Pactul de la Varșovia – Live! Arsenal Park – Orăștie

TIPĂREȘTE

Acesta este un articol mai vechi pe care am uitat să-l postez la momentul oportun. L-am găsit acum câteva zile când am „făcut curat” prin calculator. Sper să vă placă şi să vă ajute.

Era o frumoasă zi de toamnă şi mă deplasam cu maşina de la Deva la Sibiu. Șoseaua era destul de bună, lejeră şi mă apropiam de Orăştie. Urc un deal iar în dreapta văd un monument, un corn uriaş de vită, de vreo 10 metri înălţime, pus pe un postament de beton.

Pe dreapta şi pe stânga, pe cum urc dealul, sunt copaci iar cum ajung sus, pe coama acestuia, văd un echipaj de poliţie postat undeva mai în jos pe şosea. Şirul de copaci se termină iar pe stânga se vede un atelier de dezmembrări auto, pe dreapta o fabrică părăsită, un tanc, o staţie… Frână! Vreau să zic, neuronii pun frână! Un ce? Un tanc? Sunt siderat! Ce caută un tanc pe marginea şoselei cu ţeava îndreptată spre maşinile care trec pe lângă el? Reduc viteza după care trag pe dreapta, în staţia de carburanţi, aflată la 200 de metri mai la vale. Privesc spre locul din pricina căruia mi-am întrerupt călătoria. Da! Este un tanc! Un tanc adevărat!

Am aparatul foto la mine, aşa că mă întorc la locul unde este tancul, să-l imortalizez ca pe un obiect inedit. Lângă acesta, o pancartă şi un steag mare alb prins de un catarg, mă informează că există un muzeu denumit Arsenal Park Transilvania unde mai funcţionează şi un hotel de trei stele cu numele de Adventure Park.

Ca orice parc militar care se respectă are şi o emblemă, un blazon având ca desen un avion de luptă, un transportor de trupe, un tun şi o stea mare, în cinci colţuri. Chiar pe frumosul tanc, există o săgeată indicatoare şi un înscris cum că mai sunt 600 de metri până la respectivul Park. Minunat!

Urc în maşină şi pornesc, pe un drum betonat, undeva spre stânga în faţă având un loc ce părea a fi o fabrică. Pe toţi stâlpii de înaltă tensiune, de pe marginea drumului, sunt amplasate indicatoare care să te îndrume spre parcul respectiv. Cam după 100 de metri, în stânga, pe marginea drumului, văd o remorcă de transportat tehnică militară, vopsită în verde şi cu inscripţii militare, pe care sunt desenate săgeţi de orientare care să te ducă la destinaţia dorită. După alţi 100 de metri, în dreapta, lângă pădure, văd un transportor şenilat. Urmează pe dreapta un poligon de tragere, amplasat într-un loc unde pădurea a fost defrişată, şi mai departe, pe dreapta, văd un avion MIG, din care a mai rămas doar coada, înfipt într-un TAB. Foarte tare, frate!

Drumul începe să urce, în dreapta fiind pădurea unde apare instalat un tun iar pe partea stângă este un gard din plăci de ciment. Tot pe stânga, la 100 de metri de locul unde este amplasat tunul, este o clădire vopsită în galben, unde este şi intrarea în parc, având lângă ea o mică parcare cu pietriş pe jos. Poarta de la intrare, vopsită în verde, pe care scrie Arsenal Park, este „păzită” de un soldat, manechin, amplasat în partea dreaptă, sus, cu o mitralieră antiaeriană.

La intrare mă întâmpină un bărbat îmbrăcat în ţinută militară, cu pantaloni kaki de camuflaj, un tricou de asemenea kaki, mulat pe corp şi încălţat cu bocanci. Are constituţie atletică iar tunsoarea scurtă îl prinde foarte bine. De fapt, tot personalul care deservește parcul, pe care eu i-am văzut, aduceau foarte mult, ca înfăţişare, cu militari încă activi, aceasta probabil fiind o condiţie a angajării lor acolo. Plătesc 10 RON, iar pentru informaţii, detalii, hărţi şi orice altceva sunt îndrumat către clădirea Comandamentului, aflată cam la 100 – 200 de metri de la intrare.

De fapt ce este acest Arsenal Park Transilvania? Este un complex de vacanţă cu specific militar, fiind unic în Europa. A fost construit pe locul unei foste fabrici de muniţie şi se întinde pe 88 de hectare. Toate clădirile, fostei fabrici, au fost transformate în locuri de cazare de trei stele, având o capacitate de 200 de locuri. Complexul este impresionant, amplasat în mijlocul unei frumoase păduri, cuprinzând terenuri de sport, fotbal, handbal, baschet, piscină, jacuzzi, sală de mese sau popotă, loc de joacă pentru copii, tabără pentru copii, teren pentru paintball, sală cu jocuri interioare gen tenis de masă sau biliard, un cinematograf în aer liber şi tot arsenalul de facilităţi care să producă o şedere cât mai confortabilă şi plăcută.

Pe marginile aleilor late ale complexului este amplasat un impresionant arsenal de tehnică militară, de la tunuri, lansatoare de rachete, mitraliere antiaeriene, transportoare blindate şi şenilate, tancuri, amfibii, bărci militare şi până la avioane de luptă existând chiar şi un elicopter, toate originale şi fost funcţionale, majoritatea de producţie sovietică şi românească. Partea cea mai tare a parcului este că tot armamentul expus poate fi atins, pipăit, manevrat, muşcat, gustat, tot ce vrei, poţi să te caţeri pe ele, pe tancuri, pe tunuri, pe avioane, pe orice doreşti fără nici cea mai mică restricţie. Nebunie!

Parcul dispune de personal calificat, specializat în pregătirea militară, care este gata să preia orice grup, indiferent de numărul de membri şi să urmeze, cu aceştia, un program cazon la cele mai înalte cerinţe şi exigenţe. De asemenea există posibilitatea de a prelua grupuri mari de copii, în sistem de tabără, stabilindu-le un program zilnic funcţie de cerinţele acestora.

Să continui acum cu descrierea. Imediat după intrare, în spatele porţii este şi cuşca lui Grivei, vopsită cum altfel decât în verde, acesta fiind probabil plecat la plimbare prin pădurea care se întindea în partea dreaptă şi în care duceau mai multe poteci. Tot lângă intrare, pe o movilă de pământ, este amplasat un elicopter, vopsit în culori de camuflaj, pe care scrie, printre altele, U. M. de Vacanţă.

Mergând pe alee, spre Comandament, pe ambele părţi sunt mici clădiri, foarte frumoase, cu geamuri termopan, îngrijite şi foarte curate, unde sunt cazaţi oaspeţii parcului. Ajung şi la Comandament, o clădire destul de mare, cu o scară lungă de piatră, şi având arborat, pe o parte a intrării steagul României şi pe partea cealaltă parte steagul parcului. O mitralieră antiaeriană păzeşte intrarea în clădire. Tot în faţa acestuia este şi un avion de luptă iar în partea dreaptă sunt panourile cu toate informaţiile necesare pentru a vizita parcul, cu harta acestuia, posibilele activităţi şi contravaloarea acestora. Lângă panouri sunt mai multe mijloace de transport individuale, biciclete, două modele, maşinuţe electrice care se închiriază, contra cost, pentru a facilita vizitarea parcului, care de altfel este întins pe o suprafaţă destul de mare. În spatele panourilor, pe o mică ridicătură, este amenajat un parc de joacă pentru copiii foarte mici, cu leagăne, tobogane, trambuline şi alte chestii drăguțe care să-i ţină activi.

În spatele Comandamentului, lipit de acesta, este restaurantul sau cum i se mai spune popota, cu o sală de mese interioară foarte mare. Urmează, pe stânga, un loc unde se organizează focul de tabără, sau de campanie, amenajat cu mese şi bănci, vitrine frigorifice şi utilat cu toate cele necesare servirii mesei.

Aleea continuă, pe dreapta şi pe stânga cu mai multe tunuri, TAB-uri şi amfibii, şi ajung la o răscruce de unde în dreapta se vede un turn imens păzit de mai multe maşini de luptă. Privind înainte este un tanc, în spatele căruia sunt mai multe clădiri din cărămidă, dărâmate, de parcă s-ar fi tras în ele cu tunul iar pe stânga se văd două terenuri de sport, cu gazon artificial de culoare cărămizie. În pădure sunt amenajate mai multe locuri, unele de camuflaj, acoperite cu frunze şi crengi şi altele pentru antrenament dotate cu frânghii legate printre copaci.

Ajung la tancul de lângă clădirile bombardate, realizez câteva fotografii şi mă întorc pe o altă alee, plasată mai jos, spre Comandament. Trec pe lângă un teren de mini-golf, o barcă militară, un teren de mini-fotbal cam de 50 de metri lungime, cu scaune amplasate pentru spectatori, doar pe o parte, pe lângă un teren de baschet şi ajung la o intersecţie de alei.

Mă pregătesc să fotografiez un lansator de rachete când, văd venind spre mine un ATV condus de un „mascat”. În spatele ATV-ului, de aproape, îl urmează o maşină militară de teren de transport soldaţi, având partea din spate acoperită cu o prelată de camuflaj tip frunze. Deoarece se apropie de o curbă, mă aştept ca „mascatul” să reducă viteza ATV-ului, dar, spre surprinderea mea, acesta accelerează, producând un zgomot infernal şi venind spre intersecţie în acceleraţie. Maşina îl urmează de aproape iar primul meu gând este că se vor răsturna. Amândoi. Sar într-o parte, pe iarbă, moment în care „mascatul” intră în curbă, virând la 90 de grade. Se ridică pe două roţi şi continuă cursa accelerând nebuneşte. „Acesta a scăpat, îmi zic, dar maşina militară precis se răstoarnă, la aşa o viteză”. Maşina intră şi ea în viraj, cu roţile scrâşnind îngrozitor, spărgând liniştea aşternută după trecerea „mascatului”, care avea rol de antemergător. Pentru câteva clipe îl văd pe șoferul acesteia care învârte strașnic volanul mașinii și se înclină în partea virajului, parcă vrând a echilibra forța centrifugă a mașinii. Uit de aparatul foto şi privesc uluit scena care se desfăşura la câţiva metri de mine, incredibil. Din spatele maşinii, de sub prelată, se aud ţipete, răcnete şi chiuituri. Realizez că maşina transporta oameni, turişti dornici de senzaţii tari, a căror feţe livide le văd, pentru câteva clipe, atunci când unul din ei ridică prelata pentru a mă saluta. Maşina dispare şi ea iar liniştea se aşterne din nou peste parc. Ce tare!!!

Fotografiez lansatorul de rachete, care are în dotare 4 rachete și instinctiv îmi imaginez scenele televizate, transmise cu zeci de ani în urmă în perioada Războiului Rece, în care armata sovietică își ”arăta mușchii” defilând cu lansatoare de rachete prin Piața Roșie. Mai în jos pe alee, văd partea din spate a unui transportor blindat care pare înfipt într-o clădire mică de cazare, de parcă TAB-ul a dorit să treacă prin clădire dar s-a oprit, rîmânându-i partea din spate în afara acesteia. Ajung în fața micuței clădiri și atunci văd că partea din față a transportorului este ieșită prin partea opusă spatelui acestuia. Excelentă imagine!

Urmează o cazemată, mai multe transportoare și tunuri și ajung la o clădire, printre singurele, cu etaj, lângă care era parcată o mașinuță, tot militară, aflată în dotarea cameristelor care dereticau prin camerele ”soldaților”. Deci până și de acest detaliu s-a avut grijă. În fața clădirii cu etaj este amplasat un tun de calibrul 152 fabricat în anul 1939. Piesa de artilerie este înfricoșătoare. În spatele ei, între două maluri de pământ, este un avion de luptă, cu tot cu pilot - manechin, evident, căruia îi lipsește coada. Echipamentele de zbor sunt aproape toate la locul lor și fiind un avion cu dublă comandă sar în scaunul liber din spate. Locul este destul de strâmt iar cu această ocazie îmi mai împlinesc o dorință, aceea de a păși pe aripile unui avion, indiferent din care, de luptă sau comercial, dorință apărută în urma faptului că de câte ori am zburat cu vreun avion, am văzut scris pe aripile acestora cum că ar fi interzis să pășești pe ele. Ei, acuma am călcat pe aripi și chiar am încercat să mai și sar ușor pe ele. Au rezistat!

Pornesc pe o alee, pe lângă clădirea cu etaj și trec pe lângă un parc unde câțiva vizitatori trăgeau cu arcul cu săgeți în mai multe ținte cu model concentric, amplasate pe niște baloți de paie de formă cilindrică. Așa am aflat și de locul unde se trage cu arcul. Am urmărit câteva minute micul spectacol și am realizat că viteza săgeților este foarte mare, străpungând foarte ușor baloții respectivi. Deci, mare atenție, chestia asta cu arcul este departe de a fi o simplă joacă!

La 50 de metri mai jos este tabăra de copii. În fața clădirii taberei este un zid mare de beton pe care sunt mai multe desene, foarte mari și foarte frumos realizate. Undeva, la un capăt al zidului, cocoțat pe oscară, un individ lucra la unul din desene. ”Bună, zic eu către individul care stătea cu spatele, ce faceți? ” ”Bună, îmi spune, restaurez desenul”. ”Dumneavoastră l-ați realizat? ”, îl întreb. ”Da, eu”, îmi răspunde. ”Ce reprezintă desenele astea? ” ”Sunt obiectivele de interes turistic din jurul Orăștiei”, îmi spune și continuă: ”Din păcate acoperișul de pe zid este foarte îngust iar ploaia spală desenele așa că trebuie restaurate. N-au vrut să facă un acoperiș mai mare, cică ia din vederea desenului” și ridică din umeri. Îl las să-și continue treaba.

Vis-a-vis cu tabăra de copii, peste aleea ce trece prin fața ei, este un câmp deschis pe care sunt mai multe tancuri, parcă dispuse în formație de luptă. În spatele lor, pe un covor roșu sintetic, este o locomotivă cu aburi lîngă care este o tablă de șah cam de 3 metri pe 3 metri cu piesele cam de o jumătate de metru înălțime. Lângă acestea este amenajat un loc cu mai multe aparate de gimnastică și de fitness și un mic jacuzzi unde încap cam 3 persoane.

Trec mai departe pe lângă lansatoare de rachete, tunuri, mitraliere, mașini de luptă ale infanteriei, plantatoare de mine, un lansator de proiectile reactive și ajung în zona destinată echipamentului militar suport adică format din mașini de intervenție, de deszăpezit, salvări, macarale, transportoare și tractoare șenilate de evacuare, cel mai interesant fiind un șenilat cu un tambur uriaș plasat deasupra care probabil era capabil să tragă și un tanc de s-ar fi împotmolit.

Văd mai mulți tineri care se pregătesc de ceva. Mă apropii de ei și îmi dau seama că se pregătesc de o partidă de paintball. Cu ei este și un angajat al parcului, ușor de recunoscut după îmbrăcăminte și alura sportivă. Le transmite indicații și le arată în ce direcții să se deplaseze. Intră cu toții în pădure și se împrăștie care încotro. ”Începeți jocul! ” se aude vocea supraveghetorului iar pădurea începe să răsune de pocnituri. Mă îndepărtez de locul respectiv și mă îndrept spre locul de unde au pornit tinerii dornici de paintball. Acolo este amenajat un loc de recreere și servit masa iar într-o parte este un cort militar.

Este dej târziu, umbrele, arucate de copaci pe pământ, sunt deja foarte lungi semn că soarele va dispărea cât de curând la orizont iar afară este deja răcoare. Mă îndrept spre Comandament, iar în drum trec pe lângă mai multe autovehicole ARO, tunuri, lansatoare de rachete și ajung la un cinematograf în aer liber, foarte mic, cochet dar inspirând un aer de cazarmă. Mi-l imaginez plin de soldați privind un film patriotic, din experiență proprie, și zâmbesc de-o amintire veche parcă de când lumea. Mă încearcă un gând nostalgic iar aerul rece de afară mă trezește la realitate.

Ajung la Comandament dar pe undeva prin partea stângă a acestuia, unde este amenajat un mic loc de plajă, cu șezlonguri așezate frumos pe două rânduri și cu o piscină mică, în mijloc, sub formă de bob de fasole. O cabină de schimb și un duș completează micul ștrand. Lângă acesta, pe o platformă de scânduri de lemn, este amenajat un mic loc de recreere, dotat cu mai multe fotolii mari de relaxare și unde vara, datorită pomilor dimprejur, se pare că este umbră. Între fotolii, realizat în miniatură, este o copie a Turnului Eifel. De pe platforma locului de relaxare se vede, într-o parte lipit de aceasta, avionul de luptă, cu dublă comandă, fără coadă.

Împrăștiate prin tot parcul, pentru a dovedi că soldatul are și spirit estetic creativ, sunt mai multe statui abstracte, realizate din marmură albă, atelierul unde se confecționează acestea fiind undeva pe lângă terenul de paintball. În spatele terenului de paintball este și o drezină cu care se pot organiza concursuri între ”soldați”.

Mă îndrept spre ieșire, trec pe lângă sala de jocuri ”indoor”, pe lângă movila cu elicopterul și remarc gardul parcului, ce-l desparte de clădirile vecine, acoperit cu plasă de camuflaj de tip frunze. Foarte atenți la detalii, bravo!

Ies pe ușa principală iar angajatul, cel cu alură de soldat, de la intrare, când mă vede, sare sprinten în picioare, ia un pliant cu parcul și mi-l întinde zâmbind urându-mi drum bun și să mai veniți pe la noi. Surprins de viteza de reacție a acestuia, mă trag ușor înapoi, iau pliantul, îi mulțumesc și-i spun: ”Fiți sigur de asta! Să trăiți! ”

---

VIZUALIZĂRI: 1994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI