ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
JUL-2018
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 60 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Excepțional

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Rar mi se întâmplă să acord notă maximă unui hotel. Întotdeauna sunt diverse neajunsuri, care te fac să scazi o eventuală notă, acordată unei unități de cazare. Nici aici nu a fost o excepție și a fost un lucru care m-a nemulțumit, dar toate celelalte lucruri pozitive întâlnite aici au compensat și m-au făcut să trec repede cu vederea și să-i acord notă maximă! Evident și cadrul natural de excepție, în care este amplasat acest hotel a jucat un rol esențial.

Rezervarea la acest hotel am făcut-o pe booking, imediat cum am achiziționat biletele de avion și anume prin iarnă. Inițial șapte nopți de cazare la acest hotel mă costa 1350 euro, Pentru o cameră triplă, cu posibilitate de anulare gratuită. Mi-am făcut eu calculele și mi se parea că mă duce această excursie cam mult! Atunci am ales să risc, asta cu toate ca eram avertizat de colega Teona referitor la posibilitatea de întârziere sau chiar de anulare a curselor Tap Portugal.

Totuși am mers la risc și am anulat rezervarea inițială și am făcut alta fără posibilitate de anulare. În noile condiții m-a costat doar 1137 euro, dar banii mi-au fost retrași automat de pe card. Totuși am economisit ceva si până la urmă a ieșit bine!

Am corespondat pe mail cu hotelul rugându-i să-mi asigure transfer de la aeroport, dar când am auzit că cer 75 de euro doar pentru un drum, m-am hotărât rapid să-mi închiriez mașină. Așa am ajuns la Renault Clio care m-a costat 240 euro pentru 11 zile. Aș fi iesit chiar mai ieftin, dacă aș fi rezervat mai din timp, dar cu cât se apropia data sejurului creșteau prețurile și la mașinile închiriate. De exemplu dacă aș fi rezervat mașina o dată cu hotelul, m-ar fi costat cam 180 de euro. Deh nehotărârea costă!

Am plecat de la hotelul din Santa Cruz la orele 12, iar la 13,30 eram deja în stațiunea Porto Muniz. Cu greu am găsit un loc de parcare în stațiune si ăla contra cost și anume 0,8 euro pe oră. Parcarea costă doar între orele 10-19, exact între orele în care stațiunea este invadată de turiști. Hotelul dispune de 15 locuri de parcare gratuite, total insuficiente. Mai mult oricine poate parca pe locurile destinate hotelului și ăsta mi se pare principalul neajuns, al acestei unități de cazare. În rest numai de bine.

Am ajuns la hotel și la recepție am fost întâmpinați de o doamnă foarte zâmbitoare. În timp ce admiram atât recepția, cât mai ales priveliștea pe care ne-o oferea am fost serviți cu un cockteil de bun venit. Un gest mic, dar întotdeauna cu un impact mare. Parcă altfel trece timpul până e gata camera și ne putem caza liniștiți. Hotelul este situat chiar pe o stâncă, iar exact în fața lui este Oceanul Atlantic, dar și picinele naturale.

Am primit o cameră chiar pe palierul unde era recepția, dar și restaurantul, la etajul unu mai exact. Apropo absolut toate camerele au vedere la mare. Camera noastră triplă era destul de mare, mai exact 25 mp. Pe jos avea o mochetă de calitate superioară și era bine izolată fonic. Aveam trei paturi single, dotate cu saltele foarte confortabile, unde ne-am odihnit pe cinste, toate cele șapte nopti petrecute acolo. La ferestre erau atât perdele, cât și draperii foarte eficiente. Ca o curiozitate, ca să spun așa, nu exista aparat de aer condiționat sau alt aparat de încălzire. În cameră era destul de cald, așa că inevitabil noaptea dormeam cu geamul deschis și ascultam marea. Nu era deranjant pentru că nu am văzut să existe țânțari sau orice alt tip de insecte, care să ne deranjeze.

Aveam un balcon mare dotat cu o măsuță de cafea, dar și cu două fotolii foarte comode. În plus mai exista și un uscător de rufe pliabil. O întreagă desfătare să servești cafeaua pe balcon dimineața, cu un așa peisaj în față. De altfel cadrul natural de excepție în care este amplasat acest hotel este de departe punctul lui forte. Am mai văzut priveliști frumoase la mare, în special în Thailanda, dar aici este cu totul altceva. Este absolut superb.

Dacă tot sunt la capitolul cafea trebuie să precizez că aveam în cameră toate facilitătile necesare preparării unei cafele de calitate și anume fierbator electric, ness, cafea instant, lapte sau chiar ceai, zahăr sau alți îndulcitori plus căni și lingurițe. Inevitabil cafeaua din cameră era mai bună decât cea de la restaurant.

TV-ul plat cu multe programe, mai puțin cele sportive care mă interesau în perioada Campionatului Mondial era la loc de cinste în cameră. Evident că nu l-am folosit deloc. Deasemenea aveam net foarte bun, atât în cameră, cât și în spațiile comune.

Camera mai era dotată cu două noptiere, cu veioze, cu o masă cu două fotolii, cu un telefon fix, dar și cu un mini frigider pe post de minibar. Era plin, dar produsele erau cam scumpe. Norocul nostru că alimentara era aproape. ;)

Evident ca aveam și un seif în cameră, foarte util când ești la plajă în mod special. Baia era foarte modernă și era dotată si cu duș și cu cadă de baie. Asta din urmă era cam strâmtă pentru mine, dar aici probabil e vina mea. Ei nu sunt probabil obisnuiți cu clienti așa bine făcuți. Produse de igenă erau multe și de foarte bună calitate. Plus că aveam și uscator de păr, dar și halate și papuci de unică folosință. Aveai cam tot ce-ți puteai dori, așa că n-am nimic de reproșat în privința condițiilor de cazare.

Mai mult curățenie se făcea zilnic și tot zilnic ne erau schimbate prosoapele și așternuturile de pat! Un mare plus din partea mea.

Restaurantul situat chiar pe palier cu noi, oferea o priveliște absolut superbă. Din punctul meu de vedere parcă depășea standardul unui restaurant de la un hotel de patru stele. Dimineața la micul dejun eram așteptați cu un pahar de șampanie de culoarea mării. Sincer nu prea sunt cu alcoolul la micul dejun, dar un pahar de șampanie, parcă te face să te simți un pic altfel. Cum am mai spus-o lucrurile mici, mai exact detaliile de multe ori fac diferența. Micul dejun era destul de variat. Aveam si ouă ochiuri, dar și omletă, aveam fasole cu cârnați, aveam diferite tipuri de mezeluri de o calitate bună, aveam cașcaval si brânzeturi, lapte si cereale, legume si fructe. Roșiile erau cam fără gust, da unde mai găsești ca acasă? Sucurile naturale erau de calitate și nu apa chioară! Chelnerii de treabă, iar doamna bucatăreasă de senzație. Pregătea niște preparate demne de masterchef, asta la prânz sau la cină.

Tot în cadrul hotelului mai exista o sala de fitness de care n-am avut nevoie, dar și la etajul doi o cadă cu hidromasaj foarte modernă, destul de mare. Să bei o șampanie în cada de hidromasaj admirând un apus de soare la Oceanul Atlantic, plus piscina naturală. Super, super, super. Exista și o saună în incintă, dar și o terasă cu câteva șezlonguri. Am profitat și noi de câteva momente acolo, dimineața sau seara când era liber.

Piscina naturală amenajată din fața hotelului nu aparține hotelului, ci este administrată privat. Totuși în fiecare dimineața primeam biltete de intrare la piscină, de la recepționer. Deasemenea și prosoapele aferente. Ciudat era faptul ca dacă în timpul zilei veneai în cameră, pentru a intra din nou la piscină îți trebuiau iar bilete. Dar asta era, recepționerii oricum erau foarte amabili.

Am petrecut șapte zile absolut deosebite la acest hotel, pe care-l recomand cu mâna pe inimă. Mai mult la plecare ne-au mulțumit pentru că am ales să ne cazăm la ei și ne-au înmânat o poză cu tot personalul, niște pliante, dar și un mic cadou și anume un borcănaș de miere.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 19.07.18 10:44:27
Validat / Publicat: 19.07.18 11:44:38
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2452 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 vedere din cameră
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 58500 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 60.85 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    robertAUTOR REVIEW
    [19.07.18 11:08:16]
    »

    rog: https://www.youtube.com/watch?v=gQkI4hvqPCs

    Mersi frumos!

    webmasterX
    [19.07.18 11:42:34]
    »

    Bună, excelentă recomandarea

    Mutat în rubrica "Aqua Natura Madeira Hotel [Porto Moniz], MADEIRA" (nou-creată pe sait)

    --

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    --

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    robertAUTOR REVIEW
    [19.07.18 11:52:23]
    »

    @webmasterX: da este ok! Mersi!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster
    [19.07.18 14:26:00]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    robertAUTOR REVIEW
    [19.07.18 15:52:35]
    »

    @webmaster: mulțumesc frumos!

    mprofeanu
    [19.07.18 18:19:54]
    »

    @robert: Foarte bună cazarea pentru a nu mă repeta și a spune același lucru ca și titlul reviewului!

    Frumoase și concludente și pozele!

    Și așa cum ai spus cafeaua avea alt gust savurată de pe balcon, aer curat, oceanul...

    nicole33
    [19.07.18 18:44:39]
    »

    @robert:

    Aşteptam acest articol.

    Felicitări pentru alegerea mai mult decât inspirată şi SB!

    Cât costa un prânz sau o cină la restaurantul hotelului?

    robertAUTOR REVIEW
    [19.07.18 19:15:57]
    »

    @mprofeanu: într-adevăr a fost ceva de vis! Nu același lucru pot spune despre următoarea cazare, dar asta-i deja altă poveste!

    Mulțumesc frumos pentru vizită si comentarii!

    robertAUTOR REVIEW
    [19.07.18 19:50:36]
    »

    @nicole33: Mulțumesc frumos! Cam 50 de euro pentru trei persoane, câte un fel de mâncare și o băutură! Era cam cu 10-15 la sută mai scump decât celelalte restaurante din stațiune! Dar era full seara!

    nicole33
    [19.07.18 20:11:10]
    »

    @robert:

    Mulţumesc.

    Cam 50 de euro pentru trei persoane, câte un fel de mâncare și o băutură!

    Cam scump.

    De fapt, mă aşteptam la un preţ de 15-20 euro de persoană, dar credeam că masa este în sistem bufet suedez şi plăteşti extra doar pentru băuturi, cum am văzut deseori în Spania, inclusiv în Tenerife sau Mallorca.

    Aşa au mai zburat lejer încă o mie de euroi.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    robertAUTOR REVIEW
    [20.07.18 09:41:22]
    »

    @nicole33: da era foarte scump din păcate!

    elenaadinaPHONE
    [06.04.23 12:40:50]
    »

    O alegere foarte inspirată! ????

    Din ce ai scris am înțeles că ați avut intrare liberă la piscinele naturale, erau incluse și șezlongurile și umbrela sau trebuia să le plătiți?

    robertPHONEAUTOR REVIEW
    [06.04.23 14:48:05]
    »

    @elenaadina: mersi frumos! Din câte îmi aduc aminte acestea nu erau incluse, dar erau la un pret modic mult mai acceptabil ca la noi pe litoral! Nu mai stiu exact cat!

    elenaadinaPHONE
    [06.04.23 17:31:39]
    »

    @robert:

    Mulțumesc! ????????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elenaadina, mprofeanu, robert

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.076102018356323 sec
    ecranul dvs: 1 x 1