Sus în deal, ... Cetatea Devei.

TIPĂREȘTE

La fel ca și alți participanți la Întâlnirea AFA – 2016, am ales să ne prezentăm la locul faptei cu o zi înainte de perioada stabilită prin program. Așa se face că am ajuns de joi la Motel Cinciș unde ne-am cazat. Am plecat de acasă cu gândul că musai trebuie să vizităm Cetatea Devei și Castelul Corvinilor. Nu ne-am înscris la turul prin Țara Hațegului, pentru că l-am considerat un tur de forță mult prea obositor pentru timpul în care acesta urma să se desfășoare. Acum, după ce am citit mai multe review-uri privind întâlnirea noastră parcă mă încearcă o undă de regret că nu am participat și noi la el, dar mă consolez cu gândul că putem ori când să revenim în zonă și să vizităm ceea ce noi am pierdut la prima strigare.

Așadar, prima parte a zilei de 18.03.2016, a fost pentru noi una liberă și am hotărât să o folosim vizitând Cetatea Devei. Am plecat de la motel în jurul orei 10.30 și cred că după vreo 40-45 de minute, timp în care am refăcut și plinul la mașină și am și bâjbâit puțin la sesul giratoriu de la intrare în oraș, ne aflam la poalele dealului pe care se află cetatea.

Aveam de multă vreme în imagine, Cetatea Devei din ilustratele care în vremurile de demult erau la mare căutare.

Înainte să plec de acasă am încercat să mă documentez puțin pe internet dar nu am insistat prea mult, mulțumindu-mă cu informația că aceasta se află în renovare, dar se poate vizita totuși și de asmenea am aflat că în cetate se poate urca cu o telecabină care pornește de la baza dealului, ceea ce ne scutea de un urcuș care habar nu aveam cum ar putea arăta sau cât de dificil ar fi.

Ajunși acolo, am lăsat mașina în parcarea de la baza dealului, unde se află un complex sportiv destul de mare precum și Aqua Land-ul orașului, și ne-am îndreptat spre casa telecabinei.

Primul lucru interesant pe care l-am văzut aici, este ”Locomobila” aflată pe un piedestal, aflat aproape de intrarea la telecabină. Îndrăznesc să cred că în zilele noastre nu mai există multă lume care cunoaște termenul de locomobilă sau locomobil, care denumește un ”motor cu aburi” ce poate fi mutat din loc, cu ajutorul roților mari ale șasiului pe care este montat.

O astfel de mașinărie, dar ceva mai mare, și mai completă, este amplasată și în orașul Slobozia, reședința județului Ialomița, la întrarea dinspre București. Voi atașa review-ului meu, fotografiile fiecăreia dintre ele.

Următorul lucru interesant care m-a atras, este telecabina. Am constatat din mai multe dintre reviewu-rile colegilor noștri că aceasta a fost descrisă cu lux de amănunte referitoare la datele tehnice, diferența de nivel dintre stația inferioară și cea superioară, capacitatea de încărcare viteza de deplasare etc., astfel că apreciez că a insista asupra acestor aspecte, ar fi nefolositor. Voi spune totuși că din punct de vedere tehnic și tehnologic, instalația este deosebit de interesantă. Mi-a trezit curiozitatea, faptul că la schimbarea unghiului de înclinație al căii de rulare, cabina și-a menținut verticalitatea. deși aceasta practic se deplasează pe patru roți pe pe calea de rulare, la fel ca un autovehicol pe drum și nu precum telecabinele atârnate de cablu, pentru că la acest tip de telecabină, cablurile de tractare se află sub ea și nu deasupra ei.

Ajunși la casa de bilete, casiera, ne-a informat și ea, că putem intra în curtea cetății dar muzeul este închis pentru renovare și nu poate fi vizitat. Costul unui bilet de transport dus întors cu telecabina, este de 10 lei, iar pentru pensionari elevi și studenți de 5 lei.

De asemenea vreau să meționez că telecabina s-a pus în mișcare chiar și cu numai două persoane cum a fost în cazul nostru, fără a se aduce în discuție faptul că fără un număr suficient de mare de pasageri, cursa ar fi ineficientă din punct de vedere economic.

În concluzie pot să spun că vizita noastră în cetate s-a limitat la o plimare doar într-o anumită porțiune a curții acesteia, restul spațiului fiind marcat cu panglici, care indicau locurile unde nu se putea intra.

La data vizitei se putea observa că renovarea ceătății este aproape de sfârșit zidurile fiind reparate, schelele scoase, aleile pietruite, iar incinta curții la nivelul unde am ajuns, era amenajată cu locuri de odihnă dotate cu banchete și mese pregătită deci pentru oaspeți.

Desigur, faptul că nu am putut vizita cetatea în întregime nu prea ne-a bucurat dar ne-am consolat admirând panorama pe care cetatea ne-o oferă de la înățimea ei.

Astfel spre est, adică pe latura unde se află telecabina, la baza dealului se vede complexul sportiv de care vorbeam, dotat cu un stadion pentru fotbal și o sală mare de sport. În zare, pe aceeași direcție se vede șerpuind albia Mureșului, în care la o distanță de circa 7-8 km., față de cetate, pe partea stângă a albiei, se varsă Râul Cerna, adică cel care alimentează lacul Cinciș unde am fost noi. Ceva mai departe, aproape de Simeria, pe aceeași parte se varsă în el și Râul Strei.

Pe latura de sud se vede panorama întregului oraș; gara CFR, străzile orașului care de la înălțimea cetății, par a fi dispuse radial toate cel puțin aparent ducând spre cetate, așa cum în vechime toate drumurile duceau la Roma. Se văd de asemenea construcții, unele impunătoare, biserici și așezăminte iar în zona imediat apropiată, drumul din care am înțeles că se poate face accesul și pietonal în cetate, pe o alee în spirală. Pe latura de nord se văd dealuri și o așezare rurală sau probabil zona periferică a orașului dominată de construcții specifice celor rurale.

Cred că am zăbovit în cetate cam o jumătate de oră după care ne-am întors la telecabină și am coborît.

Lângă stația inferioară a telecabinei am observat o construcție mică pe care scria: ”Centru de Informare”.

Ne-am îndreptat spre el și am intrat cu speranța că vom putea cumpăra o broșură sau vreo cărticică despre cetate și istoria ei. Doamna care lucra acolo ne-a tăiat însă orice sparanță, spunându-ne că nu are așa ceva cel puțin pentru moment. Ne-a oferit totuși, o broșură Întitulată ”Deva Orașul Cetății”, compusă din coperta ilustrată și două file in care sunt amintite punctele de interes turistic care pot fi vizitate în orașul Deva. De asemenea mai conținea un CD, cu un filmuleț și ilustrate care se referă la viața orașului Deva în prezent.

Din această broșură am aflat totuși o informație importantă și anume aceea că sala de sport despre care am vorbit mai sus, este sala în care mai multe generații de gimnaste, s-au pregătit și s-au antrenat pentru a cuceri aurul, argintul și bronzul, în marile competiții internaționale la care au participat.

Pentru că nu am reușit să găsesc materiale documentare cu informații mai complete referitoare la istoria cetății, am apelat în cele din urmă la internet de unde, prin bunăvoința ”domnului Google” am reușit să îmi satisfac curiozitatea și astfel voi putea relata în rezumat pentru cei interesați, ceea ce am aflat.

Deci, puțină istorie. Cetatea Devei a fost construită pe un con de origine vulcanică, peste ruinele unor fortificații daco-romane, iar prima atestare documentară despre existența acesteia este din anul 1269, când într-un act emis de Ștefan, duce al Transivaniei s-a vorbit pentru prima oară de ”Castrum Deva”. Există însă dovezi certe că Dealul Cetății a fost locuit din timpuri foarte vechi, și că zona era populată încă din epoca bronzului și chiar cu foarte multă vreme inainte de aceasta.

După cucerirea Daciei, romanii au întărit fortificațiile de apărare găsite acolo dobândind astfel o poziție strategică de unde era asigurată posibilitatea unei observări atente a văii Mureșului și a împrejurimilor întregii zone, de la baza cetății până la o mare depărtare. În perioada romană acestă zonă a cunoscut o prosperitate economică remarcabilă, devenind o sursă importantă a provenienței bunurilor ce luau calea imperiului.

Popoarele migratoare care au năvălit în mai multe valuri peste această țară distrugând totul în calea lor, i-au determinat pe locuitorii acelor meleaguri să plece spre zone unde viața lor era mai sigură. Din această cauză, pentru o perioadă destul de îndelungată de timp, informațiile despre acestă parte a țării, ca de altfel despre multe părți ale fostei Dacii, sunt neclare sau lipsesc cu desăvârșire

Începând însă din cea de a doua jumătate a secolului XIII, se știe că Cetatea Devei, a devenit una dintre cele mai importante fortificații, medievale din Transilvania.

Rând pe rând cunoscând perioade de glorie și decădere, ea a trecut în stăpânirea mai multori conducători, transilvani, existând documente istorice care vorbesc destul de amănunțit despre evoluția în timp a Cetății Devei.

Câteva aspecte mai importante. Atestatul documentar care vorbește pentru prima oară despre Cetatea Devei, este un act de donație din anul 1269, prin care regele Ștefan, fiul luiBela al IV-lea, face o donație, unui conte valah, pentru vitejia arătată într-o luptă purtată sub zidurile Cetății Deva.

În anul 1444, cetatea este dată în stăpânire lui Iancu de Hunedoara și rămâne în stăpânirea familiei Corvinilor, până în anul 1501.

În a doua jumătate a secolului XVII-lea, principele Gabriel Bethlen, construiește în cetate, un bastion care servea drept închisoare și loc de tortură.

În anul 1784 pe timpul răscoalei condusă de Horia, Cloșca și Crișan, cetatea a devenit locul de refugiu și apărare pentru nobilii fugiți de pe domenii, de frica tăranilor și a minerilor, răsculați.

În anul 1817, în urma unei vizite în Transilvania a Împăratului Francisc I, acesta încântat de fumusețea locului, a poruncit refacerea cetății, lucrare care a durat 12 ani și a fost făcută cu multă cheltuială și multă jertfă din partea localnicilor.

Activitatea militară a cetății, și rolul ei viața socială a zonei a încetat în dimineața zilei de 13 august1949, când depozitul de muniție al cetății a explodat, dărâmând o parte din zidurile semeței construcții, care in cădere au prins sub ele și pe soldații care asigurau paza.

După această dată cetatea a rămas un simplu punct de atracție pentru localnici și pentru călătorii care treceau pe lângă ea, mulți dintre ei, urcând la pas dealul pentru a descoperi ce se ascunde în spatele zidurilor dărâmate.

Legendele și povestirile intrate în istoria cetății, vorbesc și ele despre ridicarea și decăderea fascinantului edificiu. Astfel, în folclorul zonei, construcția cetății este disputată între zâne și pitici. De asemenea par fascinante zicerile conform cărora Cetatea Deva și Casteul Corvinilor, ar fi legate între ele prin tuneluri subterane.

Foarte interesantă este o legendă despre care se spune că ar circula pe teritoriul Ungariei, conform căreia la constucția cetății ar fi lucrat un meșter pietrar împreună cu alți 12 oameni. La fel ca în cunoscuta baladă a meșterului Manole, această legendă vorbește despre faptul că tot ce se clădea ziua, noaptea se dărâma. Sfătuindu-se în legătură cu ce ar fi de făcut pentru a scăpa de blestemul care plana asupra lucrării, Kelemen împreună cu eilalți 12 meseriași, ajung la concluzia că pentru a putea finaliza proiectul, va trebui să o jertfească pe prima soție care le va aduce mâncare în ziua următoare și apoi să amestece cenușa ei în mortarul folosit la construcție. Cea care a sosit în ziua următoare a fost soția lui Kelemen, care se numea tot Ana. În urma sacrificării ei, construcția a putut fi terminată.

Și sfârșitul vieții cetății este legat de o legendă al cărui conținut, este însă plauzibil. Aceasta este o poveste de dragoste, în care se spune că unul dintre militarii garnizoanei austriece, care aveau în răspundere depozitul de munițiie, avea o soție foarte frumoasă. Aceasta însă nu îi era prea credincioasă. Din gelozie, soțul a inițiat explozia depozitului de muniții pe care îl avea în grijă, punând astfel capăt atât vieții soției lui și a amantutului ei, cât a istoriei a peste șase secole de glorie a cetății.

Asta este, ceea ce am vrut să fac cunoscut în legătură cu vizita mea la Cetatea Devei.

---

VIZUALIZĂRI: 2022 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI