Ion Mincu și monumentele funerare din Cimitirul Bellu

TIPĂREȘTE

Cine a fost Ion Mincu, se știe. Se știe și că el a fost promotorul unui nou stil în arhitectură - stilul neoromânesc (sau neobrâncovenesc) - stil care integrează specificul arhitecturii tradiționale din România. Lui i se datorează readucerea la viață a vechii arhitecturi românesti. Referitor la acest aspect, maestrul spunea: "... ceea ce am făcut eu e un lucru mic şi simplu: am văzut în ţara asta semănată cu lucruri vechi, frumoase, o biserică, o casă, un acoperiş, o uşă, o rozetă, un chenar cum nu mai văzusem în altă parte şi mi-am zis că, adunând pe una de ici, pe alta de dincolo, s-ar putea începe cu ele un stil în ţara noastră… iată ce am făcut eu. "

Arhitectul Ion Mincu a proiectat și a realizat nu doar case frumoase, existente și astăzi, ci și impresionante monumente funerare, comandate de importante personalități ale vremii. O plimbare prin Cimitirul Bellu, acest "Panteon al României", îți aduce în fața ochilor câteva lucrări, sinteză a strădaniei sale de formare a noului stil național în arhitectură, neoromânismul - un amestec de elemente răsăritene bizantine, motive țărănești locale, modele de artă otomană și teme de renaștere italiană târzie.

Monumentul funerar al generalului Iacob Lahovary

Ion Mincu a primit comanda acestei lucrări chiar de la Iacob Lahovary - general și om de stat, în vremea când se aflau la Paris. Monumentul atrage privirile prin forma sa de biserică tradițională românească. Monumentul se află în centrul Cimitirului Bellu și nu aveți cum să-l ratați dacă ajungeți acolo.

Familia Lahovary de origine grecească, venită în Valahia în sec. XVIII, a dat României importanţi oameni politici în vremuri în care politica însemna mai mult decât ceea ce înseamnă astăzi. Capela în stil sătesc românesc - bijuteria arhitecturală semnată Ion Mincu, realizată în 1905 și clasată ca monument istoric în 2012 - conform specialiștilor, are o valoare incontestabilă. "Pe lângă faptul că este lucrat foarte îngrijit, este un exemplu cu totul aparte de arhitectură funerară şi este deci cu atât mai preţios, fiind un cavou insolit, proiectat de Mincu sub forma originală a unei biserici tradiţionale româneşti. Decoraţia exterioară, sub forma elementelor de piatră şi frescele atent realizate transpun la scară volumetria şi imaginea unei biserici, făcând cavoul Lahovary să fie, probabil, singurul de acest gen din patrimoniul arhitectonic românesc".

Din ceea ce am mai citit, am aflat că ultimii urmaşi ai familiei Lahovary, cei care au deţinut capela, au fost decăzuţi din drepturi pentru că au lăsat locul în parăsire. Conform regulamentului de funcţionare a cimitirelor, "construcţiile executate de către concesionar sunt proprietatea acestuia, urmând ca, la încetarea dreptului de folosinţă, acesta să elibereze terenul". Și ce credeți că s-a întâmplat în lipsa unui urmaş? În afară de faptul că decoraținea exterioară a fost afectată de trecerea timpului, pe alocuri culorile abia mai văzându-se, în 1993 cavoul a fost vandalizat, iar bustul generalului Lahovary din interiorul capelei, lucrare a sculptorului Oscar Spaethe, a fost furat. Și, colac peste pupăză, în 2008, cavoul-monument de artă a fost profanat de însuși Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, care și-a înmormântat acolo niște rude. Nu comentez mai mult.

Mausoleul familiei Ghica

Construit la sfârșitul sec. XIX, foarte apreciat pentru sobrietatea liniilor, monumentul funerar în care odihnesc pentru vecie membri ai uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare din Țările Române, familia Ghica, este primul monument funerar construit de Ion Mincu.

Familia Ghica (de proveniență macedoneană), stabilită pe pământ românesc încă din sec. XVII, a dat o serie strălucită de reprezentanți acoperind o largă arie socială: voievozi, demnitari, miniștri, politicieni, diplomați, personalități militare și religioase, oameni de știință, de cultură și de artă. În decurs de patru secole, perioadă de timp în care a creat alianțe cu cele mai ilustre familii nobiliare românești, fanariote sau din întreaga Europă, această familie a jucat un rol major în destinul țării noastre ca stat, ca viață politică, științifică sau culturală.

Mausoleul familiei Ghica din Cimitirul Bellu impresionează prin elementele decorative - o bogată friză de bronz, făclii nestinse simbolizând jertfa amplasate în cele patru colțuri, flori de mac împrejmuind soclul, textul inscripționat… o laborioasă lucrare semnată Ion Mincu.

Mausoleul lui Cantacuzino, Nababul

Știut fiind că acolo își doarme somnul de veci Gheorghe Grigore Cantacuzino - zis Nababul (1832-1913), descendent al unei vechi familii nobiliare (cu strămoși voievozi români și împărați bizantini), descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, fost primar al Bucureștiului, prim-ministru și cel mai bogat om al țării la un moment dat, este de la sine înțeles faptul că monumentul Cantacuzino din Cimitirul Bellu este unul dintre cele mai vizitate.

Datorită marii sale averi, Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost supranumit "Nababul". El a lăsat posterității trei palate superbe: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național "George Enescu", Castelul Cantacuzino din Bușteni devenit muzeu și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit "Micul Trianon", ruinat, astăzi cea mai părăginită dintre moștenirile acestei familii care a făcut istorie în țările românești.

La 23 martie 1913, pe la amiază, omul care marcase o jumătate de secol politica românească s-a stins din viață în palatul său din Calea Victoriei, vegheat de doi dintre fiii săi, Mișu Cantacuzino (soțul Marucăi Rosetti-Tescanu - viitoarea soție a lui George Enescu) - ministru de justiție și Grigore Cantacuzino - primarul de atunci al capitalei.

Vestea s-a propagat rapid, se arborează drapele în bernă, se primesc mesaje și vizite de condoleanțe… Însuși regele face o vizită la locuința defunctului exprimând condoleanțe în numele său și al familiei regale. Sunt hotărâte funeralii naționale, iar înmormântarea are loc la 25 martie, la Cimitirul Bellu, cu sobor de preoți și cu onoruri militare. Se spune că a fost cel mai impunător convoi care a însoțit vreodată, până atunci, o figură publică, la funeralii participând atât de multă lume încât, pe tot drumul dintre Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei până la Cimitirul Bellu neputându-se arunca un ac.

Proiectat și realizat în anii 1898-1899 de același neîntrecut arhitect - Ion Mincu, mausoleul Cantacuzinilor din Cimitirul Bellu a inspirat o altă construcție emblematică a capitalei - Crematoriul "Cenușa". Nu am văzut mausoleul Cantacuzino în interior, dar se spune că acesta este decorat cu frumoase mozaicuri.

Mausoleul fraților Gheorghieff

În opinia mea, acesta este cel mai frumos monument funerar realizat de Ion Mincu. În Cimitirul Bellu, oricine îl poate remarca bogat decorat și înfrumusețat cu statuile unice ale celor patru evangheliști - Ioan, Marcu, Luca și Matei - sculptate de Frederick Stork, plasate în fiecare colț exterior al construcției.

Am aflat că uneori, în noaptea muzeelor, cavoul poate fi vizitat și în interior, dar eu nu am avut această șansă. Nu mă atrag vizitele nocturne în cimitire.

Dar, cine au fost frații Gheorghieff? Evloghie Gheorghieff (1819-1897), născut în Bulgaria, din cauza asupririi turcești, la 18 ani, a fugit în România (la Brăila) câștigându-și existența prin cele mai diverse munci - hamal, zarzavagiu, băiat de prăvălie. În București a lucrat la o cârciumă din Calea Călărașilor, aproape de reședința Mitropolitului Panaret care l-a remarcat și l-a îndrăgit, astfel că l-a luat slugă, iar la moartea sa i-a lăsat prin testament 800.000 lei. Bine administrată, această sumă a ajuns la 20 milioane.

Împreună cu fratele său, Hristo Gheorghieff Nedev (1824-1872), negustor și el, aproviziona orașul București cu zarzavaturi și cu legume proaspete. Pricepuți în afaceri, bancheri și donatori generoși, aceștia erau atât de bogați încât au devenit unii dintre principalii finanțatori ai regelui Carol I în timpul Războiului de Independență. Despre puterea lor financiară vorbește și mausoleul lor. Cei doi frați nu au avut familii și nici moștenitori. Au rămas celebri pentru viața lor, pentru bogăția lor și pentru actele de caritate pe care le-au făcut atât în România, cât și în Bulgaria.

Se spune că prin anii ’90 mausoleul a fost spart, profanatorii căutând dinți de aur și bijuterii. Pentru a fi vândute la fier vechi, au fost furate făcliile metalice, fiecare cântărind 160 kg. Se înțelege de ce, acum, Cimitirul Bellu este împânzit zi și noapte de oameni de pază.

În Cimitirul Bellu mai există și alte monumente funerare realizate de Ion Mincu. Chiar el repetă anumite elemente arhitectonice (ex. Capela Stătescu), dar este și imitat de succesori mai puțin talentați în capelele Tache Protopopescu, Vlasto, Cristian Tell. La câțiva metri de monumentul funerar Lahovary, pietrarul C. Liritis se inspiră clădind capela C. Clitescu.

Nu cunosc toate lucrările funerare ale maestrului Ion Mincu, nici pe cele inspirate de el, deci nu le-am văzut pe toate. Dacă găseam undeva o listă completă a acestor lucrări, m-aș fi străduit mai mult. Însuși Mincu este înmormântat în Cimitirul Bellu, sub o troiță de lemn executată în anul 1920 de arhitectul State Baloșin și de sculptorul Carol M. Babic. La 100 de ani de la moartea ctitorului școlii românești de arhitectură, în 2012, această troiță a fost înlocuită cu o alta.

Sunt multe amănunte interesante despre Cimitirul Bellu - acest Père Lachaise al României - locul în care odihnesc pentru vecie importanți oameni de stat, vechi familii nobiliare, artiști ai scenei, ai condeiului sau ai penelului, inventatori, sportivi de marcă… Multe dintre monumentele funerare de aici sunt adevărate opere de artă. Amintindu-le doar pe cele semnate Ion Mincu sau influențate de geniul său, mă opresc aici.

---

VIZUALIZĂRI: 2073 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI