Turul Romaniei [4] - Cluj si Alba Iulia

TIPĂREȘTE

Ne-am despartit de Carei avand in suflet satisfactia visului implinit.

Sezonul de teste inca nu se terminase… am luat-o pe un drum nemodernizat (dupa cum era trecut pe harta) spre Cluj. Spre marea noastra surprindere, drumul era impecabil, probabil proaspat terminat. Asfalt ”cald”, serpuind printre dealuri, paduri proaspat inverzite, peisaj linistit netulburat de civilizatie. Intrand pe E85, dupa ce am trecut repede prin Zalau, peisajele ne incanta din nou. Poate credeti ca exagerez cu epitetele insa mergand pentru prima data prin aceste locuri, am ramas uimiti de cat de frumos poate fi Ardealul. Aici ar merge Louis Armstrong cu „What a wonderfull world”… nu?

Cu Clujul... e poveste lunga. Trebuia sa stam o zi si am stat patru… va dati seama ca s-a dus naibii programul. Incurcatura s-a produs datorita prietenilor nostri care au dat dovada de o amabilitate iesita din comun. Ce am facut pe acolo nu mai detaliez, am sa trec peste Turda (aici am stat 2 zile anul trecut in noiembrie... alta poveste) si vom ajunge in Cheile Turzii.

Ne-am lovit de aceeasi lipsa a indicatoarelor turistice, noroc cu oamenii locului care ne-au mai dat cateva indrumari. Drumul prafuit ne ducea pe coasta unui deal abia inverzit, spre o directie care sincer, la un moment dat ma facea sa cred ca e pe undeva ceva gresit... insa de dupa un mic povarnis au aparut ca din pamant crestele stancoase ale cheilor. Mi s-au parut mici… chiar eram putin dezamagit… insa scapam din vedere faptul ca eram (inca) la o distanta considerabila. Apropiindu-ne, drumul prafuit acoperit cu macadam cobora destul de abrupt, serpuind agale, dezvelindu-ne maretia naturii salbatice.

Parcam langa ceea ce voia sa fie cabana Cheile Turzii (aflata intr-un lung proces de renovare), facem o mica recunoastere vizuala a imprejurimilor si dupa ce ne asiguram ca totul este ok, coboram scarile ce ne duc in rezervatie. Plansa de la intrare ne spune cate una alta despre ce avem in fata... o despicatura de stanca adanca de 350 de metri, lunga de 3,5 km cu peste 60 de pesteri si o sumedenie de arcade si firide, mai mult de 70 de specii de pasari si peste 1000 de specii de plante, loc declarat monument al naturii.

Pasii nostri se auzeau lipaind pe potecile curate, lipsite deocamdata de prezenta urmelor civilizatiei umane. Recunosc ca era pentru prima data cand vedeam locuri unde omul nu a indraznit sa-si puna amprenta, decat prin constructia podurilor ce te ajutau sa treci de pe o parte pe alta a Hăşdate-ului…. aşa se numeşte firul de apa ce strabate cheile, unindu-se undeva langa Mihai Viteazul (comuna) cu Ariesul. Ne-am catarat pe toate stancile ce ni s-au parut a fi abordabile pentru noi, doi bucuresteni novici in ale alpinismului, ne-am maimutarit fotografiindu-ne agatati de toate colturile, ascunzandu-ne prin orice pesterica gaseam, transformandu-ne pentru cateva clipe in oameni de grota si am admirat curajul a doi temerari alpinisti ce urcau pe peretele de stanca. nu am mers pana la capat... cred ca am ajuns cam pe la jumatatea traseului de unde presati iar de timp a trebuit sa ne intoarcem. Bem o cafeluta la barul (se putea fara?? ) deschis langa cabana vesnic neterminata si o luam la pas. Iesim in european si ne indreptam spre Aiud.

Orasel mic si cochet, a devenit in 1716 capitala comitatului Alba de Jos timp de 213 ani, plin de istorie de toate felurile incepand cu marea invazie tatara din 1241, continuand cu rascoalele iobagilor din 1437, luptele purtate de Mihai Viteazul si atacurile imperiului austro/ungar... si nu ma mai insir ca nu mai termin. Prezenta celor cinci biserici, ortodoxa, romano-catolica, greco-catolica, reformata si evanghelica din care trei aflate la o distanta de mai putin de 200 de metri una de alta spune multe despre viata locuitorilor Aiudului.

Urmatoarea oprire: cetatea Alba Iuliei.

Se spune ca omul cat traieste invata... asa si in cazul nostru. Aveam sa aflu ca Alba Iulia nu are una sau doua porti de intrare ci... sapte, ca se strang fonduri importante pentru refacerea zidurilor cetatii si portilor istorice. Am vizitat catedrala reintregirii neamului strajuita de busturile celor doi mari oameni ai Romaniei interbelice Regele Ferdinand I si regina Maria. Inainte de plecarea spre Hunedoara, urmatoarea noastra oprire nocturna, am vizitat si catedrala romano catolica, edificiu ridicat in sec XIII, cel mai valoros monument al arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, imbinand elementele romanice cu cele gotice.

Sufocati de trecerea nemiloasa a timpului, ne despartim de Alba Iulia si plecam spre Hunedoara trecand pe langa padurea Bejan unde traiesc toate speciile de stejar cunoscute in tara. Spre norocul nostru, acolo aveam un prieten care ne pregatise cazarea si planul de atac pentru a doua zi: castelul Huniazilor, lacul Cincis si rezervatia de zimbri de la Hateg.

---

VIZUALIZĂRI: 1827 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI