, consolele care sprijină bolta acoperișului au forme de capete de cai (au o funcție apotropaică, de protecție). Biserica poartă hramul „Sf. Dimitrie cel Nou”, datează din anul 1814 și este adusă din satul Drăguțești, comuna Cotmeana, județul Argeș.

În mijlocul unei mici culturi de viță de vie se află un bordei din Castranova, județul Dolj; desi construcția semiîngropată poate părea rudimentară, avantajele unei astfel de locuințe sunt multiple (izolare termică și fonică, cheltuieli scăzute de construcție și costuri mici de întreținere, durată mare de viață). Bordeiul se află în plin proces de reamenajare, dar se poate intra în încăperile goale: accesul se face prin gârlici, după care se intră în camera „de foc” (loc unde se afla vatra), apoi în „sobă” – odaia de locuit, Pardoseala e de pământ, acoperișul din paie străbătut de un coș solid de evacuare a fumului. Mai multe cruci de hotar, vreo 8 la număr sunt expuse lângă bordei. Confecționate din piatră (de Albești) ele datează din perioada medievală și au gravate inscripții în limba slavonă.

Intrăm în curtea unei gospodării pomicole reprezentând zona județului Mehedinți, aici aflându-se două locuințe din comuna Isverna. „Casa Tătucilor” este replica fidelă a unei cule boierești, doar că e construită din lemn. Pridvorul de la etaj e „armat” cu scânduri groase, spațiul deschis fiind destul de îngust, existând și deschideri pentru tras cu pușca. Construcția solidă, înaltă, datată în prima jumătate a secolului al XIX-lea se pare că aparținea unor boieri de rang mic, ridicați din rândul moșnenilor.

Altă instituție administrativă a satului prezentă în muzeu este Primăria rurală din Hârsești-Argeș. Vechiul sediu administrativ datează din anul 1910 și reprezenta principala legătură a satului cu autoritățile statului. Clădirea din lemn, tencuită cu lut, are „prestanță”, foișorul de acces și planimetria accentuând rolul construcției. Un hol central împarte în mod egal interiorul, pe ambele laturi fiind amplasate câte două camere: camera primarului, camera notarului-secretar, camera contabilului și camera Registrului agricol.

Muzeul în aer liber e destul de întins, te poți plimba cât dorești pe ulițe. Într-o latură zărim mai multe case cu acoperiș țuguiat, confecționat din șindrilă. În alt loc se află în construcție un acoperiș ascuțit din paie, putem vedea etapele așezării materialului pe coama casei. Sectorul dedicate pivnițelor și conacelor de deal este bine reprezentat. Mai multe astfel de mici construcții sunt grupate în muzeu; ele erau ridicate direct în vii sau livezi și constituiau un fel de magazii pentru unelte sau adăposteau butoaiele pentru vin și țuică. În vremurile trecute aceste „pimnițe” nu erau încuiate, încrederea și corectitudinea fiind virtuți de seamă. Avem și un exemplu de cramă din Urechești-Vrancea, o structură din trunchiuri întregi de lemn constituită dintr-o singură încăpere și un șopron deschis. Ușa masivă și ancadramentul de lemn împodobit simplu facilitează accesul în spațiul unde se păstrau uneltele și obiectele specifice.

Învățătura de carte se desfășura în satul românesc în cadrul școlii, așa cum este și școala sătească din zona Comănești - Bacău. Frumoasa clădire de secol al XIX-lea ne întâmpină cu un ceardac și un mic pridvor, cu stâlpi de susținere sculptați și balustrade ornamentate. Interiorul e compus din două camere, un hol central, încheiat cu o cancelarie. Sala de clasă e pardosită cu scânduri și dotată cu bănci de lemn. O sobă pe lemne asigura încălzirea, lampa era cea care dădea lumină la propriu, tabla și numărătoarea nu lipseau. Cancelaria învățătorului e o încăpere mică prevăzută cu birou, rafturi pentru materialele școlare și dulapuri pentru păstrarea actelor școlare.

O altă clădire nelipsită în satele mari, aflate pe principalele rute comerciale sau drumuri poștale, este hanul de răscruce din Pământeni - Prahova. Construcția are un parter înalt, mărginit de o prispă deschisă, un beci spațios unde se păstrau băuturile și alimentele, două săli pentru clienți, bucătărie, camere pentru oaspeți, camera proprietarului.

Casele din zonele Buzău, Muscel și Prahova sunt mai arătoase, au un parter înalt din piatră (care găzduiește inventarul agricol/pomicol/viticol) și un etaj cu rol de locuință. Locuința din Chiojdu - Buzău e superbă, e casa în care s-a născut istoricul Constantin Giurescu – construită pe la 1800 casa a fost locuință a familiei Giurescu pe parcursul a mai multor generații. Motive solare sub forma unor cercuri împodobesc fațada casei, iar o scară de acces spre pridvorul generos e închisă cu o ușă solidă. În curte sunt anexe din diverse localități ale zonei pomicole Chiojdu: povernă pentru cazanele de țuică, o lojniță de afumat prunele, două magazii din lemn și piatră.

Mi-a plăcut mult și gospodăria viticolă de la Vălenii de Munte - Prahova, cochetă, cu temelie din piatră de râu și un foișor mult ieșit înafară. O gură de beci se deschide în temelia de piatră, o ușă de lemn masiv, dublată de una cu aerisire, doar te lasă să ghicești ce se adăpostea acolo. Casa din Ștefănești - Muscel este alt exemplar de arhitectură rurală de mare effect vizual. Masiva locuință are planimetria unei cule, de această dată țărănească: beci la parter, scară de acces întărită cu o ușă zdravănă de lemn, camere de locuit la etaj. În curtea acestei gospodării se află cea mai veche construcție din muzeu: o pimniță cu ceardac închis din Livezile-Valea mare, datată 1708 – utilizată pentru depozitarea grânelor. O frumoasă casă de dogar din Rădești - Muscel ne încântă privirea. Stucaturi împodobesc fațada casei, un pridvor cu arcade terminate în forme geometrice încadrează fațada, temelia e din piatră de munte. Alături vedem un atelier de dogărie din secolul la XIX-lea dotat cu toate uneltele specifice meseriei.

În câteva șoproane deschis putem privi și pipăi pe îndelete diverse instalații viticole și butoaie de mari dimensiuni. Cel mai mare butoi de stejar expus are 1265 de litri, urmat de unul de 1250 litri și pe locul trei cel de 824 litri. Restul exponatelor care fac parte din inventarul pomi-viticol datează din veacul al XIX-lea: teascuri de diverse feluri și linuri. Teascurile sunt acele instalații de presare, acționate manual; există mai multe feluri de teascuri reprezentate în muzeu: cu pene, cu șurub, cu urs. Excepționale „șuruburile” de lemn de dimensiuni mari, piese componente ale teascurilor din diferite podgorii ale țării. Linurile sunt acele jgheaburi sau copăi de mari dimensiuni utilizate la călcarea efectivă a strugurilor.

Plimbarea noastră a inclus toate gospodăriile din satul-muzeu, e o plăcere să te plimbi printre atâtea monumente de arhitectură țărănească și să te minunezi de ingeniozitatea și bunul gust al oamenilor și meșteșugarilor de la țară. Nu ezitați și mergeți în vizită la Complexul Muzeal Golești.

---

VIZUALIZĂRI: 1572 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI