Castelul lui Ţepeş - Ziua Porţilor Deschise la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor

TIPĂREȘTE

Plimbându-mă pe aleile umbroase ale Parcului Carol am privit de multe ori spre turnul Castelului lui Ţepeş. De primăvara până toamna târziu, frunzişul bogat al arborilor fereşte surprinzătoarea clădire cu aer medieval de privirile curioase ale plimbăreţilor. Ştiam că de câţiva ani buni Castelul se află în administrarea Ministerul Apărării Naţionale, ca sediu al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Deci greu de vizitat... dar nu imposibil! Am citit impresiile scrise de @iulianic şi @tata123 care au reuşit să viziteze acest monument istoric, la prima vedere interzis trecătorului obişnuit. Pentru mine nu s-a ivit niciodată momentul potrivit... până astăzi! Ieri soţul meu m-a anunţat că putem vizita Castelul lui Ţepeş cu prilejul Zilei Porţilor Deschise la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, sâmbătă 28 mai între orele 10 şi 14. Am amânat orice treburi gospodăreşti specifice dimineţii de sâmbătă şi am hotărât fără şovăială că trebuie să mergem şi noi la acest eveniment.

Adresa oficială a castelului este strada General Candiano Popescu nr. 6, sector 4. Există o portiţă care comunică direct cu Parcul Carol dar aceasta nu a fost deschisă pentru public. Puţin după ora 10 urcăm pe Candiano Popescu, o stradă pitorească cu case interbelice, ce ocoleşte parcul. Acordurile de fanfară ne-au condus până la intrarea în curtea castelului unde am primit programul tipărit al evenimentului ce se afla în plină desfăşurare.

Orchestra Muzicii Reprezentative a Armatei susţine un concert pe placul publicului de toate vârstele. Cântece ostăşeşti, canţonete, fragmente muzicale din opere şi operete celebre, muzică de film, valsuri... Valurile Dunării, scris de Iosif Ivanovici... valsul pe care îl ador, cântat şi de Andre Rieu anul trecut la Bucureşti! Gazonul proaspăt tuns, teii în floare iar dinspre Parcul Carol adierile vântului aduc miresme de soc şi iasomie... miroase a vacanţă, dragii mei!

Într-o parte a curţii, concert de promenadă cu parfum de bal interbelic iar în cealaltă parte, trăim într-o poveste medievală cu prinţi şi cavaleri. Să mai zică cineva că în timpurile noastre fetele aşteaptă în zadar prinţul călare pe-un cal alb. Ei bine, prinţul a venit astăzi la Castelul lui Tepeş... Nu ştiu dacă armăsarul alb mănâncă jăratic dar prinţul e tânăr şi mai frumos ca în poveşti. Se rotesc doi cai blânzi şi eleganţi, unul alb şi unul negru iar copiii sunt încântaţi să-i călărească sub supravegherea cavalerilor.

Tinerii frumoşi şi talentaţi care ne-au încântat privirile fac parte din trupa de actori şi cascadori profesionişti Lupii Albi, trupă ce promovează obiective cultural-istorice şi destinaţii turistice din România sub deviza” Istoria ca un spectacol”.

Urcăm pe scara îngustă în spirală în turnul mic al castelului şi admirăm de pe platforma intermediară Parcul Carol şi străduţele cochete care îl înconjoară până la Palatul Parlamentului. Privim minute în şir lumea din curte, orchestra, caii, lupta cavalerilor... Remarcăm mulţi tineri îmbrăcaţi în cămăşi cusute cu motive populare. Le stă tare bine! Este interzisă intrarea în turnul mare.

Castelul lui Ţepeş, o construcţie unică în peisajul bucureştean,cu arhitectură medievală, a fost înălţat în anul 1906 cu prilejul Expoziţiei Generale Române, dedicată aniversării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Destinaţia iniţială a fost aceea de turn de apă. Din raţiuni estetice, arhitecţii au hotărât să ridice în jurul rezervorului de apă o clădire care reproduce, la scară redusă, Cetatea Poenari din judeţul Argeş, construită de Vlad Ţepeş. Cu ziduri îmbrăcate în piatră şi cărămidă aparentă, turnuri şi creneluri, cu pridvor de lemn... un castel medieval de dimensiuni reduse a răsărit în scurt timp în capitala noastră.

Turnul înalt de 23 m, cu diametru de 9 m a mascat un rezervor din fontă cu o capacitate de 200 metri cubi de apă. După încheierea expoziţiei bazinul de apă a devenit nefuncţional, clădirea fiind destinată expoziţiilor de artă. Fizicianul Emil Giurgea a realizat transmisiuni radiotelegrafice din turnul înalt al fortăreţei începând cu anul 1914. După Primul Război Mondial, Castelul lui Ţepeş a adăpostit corpul de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut aflat în apropiere. În vremea comuniştilor a fost cazarmă pentru militarii care păzeau Mausoleul construit pe locul Muzeului Militar Naţional din Parcul Carol.

După 1990, castelul a fost repartizat unei unităţi de jandarmi apoi a intrat într-un amplu proces de restaurare şi consolidare deoarece turnul mare se înclinase primejdios spre lacul din parc. După încheierea lucrărilor, începând cu 30 septembrie 2004, Castelul lui Ţepeş a devenit sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

Soarele arzător ne aminteşte că vara se apropie cu paşi repezi şi ne convinge să coborâm de pe platforma castelului pentru a căuta un loc la umbră.

Avem onoarea să vorbim cu domnul general de brigadă doctor inginer Ioan Pană, veteran de război, supravieţuitor al bătăliilor de la Cotul Donului şi de la Stalingrad pe care a numit-o cea mai sângeroasă bătălie a secolului trecut. Se poate mândri cu contribuţii excepţionale în cercetarea ştiinţifică, cu aplicabilitate în domeniul militar şi în afara acestuia. Domnul General este, la 95 de ani, un om cald, deschis, dornic să povestească celor mai tineri cu modestia ce defineşte marile caractere. Face parte din prima generaţie de absolvenţi a Academiei Tehnice Militare şi este încântat când soţul meu se prezintă şi îi spune că a absolvit acelaşi institut de învăţământ superior. Îi prinde mâna şi nu îi mai dă drumul până la sfârşitul discuţiei simple şi calde, ca de la bunic la nepot. Îi spunem că bunicul meu şi bunicul soţului meu au luptat în aceleaşi bătălii. ”Şi s-au întors, dragii de ei? Poate i-am cunoscut...” „S-au întors, Domnule General.” „Mai trăiesc?” „Nu, s-au mutat la Cer dar au trăit mult, şi-au văzut copiii şi nepoţii mari.” A absolvit Liceul Militar din Craiova. „Sunt din aceeşi promoţie cu Mihai”, ne spune cu mândrie. „Care Mihai?”, întreabă un copil în preajma noastră. Domnul General nu răspunde, i se pare de la sine înţeles, dar eu îi spun micuţului care priveşte cu ochi curioşi: „Regele Mihai, puiule...” Ne arată fotografii în care îl vedem licean cu uniformă militară, tânăr ofiţer, matur... zâmbeşte unei amintiri şi ne arătă poza unei tinere frumoase. ”Soţia mea... a plecat acum 8 ani... a fost o somitate şi ea...”

Îi fac câteva fotografii soţului meu împreună cu Domnul General, un arc peste multe generaţii de ingineri militari. O tânără drăguţă îmi propune să ne pozeze pe toţi trei dar refuz politicos... mi se pare că nu se cade deşi Domnul General, cu zâmbet cald de bunic şi cu eleganţa unui mare Domn, nu se supără pe nimeni. Ne luăm la revedere cu greu de la Domnul General dar îi lăsăm şi pe alţii să se bucure de întâlnirea cu acest OM. Peste puţin timp este invitat la microfon şi vorbeşte liber, coerent, despre viaţa sa care ar putea fi lesne subiect de roman, despre vremurile devenite istorie şi despre prezent. Spune multe lucruri care ajung la sufletul celor care ascultă dar reţin ce ne spune la final. „Este un dialog peste generaţii, între generaţia mea care se duce şi dumneavoastră, un pachet de generaţii care îşi caută drumul prin viaţă. Aveţi tineteţea... folosiţi-o!”

Ne plimbăm în jurul castelului printre copiii de la liceul Nicolae Tonitza care caută cele mai potrivite unghiuri din care să picteze Castelul lui Ţepeş. Ascultăm micii muzicieni de la liceele Dinu Lipatti şi Ion Barbu care ne poartă într-o lume a armoniei. Avem copii atât de talentaţi... eu n-am încetat să visez că vor face o Românie mai curată şi mai frumoasă...

În curtea dinspre Parcul Carol, la umbra zidurilor de piatră ale castelului, sunt expuse panouri cu fotografii ale mausoleelor, monumentelor şi cimitirelor de onoare din România şi din străinătate aflate în grija Oficiului Naţional pentru CultulEroilor. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Mateiaş, Soveja, Giurgiu, Focşani, Galaţi, Comana, Topliţa, Târgu Ocna, Odorheiul Secuiesc... atâtea locuri din ţară şi din lumea mare în care tinerii noştri şi-au dat viaţa pentru patrie.

Ultima realizare a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor este amenajarea Cimitirului de Onoare Românesc de la Rossoşka, regiunea Volgograd, Rusia în memoria ostaşilor români care au murit în bătălia de la Stalingrad.

În două vitrine din sticlă sunt expuse obiecte ce au aparţinut soldaţilor care şi-au pierdut viaţa la Stalingrad, fotografii şi scrisori. Încerc să descifrez două scrisori, scrise cu litere mărunte dar citeţe. ”Scumpă măicuţă... Scumpul şi dragul mamei Neluţ...” Nu ştiu dacă Neluţ s-a întors la mama lui dar simt că era copil, abia ieşit din adolescenţă. Dacă era un tânăr bărbat ar fi scris soţiei, ar fi întrebat de copii... Din delicateţea formulelor de adresare simt legătura dintre băiat şi mamă pe care nici moartea nu o poate rupe. Nu mi-e ruşine să plâng... e vară, e soare, miroase a tei, a iasomie şi a soc şi plâng pentru toate mamele care şi-au pierdut copiii în toate războaiele lumii... O fetiţă de vreo şase ani care pictează se uită nedumerită la mine. ”Mi-a intrat ceva în ochi, scumpo, tu nu trebuie să plângi niciodată...”

Suntem invitaţi să-l ascultăm pe actorul Florin Nan care recită, cântă, emoţionează publicul. Cu expresivitatea specifică actorilor spune povestea Monumentului Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol. Aflăm că, după Primul Război Mondial, România a fost printre primele ţări care au urmat exemplul Franţei şi a hotărât să ridice un monument închinat memoriei ostaşilor care s-au jertfit pentru ţară. Potrivit Tratatului de la Versailles în care se stabilea obligativitatea fiecărei ţări de a respecta mormintele ostaşilor străini, România a fost primul stat care a asimilat eroii străini celor naţionali.

În anul 1923, autorităţile române au hotărât ca simbolul sacrificiului soldaţilor căzuţi în lupta pentru reîntrgirea patriei să fie osemintele unuia dintre eroii necunoscuţi. La 13 mai 1923, zece sicrie cu oseminte au fost depuse la biserica Adormirea Maicii Domnului din Mărăşeşti. Alegerea sicriului care urma să plece la Bucureşti a aparţinut unui orfan de război, elevul premiant Amiclar C. Săndulescu de la Liceul Militar Dimitrie A. Sturdza. În faţa celui de-al patrulea sicriu, băiatul a îngenuncheat rostind: ”Acesta este tatăl meu!” Celelalte sicrie au fost îngropate cu onoruri militate la Mărăşeşti iar cel ales a fost purtat pe braţe de o gardă de ofiţeri, cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, până la trenul special cu care a venit la Bucureşti. Întâmpinat în capitală de regele Ferdinand însoţit de personalităţi politice şi militare ale vremii, Eroul Necunoscut a fost aşezat pe un afet de tun tras de opt cai şi dus la biserica Mihai Vodă.

Pe 17 mai 1923, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului şi a numeroşi bucureşteni a avut loc în Parcul Carol ceremonia reînhumării Eroul Necunoscut. La ora 12 sirena Arsenalului Armatei şi clopotele tuturor bisericilor din Bucureşti au vestit că a fost coborât în lăcaşul de veci Eroul Necunoscut.

În regimul comunist, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958, monumentul funerar a fost distrus hoţeşte şi osemintele mutate pe furiş la Mărăşeşti. Abia în 1991 Eroul Necunoscut a revenit la locul originar din 1923, pe esplanada din faţa Memorialului Eroilor Neamului.

Ultimul moment la care participăm este retragerea Lupilor Albi în aplauzele asistenţei şi intrarea în curte a Detaşamentului Drill Team al Brigăzii 30 Gardă Mihai Viteazul. O formaţie de militari profesionişti, băieţi şi fete, fac o demonstraţie spectaculoasă de mânuire a armelor. Şi-au arătat din plin virtuozitatea spre deliciul asistenţei. Este deja aglomerat, nu pot face poze... Se retrag şi ei,însoţiţi până la autobuz de ropote de aplauze.

Copiii din Ansamblul folcloric Podgoriţa din comuna Tătaru, judeţul Prahova, îmbrăcaţi în splendide costume populare se pregătesc să-şi înceapă programul. Soarele arde prea tare aşa că plecăm spre casă iar cântecele copiilor ne însoţesc o bună bucată de drum.

Sunt bucuroasă că am fost astăzi la Castelul lui Ţepeş. M-am întors acasă încărcată de emoţie, de soare, de miresmele primăverii... am cunoscut oameni minunaţi, oameni frumoşi... Organizarea impecabilă, decorul de poveste, muzică... Ce ţi-ai mai putea dori într-o zi de sâmbătă, la început de vară?

---

VIZUALIZĂRI: 2294 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI