GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Citatul zilei- Din când în când oamenii descoperă că nu trebuie să experimenteze lumea în felul în care li s-a spus să o facă – Alan Keightley.
O super destinație de călătorie. Cinci țari în șapte zile este un adevărat marathon turistic. Frumos, ieftin, bun și sigur!
După ce am fost în ultima perioadă în excursii organizate de prieteni ori de agenții turistice, parcă îmi era dor de o excursie mai complexă organizată doar de mine. Culmea ideea mi-a venit tot de la oferta unei agenții turistice, apărută pe neașteptate la mine în inbox. Suna cam așa, organizăm un sejur turistic de 7 nopți în Țările Baltice la prețul de 1500 euro de persoană! Aici mi s-a aprins beculețul, cam scumpuț mi s-a părut! Așa că, de voie de nevoie, am început să mă informez despre această destinație turistică, despre care am auzit numai de bine, numai lucruri frumoase. Și nu am rămas deloc dezamăgit, ba din contră!
Primul lucru m-am informat despre zboruri! Din România exista doar o cursă direct spre Riga, la un preț ok cu Air Baltic! Doar că Riga este situată exact între Talinn și Vilnius, adică exact la jumatea drumului și nu prea era convenabil. Așa că m-am reorientat și am căutat zbor cu escală. Rapid mi-a ieșit în față compania Lot, care avea zboruri foarte convenabile. Astfel la dus am ales ruta București Varșovia Talinn, iar la retur ruta Vilnius Varșovia București. Orele erau foarte convenabile, iar la retur am ales special o escală mai lungă, asta ca să avem timp să dăm o fugă și prin capitala Poloniei, Varșovia, să ne facem o idee. Două bilete de avion pe această rută ne-au costat 430 de euro. Zborurile au decurs normal, compania Lot a fost o foarte bună alegere.
Nu am luat șapte zile de cazare, ci doar șase. Aici am greșit un pic, dacă aș mai organiza o dată, aș luat șapte nopți de cazare. Spun asta pentru că o zi ne-am rezervat-o vizitării orașului Helsinki din Finlanda. Acesta este foarte aproape de capitala Estoniei, Talinn. Mai fusesem o data în Helsinki, dar doar o noapte, când ni se anulase un avion spre Beijing și nu apucasem să vizităm nimic și am dorit musai să remediem acest lucru. Din Talinn în Helsinki se ajunge cu ferry în aproximativ două ore, iar un bilet dus întors costă doar 40 de euro de persoană, deci am mai cheltuit aici încă 80 de euro. Rezervarea biletelor și plata acestora a fost făcută exclusiv online, iar transformarea acestora în vouchere de călătorie a trebuit făcută în portul din Talinn. Ferry nu era ceva micuț, așa cum mă așteptam, ci era ditamai vasul de croazieră cu toate facilitățile aferente. Cât era de mare atât era de plin. Bonus la subsol se încărcau și tot felul de mașini, semn că aceasta era cea mai scurtă rută spre Finlanda.
Pentru Talinn, Riga și Vilnius sunt îndeajuns câte două nopți plus una Helsinki total șapte nopți era cel mai bine. Așa am pierdut o zi de Talinn în favoarea Helsinki, dar asta a fost.
Cazările le-am avut împărțite în mod egal între cele trei capitale ale țărilor baltice Estonia, Letonia și Lituania, două nopți în Talinn, două nopți în Riga, respectiv două nopți în Vilnius! Hotelurile au fost de trei sau patru stele, toate cu mic dejun și situate ultra central. Rezervările le-am făcut exclusiv pe booking, iar costurile au fost 140 plus 90 plus 155, respectiv in total de 385 euro.
Toate hotelurile fiind situate central, nu am chetuit bani pe transportul în comun, decât de la aeroport la spațiul de cazare și retur, plus până la stația de autobuz la plecarea din țară, când a fost departe. Nu am cheltuit mai mult de 10-15 euro de persoană. Mai aveam doar un lucru de gestionat, cum ne mișcăm între cele trei capitale ale țărilor baltice. Fiind țări micuțe nu sunt distanțe mari, așa că am ales să folosim autobuze locale. Sunt mai multe companii ce fac aceste transferuri, eu am optat pentru compania Lux. Un bilet de autobuz pe ruta Talinn Riga a costat 10 euro de persoană, iar pe ruta Riga Vilnius tot la fel. Deci aceste transferuri ne-au mai costat în total 40 de euro. Autobuzele companiei Lux erau foarte moderne. Rezervarea am făcut-o exclusiv online și am primit chiar și locuri. Autocarele erau cofortabile și aveau și toaletă. Bonus am primit câte o apă plată și deasemenea aveam facilități pentru prepararea unei cafele, lucru de care evident am profitat și noi. Drumul între cele trei orașe a durat aproximativ 4 ore fiecare. Șoselele acolo sunt foarte libere e o plăcere să conduci.
Acum a rămas să facem socotelile finale. Pe avion am dat 430 euro, pe cazări 385 euro, pe ferry 80 de euro, pe transportul în comun maxim 30 de euro, iar pe autobuze între țări 40 de euro. Rezultă un total de 965 de euro. Dacă punem și transferurile din Varșovia putem întregi la 1000 de euro, respective 500 de euro de persoană. Deci am obținut un preț de o treime față de cel al agenției. Mi-am bătut un pic capul, altfel nu se poate, dar am economisit substanțial. Ăsta este motivul pentru care pot să văd multe, într-un an calendaristic!
A fost o tură grea, când am schimbat multe mijloace de transport atât avion, cât și ferry ori autocar plus tren în Varșovia. Pe jos am străbătut în șapte zile 100 de kilometri. O tură obositoare, dar care ne-a plăcut mult. Chiar vă recomand o vizită în Țările Baltice. Sunt absolut deosebite. O să detailez mai mult în articolele următoare.
Trimis de robert in 26.08.24 17:43:05
- Alte destinații turistice prin care a fost: Algeria, Argentina, Bahamas, Benin, Brazilia, Camerun, Chile, China, Coasta de Fildeș, Cuba, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Europa, Gambia, Ghana, Guineea Bissau, Honduras, Hong Kong, India, Indonezia, Insulele Cayman, Jamaica, Kenya, Macao, Maldive, Mexic, Pakistan, Republica Centrafricana, Republica Dominicană, Rusia, Senegal, Sheychelles, Sri Lanka, SUA, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Circuit în Țările Nordice, EUROPA - CIRCUITE DIVERSE" (deja existentă pe sait)
@robert: Mă bucur pentru alegerea ta de a vizita Țările Baltice într-un circuit cum bine zici cam scurt dar foarte plin! Am fost și eu acolo în vara anului 2014 despre care am scris atunci, vezi impresii. Eram începătoare pe AFA și nu prea știam cu ce se mănâncă, nu am scris prea mult și acum îmi pare rău. Mie mi-au plăcut foarte mult aceste țărișoare atât de dezvoltate turistic și le-am văzut acum 10 ani, între timp...
Helsinki la fel ca tine l-am văzut într-o zi, era luni dimineața și ferry era plin de tineri ce dormeau la grămadă pe bănci, pe jos, toți după nopți nedormite în Talinn, acolo alcoolul era ieftin față de Finlanda, acum nu mai știu cum este...
Am văzut pozele, pe multe mi le-am reamintit! Felicitări pentru destinațiile deosebite!
@robert: Noi am fost intr- o excursie grandioasa de 3 saptamani in fosta URSS in 1985 cu pașaport colectiv. Asta insemna că nu aveai identitate si nu puteai sa faci un pas inafara grupului. Eram considerati capitaliști si in fiecare hotel cate o hazaica era plantata pe sala ca sa fim supravegheati. Altfel excursia a fost f. interesanta, a cuprins toate republicile de la nord la sud. Tin minte că am mancat icre negre cu lingura.
@mprofeanu: mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!
Wow ați fost acum 10 ani, cred că de atunci s-au schimbat multe lucruri în bine!
Oricum pentru mine Țările Baltice au reprezentat o surpriză foarte plăcută! Chiar ne-am simțit foarte bine acolo! Și am și vizitat câte ceva! Evident atât Helsinki, cât și Varșovia au reprezentat un bonus pentru noi! Ne-am făcut doar o idee! Trebe musai să repetăm experiența!
@Michi: wow acu 39 de ani. Ce mă miram la doamna Marilena, da ce mă mai mir la dumneavoastră!!! Ați călătorit ceva prin afara țării și pe vremea lui răposatul! Super tare!
Cum o duceau atunci prin Țările Baltice? La fel de bine ca noi sau erau altfel?
Icre negre nu am văzut decât în Transnistria! Poate nu am știut noi unde să căutăm!
Mulțumesc frumos de vizită și comentariu!
Ah, il salvez la favorite, aveam si noi in cap acest traseu, dar facut cu masina. O sa ma gandesc acum si la avion. Astept continuarea!
@robert: A fost singura ieşire afară înainte de 90. Nu ne-au dat viză nici pt Bulgaria de unde vroiam să aducem nişte telemea că la noi nu era. Cei din ţările nordice, după câte am observat aveau un nivel de trai mai ridicat decât în restul Uniunii Sovietice. După 90 am făcut excursii afară fără număr, fără număr, cam superficiale pe repede- înainte, ptcă ne mânau din urmă vârsta si bolile.
@robert: super fain!
Astept impresiile despre Tarile Baltice cu interes, e un pic stresant când mergi pe cont propriu dar se vede economia la buzunar. Chiar ma întrebam ce buget anual ai pentru calatoriile pe care le faci... felicitari! banii vin si pleaca dar timpul nu se mai întoarce. O viata avem, sa ne bucuram de ea.
@valentinag: merită cu prisosință! Mersi frumos pentru vizită și comentariu!
@Yolanda: mie nu mi se pare stresant, ci doar un pic incitant! Doar asa am putut vedea atâtea prin lumea largă! Sincer nu am un buget strict, doar caut oferte cât mai bune, în special de avion! În afara Europei de descurci mult mai ușor!
Și contrar așteptărilor nu merg doar în Africa, ci prin toată lumea! Că prefer Africa și America de Sud asta este o altă poveste!
Mulțumesc pentru vizită și comentariu!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Am început drumul spre casă — scris în 04.11.22 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 „Micul” hotel plutitor - „STENA SPIRIT” — scris în 13.09.22 de doinafil din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Continuăm drumul spre fiordurile norvegiene — scris în 31.08.22 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 După părerea mea, o excursie pe jumătate ratată – Circuit fiorduri scandinave — scris în 18.08.22 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Nopți albe în Scandinavia — scris în 12.09.16 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Excursie în ţările scandinave — scris în 06.11.16 de marius gaudi* din CONSTANțA - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Cel mai frumos drum pana in Stockholm — scris în 20.11.15 de grecudoina din BRAșOV - RECOMANDĂ