Din nou în circuit prin țară (II)

TIPĂREȘTE

În ziua a 7-a ne-am deplasat către Anina, oprindu-ne în drum la Eftimie Murgu, pentru a vizita ansamblul de mori de la Rudăria, apoi o plimbare pe Cheile Rudăriei și, pentru că tot era în drum, Cascada Bigăr - așa cum este după prăbușirea ei.

Cum hălăduiești pe DN 57B, la indicatorul cu Eftimie Murgu vei mai merge încă vreo 7 km până ajungi la o parcare. Ei bine … treaba e că această parcare se află cam către șirul de 22 de vechi mori, dintre care doar 7 sunt vizitabile, restul aflându-se prin curțile oamenilor. Așa că, am sărit două dintre ele, continuând vizitarea celorlalte, mergând către Cheile Rudăriei.

În parcare, treaba e următoarea: plătești 10 lei și primești un bon care va fi scăzut din nota de plată, dacă mănânci acolo. Și, într-adevăt, un meniu destul de variat poate fi servit în frumoasa curte amenajată ca o terasă în aer liber.

Am început să ne băgăm nasul în interiorul morilor, în cele care erau deschise - două chiar măcinau, una grâu - numai integral, iar cea de-a doua măcina porumb. La plecare am luat și noi (din păcate) doar două kg de făină și două de mălai! Noi facem pâine acasă, în cuptor, și puțină făină din aceea integrală, adăugată făinii normale a dat un gust foarte bun pâinii. La anul va trebui să luăm mai multă.

Morile de apă sunt ca orice moară de apă, doar că acestea sunt foarte vechi, aici fiind o tradiție ca fiecare să aibă moara lui. Extrem de simple, față de morile cu motor pe care le-am mai văzut, morile de apă arată adaptarea oamenilor simpli la condițiile existente: o piatră fixă, una mobilă, prin centrul căreia se scurgea grâu sau porumb și, la fiecare rotire piatra arunca pe margine, într-o ladă, făina sau mălaiul măcinat. Și numai grâu integral, nici urmă de cernut!

Ne-am uitat, ne-am plimbat, am cumpărat (sunt multe produse din fructe de pădure - sucuri, gemuri, palincă - asta nu e din pădure), și ne-am continuat drumul încă vreo 2 km pe Cheile Rudăriei (de fapt doar un plăcut drum prin pădure) până la un mare loc de popas, relativ amenajat pentru camping, grătare și alte alea.

La marginea drumului național 57B se află Cascada Bigăr. În mod normal nu poți parca la intrare (noi am avut noroc), ci la vreo 400 de metri, unde este un mic popas și o parcare mare.

Înainte de a coborî la Cascadă (care se vede de fapt și din stradă), am fost îndrumați sus pe scări, către Izvorul - sau Izbucul - Bigăr unde, urcând alte scări, ajungi la peștera de unde izvorăște apa. Întorși la Cascadă am coborât câteva trepte până lângă apă, pentru a putea vedea Cascada mai de aproape.

Ziua a 8-a ne-a dus către Anina. Dar în drum...

În drum ne-am oprit la Oravița (noi am rezervat bilete, pentru a fi siguri, dar se pot cumpăra și de la casa de bilete - preț 29 lei/dus/cap de om).

Am avut mare noroc cu un “naș” vorbăreț, care ne-a împuiat capul cu amănunte despre cea mai veche cale ferată montană din țară. Veche de pe la 1869! Înaintea ei ar fi doar o altă cale ferată, din Austria, Semeringbahn. Ei, a noastră a fost numită Semeringul Bănățean.

Traseul e destul de lung, de fapt este o cale ferată nu o mocăniță. Are 33 de km și străbate 13 sau 14 tuneluri brute, săpate în stâncă cu mâna, deoarece la acea dată Nobel nu inventase încă dinamita! Trece peste 10 viaducte, mai mult sau mai puțin impozante, cel mai mare-înalt fiind de 26 de metri. Ne-a mai zis acel controlor că datorită pantei s-au montat - în anumite locuri - șine duble, iar viteza mică se mai datorează și curbelor destul de strânse (ne-a spus el cât de strânse dar... cine a ținut minte!). Ei, datorită acestor curbe nu pot circula decât maxim 3 vagoane. Vagoane vechi, cu bănci de lemn și încălzite - când e cazul - cu o sobiță ce alimentează un mic boiler. În vagon - cald, nu se deschideau decât 3-4 geamuri, și acelea doar 25-30 de cm! Ușile vraiște, dar nu stăteau deschise, se tot trânteau. Evitați vagonul/locurile de lângă locomotivă! Scârțâie roțile ceva de speriat!

Am ajuns în Anina (vezi impresii). Ne-am învârtit cu toții cam fără rost, bând sucuri/apă la greu și consumând - tot la greu - langoși cu brânză de fabricație locală. Apoi, la ora fixată, am luat drumul înapoi.

Până aici au fost datele tehnice. După părerea mea, plimbarea nu prea se merită (bine, desigur, depinde de fiecare!). A fost o plimbare la pas prin pădure, cu ramuri izbindu-se de geamuri, cu multe tuneluri (în care, normal, nu aveai ce vedea), cu viaducte pe care nu prea puteai să le vezi bine, decât dacă scoteai capul pe geam - mulți au făcut drumul lângă ușa deschisă și cu capul afară, atât pentru a avea aer cât și pentru a vedea ceva. Ne-am târât la întoarcere și mai toată lumea părea plictisită, cu ochii prin telefoane.

Ziua a 9-a.

Următorul - și ultimul - obiectiv turistic a fost unul dorit de mult: o plimbare cu vaporul prin Cazanele Dunării. Am avut ceva emoții, pentru că rezervarea nu se poate face decât cu o zi înainte, dar am rezolvat. În sezon există 3 sau 4 trasee, de lungimi diferite și cu un număr diferit de obiective (nu înțeleg de ce, pentru că se trece cam pe lângă toate!). Și, normal, prețurile sunt și ele diferite. Pentru varianta noastră - nu aveam de ales, dar oricum doream traseul complet - prețul a fost de 60 de lei. Dus/întors! Bine, nici nu aveai de ales, pentru că nu am oprit nicăieri … Durata traseului complet a fost de trei ore.

Vaporul avea jos o încăpere/bar închisă, protejată, și sus o punte deschisă ferită de soare de o copertină. Ce ferită frate, că fără o bluză pe noi am fi tremurat la greu, curentul era destul de rece, chiar dacă viteza de deplasare era lentă! Un difuzor răspândea comentariile ghidului - destul de sărace - referitoare la obiectivele vizitate. Și iată ce am înregistrat:

1. Statuia, de fapt chipul lui Decebal (pe lângă care am trecut și noi cu mașina, pe șosea, dar pe care - cu ochii la Dunăre - n-am văzut-o) este cea mai mare din Europa, având ca model sculpturile de pe Muntele Rushmore din Statele Unite. Este înaltă de 55 de metri. Au muncit la ea din greu 12 sculptori-alpiniști, care s-au confruntat nu numai cu căldura și cu duritatea pietrei dar și cu pericolul întâlnirii cu viperele! Duritatea și friabilitatea stâncii a făcut ca o bucată de stâncă de 8 tone să se prăbușească, făcând imposibilă sculptarea nasului! De aceea acesta a fost turnat în ciment. Ideea și banii grei s-au datorat scriitorului și omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan. Acesta a vrut să-i dea decedatului Împărat Traian o replică la Tabula Traiana. Bine i-a făcut!

2. Cazanele Mici și Cazanele Mari. Sunt lungi de aproximativ 9 km și unde Dunărea se îngustează la un moment dat la 230 de metri. Aici, Dunărea are 75 de metri adâncime. Înălțimea pereților este de de 318 metri pe malul românesc și de 768 de metri pe malul sârbesc.

3. Tabula Traiana. După ce i-a învins pe daci în al doilea război împotriva lor, Traian, ca să se dea mare, a ridicat o placă în memoria acelei victorii. Placa este ridicată pe actualul mal sârbesc. De fapt, de-a lungul drumului lung de 40 de km! , construit de romani, pentru a-și aduce armata, au fost construite 10 astfel de tabule, dar se pare că doar aceasta a rezistat. A rezistat fiindcă a fost ridicată 30 de metri, atunci când a fost construită hidrocentrala de la Porțile de Fier. Tabula are 1,75 metri înălțime și 4 metri lungime. Textul de pe tabulă sună așa: " Împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus Augustus Germanicus, preot suprem investit cu puterea de tribun a IV a oara, părinte al patriei, consul a III a oara, spărgând munţii a durat drum de-a lungul fluviului".

4. Mânăstirea Mraconia. Și pe lângă aceasta se trece cu mașina, fiind construită la marginea DN57.

Este ridicată de fapt pe locul vechii mânăstiri Mraconia, de către banul Nicola gârlișteanu, în anul 1523. Distrusă, reconstruită, inundată și din nou construită, este o mânăstire cu un trecut zbuciumat. Când apele Dunării scad, se pot vedea ruinele vechii mânăstiri. Nu aveam cum să oprim la ea, regret că nu am oprit când am trecut cu mașina pe lângă ea.

5. Peștera Ponicova. Este o peșteră foarte mare, lungă de 1600 de metri, fiind astfel cea mai mare peșteră din Defileu. Se poate ajunge fie de pe apă - cu șalupa, fie de pe uscat, trecând prin niște chei.

6. Grota Veterani. Grota sau Peștera Veterani (Peştera din Pînza Curii, Peştera lui Veterani, sau Peştera Piscabara) nu poate fi văzută decât dinspre apă și are o poveste interesantă. Legendele, dar și descoperirile ne trimit în vremuri vechi - urme de Ursus Spaeleus - apoi în vremea dacilor când, se spune, aici exista un altar închinat lui Zamolxe, loc folosit probabil și pentru sacrificii de animale. Nu e prea lungă, are doar 173 de metri, dar totuși aici a fost ridicată, de către austrieci, o fortăreață ridicată pe locul unei vechi fortărețe romane. Fortăreața cu ziduri groase de 2 metri putea adăposti 150 de soldați!

Legendele spun că peștera ar fi fost adăpost pentru haiduci - normal! , apoi ascunzătoare de comori, fie ale Mariei Tereza, fie ale unui prinț sârb, fie ale Basarabenilor. Peștrea se vizitează numai fiind asistați de speologi și având echipament adecvat.

Cam aceasta a fost tura noastră prin țară de anul acesta.

Vă doresc multă sănătate și sejururi multe și frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 413 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI