Am început drumul spre casă

TIPĂREȘTE

Ca de obicei, părăsim hotelul din Bergen, Scandic Kokstad (vezi impresii) -- de data aceasta, la ora 8.00. Destinația zilei este Oslo, capitala Norvegiei. Dar drumul de azi diferă de cel din 2012, acoperind alte obiective. Avantaj eu! Încă de la început, ghidul ne anunță că a ales un drum puțin mai lung, pentru a ne arăta ceva interesant la un tunel. Bineînțeles, nimeni nu protestează.

Pentru început, drumul parcurge zone cu imagini asemănătoare cu cele din zilele precedente: Fiorduri cu locuințe izolate, sau localități întregi pe malul acestora, creste împădurite sau golașe, foarte multe pășuni sau zone verzi, poduri și tunele. Cea mai mare parte a acestei perioade este în lungul Fiordului Hardanger, menționat ca obiectiv în programul excursiei. Acesta, cu cei 179 km ai săi, este al doilea fiord ca lungime din Norvegia și al cincilea din lume. Adâncimea sa maximă este de peste 860 de metri, undeva în zona satului Norheimsund, pe la mijlocul fiordului. Este considerat locul de naștere al croazierelor turistice pe fiordurile norvegiene, Thomas Cook fiind cel care, în 1875 a inițiat o asemenea excursie.

La un moment dat, pe suprafața apei, remarc o structură ciudată: mai multe cercuri, pare-se cdn ceva metalic, parcă ar pluti. Să zic că ar fi o „fermă acvatică” ? Am mai văzut structuri asemănătoare la Ferma de midii Dalboka din Bulgaria și, în anii ’90, la Stațiunea de cercetare a păstrăvului din Lacul Bicaz. Oare aici ce se cultivă?

După aproape 5 ore de la plecare, ghidul ne anunță că am intrat în tunelul pe care îl așteptam. Urmează ca aici să vedem un sens giratoriu în interiorul unui tunel. Șoferul are amabilitatea să dea ocol întregului rond, pentru a ne bucura de priveliște. Noi, pe partea dreaptă a autocarului, avem parte de tot conturul exterior al construcției, cu toate ramificațiile intersecției. Încerc, din lateral, să fac câteva fotografii. Din fuga autocarului, și datorită luminii slabe din tunel, nu îmi iese nimic. Sunt obligat să apelez la o fotografie de pe internet. Din nefericire, nu primim nici o explicație. La ieșirea din tunel ieșim direct pe un pod. Acesta, de tip suspendat, pare destul de lung, și îmi atrage atenția mai mult decât celelalte de până acum. Din poziția mea, la mijloc de autocar, nu reușesc să-i fac o fotografie reprezentativă. Îmi zic că, la fel ca la podul anterior, îi voi face o fotografie din lateral, după ce îl părăsim. Dar, la ieșirea de pe pod intrăm direct într-un alt tunel. Aici avem parte de un nou sens giratoriu subteran. Facem iar un tur complet al acestuia și, din nou, nu primim nici o explicație.

Ajuns acasă, simt nevoia unor detalii suplimentare. După mai multe încercări pe internet, corelate cu Google Earth, reușesc să identific locul și denumirea obiectivelor. Primul tunel este Vallaviktunnelen. Cu o lungime de 7510 m, a fost inaugurat în 27 aprilie 1985. Nu m-am lămurit cum este numerotarea drumurilor norvegiene, dar conform ambelor surse, tunelul este amplasat pe drumul național nr. 13 și drumul regional nr. 7. În 2013 i se adaugă sensul giratoriu și o ramificație de 600 m lungime, pentru racordarea cu drumul nr. 572.

Podul care urmează se numește Hardangerbrua, traversează fiordul Hardanger și are o singură deschidere, suspendată, cu o lungime de 1380 m. Înălțimea maximă deasupra apei este de 55 m. Construit între 2009 și 2013, înlocuiește o veche traversare cu ferry-boatul. Deschiderea principală este una dintre cele mai lungi porțiuni de pod suspendat din lume și este, de asemenea, cel mai lung pod suspendat, între două tuneluri, din lume. Pentru fotografie, și aici sunt obligat să apelez la internet.

Tunelul din capătul sudic al podului este Butunnelen și are o lungime de 1200 m. Numele i se trage de la satul „Bu” , pe sub care trece. A fost inaugurat în 2012. Sensul giratoriu, aflat cam la două treimi din lungime de la intrare, asigură separarea drumurilor 13 și 7, care, până aici, aveau același traseu.

După mai puțin de o oră ajungem la cel care va fi principalul obiectiv turistic al zonei, Cascada Voringsfoss. Avem timp la dispoziție 45 minute. Este timp suficient pentru câteva fotografii și o sumară recunoaștere a zonei. Eu mă angajez pe o potecă pavată parțial cu pietriș, parțial betonată și parțial făcută dintr-o pasarelă metalică, cu balustradă, care mă duce pe versantul din fața cascadei, de unde pot să fac cele mai bune fotografii. Cascada este, într-adevăr, spectaculoasă, având o înălțime totală de 182 m, din care 142 m sunt în cădere liberă. Impresionează și prin debitul mare de apă pe care îl preia de pe platoul Hardangervidda și îl descarcă în valea Måbødalen. Este considerată fi una dintre cele mai vizitate atracții turistice din Norvegia și, probabil, cea mai faimoasă cascadă din țară. Nu sunt chiar de acord cu această ultimă afirmație. În cursul celor două excursii am mai văzut și alte cascade cel puțin la fel de interesante.

Pe versantul opus se mai vede o potecă cu mai mulți turiști pe ea, care duce până undeva deasupra cascadei. Fac socoteală că nu am timp să ajung și până acolo. În zonă mai există un hotel, un magazin și un grup sanitar cu o foarte mare căutare.

Următoarea oprire este la Geilo, o stațiune montană renumită pentru sporturi de iarnă. Cei circa 60 km îi facem în ceva mai mult de o oră, ajungând la destinație puțin înainte de ora 16.00. Avem la dispoziție pentru vizită un sfert de oră. Dar ce poți vizita, într-un sfert de oră, în miez de vară, într-o stațiune de schi despre care nu știi nimic? Plec din parcare, trec printr-un tunel pe sub șosea și ajung în dreptul unui complex comercial. Scump dom’le, scump! Aproape 16 coroane (8 lei) kilogramul de pepene verde! Parcă florile sunt ceva mai ieftine, numai circa 30 coroane ghiveciul. Mai sunt și alte clădiri prin zonă, probabil hoteluri. Un stâlp cu mai multe săgeți indicatoare mă face să cred că, dacă nu e sezon de schiat, principalele distracții sunt plimbările și mersul cu bicicleta.

Identific o stradă în pantă ce urcă undeva în spatele complexului comercial. Aici dau peste o stradă pietonală pe care se plimbă câțiva turiști. Și mai descopăr un mod de distracție: un joc de șah, cu niște piese mari, direct pe caldarâm. Apoi mă grăbesc spre autocar. Sfertul de oră a trecut.

Pornim mai departe. Mai avem circa 250 km până la Oslo, dar după – numai - circa 50 km are loc cel mai negru moment al excursiei: autocarul rămâne în pană. Reușește să se târască până în parcarea unei benzinării și, acolo rămânem. Defecțiunea nu poate fi remediată de șoferi. Trebuie să vină o echipă de la un service specializat în marca mașinii noastre. Dar este sâmbătă după amiaza și toată lumea este în weekend. Stăm în parcarea asta mai bine de 4,5 ore. 90% din acest timp, ghidul nostru este cu telefonul în mână. Până la urmă are o soluție. O echipă de la un service autorizat va veni la autocar cândva pe la miezul nopții, dar numai pentru a identifica defecțiunea. Din fericire pentru noi, la vreo 2.5 km în urmă este o localitate numită Gol. În aceasta este și un hotel, Pers Hotell, suficient de „gol” ca să primească peste 30 de persoane. Un microbuz al hotelului va face vreo 4 drumuri ca să ne transporte pe toți, cu tot cu bagaje, până în parcarea acestuia. Adio programului de vizitare propus pentru Oslo! . În jurul orei 22.00 suntem cazați cu toții. Dimineață, un alt autocar ne va prelua pentru a ne duce, cel puțin, până la Oslo.

Felicitări ghidului pentru ce a obținut în această situație. I-am mai șters câteva dintre bilele negre acordate până atunci.

Ziua a unsprezecea

Deși ne-am cazat mai târziu ca de obicei, ne sculăm mai devreme. La 6.30 trebuie să fim la micul dejun, astfel ca la 7.00 să plecăm. Dar la hotel micul dejun începe la 7.00. Până atunci sunt disponibile numai câteva preparate reci. Este cel mai slab mic dejun din toată excursia, după cel din Budapesta. În plus, nu reușim să plecăm chiar la ora 7.00. Ajungem, însă, la Oslo puțin înainte de ora 10.00. Oprim într-o parcare pentru autocare, care, ulterior aveam să aflu, este în apropierea portului.

Ghidul încearcă să încropească un program în așa fel încât, în circa 2 ore, să acopere cât mai mult din programul prevăzut pentru ziua anterioară.

Primul obiectiv pe care ni-l propune, cel mai apropiat de parcare, este Catedrala. De acord, nu am avut-o în program data trecută. După ce parcurgem câteva străzi în zigzag, ajungem în dreptul acesteia. Din punct de vedere istoric, este a treia catedrală a orașului. Construită în perioada 1694 – 1697, a beneficiat de ultima restaurare în perioada 2006 – 2010. Personal, nu sunt foarte impresionat de arhitectura, presupun barocă, a acesteia. Este departe de arhitectura gotică a catedralelor din restul Europei. Pare-se realizată exclusiv din zidărie de cărămidă, catedrala are deasupra intrării un turn, probabil și clopotniță, mult prea masiv în raport cu înălțimea sa. Interiorul, ca la majoritatea bisericilor reformate, este foarte puțin decorat, pereții fiind împodobiți numai cu câteva aplice. Vitraliile, însă, sunt foarte frumoase, iar tavanul este complet pictat. Bineînțeles, mie îmi atrag atenția amvonul și orga, despre care aveam să aflu, ulterior, că este de dată foarte recentă (1999). Avem, însă, parte și de un mic spectacol: un, să-i zic cvartet coral, face repetiții. Biserica dispune și de un grup sanitar care, în decursul vizitei noastre, a avut de două ori succes în grupul nostru.

Așteptând afară reîntregirea grupului, descopăr în vecinătatea catedralei un rond ce pare a fi plin cu flori uscate. Pe bordura acestuia sunt câteva buchete de flori proaspete. Un panou alăturat mă lămurește că este un memorial, din trandafiri de fier, inspirat de marea de trandafiri depuși în fața catedralei, în memoria celor 77 de victime ale atacului terorist din 22 iulie 2011. Noi am ajuns la Oslo pe 31 iulie.

Peste drum, statuia Regelui Christian al IV-lea privește către catedrala ce a înlocuit catedrala construită de el, cea de-a doua, care nu a avut decât 50 ce ani de existență.

Părăsind catedrala, ne înscriem pe strada Carl Johan și începem „maratonul zilei” . Nu țin minte dacă și data trecută era o stradă numai pietonală, sau este pietonală acum, pentru că este duminică. Trecem în fugă pe lângă Parlament, a cărui arhitectură m-a impresionat încă de data trecută și pe lângă Universitate, a cărei fațadă pot să o admir în realitate, căci nu mai este învelită în prelate, pentru ca să ne oprim câteva minute în fața Palatului Regal. Și aici s-au terminat reparațiile de data trecută. Bineînțeles, nu primim nici o explicație suplimentară, așa că trebuie să mă mulțumesc cu ceea ce știam de acum 10 ani. „În mijlocul pieței este statuia ecvestră a regelui Carl III Johan (1763 – 1844). Din 1818 până la moarte acesta a fost rege atât al Norvegiei, cât și al Suediei, sub numele de Carl XIV Johan. Acesta a început construcția palatului în prima jumătate a secolului al XIX-lea, dar nu a apucat să-l vadă terminat. Din 2002 o parte din palat poate fi vizitată de public.”

Ne întoarcem tot pe strada Carl Johan și trecem în fugă pe lângă Teatrul Național. Lângă fațada dinspre stradă, statuile actorilor celebrii sunt la locul lor. Tot la locul lor, în fața intrării sunt și statuile celor doi mari dramaturgi norvegieni: Henrik Ibsen (1828 - 1906) și Bjørnstjerne Bjørnson (1832 -1910), cel care a fost și primul director al acestei instituții. Remarc însă, cu surprindere, pe fațada principală a clădirii, și steagul LGBT.

Următoarea oprire de câteva minute o facem în fața Primăriei. Cele două lebede sunt tot acolo, dar frumoasa fântână în cascade nu are apă. Remarc pe fațada corpului principal, deasupra intrării, o statuie ce pare aurită. Nu îmi aduc aminte de ea. Întors acasă verific fotografiile vechi. Statuia este tot acolo, dar mult mai neagră, mai puțin vizibilă. Înseamnă că între timp a fost curățată. Internetul îmi spune că este „Oslopike” (Fata Oslo) . În minutele acordate am timp să mai arunc o privire unuia din pereții cu basoreliefuri ce reprezintă imagini din basmele norvegiene.

Ultimul obiectiv al plimbării prin Oslo este Opera, acea clădire cu o arhitectură deosebită, ce vrea să semene cu un aisberg ce plutește pe apă. O vedem, însă, de departe, de pe malul opus acesteia. Mi-am amintit cu plăcere că data trecută m-am plimbat pe suprafața „aisbergului” și am intrat chiar și în foaier. După fotografiile de rigoare, avem liber un sfert de oră. Oare de ce? Singurul plus al perioadei este faptul că descopăr o clădire ce pare a fi un templu grec. După ce scrie pe fronton, pare să fie Bursa de Valori. Pare cam mică pentru o clădire așa importantă.

În final, revenim la autocar, pentru a pleca mai departe. Plimbarea noastră prin Oslo a durat 2 ore și 20 minute. Data trecută am avut o zi întreagă la dispoziție. Cine dorește să afle mai multe despre excursia prin Oslo din 2012, poate citi review-ul meu de aici: vezi impresii. Cu părere de rău, am ratat Parcul Vigeland cu cele peste 200 de statui ale sale. Dacă era după mine, l-ași fi inclus numai pe acesta în cele 2 ore rezervate orașului. Ași fi avut, astfel, ocazia să fac o fotografie și „Copilului Supărat” , cel care este considerat unul din simbolurile orașului și pe care l-am ratat dată trecută.

Vestea bună este că avem cu ce continua excursia. Autocarul de dimineață merge cu noi până la Copenhaga. Dar șoferul norvegian este destul de ciudat. Declară că nu știe să urmărească GPS-ul și, ca urmare, înainte de graniță, ratează ieșirea de pe autostradă spre punctul de recuperare a TVA, fapt care a creat destule nemulțumiri. Apoi, în Suedia, după popasul obligatoriu, la intrarea pe autostradă se încadrează pe sensul de întoarcere spre Norvegia. Oare numai din greșeală? Facem astfel vreo 30 km în plus.

Ajungem, într-un final, la Göteborg în jurul orei 16.30. Autocarul oprește undeva în vecinătatea Operei, acea construcție care, probabil la concurență cu opera din Oslo, privită dintr-un anume unghi, seamănă cu un vapor. Și aici - data trecută - am avut ocazia să intrăm în foaier. Acum nu avem timp de așa ceva! ☹ Pornim în „maraton” pe bulevardul Kungsportsavenyn, cunoscut, însă, și sub numele de Avenyn. Este cel pe care m-am plimbat de unul singur în urmă cu 10 ani, dar pe un tronson din partea sa mai de sus. Nu am idee care este destinația și, atunci, admir arhitectura clădirilor.

După câteva sute de metri, pe partea dreaptă se deschide o piațetă de dimensiuni mărișoare. Ajuns mai târziu lângă grup, nu prind explicațiile, dacă acestea au existat. Acasă simt nevoia să mă documentez. Este vorba de Piața Gustav Adolf, un punct reprezentativ al orașului, existentă aici încă din 1621, dată la care a fost înființat și Göteborg-ul. În centrul pieței este statuia Regelui Gustav al II-lea (1594 – 1632), considerat, de unele surse, ca fiind fondatorul orașului. Statuia a fost amplasată aici în 1854. Pe latura nordică a pieței sunt trei clădiri, construite între 1759 și 1849 care, astăzi, adăpostesc diverse servicii ale municipalității, iar pe latura nordică este Primăria, construită în 1672. În timpul sărbătorilor de iarnă în piață sunt organizate Târguri de crăciun.

Părăsind piața, ne înscriem, din nou, pe bulevard, pentru încă circa 200 m. Aici pornim spre dreapta, pe o stradă secundară și, după încă circa 200 m ajungem în dreptul Catedralei. Nu am identificat un program, dar la ora 16.50 și aceasta este închisă. Ca de obicei, nu primim nici o explicație. Simt, din nou, nevoia să cer ajutorul internetului. O construcție inițială a fost realizată în perioada 1626 – 1633, biserica fiind sfințită în 11 august 1633. Biserica a fost construită din granit, acoperită cu cărămizi olandeze. Clădirea avea 48,1 metri lungime, 20,2 metri lățime și 26,5 metri înălțime până la frontonul acoperișului. Biserica a ars în 1721, zidurile rămânând în picioare. A fost refăcută în – numai - 13 luni, la aceleași dimensiuni, dar finalizarea turnului a durat 10 ani. Are 3 clopote, unul de 1700 kg și două de 1020 kg.

Revenind în bulevard, continuăm drumul spre sud și intrăm în zona parcursă de mine data trecută. Încep să recunosc unele locuri pe lângă care am mai trecut: statuia regelui Karl al IX-lea (1550 – 1611) , considerat, de alte surse, adevăratul fondator al Göteborg-ului, Saluhallen – hala de produse alimentare ale căror prețuri m-au speriat data trecută și Teatrul Stora.

După ce trecem de teatru părăsim, din nou, bulevardul, luând-o spre dreapta. Intrăm într-o zonă cu clădiri mari, cu o arhitectură interesantă, majoritatea placate cu cărămidă roșie. Între acestea îmi atrage atenția una ce are o firmă în dublu exemplar: „Röhsska” . Dedesubt este o inscripție care ne lămurește: „Musseum of Design and Craft” . Este un muzeu axat pe design, modă și arte aplicate. Colecția muzeului este formată din peste 50.000 de obiecte. Majoritatea colecției constă în produse de artizanat și design din Suedia, Europa, Japonia și China. Noi nu avem timp de el, suntem în continuu maraton. ☹

Aproape imediat ajungem la o altă clădire impozantă. Este Universitatea. Fondată în 1891, universitatea este a treia cea mai veche dintre universitățile suedeze. Cu cei 37.000 de studenți și 6.000 de salariați, este una dintre cele mai mari universități din țările nordice. Noi ne mulțumim să îi privim fațada. De o parte și de alta a intrării străjuiesc doi lei. A câta oară mă întreb: Cu ce ocazie au ajuns leii, animal din țările calde, în cultura țărilor nordice?

Aici se termină plimbarea noastră prin Göteborg. Nu mai avem de făcut decât drumul înapoi la autocar. Dar, pentru aceasta, avem la dispoziție o oră. Nu este nițel cam mult? O fi, dar așa este programul. Cum o petrecem? O jumătate de oră cu o plimbare lejeră înapoi și o jumătate de oră la o bere. Plecăm din Göteborg la ora 18.30.

Ne continuăm drumul spre sud, până la Helsingborg, unde ajungem în jurul orei 21.00. Este deja întuneric. Aici părăsim Suedia, îmbarcându-ne pe un ferry-boat, cu direcția Danemarca. Drumul nu este foarte lung, numai circa 5 km, traversând strâmtoarea Øresund, ce leagă Marea Nordului de Marea Baltică.

În Danemarca debarcăm la Helsingør, unde ar fi trebuit să vedem castelul Kronborg, în care Shakespeare l-a plasat pe celebrul Hamlet (sub numele de Elsinor). Data trecută l-am vizitat, chiar dacă numai din exterior. Acum este atât de întuneric că nu îi vedem nici măcar profilul. Așa că ne continuăm drumul spre Copenhaga. Ajungem la Hotelul Scandic Hvidovre la ora 23.00. Foarte târziu!

---

VIZUALIZĂRI: 1669 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI