Al treilea cel mai mare Palat Baroc (complex) din lume

TIPĂREȘTE

După ce am vizitat „Farmacia Rodia” , despre care am scris aici, tânărul custode al complexului ne-a însoțit, mergând pe jos alături de noi, până la sediul Palatului Baroc, unde își are locul de bază al serviciului său.

De la el am aflat că grădina de la intrarea în curtea complexului se numește „curtea engleză” și despre forma literei „U” a palatului, care are 365 de ferestre, câte una pentru fiecare zi a anului. Tot el ne-a spus că în spatele palatului, în interiorul laturilor literei „U” , este o altă grădină numită „Court d’honeur” .

De pe pliantul primit la cumpărarea biletelor, am spicuit câteva informații pe care le prezint – succint – mai jos:

Palatul a fost construit în stil baroc austriac târziu, pentru a deveni sediul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea. A fost ridicat la solicitarea episcopului Adam Patachich și este opera arhitectului vienez Franz Anton Hillebrandt; s-a dorit a fi o copie mai mică a Palatului Belvedere din Viena. În 1773 Palatul a fost afectat de un incendiu, dar a fost reconstruit după planurile inițiale, fiind finalizat în anul 1777. Din cele trei construcții ce aparțin Complexului Baroc – alcătuit din „Șirul Canonicilor” , „Palatul” și „Bazilica Romano-catolică” , palatul este primul finalizat, în 1777, iar în 1779 este finalizată Catedrala Romano-Catolică și sfințită în 1780.

În anul 1776 episcopul Adam Patachich este transferat de către regina Maria Tereza în scaunul arhiepiscopului de Kalocsa. Palatul a servit ca centru al diecezei timp de aproape 170 de ani. În 1944 a fost ocupat de trupele sovietice și române, iar apoi a căzut în mâinile autorităților comuniste, care, în 1948 - 49 au instalat aici refugiați din Grecia, aceștia contribuind semnificativ la distrugerea interioarelor și a mobilierului clădirii. După renovare palatul a fost sediul „Muzeului Țării Crișurilor”, în perioada 1971-2018. Abia în 2004 Dieceza romano-catolică de Oradea a reușit să recupereze dreptul de proprietate asupra clădirii. 

Accesul în palat se face prin ampla intrare cu trei deschideri, care corespund unui hol larg, subîmpărțit transversal cu stâlpi masivi terminați cu capiteluri ionice. În dreapta este scara ce duce la etajul unu, unde este un șir de încăperi cu deschidere spre fațada principală a clădirii. Cam aceeași dispoziție se repetă, în mare, și la etajul al doilea.

Noi am urmat custodele, de la biroul căruia am cumpărat două bilete - 15 lei/pers., pentru a vizita palatul și catedrala. Biletul este pentru pensionari și elevi, altfel am fi plătit 25 lei/pers. Lângă masa-birou de unde am luat bilete este un ecran TV cu diagonală mare, pe care rulează imagini cu exponate din palat, iar în fața ei este un loc de odihnă, alcătuit dintr-o masă mică, rotundă și vreo trei scaune. Pe un perete am văzut un rastel mic cu sticle de vin, făcut din viile ce aparțin Diocezei, vin ce poate fi cumpărat, ca și obiectele-suvenir așezate pe rafturile din stânga. Începem vizita (însoțiți de custode) cu

 Sala dedicată „Cultului Sfântului Ladislau” , cult ce a început imediat după moartea regelui și care a rămas viu până în zilele noastre. Personalitatea sa a făcut, ca Oradea evului mediu să se ridice la nivelul elitei europene, devenind centru de pelerinaj încă înaintea canonizării regelui. După moartea și la dorința sa, trupul a fost depus pentru odihna veșnică în catedrala de odinioară aflată în Cetatea din Oradea, iar în jurul mormântului (de-atunci) s-a dezvoltat un important centru de pelerinaj. Din păcate, din cauza distrugerilor suferite de catedrală de-a lungul secolelor, moaștele sale au fost mutate (și împrăștiate) în mai multe locuri, craniul fiind păstrat în prezent la Győr, în Ungaria.

În centrul sălii vedem, închis într-un cub de sticlă, „Relicvariul” (sau Herma - executată la sfârșitul sec. al XIX-lea) în formă de bust, din argint aurit, și o casetă mai mică, frumoasă și ea. Bustul este o piesă de orfevrărie care atrage ca un magnet privirile, minuțios lucrată și pe care am „studiat-o” din toate unghiurile! :) În mica casetă la fel de frumos lucrată și ornată cu pietre semiprețioase se află mica bucată din craniul Sfântului rege, după cum aveam să aflu mai târziu.

... (cred că e vorba de cea a cetății Oradea:-??)

Tot aici, pe lângă vitrine cu obiecte ce amintesc de Sfântul Rege, se mai află și o mică statuie ecvestră a acestuia, cred că din bronz:-?? . Îl urmăm pe custode în cea de-a doua sală, numită

Sala cardinalului Lörinc Schlauch (1824-1902) Acesta fost o personalitate marcantă a Bisericii Romano-Catolice din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, recunoscut pentru activitatea sa ecleziastică, ctitoricească și de mecenat cultural în regiunile Satu Mare, Oradea și Timișoara. A deținut funcții teologice majore și a fost un membru de seamă al Academiei Ungare de Științe. În anul 1893, Papa Leon al XIII-lea l-a ridicat la demnitatea de Cardinal, devenind ulterior Cardinal-Preot al bisericii San Girolamo dei Croati din Roma, după cum aveam să aflu, de pe net😊, desigur!

Custodele ne-a mai spus despre acest cardinal că a fost singurul care a rămas, după numire, să practice serviciul religios în Oradea, refuzând să plece la Esztergom, unul din cele mai importante orașe istorice din Ungaria, faimos ca leagăn al statului și creștinismului maghiar. Tot el este cel care a comandat realizarea relicvariului pe care l-am văzut în sala anterioară.

 Amenajarea acestei săli a fost inspirată de donarea făcută de către urmașii lui Lörinc Schlauch a unor obiecte cu valoare muzeală, ce au aparținut colecției episcopului și care au considerat că aceasta și-a găsit locul cuvenit. Piesa cea mai importantă este icoana Madonna cu pruncul Isus, o capodoperă a pictorului romantic József Molnár (1821-1890), discipol al școlii germane și al Academiei Venețiene. Tot aici, într-o vitrină vedem o parte din veșmintele preoțești ale cardinalului și, sub icoana Madonnei, o piesă de mobilier al cărui aspect special este dat de faptul că este decorat cu stema cardinalului și datează din perioada în care a fost episcop de Satu Mare.

Tânărul custode, după ce ne-a spus toate aceste lucruri, ne-a însoțit până la liftul care ne-a urcat la etajul unu, și ne-a lăsat în „grija” unui domn, muzeograf al palatului. Am fi putut urca și pe o scară, dar l-am rugat să urcăm cu liftul pentru că, deja, tălpile mele începuseră să obosească! :(... și, ca să întăresc cele scrise, pe la jumătatea vizitei etajului unu m-am descălțat, cerându-mi scuze pentru acest lucru. „-Puteți s-o faceți fără nici o reținere, curățenie se face zilnic în palat!” , mi-a răspuns cu un zâmbet larg domnul muzeograf! :))

Spațiul expozițional de la acest etaj este format din zece săli și două coridoare, dintre care unul este mai scurt. Primele lucrări văzute sunt expuse într-o vitrină, pe un coridor, opere de artă ce aparțin lui Salvador Dali (1904-1989). Prima este o sculptură de mici dimensiuni, din bronz aurit, reprezentându-L pe Cristos răstignit – în viziunea sa – lucrare făcută în 1960; cea de-a doua este un lănțișor din aur de 18 carate, cu Corpus, făcut în 1965, lucrări ce aparțin unei perioade mai puțin cunoscută a artistului... Se pare că spre sfârșitul vieții sale a trăit experiențe profund religioase, 🙏 fiind atras de fenomenul suferinței și al pocăinței, perioadă în care artistul va ilustra durerile Celui Răstignit. Nu știam că Dali a fost atât de prolific și că, pe lângă pictură/grafică și-a manifestat talentul și în alte domenii, la care eu nu m-aș fi gândit, cum ar fi: regia de film, creația de animație, literatură autobiografică, artist bijutier, ebenist. Lucrările fac parte din expoziția permanentă. Intrăm, apoi, în

 Sala Sissi, singurul spațiu ambiental din cadrul expoziției, mobilat ca apartament. Camera comemorează un eveniment important din istoria orașului orădean și al palatului: la 26 mai 1857 împăratul austriac și rege al Ungariei, Franz Joseph, împreună cu tânăra sa soție Elisabeta (Sissi), aflați în călătorie în Ungaria, au ajuns și la Oradea, unde au petrecut două zile. În timpul vizitei lor au participat la punerea pietrei de temelie a „Gării” , au vizitat „Cetatea Oradea” și alte instituții publice orădene. Cu acest prilej, episcopul de atunci a amenajat în Palatul Episcopal o suită regală, compusă din 4-5 săli, pentru a găzdui cuplul imperial. Dl. muzeograf ne-a mai spus că spațiul rezervat dormitoarelor de-atunci, acum este amenajat ca grup sanitar :). Ne-a mai spus că în majoritatea încăperilor s-a păstrat parchetul original și că la parter, în spațiul de unde am cumpărat biletele, parchetul – la reabilitarea clădirii - a fost făcut identic cu cel original din doagele unor butoaie găsite în subsol; ca urmare, acesta are o culoare puțin mai deschisă.

 Sala Sfântul Louis Bertrand, aflată lângă cea a lui Sissi. Aici vedem o mică selecție de picturi din secolele al XVII-XIX, cinci la număr. Din păcate, ☹ eu am prins în poză doar trei, în P31. Piesa de rezistență a acestei săli este o pictură italiană care prezintă miracolul Sfântului Bertrand, patronul Columbiei moderne, unul din călugării dominicani care au călătorit din Spania în Lumea Nouă, ca misionar printre băștinași. Nu-mi dau seama dacă este una din cele trei pozate de mine:-??

Sala picturilor monumentale, căreia i s-a acordat un spațiu mai mare, datorită dimensiunii picturilor ce necesită o perspectivă mai largă, o distanță mai mare pentru a fi bine văzute. Cea mai semnificativă este portretul monumental al cardinalului despre care am pomenit mai sus, Lörinc Schlauch, (P33); acesta a cerut să i se facă portretul în 1900 de către Benczúr Gyula, poate cel mai bun pictor al realismului maghiar din sec. al XIX-lea. Tabloul a fost expus în pavilionul maghiar al Târgului Mondial de la Paris, din 1900, unde a câștigat cel de-al doilea premiu mare, Medalia de Aur. Tot aici vedem și portretele împăratului Franz Joseph și al soției sale, Sissi. Îmi atrage atenția o sobă albă, foarte frumoasă, despre care ghidul ne spune că este cea mai recentă dintre cele 15 sobe istorice ale palatului care au mai rămas. Este din smalț alb, bogat decorată cu figura Sf. Francisc și cu motive vegetale, clădită în anii 1870-80, decorată cu stema episcopală, ce se poate vedea în relief.

Observând că soba nu are urme de folosință și nevăzând nici o ușiță de alimentare cu lemne, l-am întrebat pe Dl. muzeograf cum se făcea focul în ea. Mi-a răspuns cu un zâmbet, întrebându-mă: „-Ați auzit de zicala că și pereții au urechi?! ” . „-Desigur” , i-am răspuns... și mi-a arătat în cadrul unei uși grosimea zidurilor. Mi-a mai spus că în pereți era (este?!) practicat un culoar îngust prin care servitorul casei responsabil cu încălzirea camerelor – care trebuia să fie o persoană cu talie mai suplă și mai puțin înaltă – intra și aducea cele de trebuință aprinderii focului. Am mers mai departe și am intrat în

Sala mare pictată Aceasta este decorată, pe toată suprafața pereților, cu picturi murale din sec. al XVIII-lea, realizate, posibil, între anii 1775-76. La renovarea palatului s-au decopertat pereții și, în P39 se vede cât de multe straturi au trebuit să fie îndepărtate de restauratori până să ajungă la aceste picturi murale. Ele sunt dintre cele mai vechi decorațiuni din palat, ca și imitațiile de tapet cu care sunt decorate unele camere. Urmează, apoi,

 Sala festivă. Este o sală foarte frumos decorată (P41), cu picturi ce au fost executate de Storno Ferenc-senior, între 1877-79, la comanda episcopului Liponiczky István (1868-1885). Pictura de pe tavan înfățișează scene/legende din viața Sf. Ladislau, rege al Ungariei și întemeietorul Oradiei și a Episcopiei catolice de aici. În cartușele laterale vedem portrete ale unor personaje renumite din istoria diecezei, respectiv al împăratului Franz Joseph și a reginei Elisabeta. În mijlocul tavanului este pictat blazonul episcopului Liponiczky.

După cum am scris mai sus, pe culoarele etajului unu sunt expuse multe portrete ale episcopilor și canonicilor diecezei orădene, unele reale, altele imaginate de pictorul care le-a executat, cărora li se cunoaște numele, dar nu și chipul. Printre acestea sunt un nr. de patru, cărora li se mai spune și cei patru muschetari, vezi P44. În cele peste nouă secole care au trecut de la fondarea diecezei orădene de către Sf. Ladislau, 82 de episcopi s-au succedat la conducerea ei. În ierarhia ecleziastică, canonicii erau preoți repartizați în slujba unei anumite biserici, majoritatea în jurul catedralei; aceștia duceau o viață strictă (vita canonica), asemănătoare vieții călugărilor. Canonicii erau elita intelectuală a comunității – oameni de știință, profesori, cărturari care funcționau ca un soi de consiliu de administrație sau de consultanță – sprijineau viața bisericii fără să facă zilnic serviciul religios liturgic. Era o reușită deosebită și dorită de orice intelectual să intre în rândul canonicilor, iar biserica aducea pe lângă ea, prin canonizare, cele mai luminate minți din comunitate. Mergem, apoi, împreună cu dl. muzeograf și intrăm în Sala mică pictată - cabinet. După camera lui Sissi, aceasta mi s-a părut a doua cea mai frumoasă încăpere. Este un loc mobilat frumos, cu fotolii și o masă rotundă, un birou și un splendid dulap cu uși din lemn sculptat. Pereții sunt pictați cu peisaje italiene, iar pe birou se află expusă o vioară. Era o cameră de studiu, unde proprietarul reședinței se putea retrage pentru a se dedica plăcerilor spirituale. Pe birou, pe lângă vioara dăruită lui László Böcskei de violonistul Arthur Kaganovskiy, mai vedem partituri vechi. Aceste exponate sunt valoroase și vor să ne sugereze că aici, în palat, a cântat și Joseph Haydn.

Sala „Moise” este o altă încăpere, unde vedem portretul împărătesei Maria Tereza, pictat de Martin Meytens - portretistul oficial al curții vieneze - și patru tablouri mari. Acestea au fost dăruite de împărăteasă episcopului Patachich, mai precis noii reședințe episcopale. Ele reprezintă scene din exodul evreilor din Egipt către Țara Sfântă. (P52... 56).

 Sala Tezaurului - sau arta aurului liturgic este o altă încăpere unde vedem obiecte de valoare, realizate din materiale prețioase. (P58-64). Cea mai recentă piesă este o cârjă episcopală din aur, argint, lemn de nuc și pietre semiprețioase (P59). Este opera orfevrierului Michael Amberg din Würtzburg, realizată în 2017 pentru anul comemorativ Sfântul Ladislau.

  Sala textilelor liturgice, (P65-70) sală care m-a impresionat în mod deosebit, prin frumusețea veșmintelor împodobite manual, confecționate din in, mătase, catifea și cusute cu fire de aur și argint, ornate cu dantele artistice prețioase. Muzeograful ne spune că această colecție este una din cele mai mari din regiune, cu aproape 1000 de piese.

La etajul doi am urcat tot cu liftul😊 Prea multe nu am ce povesti despre exponatele de aici. De obicei sunt expoziții temporare, de grup sau individuale, așa cum am văzut și noi. Sunt săli cu sculpturi din bronz sau tablouri pictate în diferite maniere de tineri (sau mai puțin tineri) artiști din toată țara, sau orădeni; noi am „prins” și lucrări ale artiștilor din Baia Mare și Satu Mare. În ultima sală pereții erau „îmbrăcați” cu desene făcute (și premiate, cu ocazia de 1 iunie) de copii orădeni.

Cel mai mult m-au impresionat sculpturile - în bronz și basoreliefurile în lemn – ale artistului Peter Jecza. Pe un panou am citit „povestea” basoreliefurilor (cred că erau în nr. de 14) numite „Calea Crucii” . Artistul spune că lucrarea a fost o comandă pentru biserica din Sf. Gheorghe. Colaborarea cu biserica l-a marcat într-un mod foarte personal, pentru că totul se făcea în clandestinitate (anii 1986-88 – cei mai duri ai regimului comunist) ☹Starea de culpabilitate pe care i-o inducea ambiguitatea situației a făcut ca, odată cu preluarea comenzii, în faza de documentare să facă un infarct, lucru care l-a obligat să întrerupă munca aproape o jumătate de an. Cert este că basoreliefurile sunt foarte reușite! :))

Sper ca acest articol, chiar dacă a ieșit mai lung decât mi-aș fi dorit, să nu vă fi plictisit! Dacă ajungeți în Oradea, trebuie musai să vizitați acest palat 😊

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 50 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI