Turul Romaniei in 13 zile - partea III

TIPĂREȘTE

Cu ani in urma mi-a incoltit ideea de a face un tur al Romaniei, mergand cat mai aproape de marginile ei, plecand undeva, spre est si intorcandu-ma undeva dinspre vest, vazand cat mai multe obiective. Ideea parea celor ce o auzeau destul de aventuroasa, iar asta m-a incurajat. Am asezat pe hartie un plan de calatorie, pe 13 zile, astfel incat sotia, care a condus tot drumul, sa nu fie supra solicitata, iar noi sa ne alegem cu ceva, sa fie timp de vizitat. Am rezervat cazari peste tot, am bugetat calatoria, am facut toate pregatirile logistice si am plecat la drum eu sotia si baiatul nostru, Adrian, care avea atunci 15 ani. El a avut ideea sa tinem un fel de jurnal de bord, la care scriam in fiecare seara, ca sa nu pierdem detalii din calatorie. Textul este scris impreuna cu el, pozele, de asemenea au o contributie comuna..., in timp ce sotia a condus toti acesti 1100 km. Redau aici jurnalul, care surprinde aventura noastra, si poze aferente. Aici - partea a treia, si ultima.

A unsprezecea zi

Pana la iesirea din Arad avem parte de ceva peripetii, in sensul ca ne incurcam putin pe centura, pana gasim drumul cel bun. In fine, suntem pe directia Timisoara, unde alimentam cu benzina. Nu avem timp de vizitat frumosul oras, oricum fusesem cu cativa ani inainte, cand am mers intr-o vacanta la Moneasa. Urmeaza sa plecam spre Lugoj, apoi Caransebes, unde ar trebui sa poposim, dupa planul tinut intr-o agenda cu grija de mine, plan respectat doar partial. Ne uitam pe harta mai bine: ce sa cautam, totusi, sa ramanem intr-un oras, cum este Caransebes? Iata o intrebare ce s-a nascut pe drum, din vorba in vorba. Intram pe drumul catre Hateg, iar la o benzinarie intrebam daca exista un loc, o statiune unde sa putem sa innoptam, dar sa nu fie in oras, sa fie cat mai… pitoresc. Aflam despre Poiana Marului, o statiune in care se ajunge intrand din drumul principal, dupa orasul Otelul Rosu, pe un drum de beton circa 20 km. Usor neincrezatori, plecam spre statiune, sperand sa nu fim dezamagiti.

Dupa un drum semi-bun, din beton trecem pe langa un lac mare de acumulare iar in jur peisajul ce apare este absolut minunat. Rabdarea ne este pusa la incercare, dar in final nu regretam si ajungem la un hotel construit pe marginea raului Bistra, intr-un peisaj de basm. Cu toate ca este destul de scump, nu rezistam si ne cazam intr-un apartament frumos, bucurandu-ne si admirand de la etaj curgerea raului, natura, totul.

Suntem flamanzi, asa ca mergem degraba la terasa restaurantului de unde, mancand pe saturate, admiram la fel de copios apa, cerul, Muntele Mic care se vede in departare. Hotelul este recent deschis, totul este nou si suntem printre putinii clienti, dar asta nu ne deranjeaza. Facem poze, filmam, apoi ne retragem in camera pentru a mai scrie la jurnal, pentru televizor si pentru o odihna binemeritata.

Maine plecam spre ultima locatie, pe valea Jiului, iar in drum, vom intalni Sarmisegetusa si castelul Corvinestilor, de la Hunedoara.

Calatoria noastra se apropie de sfarsit.

A douasprezecea zi

Drumul din Poiana Marului pana in sosea ne pare mai lung astazi, pentru ca mergem mai incet, atenti sa nu gresim calea de intoarcere. Ne indreptam spre Hateg, apoi spre Hunedoara, unde vom vedea castelul Corvinilor.

In drum ne oprim la Sarmizegetusa, unde vizitam cetatea. Afara deja se instaleaza de-a binelea canicula, iar drumul pare mai obositor. Ajungem la Hunedoara, unde ne impresioneaza castelul si imprejurimile. Ne grabim sa mergem inapoi catre Hateg, apoi spre Petrosani, pentru a intra pe defileul Jiului.

Din cauza caldurii, drumul pare prea lung pentru puterile noastre, dar in final, ajungem aproape de Bumbesti-Jiu, unde ne cazam in niste conditii mai modeste. Suntem lihniti de sete si de foame de pe drum, asa ca “incingem” o masa copioasa la o terasa pe malul Jiului, apoi vedem in camera meciul amical Romania-Turcia. Somnul este greu, din cauza caldurii de peste zi, dar si emotiei pentru maine, cand urmeaza sa ne intoarcem acasa.

Ultima zi

Ne-am trezit la prima ora si am reusit sa plecam mai deveme. Drumul este lung si ne e dor de casa. Am ajuns in Targu-Jiu, unde am vizitat celebrele sculpturi ale lui Brancusi: Poarta Sarutului, Masa Tacerii si Coloana Infinitului, care ne-au impresionat foarte mult. Ne indreptam spre Ramnicu-Valcea, dar ne abatem de la drum, pentru a vizita Pestera Muierilor, de langa orasul Baia de Fier. Nu ne pare rau pentru micul ocol, pentru ca avem ocazia sa vizitam o pestera autentica, in care temperatura este constanta, de zece grade. Locul ne impresioneaza foarte mult, si strabatem cam 900 de metri, printre stalactite, stalacmite, si picaturi de apa ce cad din tavan nefiresc. Atmosfera este apasatoare iar drumul stramt, greu de parcurs, dar luminat si frumos. Intalnim depuneri de carbonat de calciu, care au sculptat in piatra orgi, altare, domuri, cascade impietrite. La sfarsitul vizitei, intalnim la iesirea din pestera caldura cotropitoare ce ne trimite urgent la masina.

Trecem de Ramnicu-Valcea, urcam Dealu Negru, apoi ne oprim la celebrul popas cu mici mari, la Dedulesti, unde mancam prima oara pe ziua de azi, intr-o canicula insuportabila. Ajungem la Pitesti, apoi intram pe autostrada, si gonim spre Bucuresti, cuprinsi de dorul de casa.

Ajungem epuizati, dar mai bogati cu treisprezece zile de tur al Romaniei noastre frumoase.

---

VIZUALIZĂRI: 1609 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI