ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.05.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti S1
ÎNSCRIS: 06.02.15
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Cetatea Câlnic sau Cetatea de la șes

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

După cum am relatat în articolul despre Pensiunea «Poarta Arieșului», din 21 iulie 2013 am început un concediu de 8 zile în munții Apuseni.

Cum spuneam în descrierea amintită, pe drum spre Pensiunea «Poarta Arieșului» am făcut 2 opriri.

Acum vă povestesc despre oprirea neplanificată, chiar înainte de Sebeș, ca să vizitam Cetatea Câlnic.

Citisem în trecut despre această cetate, mi-a rămas în minte articolul și, brusc, trecând pe șosea pe lângă indicatorul "Spre Cetatea Câlnic" am întors mașina înapoi și am vizitat-o.

Cu mâna pe inimă, vă spun că este una din cele mai frumoase din România și am văzut cel puțin 20 de cetăți sau biserici fortificate până acum...

Ar fi păcat să nu o vizitați.

Și acum câteva detalii despre acces.

Indicatorul pe fond maro (caracteristic obiectivelor turistice) indică 3 kilometri din drumul național până la Cetate. Cred că am mers puțin mai mult, dar nu a contat.

Se parchează lângă zidurile cetății, iar dacă mergi puțin mai încolo (cum am făcut noi…) ajungi până la niște case particulare și, practic, în curtea oamenilor de acolo am parcat atunci.

Nu se plătește nici o taxă pentru parcare.

In schimb, costă vizitarea cetății.

Noi am intrat în cetate, am vizitat liniștiți, fiind singurii vizitatori în acel moment și abia spre sfârșit am găsit pe cineva pe acolo, la care am plătit contravaloarea biletelor de acces :)

Prețul unui bilet de intrare este de 5 lei (cu varianta de 2,5 lei pentru studenți și pensionari), iar taxa pentru fotografiere este de 7 lei.

Am început cu ascensiunea în turnul de 24 m de la intrare (pe rând, deoarece trebuia ca cineva să supravegheze și cățelul din dotare :) ).

De aici, de sus, se poate vedea mai bine că Cetatea Câlnic, față de alte cetăți transilvănene are un amplasament întrucâtva atipic.

Ea nu domină împrejurimile de la înălțimea unui deal, nu este cățărata pe nici o stâncă, ci se situează « la șes », în imediata apropiere a pârâului Câlnic.

Accesul în interiorul turnului se face printr-o scară de piatră, sprijinită pe un arc de zidărie, care conduce spre intrarea de la etajul întâi. De aici, pe scări de lemn, se urcă până la galeria de apărare de la ultimul etaj, protejată de un acoperiș în patru ape.

Aici se află patru clopote, motiv pentru care construcția se mai numește și turnul clopotelor.

În curtea interioară, unde iarba bogată și frumos tunsă este « la ea acasă », se află cămările, capela, turnul donjon și pivnița.

Cămările sunt funcționale și astăzi, fiind adăpostite sub un acoperiș în două ape ce urmează traseul incintei, iar destinația lor actuală o veți afla la sfârșit :)

Capela este o construcție de tip sală, încheiată spre răsărit cu o absidă semicirculară. Accesul în capelă se face pe la vest, printr-un portal gotic. Câteva ferestre de forme diferite se află pe fațadele de vest, sud și est. O tribună din lemn datată « 1733 » este situată pe peretele vestic, fiind sprijinită spre interior pe doi stâlpi lucrați din trunchiuri de stejar. Parapetul are panouri pictate cu motive florale.

După capelă, am continuat vizita în incinta cetății și am intrat în turnul donjon, din mijlocul ei.

Acesta a fost amenajat ca spațiu muzeal, iar colecțiile de artă populară și medievală sunt expuse pe două nivele și cuprind: icoane pe sticlă și lemn, ceramică, mobilier și costume populare, covoare și textile, obiecte de cult, gravuri, vechi tipărituri românești și germane, obiecte metalice, sculptură în lemn.

Următorul popas a fost în pivniță, care adăpostește o expoziție referitoare la creșterea viței de vie, fiind prezentate unelte și obiecte legate de viticultură.

Ce ne-a dat « pe spate » în această pivniță nobiliară au fost butoaiele de stejar de mare capacitate, circa 5.000-6.000 litri. Conform surselor de aici, vinurile din Câlnic sunt cunoscute încă din Evul Mediu, existând mențiuni documentare despre ele încă din secolul al XVI-lea.

Pentru că descrierea amănunțită a cetății a fost deja făcută de către userul RoF, mai adaug doar câteva impresii personale, care m-au frapat la vremea respectivă.

Dacă o privești în ansamblu, cetatea Câlnic nu este una care să impresioneze prin dimensiuni sau prin sisteme defensive complexe și elaborate. Ea este mai degrabă mică și cu elemente de fortificare de bază, destul de simple ca realizare tehnică.

Totuși, deși nu poate concura cu marile cetăți, Cetatea din Câlnic este reprezentativă pentru civilizația locală, transilvăneană, fiind inclusă în patrimoniul UNESCO din anul 1999.

Ce este cam singular printre cetățile transilvănene, și chiar din întreaga Românie, este că în interiorul cetății Câlnic, chiar lângă turnul de poartă, unde altădată se aflau cămările de alimente ale sătenilor, au fost amenajate două camere de câte trei paturi, pentru cazarea turiștilor.

Din ce am aflat de acolo, fiecare din cele 2 camere de închiriat dispune de o toaletă cu duș.

Costul închirierii era de 50 lei de persoană, pe noapte.

(...)

Eu vă recomand oricum să vă abateți pe aici, pentru o vizită scurtă (30 de minute sunt arhisuficiente pentru a vizita tot) și pentru a vă lăsa impresionați de particularitățile acestei frumoase cetăți de la șes :)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de FlorinAndrei in 05.05.15 14:04:08
Validat / Publicat: 05.05.15 15:16:33
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SEBEȘ [AB].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2774 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (FlorinAndrei); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Cetatea Câlnic. Cineva mai mic vroia să se tot joace pe pajiștea de acolo :-)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.05.15 21:27:12]
»

Interesant review!

Tocmai am căutat niște locuri de plimbare pentru vara asta și iată că am aflat de unul în care nu am fost.

FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[06.05.15 10:06:57]
»

@traian. leuca - Să știi că merită cetatea, este frumoasă foc!

Uite și o documentare pentru mai multe cetăți din județul Alba (Cetatea Sebeșului, ruinele cetății dacice Căpâlna, Cetatea Sebeșului, Cetatea Trascăului - aici aș vrea eu să ajung la vară, zona Turda-Remetea-Rimetea...), nici eu nu le-am vizitat până acum

alba24.ro/sapte-motive-sa ... ale-215494.html

@webmaster69 Văd că există doritori să viziteze cetatea Câlnic, poate puneți și coordonatele ei GPS: 45°53'21.7"N 23°39'36.0"E sau 45.889372,23.660008

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[06.05.15 10:19:46]
»

@FlorinAndrei - momentan articolele sunt încadrate la o rubrică generală (conține mai multe obiective), deci nu putem seta încă coordonatele GPS.

tata123 🔱
[06.05.15 10:20:07]
»

@FlorinAndrei - Un monument inclus în patrimoniul UNESCO care atrage prin istorie, stare de conservare și amenajare interioară. Muzeul din donjon este drăguț, parcă există și un culoar secret prin ziduri. Fântâna cu ornamentele din fier forjat atrage privirile. Accesul în turnul porții înlesnește privirea de ansamblu asupra fortificației medievale.

Nu ezitați să vizitați această cetate, dacă vă aflați pe drumul între Sibiu și Sebeș - acum, din cauza autostrăzii va intra probabil într-un con de umbră.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[06.05.15 10:23:31]
»

@webmasterX - Ok, mulțumesc. Nu am ştiut cum se procedează.

Oricum, dacă cineva citeşte şi "corespondența" de aici, află coordonatele

FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[06.05.15 10:29:29]
»

@tata123 - Salut,

Nu am mai fost din anul 2013 pe acolo, nu ştiu exact pe unde trece acum noua autostradă, dar ar fi păcat să se întâmple aşa cum spui...

Atunci este bine, zic eu, că există aici şi coordonatele GPS (vezi mai sus), ca ajutor pentru cei care vor localizarea cetății Câlnic

webmaster13
[06.05.15 11:01:44]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[06.05.15 11:04:17]
»

@webmaster13 - Este Ok, mulțumesc frumos

webmasterX
[02.09.15 17:07:44]
»

Mutat în rubrica "Cetatea țărănească Câlnic [Câlnic], MĂRGINIMEA SIBIULUI" (nou-creată pe sait)

FlorinAndreiAUTOR REVIEW
[02.09.15 17:13:56]
»

@webmasterX - Ok, multumesc frumos

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
FlorinAndrei, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂCetatea țărănească Câlnic [Câlnic]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.9910960197449 sec
    ecranul dvs: 1 x 1