GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O cetate care nu este cetate – Cetatea Cisnădioara
TIPĂREȘTEUltimul obiectiv vizitat în circuitul prin Mărginimea Sibiului organizat cu ocazia întâlnirii AFA de la Păltiniș a fost Cetatea Cisnădioara. Numele acesteia provine de la satul cu același nume din imediata vecinătate. Cisnădioara este un sat cu circa 700 locuitori, care aparține de orașul Cisnădie, în imediata vecinătate vestică a acestuia. Cetatea este amplasată în vârful unui deal stâncos, Dealul Mihail, la limita sudică a satului.
În perioada pregătirii întâlnirii și a circuitului a fost făcută publică o informație, conform căreia pentru a ajunge la cetate trebuie urcate circa 700 trepte. Mesajele ulterioare, conform cărora traseul nu este foarte greu, și chiar filmulețul atașat, nu au avut succes. Ca urmare, o parte fin participanții la excursie au preferat să rămână la baza dealului.
Chiar din locul unde ne-a lăsat autocarul începe aleea ce urcă dealul. La începutul aleii este și casa de bilete. Banii pentru accesul în cetate, 7 lei de persoană, tarif de grup, fuseseră strânși de @roth încă din autocar. Încep urcușul în ritmul meu, fata a încerca să urmăresc grupul. Dar, urcușul nu este foarte greu. Unele trepte abia au cam 15 cm înălțime, iar – uneori - între două trepte sunt 1 – 2 m distanță, este drept în ușoară pantă. În plus, sunt și câteva locuri de odihnă. Abia în partea finală treptele au o înălțime mai mare. Cel mai dificil loc este la poarta din zidul cetății, unde, pe circa 3 – 4 m se urcă cam 2 – 3 m. Pe ultima parte a traseului, pe peretele exterior al cetății este vizibil un banner imens, având inscripționată cifra 800. Explicația o vom afla în interior.
Dar nu sunt 700 de trepte. Eu nu le-am numărat, dar mi-a ajuns la ureche că o colegă de grup le-a numărat și sunt cam 170 – 180. Cifra este rezonabilă pentru că, după estimarea mea, lungimea totală a aleii nu depășește 350 m. Iar, dacă este să-l cred pe Google, înălțimea dealului este numai de circa 30 m.
Din explicații ulterioare aveam să aflu că, până la realizarea aleii betonate și cu trepte, accesul la cetate se făcea pe un drum de căruțe, mult mai lung, care, practic, dădea ocol dealului.
Trecând de zidul de incintă, am o surpriză: cetatea nu este o cetate Cetatea este o biserică fortificată. Aceasta arată destul de bine, construcția este întreagă și așteaptă vizitatori. Aici ne întâmpină o doamnă, ghid cu care vorbise anterior Cornel. Dumneaei ne invită înăuntru și ne face o scurtă prezentare.
Biserica a fost construită în perioada 1180 – 1223, an din care datează și prima atestare documentară. Ca urmare, anul trecut s-au sărbătorit 800 de ani de existență, ceea ce explică bannerul de la intrare. Construcția este datorată comunității sașilor din Transilvania, care - la finalizare - o donează regelui maghiar Andraș al II-lea. Acesta, la rândul său, o donează Abației Cisterciene din Cârța. Ultimele lucrări majore se fac după marea invazie tătară din anul 1241, care a afectat construcțiile de aici. În afară de refacerea și completarea construcției bisericii, s-a executat și zidul de incintă, care, datorită poziționării sale, are 2 – 3 m înălțime în interior și 4 – 6 m în exterior. După ce Matei Corvin a desființat Ordinul Cistercienilor, biserica este părăsită și abandonată mai multe secole. Începând cu secolul al XIX-lea, după ce îi repară acoperișul, localnicii o folosesc drept depozit de fructe.
Nu am reținut ce statut a avut în perioada comunistă și nici când a fost inclusă în circuitul turistic. În prezent, construcția este în administrarea Bisericii Luterane Cisnădioara, iar doamna care ne-o prezintă este salariată a acesteia. Ne povestește cât de mult a muncit ca să curețe biserica de gunoaie și de igrasie, ca să poată să fie vizitabilă. Iar astăzi este un „om bun la toate” în incintă, ajungând chiar și la cositul ierbii. Rămân cu impresia că îi place ceea ce face și iubește locul de muncă.
Ne spune că biserica a fost fundată direct pe stânca dealului, folosind piatră din locul construcției. Aduce drept dovadă pentru aceasta prezența unei stânci se străpunge pardoseala într-un colț al navei centrale. Biserica, având o formă aproape pătrată, este constituită din trei nave. Nava centrală, mult mai mare și mai înaltă decât navele laterale și despărțiră de acestea prin niște stâlpi masivi. În capătul estic al fiecărei nave este câte o absidă semicirculară. În biserică sunt trei accese, câte una pe fiecare laterală nord și sud, și una pe fațada vestică. În trecut a mai existat o ușă în zona absidei navei centrale, probabil pentru accesul preoților, dar a fost zidită.
Biserica nu mai este folosită pentru slujbe, dar în absida navei centrale este un altar catolic, respectiv o masă și o cruce simplă. Ghida a mai pus aici o vază cu flori, deși ne spune că roagă turiștii să nu rupă florile din incintă.
În schimb, biserica are o acustică foarte bună, ceea ce face să se organizeze aici concerte cu public.
În nava centrală, lateral absidei, sunt două plăci de marmură, cu o mulțime de nume înscrise pe ele, iar în absidă, la partea inferioară a peretelui, pe tot conturul, sunt o mulțime de plăci de marmură, fiecare cu câte un nume. În 1940 biserica a fost ocupată de trupe germane. Conducătorii acestora au adus aici plăcuțele comemorative ale germanilor și austriecilor îngropați în Cimitirul Eroilor din Sibiu, morți în bătălia de la Gușterița, din Primul Război Mondial. Interesant este faptul că soldații au fost trecuți, cu toții, pe cele două plăci mari, în timp ce ofițerii au, fiecare, placa lui. Pe un perete al navei este montată și o cruce din lemn, parțial putrezită. Ea aparține unui ofițer german care nu a fost, însă, îngropat în cimitir.
Legat de aceste plăci, ghida ne povestește că, având un grup de turiști din Germania, un membru al grupului a identificat, pe una din acestea, numele unchiului său.
În spatele mesei altarului este un obiect acoperit cu ceva ce seamănă a față de masă. La întrebările noastre, ghida ne spune că „este ceva ce are legătură cu Al Doilea Război Mondial” , și îl dezvelește. Este un bloc, practic o dală, ce pare a fi din beton, trunchi de piramidă, cu dimensiunile în plan cam de 1.0 x 1.0 m și înălțimea de circa 40 cm. Pe lateral sunt inscripționate, în relief, texte în germană, iar pe fața superioară, tot în relief, este prezentă Crucea de Fier.
Lespedea se sprijină pe 4 bile, confecționate din același material, dar care seamănă izbitor cu ceea ce ghida denumește „bilele de nuntă” . Una din armele de apărare din cetate erau niște bile de piatră, unele de dimensiuni onorabile, pe care apărătorii le rostogoleau, pe pantele dealului, peste atacatori. O legendă locală spune că, mai târziu, tinerii care doreau să se însoare, înaintea nunții, trebuiau să urce înapoi în cetate o asemenea bilă. Metodele folosite pentru aceasta, sau ajutoarele primite, erau la libera alegere a candidatului. În trecut, în incintă se găseau o mulțime de astfel de bile. Da, ghida se plânge că „democrația originală” din anii de după 1989, foarte multe din artefactele din incintă au dispărut. Ca urmare, azi au mai rămas numai câteva astfel de bile, undeva lângă zidul de incintă.
Pe final, ghida remarcă lipsa unor fonduri consistente. În perioadele cele mai bune, numărul maxim de vizitatori nu depășește 20000 pe an. În aceste condiții are o serie de dificultăți în obținerea unor materiale și echipamente de întreținere. Asta, ca să nu mai vorbim de acoperișul care necesită reparații majore urgente.
La încheierea prezentării, ies din biserică în incintă, în partea de nord a acesteia. Spațiul este mult mai larg aici și permite admirarea bisericii în întreaga ei măreție. Sunt ca într-un parc, fără alei, dar cu câteva bănci de relaxare. La un moment dat, remarc în zid o construcție ce pare să fi fost cândva intrarea principală.
Exact în mijlocul curții, am un ușor moment de amuzament privind ghizdurile unui puț săpat. Da!... și aici, în vârf de deal, există un puț săpat. Și îmi aduc aminte de legenda săpării puțului din incinta Castelului Huniazilor. Mă întreb dacă există și aici o legendă. Nu am aflat, ducă cum nu am aflat nici adâncimea puțului.
Încep să dau ocol bisericii, apropiindu-mă de zid spre vest și apoi spre nord. La un moment dat descopăr și restul de „bile de nuntă” rămase în incintă. În dreptul unei ambrazuri a zidului (conform dex. rp – deschiere în pereții unei lucrări de apărare, prin care se trage cu tunul, cu mitraliera etc. ) încerc să fac o fotografie a satului de jos. Nu sunt foarte mulțumit de ceea ce reușesc! ☹ Puțin mai la sud, mai aproape de punctul în care am intrat, partea superioară a zidului lipsește. De aici pot să fac o fotografie completă a satului. 😊
Aici, vizita noastră s-a încheiat și coborâm la autocar pe aleea de la venire. Într-o curbă a acesteia, semnalată de ghidă, este vizibil, și îi fac o fotografie, drumului pe care, pe vremuri, urcau căruțele la cetate.
Și s-a încheiat și excursia prin Mărginimea Sibiului. Ne grăbim spre Păltiniș, să avem puțin timp de relaxare și de pregătire pentru festivitățile de seară.
Trimis de msnd in 08.04.24 22:43:03
- A fost prima sa vizită/vacanță în MĂRGINIMEA SIBIULUI
- Alte destinații turistice prin care a fost: Egipt, Irak, Bulgaria, Turcia, Grecia, Spania, Ungaria, Polonia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Germania, Cehia, Franța, Italia, Macedonia. Marea Britanie
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (msnd); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
23 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@msnd:
Felicitări pentru vizită şi articol!
”În perioada pregătirii întâlnirii și a circuitului a fost făcută publică o informație, conform căreia pentru a ajunge la cetate trebuie urcate circa 700 trepte. Mesajele ulterioare, conform cărora traseul nu este foarte greu, și chiar filmulețul atașat, nu au avut succes. Ca urmare, o parte fin participanții la excursie au preferat să rămână la baza dealului.
Eu auzisem că ar fi chiar 800 de trepte de urcat şi asta nu de acum din martie, ci încă din octombrie anul trecut, când am avut ocazia de a petrece câteva zile frumoase de toamnă în zona Mărginimii Sibiului. Am văzut în poze cum arată treptele, uşor de urcat la cum erau construite, dar mi s-au părut tot mult prea multe pentru mine şi aşa am ratat şi a doua ocazie de a vizita cetatea-biserică din cauza unei informaţii eronate 
.
La circa 150 trepte poate mi-aş fi încercat şi eu norocul, chiar dacă nu cu grupul, eu având altă viteză.
Citind articolul tău şi privind fotografiile ataşate pot spune că am vizitat şi eu cetatea alături de voi 
Rog așteptați...
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Bună dimineața
Mă bucur că ați povestit despre Cetatea Cisnădioara. Personal am multe amintiri de acolo. Cisnădioara fiind aproape de domiciliu încă din copilărie locul a fost folosit ca și agrement (tururi cu bicicleta sau pe jos, ieșiri la grătar, weekenduri cu cortul, drumeții la munte). Am mai folosit și ștrandul din Cisnădioara iar la restaurantul de la baza cetății am luat parte la un botez o dată. Tot pe serpentinele între Cisnădioara și Cisnădie mi s-a rupt frâna la bicicletă o dată dar am avut o căzătură fericită ne-rupând nimic.
Pe valea Cisnădioarei (valea Argintului) avem Piatra Broaștei, mai exact ce înseamnă citez în următoarele rânduri :
Calcarele cu hippuriți de la Cisnădioara („Piatra Broaștei” ) este o arie protejată (monument al naturii) de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic), situată în sudul Transilvaniei, pe teritoriul județului Sibiu[1].
Localizare: Aria naturală se află în sudul județului Sibiu, pe teritoriul administrativ al orașului Cisnădie, în partea sud-vestică a satului Cisnădioara (Valea Argintului), în imediata apropiere de drumul județean DJ106D (Cisnădie - Cisnădioara).
Descriere: Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr. 152 din 12 aprilie 2000[2]) și are o suprafață de un hectar[3].
Aria naturală (cunoscută și sub denumirea de „Piatra Broaștei” ) reprezintă o stâncă sculptată în rocă (rezultată în urma mai multor procese de eroziune desfășurate de-a lungul timpului: îngheț-dezgheț, vânt, spălare, șiroire) și alcătuită din calcare cretacice; un imens recif coralier cu resturi fosile de moluște cu branhii în formă de lamelă (lamelibranhiate), corali și resturi de pești.
@msnd: Foarte frumos ati descris vizita grupului nostru la Cisnadioara. Intentionam sa vorbesc si eu despre ea - am scapat .
Cand doamna de la Cetate a inceput prezentarea - in prima instanta, am fost deranjat de informatiile nu chiar corecte pe care le dadea. Inca din prima fraza a pomenit de Imperiul Austro-Ungar, din perioada caruia ar proveni biserica 😉 - și nu a fost deloc singura inadvertenta.
Usor-usor, am trecut peste partea asta si i-am apreciat pasiunea si devotamentul fata de obiectivul de care raspunde. Si pe care il ingrijeste aproape ca pe o persoana venerabila, care nu isi mai poate avea singura de grija.
In plus, mi-am dat seama cate lucruri nu stiam. Printre picaturi, in ultimele saptamani, am citit despre luptele de la Gusterita si despre semnificatia unor monumente pe care le vazusem anterior, dar fara a-mi pune intrebari.
Inca o data, multumiri pentru articol!
@nicole33:
Sărut mâna!
Spuneam și eu în text că mi-am adoptat un ritm propriu la urcuș. Am învățat asta în 2008, câmd am urcat a doua oară pe muntele lui Moise, în Sinai. La început, am încercat să mă țin de grup. Dar ajungeam la locurile de popas extenuat, iar timpul de odihnă nu îmi era suficient. Atunci am decis să adopt un ritm mai lemt, cu pași egali, coordomați cu respirația. Și nu am mai avut nevoie de locuri de popas până sus.
Și mu am ajuns mult mai târziu la destinație decât grupul. Problema a fost că am plecat cam târziu de la mănăstire și au fost extrem de mulți turiști și, toți din grup am văzut răsăritul de undeva mai jos de vârf. Am reușit să ajungem sus numai după ce au mai plecat o parte din turiști.
Același ritm l-am adoptat și aici și am început să urc pregătit pentru 700 de trepte. Îți dai seama ce surpriză am avut când am ajuns la destinație după mai puțun de o treime din drumul planificat. Iar surpriza s-a amplificat când am descoperit că cetatea nu este cetate.
Mulțumesc pentru aprecieri, ecou și vot!
O zi excelentă!
@AZE:
Bună ziua!
În primul rând, mulțumesc încă odată pentru ceea ce ați făcut pentru noi la Sibiu și Păltiniș.
Apoi, vă mulțumesc pentru că ați introdus și acest obiectiv, despre care nu știam nimic, în traseul excursiei noastre.
Cred că subiectul ecoului dumneavoastră poate constitui un articol separat, independent, la care și câteva fotografii ar fi interesante,
Spuneați că parcurgerea tuturor obiectivelor propuse inițiai pentru excursie ar fi necesitat 3 zile. Cred că Mărginimea Sibiului are o mulțime de alte locuri de arătat și că, probabil, ar fi nevoie de luni de zile pentru a le vedea pe toate. De aceea, vă rog ca, din când în când, să ne mai prezentați câte un obiecriv precum cel de mai sus.
O zi excelentă!
@msnd: Bună ziua, ar mai fi câteva obiective pe care nu le-am văzut. Urmează cât mai curând.
Un obiectiv neapărat de văzut este Muzeul Energetic Sadu I. Aici s-a produs prima dată curent electric acum foarte mulți ani. Vizita acestui muzeu în acest an are prioritate absolută pentru mine și sînt convins că acest muzeu va fi interesant și pentru băiatul meu. Acest muzeu l-a pomenit și tata123 într-un ecou considerându-l foarte interesant.
Pe urmă nu am fost niciodată la Muzeul textil din Cisnădie. Orașul era renumit datorită covoarelor produse aici. Fabrica nu mai funcționează dar utilajele (printre care și utilaje istorice) se pot observa în incinta muzeului. A fost cândva iulianic și ne-a povestit ce a văzut acolo.
Și ar mai fi un muzeu nevăzut încă de mine, Muzeul Pastoral din Jina, cred că l-am și propus pe atunci dar nu s-a mai concretizat.
@adso:
Bună ziua!
Eu mulțumesc pentru aprecieri, ecou și vpt!
Trebuie să recunosc că nu am remarcat momentul cu Austro - Ungaria la 1200. Este posibil să fi fost un moment de neatemție. sau in automatism de limbaj. Oricum însă. doamna este de apreciat pentru ceea ce a făcut și face pentru acest obiectiv. Și pentru vaza cu flori de pe masa altarului.
Până să mă apuc de acest articol, am așreptat un timp, să văd dacă scrie cineva. Când am văzut că nu scrie nimeni, m-am apucat eu. Îmi pare rău că nu am așteptat mai mult.
Încerc, pentru următorul obiectiv, șă mai aștept puțim.
Mulțumesc încă odată!
O zi excelentă!
@msnd: Cum să vă pară rău? E foarte bine că ați scris, vă mulțumesc pentru asta!
În plus, dacă cineva chiar are ceva în plus de spus, cine îl poate opri să scrie încă un articol? E cu atât mai bine dacă avem aici mai multe puncte de vedere.
Așa că, dacă vă permite timpul, vă rog să nu așteptați deloc și să continuați cu descrierea altui obiectiv!
@AZE:
Aștept cu nerăbdare articole despre obiective pe care nu la cunosc.
@msnd:
”Spuneam și eu în text că mi-am adoptat un ritm propriu la urcuș. Am învățat asta în 2008, câmd am urcat a doua oară pe muntele lui Moise, în Sinai. La început, am încercat să mă țin de grup. Dar ajungeam la locurile de popas extenuat, iar timpul de odihnă nu îmi era suficient. Atunci am decis să adopt un ritm mai lemt, cu pași egali, coordomați cu respirația. Și nu am mai avut nevoie de locuri de popas până sus.
Interesantă strategia ta şi se pare că şi extrem de eficientă. De reţinut în cazul în care mă voi mai încumeta vreodată la urcuşuri susţinute, deşi este puţin probabil. Ultima încercare de acest gen am făcut-o la Petra în 2016, când am abandonat urcarea celor câteva sute de trepte spre Mănăstire undeva pe la 180-200, pe numărate! , lăsându-mi soţul să continue ascensiunea până la final. Era şi el mai tânăr cu opt ani şi mai sănătos, astfel că a scos timpi mai buni decât alţii cu care am stat de vorbă la o cafea aşteptându-l.
Pe Muntele lui Moise nici măcar nu mi-am dorit să urc. Mi se pare complicat urcuşul pe timp de noapte, în beznă, iar să apelez la ajutorul măgăruşilor ar fi o dovadă de cruzime de neiertat în cazul meu.
Poate aş încerca să merg doar până la Mănăstire, să-mi iau un inel şi să bifez şi acest obiectiv cândva când voi mai ajunge în Sharm.
”Același ritm l-am adoptat și aici și am început să urc pregătit pentru 700 de trepte. Îți dai seama ce surpriză am avut când am ajuns la destinație după mai puțun de o treime din drumul planificat. Iar surpriza s-a amplificat când am descoperit că cetatea nu este cetate.
Pentru tine, pregătit pentru mai greu sau chiar mult mai greu, a fost o surpriză plăcută, în timp ce alţii sigur au regretat că s-au speriat şi au renunţat din start să ajungă acolo.
=
Părerea mea şi sfatul meu ar fi să scrieţi şi tu şi Doina despre ce aţi văzut în excursia făcută, indiferent de ce vor scrie sau nu alţi participanţi. Fiecare vede lucrurile în felul său, fiecare le prezintă în stilul propriu. Inclusiv despre cazările avute fiecare poate avea o opinie diferită.
@Michi:
Sărut mâna!
Mulțumesc mult!
Sunt onorat că acest vot vine de la dumneavoastră.
Vă doresc o seată minumată!
@nicole33:
Sărut mâna!
Se zice că Nevoia te învață! Așa am învățat cum să fac să ajung mereu la destinație.
La Mănăstirea din Petra nu am mai urcat. Nu am vrut să o las singură pe Doina, pe care o dureau picioarele și era foarte obosită. Noroc cu spa-ul de la hotel. care a revigorat-o complet. Am urcat, mai bine spus m-am cățătat la Petra Mică, dincolo de zona vizirabilă. Dar au fost numai câteva zeci de metri pe verticală.
La Muntele lui Moise, în 2008, erau cămile, nu măgari. Și nu făceai nici o afacere cu ele. Contra 22 - 25 dolari te duceau cale de vreo 4 km (proprietarii cămilelot susțineau că sunt 8 km) pe zona cea mai ușoară. Ultimul kilometru. cel mai abrupt. era obligatoriu de parcurs prin forțe proprii.
Eu, personal, voi încerca să mai scriu. Dar, din cauza problemelor cu vederea, îmi este din ce în ce mai greu. Și în mod normal aveam nevoie de o săptămână, 10 zile să finalizez un articol. Dar acum...
O seară minunatăă!
Felicitări!
Am aflat aici mai multe detalii decât în excursie! 🥰
@msnd: Mă bucur că ați ajuns până sus la biserica fortificată din Cisnădioara, ascensiunea nefiind una de speriat. Monumentul istoric are un amplasament privilegiat, de la înălțimea meterezelor se deschid priveliști către toate punctele cardinale.
Biserica este importantă deoarece:
🏰 este unul din puținele monumente romanice păstrate în stare bună pe teritoriul Transilvaniei (un alt exemplu din aceeași categorie ar fi biserica din Herina, din apropierea orașului Bistrița - vezi foto P03 din articolul vezi impresii);
🏰 are un valoros portal de acces pe latura vestică, „unul dintre cele mai reușite portaluri romanice din țara noastră și poate chiar din această parte a Europei” (Arhitectura, august 1958) - nu l-ați fotografiat? ;
🏰 seamănă cu edificii similare catalane edificate la sfârșit de secol al X-lea - început de secol al XI-lea, acest tip de construcții monumentale răspândindu-se apoi în Franța și Germania, de unde au ajuns și la noi.
Mulțumim pentru prezentare. Numai bine!
@Marius 72:
Mulțumesc pentru originala felicitare!
Dar, parcă nu îmi vine a crede. Jur că singurele lucruri copiate de la „Wiki...” sunt numele lui Andraș ak II-lea și al lui Matei Corvin.
O zi excelentă!
@tata123 🔱:
Mulțumesc mult pentru completări.
Îmi pare rău că nu am fotogtafiat și portalul de pe fațada vestică. Dacă ghida l-a menționat, nu am reținut momemtul. Cert este că am aflat de existența lui, realizat în secolul al XIII-lea, doar la documentarea pentru acest articol.
Când am parcirs zona respectivă a incintei eram cu privirea spre zidul de incintă, căutând „pietrele de nuntă” aflate undeva pe aicim sau să ptind o imagine de sus a satului.
Și eu mă bucur că am vizitat acest obiectiv, pentru mine, deocamdată, unic.
O zi excelentă!
Am citit cu interes articolul tău despre un loc pe care l-am vizitat de mai multe ori, încumetându-mă să urc acele trepte, pe care nu le-am numărat, dar mi s-au părut multe, iar urcușul deloc ușor. Vreau să fac o observație: Cisnădioara nu face parte din Mărginimea Sibiului!
Sunt două caracteristici ale Mărginimii: locuitorii au fost/sunt preponderent români, iar ocupația de bază a fost/este oieritul. Capitala spirituală a Mărginimii este Săliște.
Cisnădioara a fost un sat săsesc.
@Rodel:
Sărut mâna și mulțumesc de corectură! 👋
Însă, nu am făcut decât să transcriu ceea ce ni s-a „vândut” . Am fost invitați să participăm la o excursie prin Mărginimea Sibiului și nu ne-a anunțat nimeni că am ieșit din Mărginime.
În plus... și rubrica în care este publicat articolul pe saitul AFA include Cisnădioara în Mărginimea Sibiului. 
Criteriile de definire a Mărginimii prezentate de dumneavoastră sunt clare și logice, dar complet necunoscute unuia ca mine, care ajunge pentru prima dată prin aceste locuri!
Așa că, vă rog să-mi acordați circumstanțe atenuante. 😩
O seară excelentă! 👍
@msnd: Nici nu mă gândeam la Wikipedia!
Ci doar la faptul că la un moment dat mă cam plictisisem de modul cam întortocheat - părerea mea, monșer! - de prezentare al doamnei și am ieșit la soare, pe bancă.
Astfel că citind excelentul tău articol am avut mai multe de câștigat: am și informație și o cură timpurie de soare. 🥰
@msnd:
” Jur că singurele lucruri copiate de la „Wiki...” sunt numele lui Andraș ak II-lea și al lui Matei Corvin.
În general vorbind, documentarea de pe Wiki nu e cel mai rău lucru din lume. În cazul Cisnădioarei, cu atât mai mult, fiindcă articolul cu pricina e bine scris. Eu am citit vreo douăzeci de materiale de pe net - toate îl cam copiază. Mai bine se merge direct la sursă.
Și mai este un motiv pentru care Wiki este ceea ce trebuie în cazul de față: ghida este sufletistă și harnică, dar nu oferă cele mai exacte informații .
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2022 Cisnădioara, o poveste frumoasă! — scris în 05.04.22 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Cetatea Cisnădioara și biserica fortificată — scris în 04.10.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Pe meterezele Cisnădioarei… — scris în 09.10.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Biserica-cetate din Cisnădioara - Frumoasa de piatră din vârful dealului — scris în 14.07.16 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Cisnadioara — scris în 12.06.12 de diana-s din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Dec.2011 Cetatea Cisnadioara — scris în 18.10.13 de veteranu din CHIAJNA [IF] - RECOMANDĂ
- Jun.2009 Cetatea Cisnadioara — scris în 04.07.10 de mitzulik din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată