GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Orașe dunărene - Brăila și Galați.
Abia așteptam să se mai așeze lucrurile legate de pandemie. Avem noi o agenție de turism care e foarte atentă cu cazările dar mai ales cu ghizii. De fapt, șefa agenției este profesoară de istorie și-i turuie gura tot traseul! Întotdeauna, atât prin țară cât și prin străinătate.
Așadar (și prin urmare), cum am ieșit din așa zisa iarnă, ne-am și înscris la două dintre excursiile acestei agenții. Prima, în iunie, numită Orașe dunărene - Brăila și Galați. Asta pentru că, într-o trecere fugară prin Brăila - venind din Deltă - ne-a plăcut centrul istoric și am zis că nu e de ratat.
Dar, până acolo, am zis că o tură pe la ceva mânăstiri din răsărit nu strică.
Prima zi.
Am luat așadar colbul în copite pe la 6 dimineața, luând-o drept către Mânăstirea Celik Dere (Pârâul de Oțel).
Mânăstirea datează de pe la jumătatea secolului XIX și este o mănăstire înființată (după unele date) de călugări români și ruși, dar mai apoi a fost locuită de maici. Călugării s-au mutat pe lângă balta Saon, unde au inființat o altă mânăstire, Mânăstirea Saon. Mânăstirea Celik Dere adăpostește o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, care a scăpat ca prin minune de incendieri (există o întreagă poveste).
Tot în această mânăstire se află o icoană a Mântuitorului Isus Hristos care - se spune - se curăță singură, încer-încet, câte puțin. Deasemeni, o altă icoană cu o frumoasă poveste este și icoana Maicii Domnului Eleusa. Mai multe vă va povesti maica ce face prezentarea mânăstirii.
Nu departe se află Mânăstirea Saon, înființată de călugării plecați de la Celik Dere. Deși înființată de călugări, din anul 1930 este o mânăstire de maici. Ca la mai toate mânăstirile de maici, florile sunt prezente peste tot. Deasemenea, în incinta mânăstirii se află și o mică grădină zoologică, ce adăpostește, fazani, porumbei, struți, și alte păsări.
În continuare, am vizitat Mânăstirea Cocoș (sau Cocoșu) , care a fost înființată pe la începutul sec. XIX. Fiind înființată de un călugăr venit de la Sfântul Munte Athos. Mânăstirea a suferit mult în perioada primului război mondial, ocupanții bulgari, germani și turci distrugând și jefuind zona.
Mânăstirea Cocoș adăpostește osemintele a patru martiri, oseminte descoperite din întâmplare la Niculițel, sit arheologic pe care îl vom vizita în continuare.
Bazilica Paleocreștina de la Niculițel. A fost construită în anul 370 după Christos, este mare, ceea ce arată că populația din zonă era destul de mare. Dar importanța ei este alta: sub altarul bisericii s-a găsit o criptă, construită pe două nivele, care adăpostește jos osemintele a doi martiri creștini, ale căror nume nu sunt cunoscute, iar deasupra, un nivel unde au fost îngropați 4 martiri ale căror nume sunt scrise pe peretele criptei, nume confirmate și din alte surse. Cripta s-a păstrat nejefuită datorită faptului că a fost construită sub altar, iar jefuitorii n-au știut de ea. N-au știut nici sătenii până când, datorită inundațiilor din 1971, apa a spălat terenul, scoțând la iveală o cupolă. Sătenii au chemat autoritățile și astfel s-a aflat totul.
Pe seară, am ajuns cu bine la Brăila, unde ne-am cazat la Hotelul Traian (vezi review aici).
Ziua a doua și a treia.
La Brăila, nu ne-au dat cu vaporul în cap, cum se obișnuiește dacă pierzi rău la table, pentru simplul motiv că n-am jucat table cu ei. Singurele “table” pe care le-am văzut au fost cele cu denumirea străzilor.
Cum spuneam, un punct forte al agenției este alegerea ghizilor. Doamna Mihaela, ghidul, ne-a plimbat două zile prin mai toate - dacă nu prin toate - punctele și obiectivele importante ale orașului.
Brăila, Ibrail din limba turcă, țară sub a cărei dominație a fost pentru mult timp, este așezată dincolo de Dunăre - dacă vii dinspre Dobrogea, ca noi! Cronicile spun că perioada de înflorire ar fi la începutul secolului XX, dar Brăila a fost un punct terminus (sau cel puțin de tranziție) pentru mărfurile aduse din Orient încă de pe vremea Drumului Mătăsii. Brăila a fost un mare port al exportului de grâne, prețul grâului pe plan european fiind stabilit aici.
Oricum, orașul este plin de clădiri-monument, unele fiind “nominale” , adică purtând numele celor care le-au ridicat (Casa Empiricos, Casa Goangă). Ridicate în acele vremuri de mijloc de secol XIX, poartă amprenta arhitecturii vremii, fiind adevărate opere de artă.
Orașul este și locul de naștere al multor personalități de renume atât național, cât și internațional: Ana Aslan, Anton Bacalbașa, Haricleea Darclée, Panait Istrati, Johnny Răducanu, Maria Filotti și mulți alții.
În cea de-a doua zi a popasului nostru în Brăila am făcut și o plimbare cu vaporașul pe Dunăre. Ne-am fâțâit în sus și în jos, ajungând până la marele pod ce se ridică/întinde peste Dunăre.
După plimbare, ne-am plimbat pe frumoasa - și curata - faleză a Dumării, vizitând și alte obiective interesante ale orașului. După care, am luat - cum altfel - colbul în copite către Galați, unde ne-am cazat la Hotel Faleza by Vega (vezi review aici).
Ziua a patra.
Galați - Până să ajungem, am admirat noul pod cu hobane - cabluri, de peste Dunăre. Este al doilea pod de acest fel din lume ca lungime, primul fiind celebrul Golden Gate din San Francisco, având doar/numai 40-50 de metri mai puțin decât acela! Se pare că va fi gata spre sfârșitul anului.
Am avut ghid și în Galați. Bun, bine informat, dar fără a se ridica la nivelul celui din Brăila. Datorită faptului că am nimerit în perioada Serbărilor Galațiului (mutate din noiembrie), am făcut turul orașului din autocar. La cum se circula... am avut timp suficient pentru comentarii.
Și Galațiul este un oraș vechi, însemnat port la Dunăre, atestat încă de pe vremea romanilor. Împortant pe vremuri, și-a regăsit importanța în perioada comunistă, dtorită Combinatului Siderurgic.
Am pornit pe importanta arteră Calea Domnească, admirând clădirile mai noi sau mai vechi ale orașului. Ne-am plimbat puțin și pe lunga faleză (4 km), apoi am văzut Biserica romano-carolică, Turnul de televiziune, Grădina Botanică, și alte câteva obiective. Am servit - vorba vine - masa la un restaurant cu specific românesc, unde nu vă sfătuiesc să vă duceți! Mâncarea e sărată / Și carnea betonată / Dar fruntea ei de raze / Părea încoronată. Fruntea ospătăriței...
Ultima zi.
Către casă - ei bine, dacă tot eram pe aproape, cum să nu vedem și Stațiunea Lacul Sărat. Atestat, ăhăhăăăă, de pe la 1.400, devenit stațiune după 1.800, lacul are, ca și Techirghiolul, un excelent pămâncior (nămol) sapropelic, foarte util în tratarea afecțiunilor (boleșnițelor) reumatismale, dermatologice, endocrine, inflamatorii și alte câteva. Este situat într-o frumoasă și răcoroasă zonă verde, unde te poți plimba fără a simți căldura verii.
Tot aici se află Mânăstirea Lacul Sărat, mânăstire mai nouă, din lemn, construită în stil maramureșan, cu o frumoasă și înaltă clopotniță.
Și tot în zonă se află altă stațiune renumită, Amara, și ea folositoare celor cu afecțiuni reumatice.
Cam asta a fost mica noastră excursie, pe un traseu pe care vi-l recomand cu multă căldură.
--
Prețul excursiei a fost de 1.300 RON de persoana
Trimis de puiutea in 16.06.22 12:36:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRIN şi PENTRU ROMÂNIA. A mai fost în/la: Mânăstirile, Delta Dunării
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (puiutea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Circuite prin România, PRIN şi PENTRU ROMÂNIA - #DESCOPERĂ ROMÂNIA" (deja existentă pe sait)
Io-te-te ca nimerii primul vot!
Desi te asteptam pe poteci de drumetie vad ca iti place si pe la ses. De Braila, din pacate, ultima vizita imi aduce aminte de un eveniment nefericit. Dar ma bucur ca ai putut vizita locuri oarecum necunoscute unora dintre noi. In felul asta mai vizitam si noi, macar cu mintea, locuri unde ajungem mai greu.
Numai bine si calatorii placute!
@puiutea:
”Cronicile spun că perioada de înflorire ar fi la începutul secolului XX,
Braila a avut perioada maxima de inflorire in perioada interbelica. Atunci, aici a fost Bursa Internationala a Granelor. Dar s-a dezvoltat mult si pana atunci, multumita negustorilor greci, armeni, italieni si care-or mai fi fost
@liviu49: Mă cam lasă picioarele, cred că încet-încet drumațiile vor deveni amintiri! ???? Am început să mă cam orientez către mici excursii, cam atât pot duce. Mulțumesc pentru ecou și pentru vot!
@Zoazore: Mulțumesc mult pentru precizare, voi ține cont de ea în reviewul despre Brăila. Mulțumesc pentru vot!
@puiutea: Nene, ai susrsa de inspiratie articolele lui @Mitica49 si ale mele aici, pe AFA. Ma poti cita oricand, nu ma supar!
@puiutea: Am vizitat si eu aceste locuri (si inca vreo cateva) asa cum n-am s-o mai pot face niciodata. Singurul loc in care nu am ajuns - si asta pentru ca era o zi de sarbatoare, cand toti orasenii plecasera la relaxare in natura - a fost Statiunea Lacul Sarat. Masinile erau parcate pe soseaua nationala si agentii de politie dirijau circulatia incercand sa nu lase sa se creeze blocaje.
Mi-ar fi placut sa vad si biserica de lemn, construita in stil maramuresean, de acolo. Dar, am vazut-o in pozele tale. Multumesc! Iata, deci, inca o biserica maramureseana plecata in pribegie!
@iulianic: Ei, nu e chiar o biserica maramureșean, doar stilul e de acolo. Poate veți reuși, totuși, o vizita mai pe larg. Mulțumesc pentru ecou și pentru vot!
@Zoazore: Mulțumesc frumos. Atâta ne-a făcut ghida capul mare, cu atâtea amănunte, ca mi-e și teama sa le înșirui! Sper sa le dau de cap... Și mai ales sa nu confund vreo clădire ???? Mulțumesc mult pentru sfaturi și ajutor!
@puiutea: Pai nu suntem noi, brăilenii aici sa te corectam?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Ceahlau - vf. Toaca, putin prin Moldova si superba pensiune La Bunica de pe lacul Izvorul Muntelui — scris în 28.06.24 de stoto din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Cu trenul de noapte la expoziția Brâncuși — scris în 02.02.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Circuit de opt zile, netematic, prin țară — scris în 13.10.23 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou în circuit prin țară (II) — scris în 20.09.23 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou în circuit prin țară (I) — scris în 20.09.23 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Nordul Apusenilor - Satu Mare. Povestea unui premiu — scris în 08.08.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 … și Transilvania — scris în 12.10.21 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ