ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.09.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 19 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Cea mai tare vacanță din viața mea - sezonul 2021

TIPĂREȘTE

„Unde mergeți în concediu vara asta?” mă întrebă un amic acum vreo lună și ceva. „În Grecia.” „Iar Grecia?!” „Păi dacă-i atât de mare și de frumoasă!...” Mulțumescu-ți, Doamne, (și) pentru asta!...

Ne-am gândit noi, încă de pe la finele sezonului trecut, să fie o excursie mai lungă. Cu mașina. Să evităm deocamdată avioanele, că vremurile încă sunt destul de tulburi și-am tot auzit de zboruri anulate sau decalate (am pățit-o și noi, ba bine că nu!). Cât de lungă?! Păi, preț de vreo 2 săptămâni, să-nțelegem ceva din ea, că 3-4 zile faci doar pe drum. Am stabilit ca țintă principală insula Kefalonia și-am zis s-o abordăm pe varianta clasică, transbordându-ne cu ferry din Lefkada. Lefkada asta – știe toată lumea, cred – e destul de ușor accesibilă, e printre puținele insule conectate de continent printr-un pod (de fapt, un pod și-un tunel subacvatic, tot pe-acolo).

În Lefkada noi am mai fost cândva, în 2012, „vinovată” fiind nimeni alta decât draga noastră AFA, pe care tocmai o descoperisem. Alde @ionescunic și @georgiana și alții ca ei îs vinovații principali – Doamne, cât m-au mai zăpăcit la creierii capului, cum îmi jucau ochișorii minții doar la gândul că!... 6 zile, atâta s-a putut, mult prea puțin ca să explorezi temeinic frumusețile acestui tărâm mirific! Unde mai pui că vreo 2 dintre ele fusei complet imobilizată pe șezlong, la umbră de măslin, din pricina unei pârdalnice de entorse... Așa că, dacă tot ajungem prin zonă, n-ar fi păcat să nu adăstăm 2, poate 3 nopți, să mai recuperăm din restanțe?!... Ar fi, cum nu?!

Și musai să dăm o fuguță și-n legendara Itaca, că prea am tot bălit în ultima vreme în fața fotografiilor de pe fb... Mamă, ce peisaje! Iar Tati a confirmat – da, ce peisaje! Înainte de pandemie obișnuia să meargă pe mare, cu barca, „cu băieții” și știe el ce știe, că poposiră cândva în 2-3 golfulețe de vis pe-acolo-șa...

În consecință, traseul ne-a ieșit astfel: Galați – Ruse – Sofia – Kulata – Salonic – Ioanina – Preveza – Lefkada – Kefalonia (de unde am tras o fugă de-o zi și în Zakynthos, inspirație de moment) – Itaca – Astakas – Ioanina; de aici, idem ca la venire. Perioada acoperită: 25 aug – 12sep.

Pregătiri de călătorie

Vorba unui coleg de site: dacă până în urmă cu 2 ani era suficient să ai la tine buletinul/pașaportul ca să ieși din țară, acum pleci cu dosarul... Am ferma convingere că lucrurile vor reveni încet, încet la normal... Cândva.

Vaccinați suntem de când hău’, deci cu câteva zile înainte de plecare ne-am salvat pe telefoane „dovezile” din binecunoscuta platformă certificat-covid. gov.ro și, ca să fim siguri, le-am și printat. Singurul loc în care ni s-a scanat codul QR a fost la îmbarcarea pe ferry spre Zakynthos, iar la revenirea acasă, o angajată din vama românească a aruncat o privire sumară asupra documentelor. A, și managerul uneia din cazările din Kefalonia m-a rugat să i le trimit pe WhatsApp împreună cu buletinele, în scop de check in virtual.

De asemenea, cu o zi sau 2 înaintea plecării, am completat formularul PLF (Passenger Lacator Form) pe greeceonlineform.com. Ăsta-i musai pentru orișicine, indiferent ce cale de intrare în Grecia alege și conține câteva date de bun simț, cine ești și ce vrei, să știe băieții de unde să te ia la o adică. Atenție, există site-uri-pirat, care cer bani pentru emiterea acestui document! Nu vă lăsați țepuiți! S-a tot dezbătut pe-aici, precum și pe zeci de forumuri turistice, se completează un singur formular pe familie și, la fel, la final este generat un cod QR. L-am printat și p-ăsta; experiența de astă-primăvară, din Cipru, ne-a dovedit că lucrurile par să se miște mai repede când e totul pe hârtie. În ceea ce ne privește, doar vameșul grec (pe sensul de dus, desigur) a aruncat o privire plictisită peste document, nici vorbă să-l verifice sau ceva!

Tot cu vreo 2 zile înainte, am cumpărat și vigneta bulgărească, de pe bgtoll. bg. Ăsta-i site-ul oficial, am înțeles că și în acest sens ar bântui țepari care cer tarife mai mari, fiți vigilenți și să dea Domnu’ să le crape buza de ciudă că nu v-au făcut la portofel! Întrucât și la dus și la întors aveam prevăzut câte un popas de noapte în Bulgaria, ne trebuiau 2 calupuri de câte o săptămână (15 leva fiecare) sau unul de o lună (30 leva, deci tot aia). Ca să atragem norocul și pentru că suntem fani Bulgaria, noi ne-am gândit să luăm mai bine vigneta bulgărească pe un an (97 leva). (Și deja am mai programat 2 mini-vacanțe în țara vecină și prietenă, asta doar până la finele anului; Doamne ajută!)

Drumuri (pe uscat și pe apă)

Așa cum obișnuim în ultimii ani, am plecat de acasă într-o miercuri după-amiază, după ce am prestat corespunzător pentru țară și popor, primul popas urmând să-l facem la Ruse. În afară de centura Bucureștiului (o perpetuă mizerie maximă, mereu ne blestemăm zilele când nimerim pe-acolo!), în rest drumul a decurs normal, fără niciun fel de emoții. Am trecut (a câta oară?!) Podul Prieteniei, pentru care în Vama Giurgiu am achitat 15 lei (de reținut că pe sensul de întoarcere taxa de pod se plătește în leva, euro sau cu card; noi aveam să alegem prima variantă, 3 euro).

Precum ne-am așteptat, la ora aia n-am prins deloc aglomerat, formalitățile vamale au fost superficiale și n-au durat mai mult de 30 de minute (cam așa avea să se întâmple pe la toate vămile, se poate spune că am avut noroc cu carul). De pe centura orașului Ruse am apucat să admirăm, în trecere, un superb apus de soare, deja se însera când am ajuns la hotel. Oraș drăguț Ruse; de obicei îl tranzităm pe la periferie, de data asta ne-am cazat în centrul vechi și ne-a plăcut atmosfera, mai ales seara. De aprofundat cândva.

Traversarea Bulgariei (pe traseul Plevna – Iablanița – Sofia – Kulata) a fost mai grea decât am estimat. Aflându-ne într-o zi lucrătoare, am nimerit o grămadă de tiruri, la un moment dat a și plouat, iar în vreo 2-3 rânduri a trebuit să înaintăm cu viteza melcului, din cauza unor accidente recente destul de urâte. Reamintesc, până la Iablanița-i partea mai grea, se circulă pe drum european, asfaltul e ceva mai prost ca la noi, de obicei o bandă pe sens, pe alocuri 2. Sunt montate camere fixe ici-colo, am întâlnit și câteva echipaje de poliție; aplicația Waze le semnalează fără greș.

De la Iablanița începe autostrada (și peisajul muntos fain); altă viață! Se mai lucrează pe câteva porțiuni, nimic de speriat. Centura Sofiei au făcut-o bulgarii o splendoare, tot un fel de autostradă, de drag să circuli. (Și nu-ți poți opri gândul firesc – a câta oară?! – cum la ei se poate și la noi nu?! ; întrebare retorică, desigur...) La sud de Sofia, iar autostradă. Și ce peisaje! Singura bucată de drum european (vreo 30 km) a rămas în canion, în sud, acolo cred că trebuie tuneluri-ceva, dar se lucrează.

Am alimentat în Bulgaria de 2 ori, o dată la Ruse (2,31 leva/litru Diesel) și apoi aproape de Kulata (2,28). Nu ne-am bătut capul să căutăm variantele cele mai ieftine, nu merită efortul, suntem în vacanță.

Ne-a fost teamă de aglomerația de la vama bulgaro-greacă, am sperat totuși că nu va fi așa, aflându-ne într-o zi de joi și am avut noroc. Niciunul dintre vameși n-a părut prea interesat de documentele noastre, probabil fețele noastre ne recomandă, așa că am scăpat repede. N-am văzut nimic care să semene a punct de testare PCR, sau ceva de genul (or fi, dar nu permanent). În fine...

Drumul prin Grecia nu-l străbăteam nici pe el pentru prima dată și cred că am mai vorbit de asta pe-aici. Pe scurt, autostradă, frate! Și ce autostradă! Și peisaje; ce peisaje! Spectacol!

Precum se știe, la greci nu se plătește vignetă, se plătește doar autostrada, pe tronsoane. Cam la 100 km (sau în apropierea marilor orașe) este instalat câte un punct de taxare, semnalizat dinainte, să ai timp să-ți pregătești mărunțeii. Se poate plăti cu cardul (durează un pic, veți primi sigur blagosloveli de la cei din urma dvs) sau cash (de preferat; și de preferat să aveți monede sau bancnote de valoare mică; nouă ne-au schimbat la un moment dat un 50 euro, dar cam cu strâmbat din nas; ehe, parfum, în comparație cu acum câțiva ani, când singurii bani pe care-i aveam erau o hârtie de 500 euro – hi, hi, hi, ce ne-am mai distrat atunci!).

Conștiincioasă, am notat în carnețel pentru voi și iaca, vă zic cât costă exact: până la Salonic, fix 3 euro; tronsonul Salonic – Metsovo (că noi acolo am făcut popas) încă 9 euro; Metsovo – Ioanina – Philippiada (unde am părăsit noua autostradă Ionia Odos; „nouă” pentru noi) 4,7 euro în plus. Total autostradă dus = 16.7 euro. Când mergi prima dată pe-acolo înțelegi că aștia-s banii pe care i-ai cheltuit cu cel mai mare folos în toată viața ta! Adevărate opere de artă (și inginerie, desigur) autostrăzile astea grecești, care taie efectiv munții, pe alocuri pur și simplu o succesiune de tuneluri și viaducte! Un singur lucru aș vrea să reamintesc: pe Egnatia Odos nu-s benzinării (doar un singur loc de popas cu toalete, pe sensul de întoarcere); dacă aveți vreo urgență, vă sugerez să părăsiți autostrada până în cea mai apropiată localitate.

În Philippiada am alimentat cel mai ieftin din toată Grecia (1,302 euro/l). Pe urmă, cătinel, încă vreo 30 km până în Preveza, unde am sărbătorit reîntâlnirea cu superba Mare Ionică cum se cuvine, cu un prânz corespunzător și o mică plimbare.

Preveza se află pe o peninsulă. Ca să mergi în Lefkada, trebuie să înoți vreo 6-700 m (sau să zbori) pentru a ajunge pe altă peninsulă. De fapt, grecii grijulii s-au gândit la toate și nu mai e nevoie nici să înoți, nici să zbori, căci au făcut tunel pe sub mare. Care costă, normal; 3 euro pe sens. Încă 15-20 km și gata, iată podul și, practic, Wellcome in Lefkada!

O să vă povestesc mai multe despre această frumoasă insuliță, acum doar 2 vorbe despre drumuri. Păi, destul de bune, cel puțin pe unde am umblat noi în cele 2 zile. Există o șosea cu 2 benzi ce înconjoară insula, din care se desprind, din loc în loc, drumeaguri (mai mult sau mai puțin asfaltate) către plaje, dar și către satele din zona centrală, muntoasă.

Din Lefkada pleacă ferry spre insulele din jur; un subiect extrem de vast, pe care n-am de gând să-l epuizez aici. Pe noi ne-a interesat doar legătura cu Kefalonia. Logic ar fi să se plece din portul Vasiliki, aflat în sudul insulei, și cândva așa se întâmpla și se va-ntâmpla din nou în curând, căci portul Vasiliki a fost mărit și modernizat, am văzut cu ochii mei, doar că nu i-au dat încă drumul. Așa că se pleacă din Nidri, de pe coasta de est a Lefkadei, distanța Nidri – Fiskardo (nordul extrem al Kefaloniei) parcurgându-se în aproximativ 1,5 ore.

Am urmărit toată vara site-ul WestFerry, pentru că citisem că ruta este destul de solicitată și e bine să faci rezervare în avans. Nu știu dacă pandemia a fost de vină sau așa o fi de fel, dar programul corespunzător perioadei care ne interesa s-a afișat doar cu vreo 10 zile înainte. Ne-am și repezit să antamăm locuri pentru noi și mașinuța noastră, se-nțelege! Erau 3 curse pe zi, noi am luat la prima, cu plecare la ora 9; nu se plătește nimic la rezervare, doar ți se generează un formular.

Pe site se menționează că-i bine să te prezinți în port cam cu o oră înainte și noi așa am făcut, dar am fost printre primii. Ne-am prezentat la ghișeul companiei, ni s-a cerut numărul de rezervare și s-a verificat ce fel de auto avem (că-s tarife diferite în funcție de diverse, noi avem VW Passat). Apoi am plătit (cu cardul), 56 euro. Ne-au dat și câte un formular gen anchetă epidemiologică, pe care l-am completat până la îmbarcare, dar nu s-a uitat nimeni pe el (aparent; le-a colectat un nene pe vas, le-or fi studiat după). La urcare (doar șoferul în mașină, restul lumii per pedes), un alt nene și-a aruncat o privire fugitivă pe certificatul de vaccinare.

Purtatul măștii e obligatoriu în spațiile interioare de pe vas și, în general, se respecta acest lucru; mă refer la călători, personalul respecta 100%. (Aceeași mențiune și pentru următoarele călătorii pe mare.) Noi alegem, pe cât posibil, spațiile deschise, mai ales că suntem cam pozari, mai ales eu. Ferry este dotat cu un băruleț de unde poți să-ți iei o băutură sau o gustare și, desigur, cu toalete (foarte curate, echipate cu toate cele necesare; lucru valabil în general pe toate vasele cu care ne-am transbordat de pe o insulă pe alta).

În Kefalonia am rămas 10 zile și, fiind o insulă mai mare, am avut 2 cazări de durată egală, una în Assos, alta în Trapezaki. Vorba unei amice: parcă ar fi 2 insule diferite; nordul sălbatic, cu plaje pietroase și valuri furioase, absolut spectaculoase, sudul cu plaje cu nisip, organizate, pașnice, minunate și ele. Asta în mare, că excepții am întâlnit de ambele părți... Acum, dacă ar fi să mai organizez o dată, aș tăia o zi sau chiar 2 de la cazarea nordică și aș pune-o la cealaltă... E suficientă și o singură cazare pentru a ajunge relativ ușor la majoritatea punctelor de interes de pe insulă, zona capitalei Argostoli ar fi cea mai bine poziționată, dar noi suntem mai puturoși la mers cu mașina pe distanțe mari și, în plus, am dorit experiențe mai... rustice.

Dar să nu ne-ndepărtăm de subiect. Drumurile în Kefalonia mi s-au părut bune și foarte bune în proporție de 95% (din ce am testat). Civilizate. Multe se vede că-s noi, făcute cu tot dichisul, cu rigole și parapeți. Absolut impresionantă e șoseaua care urcă până aproape de cel mai înalt vârf din insulă (+1600 m), Ainos Oros. Și nu numai. Un avantaj major, pe care aveam să-l realizăm, prin comparație, abia în ziua în care am bătut Zakynthos-ul: în Kefalonia nu-s ATV-uri pe șosele, cred că nu au voie. Adevărul e că ar fi jale în caz contrar; distanțele sunt mult mai mari decât în celelalte insule ionice și ar face praf toată circulația. Înclin să cred că fiecare insulă are politica ei în acest sens, că nici în Itaca n-am văzut roată de ATV pe șosea.

Evident, și Kefalonia este legată pe mare de toate insulele din jur, dar și de continentul grecesc, chiar și de țărmul Italiei (Brindisi). Fiind o insulă măricică, are mai multe porturi, fiecare pentru anume destinații. Pe Fiskardo (nord) l-am pomenit, face legătura cu Lefkada (a propos, am uitat să spun, în afară de WestFerry, mai operează o companie această rută, Ionion Pellagos parcă, o singură cursă pe zi, pleacă din Lefkada pe la 11:30). Din Poros (sud-est) te poți îmbarca pentru Peloponez (Kilini), iar din Sami (est) pentru Itaca (Pisetos), dar și pentru continent (Astakas sau Patras).

Pentru Zakynthos (Ag. Nikolaos) e musai să te prezinți în micul port Pessada. Vă spuneam că Zakynthos n-a fost în planul nostru inițial, ideea ne-a venit la fața locului când am remarcat că a doua cazare se afla destul de aproape de Pessada. Ne-au pălit nostalgiile, cum ar veni, căci Zakynthos a însemnat prima noastră vacanță în Grecia (2007) și motivul îndrăgostelii de acest fabulos tărâm! Compania ce deservește tranferul se cheamă Ionion Pellagos, pe site poți găsi diverse informații despre preț și orar, dar nu se pot face rezervări.

Ne-am prezentat în port cam cu jumătate de oră înainte de ora de plecare (și tot printre primii am fost). După 5 minute a apărut un tip cu chitanțierul, am cumpărat bilete dus-întors direct de la el, plătind cash (n-am întrebat, posibil să fi avut și POS prin traista lui, nu știu): 98 euro în total (31 mașina, 9 călătorul). La 7:45 vasul s-a desprins de țărm, odată cu soarele ce răsărea din spatele dealurilor, iar la 9:35 am debarcat în Ag. Nikolaos. La întoarcere, ferry trebuia să plece la 19:45, dar a întârziat (venea de undeva, dar habar n-am de unde) și, ca atare a plecat cu 15 minute mai târziu, iar la 21:30 acosta din nou pe țărmul Kefaloniei. În ceea ce privește măsurile anti-Covid, v-am spus, la îmbarcarea de dimineață a fost singura dată când ni s-au scanat certificatele de vaccinare, în schimb n-am mai completat niciun fel de declarații.

Am avut un obiectiv ambițios în Zakynthos, acela de da un ocol insulei, oprindu-ne în câteva puncte importante (pentru noi). Ne-a ieșit și, dacă n-ar fi fost ATV-iștii (care și-au luat multe bodogăneli, vă asigur), am fi avut chiar mai mult spor... Șoseaua e bună, asfaltul ok, însă extrem de virajată, greu de depășit „căruțele” . Pe partea vestică mult mai liber; în schimb, ca să ajungi la punctele de interes, trebuie să te desprinzi din șoseaua principală, câteodată mulți kilometri. Voi povesti altădată despre felul cum am regăsit prima noastră iubire elenă...

Pentru transferul Kefalonia – Itaca am găsit 2 companii ce-l operează, fiecare cu câte 2 curse pe zi: Ionion Pellagos și Levante Ferries. Am rezervat în avans la cea din urmă, din motive evidente (la prima nu există această opțiune pe site, remember?!). Ba, de data asta am și putut plăti online; a costat 13,7 euro (9,7 mașina, 2 fiecate bucată pasager). Din nu mai știu ce rațiuni, am luat bilete la cursa de după-amiază (17:30), ceea ce a fost bine, că am mai prins juma de zi în Kefalonia, să mai vedem niște chestii (niciodată nu-i de ajuns, se știe), dar a fost rău pentru Itaca, unde a trebuit să înghesuim totul într-o zi. Hmm... Cred că ziua aia de la Assos ar fi trebuit mai degrabă s-o transfer Itacăi, acum mi-a venit ideea...

Ferry mare și frumos ăsta de la Levante, de-a dreptul luxos, păcat că n-am mers cu el decât mai puțin de 30 de minute! ???? Încă o mențiune: vedeți că portul din Sami e măricel, noi era s-o pățim. Ne-am așezat ca niște flori la o coadă de mașini, pe chei, am așteptat, am privit ferry care se tot apropia, l-am pozat, cu pescăruși, fără pescăruși... Noroc că i-a dat prin minte lui Tati să intre în vorbă, în dulcele stil balcanic, cu tovarășul de lângă: „Și voi?!... Tot la Itaca, nu?!” „Nu, noi Astakos. Pentru Itaca, dincolo!” Și virează, nene, din scurt, și ocolește tot portul, și intră-n trombă pe digul cu pricina, fix când să înceapă îmbarcarea! Și tot n-a fost târziu, am ajuns numai bine. Măsuri anti-covid? Pe vas, să zic că am văzut pe unii depunând niște declarații, dar dacă nu ne-a-ntrebat nimeni nimic, am mers și noi pe burtă.

Marele stres al lui Tati era legat de întoarcere. „Mami, ești sigură că există ferry din Itaca direct pe continent?! Și îți dai seama cât trebuie să coste?! E ceva distanță, nu-i chiar ca foiala asta între insule...” Eu însă m-am dus cu temele făcute, ce credeți?! „Dacă minte site-ul ăstora, Tati, mint și eu atunci!” E vorba de site-ul vechilor noștri prieteni, Ionion Pellagos. Exact, ăla pe care nu se pot face rezervări. Făcusem totuși o simulare și rezultase că nu era nevoie să ne donăm nici măcar un rinichi. În plus, orarul părea avantajos, 2 plecări pe zi, prima la 9 dimineața, iar călătoria dura cam 3 ore (am găsit pe un forum), deci aveam șanse să trecem granița spre Bulgaria la o oră rezonabilă.

Am încercat să cumpărăm bilete în avans de la o agenție din Argostoli, însă operatoarea ne-a zis că nu se poate decât de la birourile companiei (aflate în diverse porturi). Ne-a sugerat să nu ne agităm totuși, că nu-i cine știe ce cerere și sigur vom găsi locuri la momentul plecării (și aveam să-i dăm dreptate). Așteptând ferry spre Itaca, am dat întâmplător de sediul Ionion Pellagos din Sami și am zis să mai stricăm o întrebare și acolo. „Cum doriți! Puteți lua și acum bilete!” Și am luat. Total-general – fără 10 cenți, 52 euro. Odată cu biletele, am primit și câte o declarație de completat.

În dimineața plecării, ne-am prezentat în port cam cu juma de oră înainte (tot printre primii ????). Pisetos este un port micuț, dar modern, extins cu câțiva ani în urmă, în detrimentul plajei alăturate. La îmbarcare, ne-au fost verificate biletele (într-adevăr, se puteau cumpăra pe loc de la ghișeul din apropiere), dar nimic referitor la covid. Ce n-am știut înainte și a fost o oarece surpriză – din Itaca, ferry o pornește spre continent abia după ce face o haltă în... Sami! Dacă aș fi știut, poate că aș fi gândit altfel ordinea insulelor vizitate. În fine, n-a fost un ocol de speriat și într-adevăr, la 12:30 debarcam în Astakas. De aici, 30 km până la autostradă și apoi drumul înapoi spre casă.

După cum e de așteptat, prețul combustibilului este mai mare pe insule decât pe continent. Totuși, a trebuit să alimentăm de 2 ori, o dată în Kefalonia (50 euro) și altă dată în Itaca (20 euro). Există diferențe de preț de la o benzinărie la alta, dar nu notabile și eu zic că n-are rost să vă bateți capul. În mare, în jur de 1.45 - 1.5 e/l Diesel. După Astakas, înainte de a intra pe autostradă, am alimentat din nou, cu 1,365 e/l.

La vama greco-bulgară am ajuns la 18:30, în 15 minute eram dincolo, după un control sumar al documentelor. Tranzitarea Bulgariei mi s-a părut mai ușoară la întoarcere, poate pentru că am întâlnit mult mai puține tiruri, fiind duminică. Nici la Ruse-Giurgiu n-am stat mai mult de juma de oră; la fel, o privire aruncată actelor, sănătate și drum bun!...

Cazare

Precum v-am obișnuit (imaginați-mă frecându-mi mâinile cu un zâmbet sadic, hi-hi), voi detalia despre fiecare în parte. M-am gândit să sumarizez totuși, poate nu oricine care dorește să-și organizeze un traseu similar are răbdare să parcurgă romanul meu -fluviu. Deci:

Toate rezervările le-am făcut pe booking.com, cu multe luni înainte, toate cu posibilitatea de a anula gratuit până la un moment cât mai aproape de ziua plecării. 2 nopți în Bulgaria, una la dus (Ruse) și alta la întors (Rojen, un fel de frate mai mic al celebrului Melnik). 1 noapte în Metsovo, un sat grecesc locuit preponderent de aromâni, de mult voiam să mă abat într-acolo. 3 nopți în Lefkada (Geri), 10 în Kefalonia (5 în Assos și 5 în Trapezaki), 2 nopți în Itaca (Vathy). N-am ținut neapărat să avem mic dejun inclus, dar în Metsovo și-n Lefkada am avut. Preț mediu pe noapte = 72 euro. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Evident, fiecare are pragul lui psihologic în acest sens.

De reținut că sunt cazări pentru toate buzunarele (excepție Itaca, unde mi s-au părut destul de puține și destul de scumpe, cel puțin pe platforma amintită). La ce abundență de spații de cazare am văzut în drumurile noastre, sunt convinsă că se poate găsi ceva și la fața locului (dar nu-i genul nostru).

Mâncare

O-ho-ho! (Am sunat-o într-o zi pe Mama, eram pe la jumătatea vacanței. Mama, 80+, cu sechele – biata! – din timpurile de tristă amintire. Care credeți că a fost grija dumisale?! „Da’ cu mâncarea, mamă, cum vă descurcați?! Găsiți un sendviș-ceva, nu?!” )

Sendvișuri n-am mâncat decât în zilele în care am tranzitat Bulgaria, ca să scutim din timp. Sendvișuri de OMV, parcă mai bune ca la noi – pâine cu curcuma, brânză și roșii; pâine cu semințe, grătar de piept de pui și salată. Ar fi zis bogdaproste Mama pe vremuri... Seara, ajunși la destinație, ne-am scos pârleala cu chestii adevărate, normal.

De 2 ori ne-am rupt în figuri și ne-a costat masa un pic peste 60 de euro – prima dată în Preveza, când, comandând un biban de mare, am primit un monstru de... 900 g (l-am dovedit; cu greu, dar l-am dovedit!) și a doua oară în Sivota (Lefkada), când am luat platou de pește pentru 2, care conținea... 4 pești (al 4-lea, săracu’, avea să călătorească în caserolă până în Assos și să sfârșească, în final, în primul coș de gunoi). Ambele experiențe rușinoase le-am avut fix la începutul vacanței, când știți cum e, ești entuzismat maxim și te cam fură valul...

Pe urmă ne-am băgat mințile în cap. În general, mâncam la tavernă masa de prânz, foarte rar și seara. Un preț mediu ar fi 35-40 euro – de obicei, o salată de început sau un aperitiv pe care-l împărțeam, câte un fel principal de căciulă și ceva de băut. Ici-colo am primit ceva dulce din partea casei, dar unde n-am primit, n-am plâns. În 2 locuri ne-am dus special pentru ceva dulce (la recomandare) și da, a meritat! Las’, că vă povestesc, n-aveți grijă! :p

Se poate mânca și mai ieftin de atât, desigur (asta pentru că am auzit vorbe, cum că Kefalonia ar fi mai scumpă decât vecinele ei; total fals). În 2 seri (consecutive) ne-am delectat cu câte o porție generoasă de plăcintă cu carne a 2,2 euro bucata, absolut minunată, de la patiseria din sat (cu program non stop; zău dacă am mai văzut așa treabă!). Am mâncat și din supermarket, în general dimineața și în majoritatea serilor. N-am umblat după prețuri, oricum ieșeam în avantaj șuntând cârciumile. Am cumpărat ce luăm și pe-acasă; cu specific autohton, unde s-a putut: brânză, măsline, iaurt (cu miere și nuci, yes!!!), roșii, fructe (Doamne, ce portocale dulci și aromate!). A, bere, vin și apă, normal! Și vreo 2 „înghețățici” , că doar suntem în vacanță. Am făcut o socoteală și am cheltuit în jur de 200 de euro pe la supermarketuri.

Alte cheltuieli

Nu ne-am omorât cu vizitatul de data asta, dar tot ne-am mai scăpat în câte un muzeaș (Metsovo și Argostoli) sau în câte o peșteruță... N-am cheltuit mult, doar 36 euroi. N-am pus la socoteală suvenirurile, oricum puține, dar nu mi s-au părut mai scumpe decât în alte locuri din Grecia. De reținut vinul de la crama locală Orbelia, luat de la pensiunea din Rojen (acum, scriind, mă delectez cu un alb parfumat, absolut fabulos!).

Am avut o problemă la mașină, în a doua zi în Kefalonia a trebuit să schimbăm plăcuțele de frână de pe spate. De știut că doar în Argostoli sunt service-uri și reprezentanțe auto. Am căutat pe net și am sunat într-un loc, am explicat, nu aveau pe stoc, dar au zis să venim, să vadă despre ce e vorba și ne aduc în maxim 24 de ore. Doamne-Doamne ne-a scos în cale în Ag. Efimia o bătrânică, dânsa ne-a trimis în alt loc. Super-profesioniști oamenii! În 2 ore aveam plăcuțele schimbate și încă la preț mai mic decât acasă (zise Tati, ultimul schimb făcându-l acum un an): 86 euro. Să vă apere Cel-de-Sus, dar, dacă aveți probleme, țineți minte 3 cuvinte: Michalatos Athanassios Argostoli.

Cam asta a fost cu macro-vacanța noastră 2021. Nu sunt eu tare când e vorba de cifre, dar am încercat să notez chestiile importante și mi-a ieșit așa (unele cu titlu aproximativ, desigur): 4 insule, 3500 km, 18,5 zile, 3500 euro.

În loc de concluzii: pe ici, pe colo e musai să ne întoarcem!... Ce să vezi?! – tot mai avem restanțe!... În plus – știți ce?! – am ajuns la concluzia că e fain și să revii, chiar dacă locul acela nu mai e aidoma cum îl păstrezi în amintire... Sau poate tocmai de aceea, înțelegi mai bine în acest fel că lumea se află într-o continuă schimbare și că tu ești mereu altul... Că te înțelepțești. Cu tristețe (un pic)...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 25.09.21 17:03:52
Validat / Publicat: 25.09.21 19:59:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 1629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

36 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 Lefkada, Agiofili
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 80000 PMA (din 60 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

36 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 36
mariana07 [25.09.21 20:59:45] »

Frumos traseu, sper sa il facem si noi anul viitor, voi folosi reviewul ca inspiratie.

celestescris / TELEFON [25.09.21 21:10:42] »

@crismis, mi-a plăcut mult de tot cum ai scris, sa ai vacanțe plăcute in continuare!

crismisscris / TELEFON [25.09.21 21:13:26] »

@mariana07: Mulțumesc mult! Doamne ajută, să vă iasă! Și noi visăm să ajungem pe unde v-au lucit vouă ochișorii de curând!

@celeste: Mulțam, mulțam mult!

webmaster [26.09.21 07:45:25] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

irinadscris / TELEFON CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.09.21 07:53:18] »

Wow, ce vacanță minunată! Abia aștept să citesc și continuărle, mai cu seamă că prin multe locuri am trecut și noi. M-ai uimit câte detalii tehnice ai așternut în articol! Te îmbrățișez cu drag!

crismisscris / TELEFON [26.09.21 08:58:35] »

@webmaster: Mulțumesc frumos!

@irinad: Mă bucur că te-am impresionat, adevărul e că m-am impresionat și pe mine! Mereu am admirat articolele tehnice, pline de date concrete și extrem de folositoare, gândindu-mă că mie n-o să-mi iasă în veci unul asemenea! De la o vreme, am început să notez chestii într-un carnețel pe care-l port cu mine în vacanță și uite că a ieșit ceva...

Gata cu matematica, de-acum urmează poezia, revin pe terenul meu! Te pup, toate cele bune!

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.09.21 09:16:20] »

@crismis: Super vacanță! Bravo, Cristina!

Ce-i drept, știam atât de intențiile, cât și de concretizarea lor de pe Facebook. Dar tot am citit cu maxim interes reviewul, Kefalonia fiind pe lista mea de așteptare de ceva vreme.

În aproximativ aceeași perioadă am făcut și noi un circuit în Grecia tot de 18 zile, dar în altă zonă, așa că îți pot confirma aprecierile față de autostrăzile grecești. Cu atât mai mult cu cât am refăcut o parte din traseu pe care îl parcurseserăm în anii 1990 pe șosele desfundate care ocoleau munții pe serpentine amețitoare în loc să-i taie de-adreptul prin tunele.

Așa că ai întru totul dreptate:” lumea se află într-o continuă schimbare” . Ar fi grozav dacă schimbarea asta ar fi numai în bine...

Toate cele bune și aștept continuările!

dorgo [26.09.21 09:22:59] »

@crismis: Superb circuit!! , frumoase poze, pacat ca din cele 85 de fotografii ce le-ai trimis, in prim-plan, apar doar 21, poate ca @web, mai adauga vreo 20, (spatiu e destul), poze care sunt parca si mai frumoase decat primele. ????

crismisscris / TELEFON [26.09.21 10:51:26] »

@Carmen Ion: Mulțumesc, Carmen! Sunt sigură că și vacanța voastră a fost plină de obiective inedite și interesante, abia aștept să citesc despre ele!

Da, ar fi bine ca lucrurile să se îndrepte mereu în direcția cea bună... Din păcate, nu se întâmplă așa, nu trăim într-o lume ideală... Ne străduim să ținem pasul, să ne adaptăm din mers (măcar)...

@dorgo: Mulțumesc pentru aprecieri! Cât despre poze... Eu prefer să le văd de pe telefon, ca să le pot derula până la capăt, una după alta... E drept, altfel se văd pe un ecran mai mare...

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [26.09.21 11:14:07] »

Am așteptat acest articol, știind despre călătorie de pe fb. Știam și multe poze, dar văd și revăd cu foarte mare plăcere oricând așa o minunăție! Mi-a plăcut foarte tare excursia voastră, ați cuprins patru insule, trei dintre ele cunoscute și de mine, în Ithaca încă nu am ajuns ???? Marea mea dragoste este pentru Kefalonia, unde m-aș întoarce și azi... Iar în Assos visez de mult să stau câteva zile... Acolo a trecut Covidul? Glumesc, dar nu-i așa că acolo parcă e o altă lume! Parcă cumva nepământeană, sau am luat-o eu razna?

Frumos de tot, aștept restul... !

crismisscris / TELEFON [26.09.21 11:27:08] »

@maryka: Când mergem pe undeva, mereu ne punem problema (ipotetic) dacă ne-am mai întoarce acolo. Concluzia noastră a fost următoarea:

1. Lefkada - minunată, dar de 2 ori cam ajunge... Totuși, n-aș zice nu, poate tot asa, o fugă scurtă în drumul spre alte destinații.

2. Kefalonia - daaa! 10 zile n-au fost de ajuns, deși am reușit să baleiem majoritatea zonelor. Totuși, în unele mi-ar fi plăcut să stăm mai mult, iar pe altele le-am ratat sau n-am mai avut timp pentru ele. Marele mele regrete sunt plajele Fteri și Fokas. Poate vom reveni cândva, măcar 3-4 zile... A, și una în plus, specială pentru Assos! Dealtfel, și acum i-am dedicat acestui minunat loc 1,5 zile în exclusivitate!...

3. Zakynthos - nu, categoric nu. Doar, cine știe în ce context, în care decizia să nu depindă de mine...

4. Itaca - mi-a plăcut foarte mult, 1 zi a fost, în mod clar, mult prea puțin. Aș recomanda 2 sau 3, pe puțin. Având legătură atât de facilă cu continentul... Why not?!

Oricum, chiar dacă ne vom întoarce în zonă, va fi după ceva vreme... Lumea e atât de mare și ne așteaptă atâtea locuri noi de descoperit!...

Mulțumesc pentru vizită și ecou!

PS. Nu ți-am răspuns la întrebarea despre covid. Nu știu în ce măsură au fost afectate Insulele Ionice, dar lucrătorii în servicii publice par să respecte regulile, în marea lor majoritate. Totuși, destul de relaxați și foarte amabili, fără excepție, ca de obicei.

MaraMurascris / TELEFON [26.09.21 12:32:08] »

Excelent! O vacanță frumoasă si povestirea, la fel! Imi era dor de un review "marca" Crismis... Ma bucur ca ati vazut locuri asa frumoase si ca le putem vedea si noi, chiar si de pe canapea, momentan! Am citit cu nesaț, iar cat de curând ma apuc sa mai citesc o dată, sa nu fi pierdut ceva☺️, pentru ca visez la o astfel de vacanță, dea Domnul cât mai curând!

Felicitări, frumos, foarte frumos!

Vacante frumoase in continuare si o zi de toamnă insorita si linistita! ????

Yolanda [26.09.21 12:57:06] »

@crismis: articolul tau mi-a reamintit ce dor imi este de Grecia, ultima data am fost in 2010. Prea multe probleme personale, prea multe alte tentatii...

Ma bucur sa citesc povestile tale pâna la o viitoare vizita, apusul de soare fotografiat in diverse locuri e magnific si albastrul marii Ionice e unic.

Felicitari pentru fotografiile reusite si pentru acest circuit.

ANILUscris / TELEFON [26.09.21 15:40:01] »

Wow... ce vacanță frumoasă și lungă! Bine organizată și structurată, trasee, drumuri, taxe, cazări, iar pozele sunt... Grecia pur și simplu!!!

Mami, în poza 25 ți-a făcut Tati o poză de desktop!!! Este superbă, tu în scaun, în apusul soarelui cu valurile mării la picioare!!!

Felicitări pentru așa o vacanță! Voi urmări scrierile tale detaliate pentru a-mi trece dorul de Grecia!

În rest numai de bine!

elenaadinascris / TELEFON [26.09.21 19:01:02] »

Pozele sunt extraordinare, superbe, magnifice! ????

Aurici [26.09.21 22:33:49] »

Fotogenică tare, Grecia asta! Superbă! Și felicitări pentru cea mai tare vacanță din 2021! Hai că acu vine următoarea și mai tare, că te știm noi pe tine. Mi-e dor și mie de o vacanță lungă...

tata123 🔱 [27.09.21 11:05:11] »

@crismis: Grecia cu ale ei culori, țărmuri, pietre și flori fascinează întotdeauna! Leagănul vacanțelor incredibile, dacă știi să ți le organizezi și să guști fiecare clipă, Ellada se așterne treptat în fața călătorilor oferind experiențe de neuitat, atât pe uscat, cât mai ales pe insule. Felicitări @crismis pentru noua „cea mai tare vacanță din viață” ! ????

Așteptăm povestirile și fotografiile superbe????.

P. S. Alături de @iulianic ai depășit un nou statut: Apollo. Felicitări amândurora! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008scris / TELEFON [27.09.21 15:40:16] »

@crismis: WoW! Minunat! Felicitări!

Tot citesc de ieri și încerc să rețin câte ceva, poate îmi vor fi de folos informațiile pentru că vineri plec într-o croazieră pe insulele din Marea Ionică, la propunerea unor prieteni, sâmbătă asta m-am înscris.

Abia aștept să ajung acolo, azi m-am ocupat de documente, așa cum am ai scris in articol și de asigurare pentru că vom fi pe barcă 7 nopți.

Vacanța ta a fost de vis! Bravoooo!

Fotografiile sunt minunate, felicitări!

P s. Îți voi consulta articolul și de acolo.

Călătorii plăcute! Alegeri inspirate! Sănătate! Numai bine! Pupici!

doricuta [27.09.21 22:24:23] »

Doamne, cat de mult iubim noi Grecia!

Si cat de frumos asterni tu totul in povestire! O placere sa citesc, Cristina.

Frumoasa vacanta! La cat mai multe cu sanatate si bucurii! Te pup si te imbratisez.

Michi [27.09.21 23:38:03] »

@crismis: Ca să vezi cât de mult mi-a plăcut reviewul tău, apreciat până acum de 50 de useri, află că l-am votat fără niciun interes: nici n-am fost în acele insule şi... ce să mai discut? nici n-o să mai ajung în viaţa asta pe acolo. Poate în următoarea. De poze ( ochi plus aparat) ce să spun? National Geographic- ediţie princeps.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [28.09.21 11:02:45] »

@MaraMura: Mulțumesc pentru apreciere! Și da, să se alinieze stelele, să vă iasă exact precum vă doriți! O vacanță cu de toate: relaxare, aventură, mult soare și albastru de mare!

crismis [28.09.21 11:05:15] »

@Yolanda: Noi suntem îndrăgostiți de Grecia, cred că mai mult chiar decât recunoaștem noi înșine... Asta din moment ce în fiecare an, deși inițial ne facem alte planuri, pașii ne poartă învariabil spre tărâmuri elene...

Marea Ionică, în plus, are ceva special: albastrul acela hipnotic, de care nu te mai saturi!

Mulțumesc pentru vizită și ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
crismis [28.09.21 11:09:11] »

@ANILU: Da, am câteva poze pe care o să le revăd (câteodată doar în amintire) mereu și mereu, când mi-o fi mai greu! Iar aceasta este, categoric, una dintre ele! Era prima noastră zi în Kefalonia, am ajuns la prânz la cazare, am mâncat, ne-am mai foit un pic prin sătucul acela minunat și pe urmă am zăcut pe plajă până ce soarele s-a ascuns în spatele ruinelor de pe deal... Ce frumos a fost!...

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, să auzim doar de bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [28.09.21 11:11:48] »

@elenaadina: Mulțumesc frumos!

crismis [28.09.21 11:14:52] »

@Aurici: Ai dreptate, Grecia e extrem de fotogenică, mai ales insulele! Dar și munții (pe care, în mod nedrept, i-am cam lăsat neexplorați până acum; ar cam fi timpul să recuperăm ceva-ceva) !...

Și da, asta e ideea, cel puțin în cazul nostru, ultima vacanță e cea mai tare. Cât amintirile sunt încă proaspete, cât impresiile sunt copleșitoare... Pe urmă vine alta care o bate pe cea de dinainte, și tot așa... Nu că viața e minunată?!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [28.09.21 11:17:55] »

@tata123 ????: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase și mulțumesc că mi-ai semnalat noua mea titulatură! Altfel, cu spiritul meu de observație... E plăcut când vezi că munca îți este apreciată!... Deși, ce fac eu pe site, aici... „muncă” e mult spus. Felicitări ție și lui @iulianic deopotrivă!

crismis [28.09.21 11:20:15] »

@Dana2008: Wow, exact despre genul ăsta de vacanță „cu barca pe mare” pomeneam la un moment dat în articolul meu! Tati a fost de mai multe ori, pe mine nu m-a atras atât de mult, dar parcă-parcă aș încerca și eu la un moment dat... Cine știe, s-ar putea să-mi placă...

Vacanță de vis și abia aștept să povesteți la întoarcere!

crismis [28.09.21 11:22:22] »

@doricuta: Mulțumesc mult, Doricuța mea dragă! Mai povestește și tu, cum ai regăsit Cicladele?! Of, cât o să mai depănăm amintirile astea, cât e iarna de lungă pe la noi... Dar lasă, că vine altă vară și Grecia nu pleacă niciunde...

crismis [28.09.21 11:24:49] »

@Michi: Mulțumesc mult, Mama Michi! Vă pup cu dor și visez să ne revedem cândva, cât mai curând!... Sănătoase și voioase! Doamne, ajută!

alinafulg [28.09.21 20:30:53] »

Am oftat după Grecia încă din iarnă, am oftat și citind impresiile pentru că mi s-a facut teribil de dor de Grecia și în special de Lefkada, insula pe care eu o îndrăgesc cel mai tare. Ati avut o vacanță minunată, iar pozele sunt superbe. Vacanțe frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
16 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, ANILU, Aurici, celeste, crismis, dorgo, doricuta, elenaadina, irinad, MaraMura, mariana07, maryka, Michi, mprofeanu, tata123 🔱, Yolanda
Alte impresii din această RUBRICĂCircuit Grecia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.12443614006042 sec
    ecranul dvs: 1 x 1