SUCEAVA – Vechea cetate de scaun a Moldovei

TIPĂREȘTE

Pe la inceputul anului 2016 primeam o invitatie la nunta, la “cucuietii din deal”, la Suceava. Nunta ce-si avea data desfasurarii prin luna octombrie, intr-o duminica. Vizitasem Bucovina de cateva ori insa nu stiu cum se facea ca mereu ratam cetatea de scaun a Moldovei.

Asa cum ii sta bine unui stalp al familiei, am intrebat consoarta daca este de acord sa mergem la nunta. Cum a spus foarte dezinvolta ca da, am confirmat prezenta la eveniment si deja ne faceam planurile de a vizita cetatea si imprejurimile. Timpul a trecut si a sosit momentul imbarcarii in masina si deplasarea spre Suceava. Bineinteles era o zi de sambata, dimineata. Cum cazarea era deja rezolvata cu mult timp inainte, la hotelul militar, nu ne-am facut prea mult griji. Am ajuns seara, ne-am cazat, am reusit sa relationam si cu viitorii socri mari, asa ca situatia era destul de “roza”, dupa cateva pahare de vin.

Ne hotarasem ca in ziua nuntii, sa vizitam cetatea Sucevei, sa luam masa de pranz prin oras, sa revenim in camera de hotel sa ne odihnim iar seara, ca orice om normal, la ora si momentul potrivit sa ne deplasam spre locul distractiei (daca poti spune asa, stiind ca trebuie sa dai banii de mancare pe 2 saptamani).

Dimineata la ora 9.30 am plecat spre cetate. Am consultat noi un oracol (navigatia de la telefon) sa ne spuna care pe unde sa mergem dar ne-am panicat degeaba…. erau multe indicatoare care ne indrumau spre obiectiv. Afara incepuse sa ploua marunt, ca deh era o zi de toamna tarzie, iar noi, incotosmanati, am plecat urmand indicatoarele. Fie ce-o fi. Am trecut pe langa o biserica tipic bucovineana cu al sau gard din piatra si am tinut drumul indicatoarelor pana cand, la un moment dat, am observat ca trotuarul pe care mergeam se termina direct in sosea. Pe stanga si pe dreapta copaci, inainte soseaua… pe unde sa o luam? Nu mai vedeam nici indicatoarele dar am observat ca din lateral venea pe o carare din padure un barbat. Am zis… draga mea, hai pe aici ca ajungem noi undeva. Am mers si spre surprinderea noastra, am ajuns unde-i place soatei foarte mult sa se pozeze…. nu va ganditi la prostii…. in cimitir. Am zis… p’aci ne este drumul, mami. Oricum la un moment dat tot aici ajungem. Hai sa mergem. Am trecut si de cimitir si am observat printre cruci un alt indicator ce ne indruma, nu catre cele sfinte ci catre cetate. Am mai mers aproximativ 4-500 m si am ajuns in dreptul muzeului satului bucovinean (despre care voi scrie intr-un alt review). Ne uitam prin gard, sa admiram peisajul, precum hotul la oratanii. Dupa ce am trecut de muzeu am ajuns in parcarea cetatii. Oare tot aici isi “parca” armasarii si Stefanut din Borzesti? In stanga parcarii era o casuta mica, cocheta, pe care scria “Casa Custodelui” si pe peretii careia era afisat tariful si programul de vizitare. Pentru adulti pretul este de 10 lei iar pentru prichindei (includem si studentii) de doar 3 lei. Luni este inchis, probabil se primeste marfa. De marti pana duminica programul de vizita incepe de la ora 10 la 22. Casa de bilete se inchide la ora 21.30.

Am intrat usor in cladire, de parca deranjam “istoria”, am cumparat 2 bilete si…. hai sa ne documentam. Se putea observa cu usurinta faptul ca cetatea a trecut prin multe etape de renovare. Zidurile exterioare, la partea lor superioara, erau completate cu piatra si se vedea diferenta de culoare. Podul ce face accesul in cetate este bine intretinut. Curtea interioara este pavata cu piatra acelor vremuri. Descoperim incaperi cu diverse destinatii: inchisoarea, pivnita, baia cu aburi, capela, etc. Acestea sunt bine amenajate si se face simtita prezenta tehnologiei. Un retropoiector afiseaza pe pereti povestea fiecarei incaperi. In camera deasupra careia o placuta ne indica faptul ca ar fi apartinut portarului cetatii, ne este prezentat rolul si locul acestuia in organizarea medievala a cetatii. De asemenea intr-o alta camera era prezentata sala armelor. Se povestea despre tipurile de arme folosite in acea vreme si mai ales de catre cine. O alta incapere adapostea jilturile diferitilor domnitori ai Moldovei. Dar cel mai mult m-a impresionat sala numita “Lapidariu” si era locul in care s-a prezentat istoria cetatii Sucevei, de la momentul construirii acesteia si pana cand a fost incendiata de turci si daramata din temelii. Daca la inceput am avut impresia ca stiu ceva istorie, invatata de pe la scoala si citita de prin carti, dupa ce am ascultat povestea cetatii Sucevei, m-am dezumflat usor. Asa am aflat ca cetatea a fost construita la ordinul lui Petru I Musat, Alexandru cel Bun si-a adus si el contributia la consolidarea ei iar cel care a definitivat lucrarea prin care devenea una dintre cele mai grele de cucerit cetati a fost Stefan cel Mare. Asa se facea ca nimeni nu putea patrunde in interior fara acceptul celor ce o pazeau. Putine sunt bataliile pe care Stefan cel Mare le-a pierdut in fata invaziei otomane. Cetatea a fost martora numeroaselor lupte, amintind de cele din 1476 sau 1484 impotriva turcilor cat si cea din 1497 impotriva armatelor poloneze conduse de regele polon Ioan Albert. In 1476, Mahomed al II-lea face o “vizită” la Suceava, însă moldovenii se dovedesc a fi neospitalieri și-i inchid ușa-n nas. Sultanul, care nu era obișnuit cu un asemenea tratament, se gândește că dacă a cucerit Constantinopole va reuși să cucerească și amărâta aia de cetate. Dă cu tunu’ da’ degeaba și, deși face multe găuri în ziduri, trebuie să se retragă că era mai mare daraua ca ocaua. Dupa acest eveniment, Ștefan mărește fortificațiile construind şi un pod mobil.

Turcii se reîntorc în 1487... tot degeaba! Iar în 1497 regele Ioan Albert al Poloniei nu face nici el mare branza si pleaca cu coada între picioare de lângă zidurile cetății.

Fiind o constructie solida si inteligenta, a trebuit sa “piara” tot de mana celor care au construit-o. Cetatea a fost incendiata de multe ori dar a fost refacuta de domnitorii ce s-au perindat pe la “conducere”.

In anul 1673 vine si sfarsitul: turcii ii poruncesc domnitorului, Dumitrascu Cantacuzino sa darame cetatea. Au pus praf de pusca la baza zidurilor iar cladirile au fost umplute cu lemne si paie, dupa care s-a dat foc. Asa s-a incheiat “povestea” celei mai renumite cetati pe care le-a avut Moldova.

Interesante sunt si parerile strainilor despre noi… toate acestea fiind cuprinse intr-o carte virtuala.

Intr-o camera din alta aripa a cetatii ne-a intampinat insusi maritul Stefan cu al sau palos… fermecat. Mi s-a parut putin abatut dar am crezut ca de vina era vremea ploioasa de afara.

Interioarele cetatii au fost partial restaurate pentru a ne arata cum era viata la curte si mai ales ce a reprezentat aceasta pentru domnitorii Moldovei. Aici au trait pe langa domnitorii mai sus amintiti si boieri cu functii inalte in administratia statului moldav.

Dupa ce ne-am documentat noi la parter, am hotarat ca era momentul sa urcam si pe zidurile de aparare. Sa vedem Suceava de sus. Se putea observa aranjarea zidurilor pe cate 3 randuri de aparare iar cetatea este inconjurata de un sant de aparare. Pe ziduri mai pot fi observate cateva tunuri.

Dupa ce am admirat si Suceava de sus, plini de ceva mai multa istorie decat stiam pana atunci, am decis ca este momentul sa ne terminam plimbarea prin cetate si sa ne indreptam spre un alt obectiv pe care-l aveam stabilit in program.

Asa cum se stie, doamna mea este pasionata pana in maduva oaselor de arta “pozatului”, si cum ne tot zbenguiam pe creneluri sa facem poze, ba cu tunuri, ba cu turnuri, ba cu imaginea orasului, brusc, cu tristete in glas ma anunta ca nu mai sunt baterii pentru aparat. Mai aruncam o ultima privire asupra cetatii, de sus, indreptandu-ne spre iesire. Va spuneam la inceputul acestei mici istorioare ca tehnologia si-a spus cuvantul in cetate. Intr-o camera, aproape de iesire, observam un aparat, ca cel ce face poze la minut iar langa el era postat un “mic manual de utilizare”. Cum sa devii o curtezana sau un cavaler, imbracat in hainele acelor vremuri. Daca tot nu mai aveam baterii la aparat, macar sa ne “scoatem parleala” cu aceste ultima poze. Ne-am invartit putin pe langa masinarie, pana ne-am dat seama cam cum functioneaza. Ne-am facut cateva poze, dar nu vedeam iesind nimic. Zic… lasa ca sunt cei de la casa de bilete si ne lamuresc ei. Cumva trebuia sa intram in posesia pozelor. Cand am ajuns la casa si am intrebat am avut cea mai mare deceptie din acea zi. Stimabilii ne-au informat ca acel aparat nu este conectat la sistemul online al cetatii (sic!) dar ca in cateva luni ii vor da drumul si ne vom putea lua pozele de acolo.

In ceea ce priveste cetatea Sucevei, ar fi desuet sa spun ca recomand vizitarea acesteia. Trebuie sa stea in constiinta fiecaruia dintre noi sa ne cunoastem stramosii si istoria.

Mergeti cu incredere si vizitati acest monument al istoriei. Nu veti regreta.

---

VIZUALIZĂRI: 3304 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI