Panteonul României - Cimitirul Bellu

Salut. Citit și votat cu placere. Am vizitat și eu acest loc in urma cu 5-6 ani. Fiica mea era în ultimul an de facultate și locuia în apropiere. Atunci cand a propus sa vizitam acest loc am fost foarte sceptic iar întrebarea pe care am pus-o a fost -ce sa vedem intr-un cimitir? . Se pare ca am avut ce vedea iar reviewul dumneavoastră îmi aduce noi informații despre acest loc. Mult respect și multa sănătate Iulianic.

@iulianic:

C. Bellu -istorie și artă, dar și  sentimente amestecate  într-un malaxor irefutabil : de timp suspendat și timp infinit,   de nimicnicie și măreție...

Temerile de "luminile" stinse din C. Bellu au fost învinse și chiar dacă dubiile de la final, vis-à-vis de a recomanda sau nu vizitarea, ați reușit să activați curiozitatea, cel puțin a mea și să caut povești mai mult sau mai puțin "romanțate", mânat și de pozele postate, despre Bercenii de poveste - Povești din Cimitirul Bellu -https://bercenidepoveste.ro/category/povesti-din-berceni/povesti-din-cimitirul-bellu/

În articol scrii, la un moment dat, că istoricul-portar Bezviconi

Dacă am înțeles bine „personalitatea în cauză” este șeful tipografiei care a acceptat publicarea în anumite condiții, sau altcineva?! Dacă era „o personalitate” și o știi, poate că n-ar fi fost rău să ne spui și cine, dar dacă era „o persoană” chiar că n-are importanță cine nu iubea istoria și vroia doar să-și facă reclamă prin cartea lui Bezgovici!

Pe multe din operele de artă pe care le-ai pozat și atașat le-am văzut și eu, pe altele nu. Unui iubitor de istorie și de frumos i-ar trebui mult timp să colinde prin tot cimitirul.

Eu nu am avut nici timpul și - de ce să nu recunosc - nici răbdarea să văd cât mai mult! Te felicit pentru străduința ta de-a ne face cunoscute lucruri mai puțin știute!

​​

​​

@micutzu:  Mulțumesc pentru aprecieri, pentru ecou și pentru urările de la final! Aceleași gânduri bune și din partea mea!

Este o întrebare pe care mi-o puneam și eu adesea până în anul în care tata, iubitor de poezie și mare admirator al lui Eminescu, venind în București, a dorit să vadă mormântul celui mai mare poet al nostru. Împreună cu el și cu fratele meu, am fost pentru prima oară în Cimitirul Bellu, atunci doar pe aleea scriitorilor. În timp, încet, încet, curiozitatea a crescut, am citit, am luat notițe și l-am vizitat iar și iar… nici nu mai știu de câte ori.

@zapacitu:  Despre Cimitirul Bellu s-a scris mult. Poveștile lui - mai mult sau mai puțin știute - au stârnit curiozitatea nu numai a scriitorilor amatori, ca noi, ci și a mânuitorilor de condeie profesioniste - jurnaliști, istorici, oameni de artă… Am citit și eu mult, atât cât am putut, dar nimic din ceea ce am citit nu se compară cu o vizită în Panteonul României.

Întotdeauna merg cu lecțiile făcute. Știu ce caut, știu pe unde să caut, planul afișat la intrare fiindu-mi de un real folos. “Necropola Capitalei” - lucrarea lui Bezviconi, precum și “Cimitirul Bellu din Bucureşti. Muzeu de sculptură şi arhitectură” - articol semnat de același autor pe care le-am citit recent mi-au servit multe noutăți (noutăți pentru mine) și mi-au fost ghid.

Sunt convinsă că Berceni, cartierul din sudul capitalei, la fel ca orice alt cartier bucureștean, ne poate oferi încă multe alte povești. Pentru că încă nu avem o libertate totală pentru a călători, în mici plimbări prin zonele în care locuim, fiecare dintre noi putem descoperi multe locuri interesante pe lângă care în alte condiții treceam nepăsători.

@doinafil: Într-adevăr, unui iubitor de istorie și de frumos i-ar trebui mult timp pentru a colinda prin tot cimitirul. Și - aș mai zice eu - cred că i-ar fi imposibil să facă acest lucru într-o singură zi. Să colinzi vreo 28 ha de teren citind nume pe cruci și pe monumente, cred că este mai presus de puterile unui om obișnuit.

Am fost de multe ori în Cimitirul Bellu (și asta doar pentru plimbare sau documentare), dar nu am pretenția că îl cunosc. De fiecare dată, cu notițele în mână, caut ceva anume. Uneori găsesc, alteori nu, așa cum mi s-a întâmplat și ultima oară.

Referitor la „personalitatea în cauză” … Nu, nu e vorba de șeful tipografiei și nici de vreo reclamă prin lucrarea lui Bezviconi. Poate că trebuia să mă exprim mai clar. Textul ar fi trebuit să sune așa: „... a fost nevoit să accepte excluderea unei bune părți din materialul adunat prin minuțioasă muncă, să renunțe la menționarea figurilor în care se află mormintele și să completeze cu date de interes privind defunctul.”

Personal, când trecuta-mi prin locurile de liniște din Bellu, având în vedere că eram fascinat de aleea artiștilor, întotdeauna mă duceau pașii spre simpla, modesta dar extrem de grăitoare gândire spre veșnicie, a familiei Bellu. Acea piatră, arată educația și înțelepciunea că, după următorul răsărit, nu mai contează nimic.

Moartea este doar un capac, nu o capodoperă ce trebuie afișată ca monument. O placă este destul. Nu contează averea, contează înțelepciunea și ideea de simplu și curat.

Avem exemple grăitoare de criptă, trecută ca spațiu locativ. Nu este niciun secret și la vedere locațiile deținute, de veci sau nu ale d-ului Cataramă Viorel. Dânsul are apartament în cimitir. Foarte bine. Fiecare are viziunea lui.

Totuși, sunt de acord cu Bellio, ... "Cât traiesc sunt belfer, când mă duc, ajunge o placă deasupra mea". Familia Bellio era de zeci de ori mai bogată decât cel cu apartament în cimitir. Au știut SAU A ȘTIUT, dl. Bellio foarte bine că, la doi metri sub pământ, nu mai contează.

Asta este diferența între cel ce donează o valoare în hectare pentru a se transforma in cimitir, dorind-u-și doar o marmură deasupra și cel care consideră să-și facă apartament în același cimitir.

Review istoric

Mi-a placut, Iulia!

@iulianic:  Îți mulțumesc pentru răspuns!

N-am avut timp să descopăr mai multe prin „Bellu” și pentru că, atunci când era cazul, mă opream și citeam ce scrie pe pietrele de la căpătâiul defuncților. Așa s-a întâmplat și cu inscripția de la mormântul actriței Agespina Macri, soția lui Victor Eftimiu, care a săpat în piatră versuri minunate la despărțirea de ființa iubită:

​ (primele două versuri și ultimele două, mi se par geniale​!)

​​

Mie mi-a plăcut, de câte ori am avut ocazia să mă plimb prin cimitire, să admir partea artistică și nu numai. Chiar și în afara țării, când timpul e limitat, am colindat câteva. Am și scris despre cele din Paris și Milano, adevărate capodopere arhitecturale și artistice.  

Te apreciez pentru temeinica documentare și frumoasa expunere. Mi-ar plăcea să citesc și despre alte cimitire din capitală. Acum a nins, dar pe uscat și pe desfrunzite, deși mai lugubru, trebuie să recunoaștem că monumentele își arată adevărata lor  frumusețe. Încerc să te provoc​! Acolo nu este aglomerație, nu ți se impune distanțare și nici purtarea măștii. Iulia, poți!  

​

Am vizitat un astfel de cimitir când am fost la Atena. Uite, la Bellu n-am ajuns încă, nu știu de ce...

Am văzut în poze mormântul Prof. Dr. N. Paulescu. Geniului său i se datorează viața copilului meu (și a multor altora), așa că voi merge cât de curând să-i multumesc și să-i aprind o lumânare...

@Alex_Macedo:  Mulțumesc! Mi-a plăcut și mie comentariul tău, precum și filozofia de viață-moarte a baronului Bellu.

Rămăsesem cu gândul la plăcuța de la intrare care semnalizează monumentul istoric datând din 1859 și care menționează - spre surprinderea mea - că Ansamblul "Cimitirul Șerban Vodă - Bellu" a fost înființat la inițiativa lui C. A. Rosetti.

"Cimitirul Bellu din Bucureşti. Muzeu de sculptură şi arhitectură" apărut în revista "Monumente şi muzee", lucrare semnată de istoricul - cronicar al cimitirului, Gheorghe Bezviconi, m-a lămurit. Acolo se spune că "În arhiva Direcţiei Cimitirelor se păstrează Condica concesionărilor de locuri pe anii 1859 - 1874. Cel dintîi concesionar este C. A. Rosetti care, în noiembrie 1859, cumpără un loc pentru înmormîntarea fiicei sale, Elena, iar în aprilie 1861 alt loc, pentru fiul său, Anton. De aceea, lui C. A. Rosetti i se atribuia înfiinţarea acestui cimitir, ceea ce nu corespunde realităţii, dînsul putînd fi - cel mult - iniţiatorul organizării sistematice a Cimitirului Bellu."

Se mai spune că "Pentru stabilirea vechimii Cimitirului Bellu este important grilajul din 1850, al mormîntului clucerului Ioan Donea (18 -21). Cea mai veche cruce este a Eufrosinei Vizula, din 1851 (40 -10). Altă cruce, pe mormîntul copilei Maria Coemgiopol, poartă anul 1853 (13 -24). Modesta cruce din spatele mormîntului 15, din figura 17, datează din 1855 sau 1857." 

Dar, cine știe dacă acestea mai există acum?

@doinafil:  Într-adevăr, deosebite și foarte grăitoare versuri!

Când vizitezi un cimitir atât de mare cum e Bellu, când n-ai venit pentru ceva (sau pentru cineva) anume, nici nu știi încotro s-o iei dacă nu ai o documentare prealabilă. Panoul de la intrare te poate ajuta într-o oarecare măsură, dar și mai bine este dacă te pregătești pe îndelete de acasă. Înainte vreme, pe site-ul cimitirului, existau nu doar poze cu importante monumente de artă, ci și o schemă bine pusă la punct pe care dacă o printai aveai un minighid foarte bun.

Ultima oară când am fost acolo, am descoperit - cu totul întâmplător - mormântul medicului ORL-ist care m-a operat pe mine în studenție. Dacă veneam special pentru asta, aș fi avut mult de căutat.

@crismis:  Eu nu am vizitat cimitire celebre în străinătate. Doar unele turcești, foarte vechi, în Turcia și în Rhodos. În România m-a impresionat cel de la Sulina unde își dorm somnul de veci oameni de multe naționalități, din toate confesiunile.

Cimitirul Bellu din București chiar merită vizitat, măcar așa… în fugă. Se fac și vizite în grup în Noaptea Muzeelor, atunci când situația din țară permite.

Mormântul Prof. Dr. N. Paulescu împodobit cu "Capul lui Crist cu cunună de spini", lucrare aparținând lui Dumitru Paciurea, se află în figura 15 (mai exact 15 - 10), în stânga aleii principale, înainte de a ajunge la capelă. Panoul informativ de la intrare te va ajuta.

@mihaelavoicu: Mulțumesc pentru ecou și pentru aprecieri!

Cât despre vizita și relatarea despre alte cimitire din capitală…

Adevărat, și în alte cimitire vechi din capitală sunt capodopere de arhitectură sau de sculptură. Și în alte cimitire din capitală odihnesc personalități ale științei, artei și culturii românești, dar Bellu, situat cel mai aproape de zona în care locuiesc, Panteonul României, este cel mai vizitat de mine. Nu am fost în alte cimitire decât atunci când situația o impunea. Nu sunt nici atât de documentată încât să pot răspunde unei astfel de provocări.

Experiența vizitelor în Cimitirul Bellu mi-a arătat că într-un cimitir mare, necunoscut, degeaba mergi dacă nu ai un plan bine stabilit. Poate, în timp, dacă voi reuși să-mi definesc ceea ce vreau să găsesc, voi da curs provocării. Până atunci, îți mulțumesc pentru că ai avut încredere în mine!

Am descoperit Cimitirul Bellu, cu statuile şi poveştile lui, foarte devreme pe la 1o-12 ani. Locuiesc de când mă ştiu pe Calea Şerban Vodă, aproape de Liceul Şincai. În primii ani ai copilăriei mele, Parcul Tineretului nu exista aşa că locul de joacă al copiilor din generaţia mea a fost Parcul Carol, numit pe vremea aceea Parcul Libertăţii. După ce am început şcoala, tot grupul de copii a migrat în noul parc al cartierului, amenajat pe locul Cociocului, Parcul Tneretului. Era mult mai tentant pentru noi, avea locuri de joacă multe şi moderne, alei largi, au apărut câţiva ani mai târziu Sala Polivalentă unde vedeam o mulţime de filme şi Orăşelul Copiilor cu tiribombele lui şi cu trenuleţul pe şine.

În desele noastre "expediţii" prin  Tineretului, am dibuit o spărtură, mascată de iederă, în gardul de beton care separă parcul de Cimitirul Bellu. Împinşi de curiozitate, am trecut dincolo de gard şi am descoperit, muţi de uimire, o lume fascinantă. Un altfel de parc, mult mai interesant, presărat cu statui graţioase, la umbra copacilor seculari şi arbuştilor decorativi. Citeam numele de pe cruci, poeziile, priveam pozele cu domni şi doamne în haine de epocă, ne minunam de căsuţele decorate cu statui fără să ştim că sunt cavouri... Am şi intrat în unele cavouri care aveau uşa deschisă. Singurul cimitir în care intrasem până atunci, la bunica la ţară, avea doar cruci simple de lemn sau de piatră... Eu cred că este suficient atât!

După prima noastră "aventură" în Cimitirul Bellu au urmat multe, multe altele, fără ştirea părinţilor. Aşa ne-am împrietenit cu statuile, misterioasa Doamnă cu umbrelă fiind preferata mea. Aşa am descoperit mormintele scriitorilor şi actorilor celebri... Pe vremea aceea Moartea şi tristeţea nu existau pentru noi, Cimitirul Belu era doar locul nostru secret de evadare din cotidian, un fel de aventură care ne făcea fraţi cu Cireşarii copilăriei mele.

În cei 40 de ani care au trecut, doi dintre prietenii cu care trăiam fiecare poveste de acest fel, s-au mutat definitiv în "parcul cu statui"... dureros de devreme! De atunci, Doamna cu umbrelă îmi pare mult mai tristă...

Mulţumesc, Iulia! Dacă ai şti câte amintiri, frumoase dar şi triste, ai răscolit... O primăvară frumoasă îţi doresc!

@Floria:  Mulțumesc pentru ecou și pentru că mi-ai citit articolul! Mă bucur că rândurile mele au răscolit frumoase amintiri chiar dacă unele sunt melancolice, triste.

​Când scriu despre astfel de subiecte gândesc întotdeauna că o fac mai mult pentru mine, pentru viitorul îndepărtat în care îmi voi aminti despre activitatea mea pe AFA. Sunt conștientă că marea majoritate a celor care mai accesează acum site-ul nu agrează subiecte de acest gen. Biserici, cimitire... Sună mai frumos un restaurant, o cazare bună, o vacanță cu mare și țărm însorit... Simt restricțiile tot mai mult. Simt că nu mai pot vizita decât împrejurimile casei, obiective atât de neglijate până acum.

Îți doresc o primăvară frumoasă, cu sănătate și fără restricții!

Cimitirul Bellu... degradare

Cu totul dezamăgitor. Paragină, totul înghițit de vegetație haotică. Aleile prost făcute în profunzimea cimitirului. Renovati cavourile istorice, curățați mucegaiul, sint perle arhitectonice și istorice decăzute grav! Am pus candelă la Bacovia. Neîngrijit, iarba m au întrebat niște ăia dc vreau sa mi tundă "ierbutza". Trist.

Degradare, dezinteres

-

BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.