Cea mai tare vacanță din viața mea - sezonul 2021

TIPĂREȘTE

„Unde mergeți în concediu vara asta?” mă întrebă un amic acum vreo lună și ceva. „În Grecia.” „Iar Grecia?!” „Păi dacă-i atât de mare și de frumoasă!...” Mulțumescu-ți, Doamne, (și) pentru asta!...

Ne-am gândit noi, încă de pe la finele sezonului trecut, să fie o excursie mai lungă. Cu mașina. Să evităm deocamdată avioanele, că vremurile încă sunt destul de tulburi și-am tot auzit de zboruri anulate sau decalate (am pățit-o și noi, ba bine că nu!). Cât de lungă?! Păi, preț de vreo 2 săptămâni, să-nțelegem ceva din ea, că 3-4 zile faci doar pe drum. Am stabilit ca țintă principală insula Kefalonia și-am zis s-o abordăm pe varianta clasică, transbordându-ne cu ferry din Lefkada. Lefkada asta – știe toată lumea, cred – e destul de ușor accesibilă, e printre puținele insule conectate de continent printr-un pod (de fapt, un pod și-un tunel subacvatic, tot pe-acolo).

În Lefkada noi am mai fost cândva, în 2012, „vinovată” fiind nimeni alta decât draga noastră AFA, pe care tocmai o descoperisem. Alde @ionescunic și @georgiana și alții ca ei îs vinovații principali – Doamne, cât m-au mai zăpăcit la creierii capului, cum îmi jucau ochișorii minții doar la gândul că!... 6 zile, atâta s-a putut, mult prea puțin ca să explorezi temeinic frumusețile acestui tărâm mirific! Unde mai pui că vreo 2 dintre ele fusei complet imobilizată pe șezlong, la umbră de măslin, din pricina unei pârdalnice de entorse... Așa că, dacă tot ajungem prin zonă, n-ar fi păcat să nu adăstăm 2, poate 3 nopți, să mai recuperăm din restanțe?!... Ar fi, cum nu?!

Și musai să dăm o fuguță și-n legendara Itaca, că prea am tot bălit în ultima vreme în fața fotografiilor de pe fb... Mamă, ce peisaje! Iar Tati a confirmat – da, ce peisaje! Înainte de pandemie obișnuia să meargă pe mare, cu barca, „cu băieții” și știe el ce știe, că poposiră cândva în 2-3 golfulețe de vis pe-acolo-șa...

În consecință, traseul ne-a ieșit astfel: Galați – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Ioanina – Preveza – Lefkada – Kefalonia (de unde am tras o fugă de-o zi și în Zakynthos, inspirație de moment) – Itaca – Astakas – Ioanina; de aici, idem ca la venire. Perioada acoperită: 25 aug – 12sep.

Pregătiri de călătorie

Vorba unui coleg de site: dacă până în urmă cu 2 ani era suficient să ai la tine buletinul/pașaportul ca să ieși din țară, acum pleci cu dosarul... Am ferma convingere că lucrurile vor reveni încet, încet la normal... Cândva.

Vaccinați suntem de când hău’, deci cu câteva zile înainte de plecare ne-am salvat pe telefoane „dovezile” din binecunoscuta platformă certificat-covid. gov.ro și, ca să fim siguri, le-am și printat. Singurul loc în care ni s-a scanat codul QR a fost la îmbarcarea pe ferry spre Zakynthos, iar la revenirea acasă, o angajată din vama românească a aruncat o privire sumară asupra documentelor. A, și managerul uneia din cazările din Kefalonia m-a rugat să i le trimit pe WhatsApp împreună cu buletinele, în scop de check in virtual.

De asemenea, cu o zi sau 2 înaintea plecării, am completat formularul PLF (Passenger Lacator Form) pe greeceonlineform.com. Ăsta-i musai pentru orișicine, indiferent ce cale de intrare în Grecia alege și conține câteva date de bun simț, cine ești și ce vrei, să știe băieții de unde să te ia la o adică. Atenție, există site-uri-pirat, care cer bani pentru emiterea acestui document! Nu vă lăsați țepuiți! S-a tot dezbătut pe-aici, precum și pe zeci de forumuri turistice, se completează un singur formular pe familie și, la fel, la final este generat un cod QR. L-am printat și p-ăsta; experiența de astă-primăvară, din Cipru, ne-a dovedit că lucrurile par să se miște mai repede când e totul pe hârtie. În ceea ce ne privește, doar vameșul grec (pe sensul de dus, desigur) a aruncat o privire plictisită peste document, nici vorbă să-l verifice sau ceva!

Tot cu vreo 2 zile înainte, am cumpărat și vigneta bulgărească, de pe bgtoll. bg. Ăsta-i site-ul oficial, am înțeles că și în acest sens ar bântui țepari care cer tarife mai mari, fiți vigilenți și să dea Domnu’ să le crape buza de ciudă că nu v-au făcut la portofel! Întrucât și la dus și la întors aveam prevăzut câte un popas de noapte în Bulgaria, ne trebuiau 2 calupuri de câte o săptămână (15 leva fiecare) sau unul de o lună (30 leva, deci tot aia). Ca să atragem norocul și pentru că suntem fani Bulgaria, noi ne-am gândit să luăm mai bine vigneta bulgărească pe un an (97 leva). (Și deja am mai programat 2 mini-vacanțe în țara vecină și prietenă, asta doar până la finele anului; Doamne ajută!)

Drumuri (pe uscat și pe apă)

Așa cum obișnuim în ultimii ani, am plecat de acasă într-o miercuri după-amiază, după ce am prestat corespunzător pentru țară și popor, primul popas urmând să-l facem la Ruse. În afară de centura Bucureștiului (o perpetuă mizerie maximă, mereu ne blestemăm zilele când nimerim pe-acolo!), în rest drumul a decurs normal, fără niciun fel de emoții. Am trecut (a câta oară?!) Podul Prieteniei, pentru care în Vama Giurgiu am achitat 15 lei (de reținut că pe sensul de întoarcere taxa de pod se plătește în leva, euro sau cu card; noi aveam să alegem prima variantă, 3 euro).

Precum ne-am așteptat, la ora aia n-am prins deloc aglomerat, formalitățile vamale au fost superficiale și n-au durat mai mult de 30 de minute (cam așa avea să se întâmple pe la toate vămile, se poate spune că am avut noroc cu carul). De pe centura orașului Ruse am apucat să admirăm, în trecere, un superb apus de soare, deja se însera când am ajuns la hotel. Oraș drăguț Ruse; de obicei îl tranzităm pe la periferie, de data asta ne-am cazat în centrul vechi și ne-a plăcut atmosfera, mai ales seara. De aprofundat cândva.

Traversarea Bulgariei (pe traseul Plevna – Iablanița – Sofia – Kulata) a fost mai grea decât am estimat. Aflându-ne într-o zi lucrătoare, am nimerit o grămadă de tiruri, la un moment dat a și plouat, iar în vreo 2-3 rânduri a trebuit să înaintăm cu viteza melcului, din cauza unor accidente recente destul de urâte. Reamintesc, până la Iablanița-i partea mai grea, se circulă pe drum european, asfaltul e ceva mai prost ca la noi, de obicei o bandă pe sens, pe alocuri 2. Sunt montate camere fixe ici-colo, am întâlnit și câteva echipaje de poliție; aplicația Waze le semnalează fără greș.

De la Iablanița începe autostrada (și peisajul muntos fain); altă viață! Se mai lucrează pe câteva porțiuni, nimic de speriat. Centura Sofiei au făcut-o bulgarii o splendoare, tot un fel de autostradă, de drag să circuli. (Și nu-ți poți opri gândul firesc – a câta oară?! – cum la ei se poate și la noi nu?! ; întrebare retorică, desigur...) La sud de Sofia, iar autostradă. Și ce peisaje! Singura bucată de drum european (vreo 30 km) a rămas în canion, în sud, acolo cred că trebuie tuneluri-ceva, dar se lucrează.

Am alimentat în Bulgaria de 2 ori, o dată la Ruse (2,31 leva/litru Diesel) și apoi aproape de Kulata (2,28). Nu ne-am bătut capul să căutăm variantele cele mai ieftine, nu merită efortul, suntem în vacanță.

Ne-a fost teamă de aglomerația de la vama bulgaro-greacă, am sperat totuși că nu va fi așa, aflându-ne într-o zi de joi și am avut noroc. Niciunul dintre vameși n-a părut prea interesat de documentele noastre, probabil fețele noastre ne recomandă, așa că am scăpat repede. N-am văzut nimic care să semene a punct de testare PCR, sau ceva de genul (or fi, dar nu permanent). În fine...

Drumul prin Grecia nu-l străbăteam nici pe el pentru prima dată și cred că am mai vorbit de asta pe-aici. Pe scurt, autostradă, frate! Și ce autostradă! Și peisaje; ce peisaje! Spectacol!

Precum se știe, la greci nu se plătește vignetă, se plătește doar autostrada, pe tronsoane. Cam la 100 km (sau în apropierea marilor orașe) este instalat câte un punct de taxare, semnalizat dinainte, să ai timp să-ți pregătești mărunțeii. Se poate plăti cu cardul (durează un pic, veți primi sigur blagosloveli de la cei din urma dvs) sau cash (de preferat; și de preferat să aveți monede sau bancnote de valoare mică; nouă ne-au schimbat la un moment dat un 50 euro, dar cam cu strâmbat din nas; ehe, parfum, în comparație cu acum câțiva ani, când singurii bani pe care-i aveam erau o hârtie de 500 euro – hi, hi, hi, ce ne-am mai distrat atunci!).

Conștiincioasă, am notat în carnețel pentru voi și iaca, vă zic cât costă exact: până la Salonic, fix 3 euro; tronsonul Salonic – Metsovo (că noi acolo am făcut popas) încă 9 euro; Metsovo – Ioanina – Philippiada (unde am părăsit noua autostradă Ionia Odos; „nouă” pentru noi) 4,7 euro în plus. Total autostradă dus = 16.7 euro. Când mergi prima dată pe-acolo înțelegi că aștia-s banii pe care i-ai cheltuit cu cel mai mare folos în toată viața ta! Adevărate opere de artă (și inginerie, desigur) autostrăzile astea grecești, care taie efectiv munții, pe alocuri pur și simplu o succesiune de tuneluri și viaducte! Un singur lucru aș vrea să reamintesc: pe Egnatia Odos nu-s benzinării (doar un singur loc de popas cu toalete, pe sensul de întoarcere); dacă aveți vreo urgență, vă sugerez să părăsiți autostrada până în cea mai apropiată localitate.

În Philippiada am alimentat cel mai ieftin din toată Grecia (1,302 euro/l). Pe urmă, cătinel, încă vreo 30 km până în Preveza, unde am sărbătorit reîntâlnirea cu superba Mare Ionică cum se cuvine, cu un prânz corespunzător și o mică plimbare.

Preveza se află pe o peninsulă. Ca să mergi în Lefkada, trebuie să înoți vreo 6-700 m (sau să zbori) pentru a ajunge pe altă peninsulă. De fapt, grecii grijulii s-au gândit la toate și nu mai e nevoie nici să înoți, nici să zbori, căci au făcut tunel pe sub mare. Care costă, normal; 3 euro pe sens. Încă 15-20 km și gata, iată podul și, practic, Wellcome in Lefkada!

O să vă povestesc mai multe despre această frumoasă insuliță, acum doar 2 vorbe despre drumuri. Păi, destul de bune, cel puțin pe unde am umblat noi în cele 2 zile. Există o șosea cu 2 benzi ce înconjoară insula, din care se desprind, din loc în loc, drumeaguri (mai mult sau mai puțin asfaltate) către plaje, dar și către satele din zona centrală, muntoasă.

Din Lefkada pleacă ferry spre insulele din jur; un subiect extrem de vast, pe care n-am de gând să-l epuizez aici. Pe noi ne-a interesat doar legătura cu Kefalonia. Logic ar fi să se plece din portul Vasiliki, aflat în sudul insulei, și cândva așa se întâmpla și se va-ntâmpla din nou în curând, căci portul Vasiliki a fost mărit și modernizat, am văzut cu ochii mei, doar că nu i-au dat încă drumul. Așa că se pleacă din Nidri, de pe coasta de est a Lefkadei, distanța Nidri – Fiskardo (nordul extrem al Kefaloniei) parcurgându-se în aproximativ 1,5 ore.

Am urmărit toată vara site-ul WestFerry, pentru că citisem că ruta este destul de solicitată și e bine să faci rezervare în avans. Nu știu dacă pandemia a fost de vină sau așa o fi de fel, dar programul corespunzător perioadei care ne interesa s-a afișat doar cu vreo 10 zile înainte. Ne-am și repezit să antamăm locuri pentru noi și mașinuța noastră, se-nțelege! Erau 3 curse pe zi, noi am luat la prima, cu plecare la ora 9; nu se plătește nimic la rezervare, doar ți se generează un formular.

Pe site se menționează că-i bine să te prezinți în port cam cu o oră înainte și noi așa am făcut, dar am fost printre primii. Ne-am prezentat la ghișeul companiei, ni s-a cerut numărul de rezervare și s-a verificat ce fel de auto avem (că-s tarife diferite în funcție de diverse, noi avem VW Passat). Apoi am plătit (cu cardul), 56 euro. Ne-au dat și câte un formular gen anchetă epidemiologică, pe care l-am completat până la îmbarcare, dar nu s-a uitat nimeni pe el (aparent; le-a colectat un nene pe vas, le-or fi studiat după). La urcare (doar șoferul în mașină, restul lumii per pedes), un alt nene și-a aruncat o privire fugitivă pe certificatul de vaccinare.

Purtatul măștii e obligatoriu în spațiile interioare de pe vas și, în general, se respecta acest lucru; mă refer la călători, personalul respecta 100%. (Aceeași mențiune și pentru următoarele călătorii pe mare.) Noi alegem, pe cât posibil, spațiile deschise, mai ales că suntem cam pozari, mai ales eu. Ferry este dotat cu un băruleț de unde poți să-ți iei o băutură sau o gustare și, desigur, cu toalete (foarte curate, echipate cu toate cele necesare; lucru valabil în general pe toate vasele cu care ne-am transbordat de pe o insulă pe alta).

În Kefalonia am rămas 10 zile și, fiind o insulă mai mare, am avut 2 cazări de durată egală, una în Assos, alta în Trapezaki. Vorba unei amice: parcă ar fi 2 insule diferite; nordul sălbatic, cu plaje pietroase și valuri furioase, absolut spectaculoase, sudul cu plaje cu nisip, organizate, pașnice, minunate și ele. Asta în mare, că excepții am întâlnit de ambele părți... Acum, dacă ar fi să mai organizez o dată, aș tăia o zi sau chiar 2 de la cazarea nordică și aș pune-o la cealaltă... E suficientă și o singură cazare pentru a ajunge relativ ușor la majoritatea punctelor de interes de pe insulă, zona capitalei Argostoli ar fi cea mai bine poziționată, dar noi suntem mai puturoși la mers cu mașina pe distanțe mari și, în plus, am dorit experiențe mai... rustice.

Dar să nu ne-ndepărtăm de subiect. Drumurile în Kefalonia mi s-au părut bune și foarte bune în proporție de 95% (din ce am testat). Civilizate. Multe se vede că-s noi, făcute cu tot dichisul, cu rigole și parapeți. Absolut impresionantă e șoseaua care urcă până aproape de cel mai înalt vârf din insulă (+1600 m), Ainos Oros. Și nu numai. Un avantaj major, pe care aveam să-l realizăm, prin comparație, abia în ziua în care am bătut Zakynthos-ul: în Kefalonia nu-s ATV-uri pe șosele, cred că nu au voie. Adevărul e că ar fi jale în caz contrar; distanțele sunt mult mai mari decât în celelalte insule ionice și ar face praf toată circulația. Înclin să cred că fiecare insulă are politica ei în acest sens, că nici în Itaca n-am văzut roată de ATV pe șosea.

Evident, și Kefalonia este legată pe mare de toate insulele din jur, dar și de continentul grecesc, chiar și de țărmul Italiei (Brindisi). Fiind o insulă măricică, are mai multe porturi, fiecare pentru anume destinații. Pe Fiskardo (nord) l-am pomenit, face legătura cu Lefkada (a propos, am uitat să spun, în afară de WestFerry, mai operează o companie această rută, Ionion Pellagos parcă, o singură cursă pe zi, pleacă din Lefkada pe la 11:30). Din Poros (sud-est) te poți îmbarca pentru Peloponez (Kilini), iar din Sami (est) pentru Itaca (Pisetos), dar și pentru continent (Astakas sau Patras).

Pentru Zakynthos (Ag. Nikolaos) e musai să te prezinți în micul port Pessada. Vă spuneam că Zakynthos n-a fost în planul nostru inițial, ideea ne-a venit la fața locului când am remarcat că a doua cazare se afla destul de aproape de Pessada. Ne-au pălit nostalgiile, cum ar veni, căci Zakynthos a însemnat prima noastră vacanță în Grecia (2007) și motivul îndrăgostelii de acest fabulos tărâm! Compania ce deservește tranferul se cheamă Ionion Pellagos, pe site poți găsi diverse informații despre preț și orar, dar nu se pot face rezervări.

Ne-am prezentat în port cam cu jumătate de oră înainte de ora de plecare (și tot printre primii am fost). După 5 minute a apărut un tip cu chitanțierul, am cumpărat bilete dus-întors direct de la el, plătind cash (n-am întrebat, posibil să fi avut și POS prin traista lui, nu știu): 98 euro în total (31 mașina, 9 călătorul). La 7:45 vasul s-a desprins de țărm, odată cu soarele ce răsărea din spatele dealurilor, iar la 9:35 am debarcat în Ag. Nikolaos. La întoarcere, ferry trebuia să plece la 19:45, dar a întârziat (venea de undeva, dar habar n-am de unde) și, ca atare a plecat cu 15 minute mai târziu, iar la 21:30 acosta din nou pe țărmul Kefaloniei. În ceea ce privește măsurile anti-Covid, v-am spus, la îmbarcarea de dimineață a fost singura dată când ni s-au scanat certificatele de vaccinare, în schimb n-am mai completat niciun fel de declarații.

Am avut un obiectiv ambițios în Zakynthos, acela de da un ocol insulei, oprindu-ne în câteva puncte importante (pentru noi). Ne-a ieșit și, dacă n-ar fi fost ATV-iștii (care și-au luat multe bodogăneli, vă asigur), am fi avut chiar mai mult spor... Șoseaua e bună, asfaltul ok, însă extrem de virajată, greu de depășit „căruțele” . Pe partea vestică mult mai liber; în schimb, ca să ajungi la punctele de interes, trebuie să te desprinzi din șoseaua principală, câteodată mulți kilometri. Voi povesti altădată despre felul cum am regăsit prima noastră iubire elenă...

Pentru transferul Kefalonia – Itaca am găsit 2 companii ce-l operează, fiecare cu câte 2 curse pe zi: Ionion Pellagos și Levante Ferries. Am rezervat în avans la cea din urmă, din motive evidente (la prima nu există această opțiune pe site, remember?!). Ba, de data asta am și putut plăti online; a costat 13,7 euro (9,7 mașina, 2 fiecate bucată pasager). Din nu mai știu ce rațiuni, am luat bilete la cursa de după-amiază (17:30), ceea ce a fost bine, că am mai prins juma de zi în Kefalonia, să mai vedem niște chestii (niciodată nu-i de ajuns, se știe), dar a fost rău pentru Itaca, unde a trebuit să înghesuim totul într-o zi. Hmm... Cred că ziua aia de la Assos ar fi trebuit mai degrabă s-o transfer Itacăi, acum mi-a venit ideea...

Ferry mare și frumos ăsta de la Levante, de-a dreptul luxos, păcat că n-am mers cu el decât mai puțin de 30 de minute! ???? Încă o mențiune: vedeți că portul din Sami e măricel, noi era s-o pățim. Ne-am așezat ca niște flori la o coadă de mașini, pe chei, am așteptat, am privit ferry care se tot apropia, l-am pozat, cu pescăruși, fără pescăruși... Noroc că i-a dat prin minte lui Tati să intre în vorbă, în dulcele stil balcanic, cu tovarășul de lângă: „Și voi?!... Tot la Itaca, nu?!” „Nu, noi Astakos. Pentru Itaca, dincolo!” Și virează, nene, din scurt, și ocolește tot portul, și intră-n trombă pe digul cu pricina, fix când să înceapă îmbarcarea! Și tot n-a fost târziu, am ajuns numai bine. Măsuri anti-covid? Pe vas, să zic că am văzut pe unii depunând niște declarații, dar dacă nu ne-a-ntrebat nimeni nimic, am mers și noi pe burtă.

Marele stres al lui Tati era legat de întoarcere. „Mami, ești sigură că există ferry din Itaca direct pe continent?! Și îți dai seama cât trebuie să coste?! E ceva distanță, nu-i chiar ca foiala asta între insule...” Eu însă m-am dus cu temele făcute, ce credeți?! „Dacă minte site-ul ăstora, Tati, mint și eu atunci!” E vorba de site-ul vechilor noștri prieteni, Ionion Pellagos. Exact, ăla pe care nu se pot face rezervări. Făcusem totuși o simulare și rezultase că nu era nevoie să ne donăm nici măcar un rinichi. În plus, orarul părea avantajos, 2 plecări pe zi, prima la 9 dimineața, iar călătoria dura cam 3 ore (am găsit pe un forum), deci aveam șanse să trecem granița spre Bulgaria la o oră rezonabilă.

Am încercat să cumpărăm bilete în avans de la o agenție din Argostoli, însă operatoarea ne-a zis că nu se poate decât de la birourile companiei (aflate în diverse porturi). Ne-a sugerat să nu ne agităm totuși, că nu-i cine știe ce cerere și sigur vom găsi locuri la momentul plecării (și aveam să-i dăm dreptate). Așteptând ferry spre Itaca, am dat întâmplător de sediul Ionion Pellagos din Sami și am zis să mai stricăm o întrebare și acolo. „Cum doriți! Puteți lua și acum bilete!” Și am luat. Total-general – fără 10 cenți, 52 euro. Odată cu biletele, am primit și câte o declarație de completat.

În dimineața plecării, ne-am prezentat în port cam cu juma de oră înainte (tot printre primii ????). Pisetos este un port micuț, dar modern, extins cu câțiva ani în urmă, în detrimentul plajei alăturate. La îmbarcare, ne-au fost verificate biletele (într-adevăr, se puteau cumpăra pe loc de la ghișeul din apropiere), dar nimic referitor la covid. Ce n-am știut înainte și a fost o oarece surpriză – din Itaca, ferry o pornește spre continent abia după ce face o haltă în... Sami! Dacă aș fi știut, poate că aș fi gândit altfel ordinea insulelor vizitate. În fine, n-a fost un ocol de speriat și într-adevăr, la 12:30 debarcam în Astakas. De aici, 30 km până la autostradă și apoi drumul înapoi spre casă.

După cum e de așteptat, prețul combustibilului este mai mare pe insule decât pe continent. Totuși, a trebuit să alimentăm de 2 ori, o dată în Kefalonia (50 euro) și altă dată în Itaca (20 euro). Există diferențe de preț de la o benzinărie la alta, dar nu notabile și eu zic că n-are rost să vă bateți capul. În mare, în jur de 1.45 - 1.5 e/l Diesel. După Astakas, înainte de a intra pe autostradă, am alimentat din nou, cu 1,365 e/l.

La vama greco-bulgară am ajuns la 18:30, în 15 minute eram dincolo, după un control sumar al documentelor. Tranzitarea Bulgariei mi s-a părut mai ușoară la întoarcere, poate pentru că am întâlnit mult mai puține tiruri, fiind duminică. Nici la Ruse-Giurgiu n-am stat mai mult de juma de oră; la fel, o privire aruncată actelor, sănătate și drum bun!...

Cazare

Precum v-am obișnuit (imaginați-mă frecându-mi mâinile cu un zâmbet sadic, hi-hi), voi detalia despre fiecare în parte. M-am gândit să sumarizez totuși, poate nu oricine care dorește să-și organizeze un traseu similar are răbdare să parcurgă romanul meu -fluviu. Deci:

Toate rezervările le-am făcut pe booking.com, cu multe luni înainte, toate cu posibilitatea de a anula gratuit până la un moment cât mai aproape de ziua plecării. 2 nopți în Bulgaria, una la dus (Ruse) și alta la întors (Rojen, un fel de frate mai mic al celebrului Melnik). 1 noapte în Metsovo, un sat grecesc locuit preponderent de aromâni, de mult voiam să mă abat într-acolo. 3 nopți în Lefkada (Geri), 10 în Kefalonia (5 în Assos și 5 în Trapezaki), 2 nopți în Itaca (Vathy). N-am ținut neapărat să avem mic dejun inclus, dar în Metsovo și-n Lefkada am avut. Preț mediu pe noapte = 72 euro. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Evident, fiecare are pragul lui psihologic în acest sens.

De reținut că sunt cazări pentru toate buzunarele (excepție Itaca, unde mi s-au părut destul de puține și destul de scumpe, cel puțin pe platforma amintită). La ce abundență de spații de cazare am văzut în drumurile noastre, sunt convinsă că se poate găsi ceva și la fața locului (dar nu-i genul nostru).

Mâncare

O-ho-ho! (Am sunat-o într-o zi pe Mama, eram pe la jumătatea vacanței. Mama, 80+, cu sechele – biata! – din timpurile de tristă amintire. Care credeți că a fost grija dumisale?! „Da’ cu mâncarea, mamă, cum vă descurcați?! Găsiți un sendviș-ceva, nu?!” )

Sendvișuri n-am mâncat decât în zilele în care am tranzitat Bulgaria, ca să scutim din timp. Sendvișuri de OMV, parcă mai bune ca la noi – pâine cu curcuma, brânză și roșii; pâine cu semințe, grătar de piept de pui și salată. Ar fi zis bogdaproste Mama pe vremuri... Seara, ajunși la destinație, ne-am scos pârleala cu chestii adevărate, normal.

De 2 ori ne-am rupt în figuri și ne-a costat masa un pic peste 60 de euro – prima dată în Preveza, când, comandând un biban de mare, am primit un monstru de... 900 g (l-am dovedit; cu greu, dar l-am dovedit!) și a doua oară în Sivota (Lefkada), când am luat platou de pește pentru 2, care conținea... 4 pești (al 4-lea, săracu’, avea să călătorească în caserolă până în Assos și să sfârșească, în final, în primul coș de gunoi). Ambele experiențe rușinoase le-am avut fix la începutul vacanței, când știți cum e, ești entuzismat maxim și te cam fură valul...

Pe urmă ne-am băgat mințile în cap. În general, mâncam la tavernă masa de prânz, foarte rar și seara. Un preț mediu ar fi 35-40 euro – de obicei, o salată de început sau un aperitiv pe care-l împărțeam, câte un fel principal de căciulă și ceva de băut. Ici-colo am primit ceva dulce din partea casei, dar unde n-am primit, n-am plâns. În 2 locuri ne-am dus special pentru ceva dulce (la recomandare) și da, a meritat! Las’, că vă povestesc, n-aveți grijă! :p

Se poate mânca și mai ieftin de atât, desigur (asta pentru că am auzit vorbe, cum că Kefalonia ar fi mai scumpă decât vecinele ei; total fals). În 2 seri (consecutive) ne-am delectat cu câte o porție generoasă de plăcintă cu carne a 2,2 euro bucata, absolut minunată, de la patiseria din sat (cu program non stop; zău dacă am mai văzut așa treabă!). Am mâncat și din supermarket, în general dimineața și în majoritatea serilor. N-am umblat după prețuri, oricum ieșeam în avantaj șuntând cârciumile. Am cumpărat ce luăm și pe-acasă; cu specific autohton, unde s-a putut: brânză, măsline, iaurt (cu miere și nuci, yes!!!), roșii, fructe (Doamne, ce portocale dulci și aromate!). A, bere, vin și apă, normal! Și vreo 2 „înghețățici” , că doar suntem în vacanță. Am făcut o socoteală și am cheltuit în jur de 200 de euro pe la supermarketuri.

Alte cheltuieli

Nu ne-am omorât cu vizitatul de data asta, dar tot ne-am mai scăpat în câte un muzeaș (Metsovo și Argostoli) sau în câte o peșteruță... N-am cheltuit mult, doar 36 euroi. N-am pus la socoteală suvenirurile, oricum puține, dar nu mi s-au părut mai scumpe decât în alte locuri din Grecia. De reținut vinul de la crama locală Orbelia, luat de la pensiunea din Rojen (acum, scriind, mă delectez cu un alb parfumat, absolut fabulos!).

Am avut o problemă la mașină, în a doua zi în Kefalonia a trebuit să schimbăm plăcuțele de frână de pe spate. De știut că doar în Argostoli sunt service-uri și reprezentanțe auto. Am căutat pe net și am sunat într-un loc, am explicat, nu aveau pe stoc, dar au zis să venim, să vadă despre ce e vorba și ne aduc în maxim 24 de ore. Doamne-Doamne ne-a scos în cale în Ag. Efimia o bătrânică, dânsa ne-a trimis în alt loc. Super-profesioniști oamenii! În 2 ore aveam plăcuțele schimbate și încă la preț mai mic decât acasă (zise Tati, ultimul schimb făcându-l acum un an): 86 euro. Să vă apere Cel-de-Sus, dar, dacă aveți probleme, țineți minte 3 cuvinte: Michalatos Athanassios Argostoli.

Cam asta a fost cu macro-vacanța noastră 2021. Nu sunt eu tare când e vorba de cifre, dar am încercat să notez chestiile importante și mi-a ieșit așa (unele cu titlu aproximativ, desigur): 4 insule, 3500 km, 18,5 zile, 3500 euro.

În loc de concluzii: pe ici, pe colo e musai să ne întoarcem!... Ce să vezi?! – tot mai avem restanțe!... În plus – știți ce?! – am ajuns la concluzia că e fain și să revii, chiar dacă locul acela nu mai e aidoma cum îl păstrezi în amintire... Sau poate tocmai de aceea, înțelegi mai bine în acest fel că lumea se află într-o continuă schimbare și că tu ești mereu altul... Că te înțelepțești. Cu tristețe (un pic)...

---

VIZUALIZĂRI: 1943 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI