ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.04.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
APR-2016
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Palatul Potlogi – loc domnesc de odihnă

TIPĂREȘTE

Am așteptat ani de zile să vizitez ansamblul brâncovenesc de la Potlogi – la început acolo exista un muzeu dar, până să ajung eu acolo, acesta s-a închis. Știrile erau contradictorii: ba că ansamblul e închis și păzit, ba se poate intra în curtea înierbată și înconjura clădirea masivă prin exterior (ea fiind încuiată). Într-un final citesc în presă că timp de câțiva ani la Potlogi vor avea loc lucrări de restaurare și reconstrucție a complexului domnesc – drept urmare am mai așteptat o perioadă. Iată însă că momentul vizitei a sosit, oarecum pe neașteptate, într-o zi de primăvară (de fapt vară autentică) a lunii aprilie 2016. Cu ocazia târgului de turism din București, ediția de primăvară, am schimbat câteva cuvinte cu reprezentanții Centrului de informare turistică Potlogi care mi-au spus că palatul domnesc se poate vizita, recepția lucrărilor fiind deja efectuată. Așa că duminică la amiază am purces la drum…

Acces. Complexul domnesc brâncovenesc de la Potlogi este un loc unde se ajunge cu ușurință, fiind situat în județul Dâmbovița. Autostrada A1 București-Pitești facilitează accesul vizitatorilor din ambele sensuri. Din București în aproximativ 25 minute se ajunge la km 49 unde este amplasat indicatorul către monumentul istoric din Potlogi. Pe breteaua de lângă benzinăria existentă în acel loc intrăm pe DJ 711A, reabilitat în cadrul aceluiași program, parcurgem rapid cei câțiva kilometri până în localitatea Potlogi, trecând printre câmpuri agricole. În centrul satului o intersecție te „aruncă” exact în fața ansamblului domnesc. Acces spre Potlogi există și de pe vechiul drum al Piteștiului (DN 7), în apropiere de Titu, prin satul Pitaru (localitatea natală a marelui pictor Nicolae Grigorescu).

Informații generale. Ansamblul muzeal Potlogi aparține din punct de vedere administrativ de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște. Există și un sait oficial al unității muzeale la următoarea adresă web: ansamblulbrancovenescpotlogi.ro/ro. Tarifele nu au fost încă stabilite deși pe sait este trecută suma de 10 lei/adult. Ghidul ne-a vorbit de o sumă între 7-10 lei, cu reducerile corespunzătoare pentru elevi, studenți și pensionari. Până la Paști (1 Mai) accesul este însă gratuit ca o măsură de promovare a obiectivului istoric. Programul școlar „Săptămâna Altfel” va aduce un număr de circa 500 de școlari zilnic, după spusele ghidului. În localitate există și un Centru de informare turistică, situat pe str. Constantin Brâncoveanu nr. 66B (în drumul spre autostradă); deși era Duminică și vizitatori destui la Palat – centrul era închis. Adresa web este: centrulturisticpotlogi.ro. Programul și tarifele de vizitare vor fi probabil stabilite după 1 Mai, moment în care „intră în pâine” și noii angajați ai unității muzeale (muzeografi, conservatori, îngrijitori).

Context istoric. Satul Potlogi a aparținut unor țărani liberi care abia la sfârșitul secolului al XVI-lea își vând bucățile de pământ boierilor, moment în care satul apare menționat și în documente de întărire a proprietății funciare. Viitorul domn Constantin Brâncoveanu cumpără moșia Potlogi pe la 1680 de la boieri ai căror nume s-au pierdut (acel Dima postelnic despre care s-a vorbit până acum deținea o moșie în satul cu același nume, Potlogi, din fostul județ Romanați, moșie dăruită mănăstirii Brâncoveni – o confuzie în documente). În 1683 apare prima construcție brâncovenească de la Potlogi – biserica cu hramul „Sf. Dimitrie”. În 1698 este construit și restul ansamblului domnesc: zid de incintă, curți interioare, palatul propriu-zis, grădini, cuhnia (bucătăria), corpul de gardă, casele slujitorilor, grajdurile și droșcăria (atelierul de trăsuri). De menționat că lucrările au fost încheiate într-un timp record: un an de zile. Curtea domnească de la Potlogi era loc de popas și reședință de vară pentru curtea itinerantă a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Descriere exterioară. Sub zidurile înalte de cărămidă sunt amenajate circa 10-12 locuri de parcare pentru autoturisme. Mai multe panouri și plăcuțe informative străjuiesc intrarea, pregătindu-l pe vizitator pentru ceea ce urmează. În dreapta intrării se află bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu, amplasat în anul 2014, realizat din marmură albă de sculptorul dâmbovițean Olimpiu Eli Petru. Într-un rond din intersecție drumurilor se află monumentul dedicat eroilor din Războiul de Independență. Dar să ne îndreptăm spre interior și să descoperim ansamblul domnesc…

Turnul porții și camerele corpului de gardă. Depășim porțile de lemn și trecem pe sub un gang boltit. În stânga și dreapta se află camerele corpului de gardă unde oștenii ce îl însoțeau pe domnitor își aveau cantonamentul. Aici se vor afla probabil casa de bilete și magazinul de suveniruri (existent deja). Două porți de acces cu turnicheți rotativi (intrare/ieșire) sunt deja montate. Poarta principală de acces și corpul de gardă sunt situate pe latura sudică a complexului.

Cuhnia (bucătăria domnească). Pășim în curtea interioară și privim către clădirea masivă a Palatului domnesc. Splendid! Dar să parcurgem pe rând toate spațiile muzeale. În dreapta turnului porții se află o clădire pătrată, inedită prin turnulețele sale. Este bucătăria curții domnești pe al cărui acoperiș se află hornul central și patru aerisiri ce asigurau tirajul aerului. Clădirea a fost reconstruită pe urmele ruinelor existente, deoarece a fost demolată la sfârșitul secolului al XIX-lea de arendașul moșiei Potlogi. Dimensiunile bucătăriei sunt considerabile – ea este amplasată separat de corpul palatului pentru evitarea incendiilor, destul de frecvente în acele vremuri. Ne putem închipui servitorii domnești străbătând curtea palatului încărcați cu tăvi de mâncare pentru ospețele organizate în marea sufragerie a reședinței. Acum în această clădire a fost refăcută vatra de foc (în mijlocul căreia tronează un vas de lut imens, original) și mobilierul bucătăriei (dulapuri, mese, scaune, polițe). În vitrine sunt expuse diverse obiecte casnice: fiare metalice de călcat cu cărbuni, vase de ceramică, obiecte de lemn (ex. covată, scăunel, strachini). În cea de-a doua cameră sunt expuse mai multe țesături (scoarțe, ștergare) pe panouri din stuf.

Casa slujitorilor. Pe latura estică, lipite de zidul de incintă, erau locuințele slujitorilor cei mai fideli, care îl însoțeau pe Brâncoveanu în călătoriile sale. Aici erau găzduiți secretarul personal, slujitorii personali de la palat, doicile copiilor ori bucătarii. Probabil că ceilalți servitori și îngrijitori ai grădinii, grajdurilor și tuturor acareturilor erau localnici. Clădirea reconstruită, cu etaj, este formată acum din mai multe camere dotate cu baie proprie ce vor fi utilizate pentru cazări.

Droșcăria (atelierul de trăsuri). În partea stângă, se află o construcție dreptunghiulară, reconstruită pe baza descoperirilor arheologice, care reprezintă droșcăria – atelierul de confecționat/reparat/adăpostit trăsurile domnești. Spațiul exterior, o terasă sprijinită pe coloane, oferă vizitatorului o zonă umbroasă. În interior sunt expuse două modele de trăsuri: o trăsură boierească (refăcută) și o droașcă de lemn, ceva mai veche. De asemenea, în spațiul expozițional din droșcărie putem admira o serie de tablouri, panouri privind evoluția trăsurilor în Europa, precum și vitrine cu obiecte legate de meseria de potcovar ori dulgher.

Palatul brâncovenesc. Piesa de rezistență a întregului ansamblu de la Potlogi este bineînțeles palatul propriu-zis. Masiva clădire are dimensiuni impresionante (32 m x 23 m), fiind compusă din pivniță, un parter înalt și etaj. Accesul principal se face pe o scară amplasată pe latura sudică, trecând printr-un foișor decorat cu elemente sculpturale din piatră de Albești. Deasupra ușii se află pisania palatului domnesc, care în traducere sună așa: Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn Io Constantin Brâncoveanul, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul. Domnul care ne-a însoțit pe parcursul vizitei ne-a explicat ce vedem în fiecare cameră, precum și diverse istorioare conexe – felicitări! .

Palatul domnesc se vizitează urmând un traseu aproape circular. Se începe cu holul central, apoi spre stânga: sufrageria domnească/sala de ospețe (mobilier masiv, costume ale epocii, tavan înalt arcuit, urme din vechea tencuială cu ornamente), biroul de lucru al domnitorului (mobilier, facsimile după documente purtând semnătura lui Constantin Brâncoveanu, veșminte, pungi de piele pentru transportul documentelor), sala tronului și spațiul de relaxare în stil otoman (piese de mobilier, reproduceri după diverse documente), camera privată a Domnului (pat central, cufere, jilțuri, sobă, urme din fresca colorată ce împodobea pereții), umblătoarea (toaleta de altădată; în număr de două, prevăzute cu turnulețe de aerisire pe acoperiș), loggia (un balcon larg aflat pe latura nordică cu vedere la grădini, la etaj fiind prezenți și un număr de 5 stâlpi ornamentați în stil baroc). Turul continuă cu camera chelarului (acest personaj administra palatul de la Potlogi; sub podeaua din această cameră se afla o trapă de acces către o ascunzătoare; aici putem privi în vitrine obiecte de podoabă, monede vechi, vase metalice, paftale boierești), camera Doamnei și camera copiilor (aici sunt amplasate mai multe panouri ce ne arată etapele construcției palatului de la Potlogi, date biografice ale familiei Brâncoveanu și vitrine cu obiecte ceramice, manuscrise sau vechi cahle). Coborâm spre pivniță, străbătând o sală amenajată cu mobilier pentru diverse activități. Pivnița este fabuloasă: un pilon central, masiv, sprijină întreaga construcție. Patru calote de cărămidă împarte spațiul în tot atâtea compartimente – tehnica de lucru este impresionantă. Ghidul ne-a spus că podeaua se afla inițial cu 1,8 m mai jos. O lumină difuză pătrunde prin ferestrele aflate la nivelul solului și împodobite cu sculpturi în piatră. Acum, în pivniță este amenajat un spațiu generos pentru evenimente culturale sau conferințe tematice.

Vizitarea palatului domnesc, explicațiile ghidului și exponatele ne ajută să ne închipuim cât mai aproape de realitate viața conducătorului Țării Românești și a apropiaților săi. Camerele spațioase, cu tavane înalte, urmele decorațiunilor murale, ferestrele arcuite (unde putem observa grosimea pereților), elementele decorative sculpturale (coloane, pisania, ferestre etc.) ne introduc în atmosfera epocii brâncovenești.

Curțile și grădinile. Spațiul exterior era împărțit în trei spații distincte, delimitate de ziduri, arcade de acces sau clădiri. Prima curte era intitulată curtea de primire și se afla în fața palatului, între corpul de gardă și scara principală a palatului domnesc. În cadrul procesului de restaurare au fost trasate și pavate alei, s-au amenajat spațiile verzi, au fost plantați arbuști și gard viu. Pe latura de vest se afla o curte mai mică: curtea slujitorilor. Cea de-a treia curte, de fapt grădina palatului, ocupa partea nordică a domeniului, având dimensiunea cea mai mare și fiind rezervată exclusiv familiei domnitoare și invitaților săi. Și acest spațiu a fost acum amenajat: alei, arcade, arbuști, diverse plante, bănci, postamente pe care sunt expuse fragmente decorative, felinare, coșuri de gunoi. Acolo unde se termina grădina - pe vremuri exista un iaz; azi, pârâul ce traversa zona a fost regularizat, s-a construit un pod de lemn și mai multe bănci pe o alee realizată pe malul apei. De la înălțimea loggiei ori a foișorului am putut observa foarte bine grădinile și amenajările peisagistice. Tot domeniul este înconjurat de ziduri de incintă, cele exterioare originale, cele din interior refăcute.

Biserica. Pe latura estică există o mică poartă ce îți permite să intri direct în curtea bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, ridicată înainte de edificarea complexului domnesc, gândită probabil în avans cu rolul de paraclis domnesc. Mi-au atras atenția cei doi salcâmi bătrâni din fața lăcașului de cult. Am pătruns în biserica răcoroasă, unde am fost întâmpinați de un tânăr care ne-a spus câteva cuvinte despre istoria acestui edificiu religios. Am admirat tabloul votiv, pictură originală de la ctitorire, dar și fragmentul deosebit de frumos rămas din pictura italianului Umberto Marchetti de la 1901-1904 (a supraviețuit o singură scenă care o înfățișează pe Sfânta Ecaterina). Lucrările din ultimii ani au condus la îmbunătățirea imaginii bisericii brâncovenești (a apărut chiar o bibliotecă), existența unui lăcaș religios în preajma unei curți domnești (sau boierești) fiind aproape „obligatorie”.

Diverse. Vizita noastră la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi a fost un prilej de rememorare a istoriei, de recunoaștere a unui stil arhitectural deosebit (stilul brâncovenesc), de relaxare și liniște. Recomand din toată inima o vizită la acest complex domnesc renăscut, din fericire, cu ajutorul fondurilor europene. Bucureștenii pot ajunge într-o „clipă” la Potlogi, deși trec prin trei județe: Ilfov, Giurgiu și Dâmbovița. Expozițiile sunt interesante, ghidul ne-a îndrumat excelent, grădinile vor crește și vor aduce un plus de frumusețe. Am înțeles că e posibil să se mai aducă exponate, mai sunt câteva panouri informative luminoase de aranjat și în curând se va pune la dispoziția vizitatorilor un audioghid. Așa DA!

P.S. Pentru a vă forma o părere despre evoluția acestui ansamblu în ultimii ani vă recomand să priviți imaginile de dinainte de restaurare atașate articolului lui @verobutterfly (vezi impresii), precum și fotografiile lui @iulianic, din timpul lucrărilor de anul trecut (vezi impresii).


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 20.04.16 13:33:37
Validat / Publicat: 20.04.16 16:40:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în POTLOGI [DB].

VIZUALIZĂRI: 5238 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Palatul brâncovenesc Potlogi și curtea de primire.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[20.04.16 16:38:51]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Ansamblul Brâncovenesc Potlogi [Potlogi, DB], BUCUREȘTI" (deja existentă pe sait)

irinad
[20.04.16 20:19:22]
»

@tata123 - Atât de frumos şi atât de aproape de mine, însă nu am ajuns deocamdată la el, deşi a fost restaurat nu cu mult timp în urmă şi chiar am avut câteva invitaţii în acest sens.

Totuşi, cred că din grabă s-a strecurat o mică eroare în text, în cel de-al doilea paragraf, complexul fiind situat în judeţul Dâmboviţa, şi nu Giurgiu. Sper să nu fie cu supărare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[20.04.16 20:35:13]
»

Un articol deosebit, felicitari! Vizitati Potlogi, va indemn si eu!

Eu am fost la Potlogi inainte de renovare si imi venea sa plang de cum se degradeaza. Ma bucur mult ca astazi arata asa cum l-ai prezentat si voi face cu siguranta un nou popas acolo.

elviramvio
[20.04.16 20:58:31]
»

@tata123 -

Superb, n-am fost inca acolo.

Multumesc pentru ca ne-ai prezentat ceva frumos si interesant.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[20.04.16 21:28:26]
»

@irinad - Acum, după restaurare și reconstructive chiar, complexul domnesc de la Potlogi e un obiectiv ce trebuie vizitat.

Mulțumesc pentru corectură, știam eu că pe undeva trebuia să mai modific ceva... dar nu am mai fost atent.

@Dan&Ema - E situat foarte aproape de București, accesibil, interesant, încărcat de istorie... Mulțumesc pentru aprecieri.

@elviramvio - Mulțumesc... într-o zi însorită mergeți la Palatul brâncovenesc de la Potlogi... va fi o zi cu folos.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ANILU
[20.04.16 21:50:39]
»

@tata123: Îți mulțumesc pentru articolul frumos și bun pe care l-ai scris.

Numai tu puteai să scrii un asemenea articol.

Și acum sa-ti spun de ce îți mulțumesc.

Potlogi este satul meu natal, și după terminarea lucrărilor de restaurare și inaugurarea oficială din 29.11.2015 mi-am propus să ajung în sat și să pot vizita și fotografia Palatul ca să pot scrie un articol ca turist.

Cunosc acest Complex Brancovenesc-Biserica și Palatul- de când mă știu.

Biserica pentru mine are o semnificație aparte, aici am fost botezată și tot aici am participat la toate evenimentele familiei, a fost funcțională tot timpul și asta datorită preoților care au slujito.

La Palat am participat la toate serbările școlare care se desfășurau în curtea interioara.

M-am bucurat când în sfârșit a ajuns Potlogi pe harta turistica a țării și ăsta datorită acestui Complex Brancovenesc.

M-am emoționat foarte tare.

Felicitări pentru un articol așa documentat.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[20.04.16 22:14:25]
»

@ANILU - Mă bucur că acest articol a stârnit emoții și amintiri, mulțumesc pentru aprecieri. Completările din partea oamenilor locului sunt întotdeauna binevenite... aduc în prim plan informații noi, inedite, multe amintiri personale.

Chiar duminică când am vizitat ansamblul brâncovenesc ne-a însoțit și un localnic de vârstă mijlocie, foarte interesat de explicațiile ghidului. Punea mereu întrebări și completa cu amintirile proprii despre vizitele din copilările la palat. Am înțeles că mulți localnici și locuitori din împrejurimi au venit să vadă noua față a Palatului brâncovenesc de la Potlogi. Vă doresc o vizită plăcută și plină de amintiri cât mai repede la Potlogi, neapărat într-o zi însorită.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[21.04.16 04:47:30]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

zlatna
[21.04.16 09:07:35]
»

@tata123 - Felicitari pentru articol. Nu stiam de acest obiectiv turistic, dar acum ca am aflat, il trecem la "must see".

mishu
[21.04.16 11:06:22]
»

Din pacate si pentru mine acest loc era necunoscut pana sa citesc acest articol si cum imi este accesibil ca zona am sa-l trec la favorite pentru o escapada de weekend in jurul Bucurestiului.

Este intr-adevar minunat sa poti avea acces la un asemenea loc si sa ti-l poti programa pentru vizita.

Un articol deosebit, minunat documentat si cu poze pe masura. Felicitari, votat cu mare placere.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[21.04.16 16:13:04]
»

@webmaster - Mulțumesc pentru desemnare.

@zlatna - Mulțumesc. Poți vizita complexul domnesc de la Potlogi atunci când ai un drum la București... accesul e facil.

@mishu - Mă bucur că ați identificat un obiectiv nou care se pretează unei ieșiri de weekend. Veți descoperi un loc faimos într-o haină nouă care a constituit o surpriză plăcută și pentru mine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Dan&Ema, elviramvio, irinad, mishu, tata123 🔱, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂAnsamblul Brâncovenesc Potlogi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.9380190372467 sec
    ecranul dvs: 1 x 1