Cetatea Făgărașului - legendă vie

TIPĂREȘTE

La întorcerea din concediul petrecut la Sinaia (vezi impresii) ne-am propus să ne mai oprim pe drum, fără a ne stabili însă anumite locuri.

Întâmplarea a făcut să ne oprim la Făgăraș, atrași de catedrala cea mare aflată în centru. Am mai trecut în drumul spre casă (vestul țării) prin Făgăraș dar nu ne-am oprit niciodată până anul acesta. Am fost foarte inspirați și am avut norocul să nimerim chiar de Zilele Făgărașului ( ,,Cetatea Făgărașului – legendă vie”). Așa se face că am vizitat Cetatea Făgărașului, înecată în fumul micilor și grătarelor de la tarabele amenajate în apropiere.

Cetatea este în renovare dar și așa mi s-a părut frumoasă. După cum te înștiințează un panou afișat în prima curte, la sfârșitul sec. XIV a început construcția cetății care a fost precedată de o fortificație din lemn și pământ (mai precis în anul 1310, de Ladislau Kan sau Apor, prințul Transilvaniei - voievodul Ardealului - ca mijloc de apărare a regiunii - cetate regală de graniță).

Prima atestare documentară a cetății este din 1455. În sec. XV aici se găsea o cetate de apărare cu 4 turnuri de colț. De-a lungul existentei sale (1366 – 1511), numele cetății este legat de al mai multor personalități ale vremii care au stăpânit-o: Vlaicu Voda (1368), Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul (al patrulea fiu al lui Mircea cel Bătrân, 1431). În anul 1456, Iancu de Hunedoara l-a numit pe Vlad Țepeș (fiul lui Vlad Dracul) stăpân peste Făgăraș. Vlad Țepeș a venit la Făgăraș și și-a adunat oaste pentru a câștiga tronul Valahiei. În sec. XVI cetatea este transformată în castel fortificat de către voievodului Transilvaniei Ștefan Mailat (fiul unui boier român din Țara Făgărașului). Dar în 1541 cetatea este cucerită de turci iar voievodul este luat prizonier. Între anii 1599-1601 cetatea devine reședința princiară a lui Mihai Viteazul, cetatea oferindu-i adăpost atât lui cât și familiei sale în perioada răzvrătirii nobilimii. În secolul XVII cetatea devine reședință princiară a Transilvaniei. Tot acum este perioada în care voievodul Mihai Viteazu dăruiește cetatea și domeniul Făgărașului soției sale, doamna Stanca (1600). Principii Transilvaniei Gabriel Bethlem și Gheorghe Rakozi dau forma și dimensiunile actuale ale cetății Făgărașului, a fost refăcută și fortificată. Astfel, în 1630 șanțul din jurul cetății a fost lărgit și legat printr-un canal secret de râul Olt. În timpul războaielor lacul de apărare din fața cetății era umplut cu ușurință, datorită unui râu care venea din munți. Cursul acestuia a fost deviat special, astfel încât lacul să capete adâncime și să devină o stavilă în drumul invaziilor turcești și tătărești. S-a construit și un pod mobil la intrare. Cetatea este înconjurată încă și astăzi de lacul de apărare. Magaziile și pivnițele de aprovizionare ale cetății au devenit la un momentdat celule în care erau închiși țăranii și iobagii răzvrătiți. Între 1634-1660 se dublează zidurile exterioare de pe laturile de nord și de sud și se finalizează clădirea corpului de gardă din dreapta porții. Pereții și turnurile masive de piatră ale fortăreței sunt aranjate în formă de trapez cu patru colțuri, încununate de alte patru bastioane.

Accesul în cetate se realizează prin intermediul unui pod peste lacul de apărare situat în fața amplasamentului, iar castelul este situat în interiorul cetății. El are trei niveluri: subsol, parter, primul etaj, numeroase turnuri (Turnul Roșu, Turnul Negru, Turnul Prizonierilor), precum și 80 de camere. Prin construirea bastioanelor, etajare, transformare stilistică și umplerea cu apă a șanțului din jurul cetății s-a încheiat evoluția arhitectonică a Cetății Făgărașului. În perioada 1740-1780, când Maria Tereza era principesă a Transilvaniei, aspectul cetății devine foarte asemănător cu cel actual. În sec. XIX și începând cu sec. XX, construcția feudală se depreciază treptat, pierzându-și eleganța și măreția.

Astăzi, în unul din aripile castelului se află Muzeul Țării Făgărașului. Am auzit că tot aici s-ar afla și Biblioteca Municipală dar eu nu am văzut-o (poate schelele să fi fost de vină).

După ce treci de măreața poartă se găsesc două curți interioare. În prima, mai micuță, nu mi-a atras nimic privirea (dacă ar fi existat un ghid, altfel ar fi stat situația!). Când însă am intrat în cea de-a doua curte interioară am avut impresia că am ajuns în lumea lui Robin Hood. În fundal era instalat un cort cu însemne medievale iar în fața lui se duelau câțiva copii îmbrăcați în haine de epocă. Într-un alt colț stătea o mireasă așteptând probabil fotograful. Tot în curte mai erau și câțiva baloți de paie, nu-mi dau seama care era rolul lor dar, oricum, întărea nota medievală a peisajului. Ne-am retras încet în prima curte și cum nu am văzut nici un străjer de pază ne-am furișat tiptil afară, nu cumva să năvălească turcii. Și așa am revenit în lumea cea de toate zilele, atât de bine cunoscută nouă, cu multă gălăgie, agitație, fum și mirosuri care mai de care, cu comercianți binevoitori, mulți mici și bere.

---

VIZUALIZĂRI: 1633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI