Ansamblul brâncovenesc Potlogi

TIPĂREȘTE

Până de curând nu ştiam că în Dâmboviţa, la Potlogi, atât de aproape de Bucureşti, se află o curte brâncovenească. Am citit despre ea, am văzut multe imagini (unele foarte vechi, altele de actualitate) şi - mai presus de toate - am aflat că întregul complex a fost lăsat de izbelişte, trecerea timpului, lipsa de fonduri şi nepăsarea oamenilor aducându-l într-o stare deplorabilă. Pentru că voiam să văd ce a mai rămas din prima curte brâncovenească înălţată - parţial - încă din vremea când Constantin Brâncoveanu era mare spătar al domnitorului Şerban Cantacuzino, la propunerea mea, traseul către Pucioasa unde urma să petrecem un weekend, a fost făcut astfel încât să ajungem şi la Potlogi.

Cu intenţia de a evita surprizele (aflasem că în palatul domnesc se pripăşise o familie de ţigani), am telefonat la primărie pentru informaţii veridice, de la faţa locului. De la capătul celălalt al firului, o doamnă mi-a spus că palatul nu se poate vizita pentru că în prezent întreg ansamblul este supus unui amplu proces de refacere menit să-i redea forma iniţială reconstruind şi toate clădirile anexă din interiorul curţii. Informându-ne că la Curtea Domnească nu vom găsi decât un mare şantier, doamna de la primărie ne-a invitat să vizităm Biserica Domnească de la Potlogi, foarte frumoasă, înălţată tot de Constantin Brâncoveanu, a cărei restaurare a fost terminată de curând.

Pe autostrada București-Piteşti, la Kilometrul 49, lângă o benzinărie OMW, virăm la dreapta spre Corbii Mari. Pe DJ 711A, după 4-5 km de drum foarte bun, ajungem în centrul comunei Potlogi. Piaţeta în mijlocul căreia este amplasat un foarte frumos monument datat 1910, închinat eroilor căzuţi în războiul de independenţă, este dominată de zidurile înalte ale vechii curţi domneşti, de un bust relativ nou al voievodului Constantin Brâncoveanu şi de turlele recent renovatei biserici.

Alături de alte maşini, am parcat lângă zidurile groase, de cărămidă, apoi am privit cu sfială prin poarta deschisă pe care scria "Accesul persoanelor străine strict interzis!" Era sâmbătă, iar în curte se lucra. Întrebând dacă ni se permite să ne apropiem mai mult, cineva ne-a spus că nefiind gropi şi utilaje grele, cu grijă, putem înainta. Astfel am reuşit să surprind cele câteva imagini pe care le voi ataşa.

Curtea brâncovenească de la Potlogi

Cum spuneam, în curtea brâncovenească am găsit un vast şantier cu schele şi utilaje, cu grămezi de materiale şi mult pământ răscolit. În mijlocul acestui haos, Palatul Domnesc cu foişorul badijonat cu prelate trona încă mândru, în aşteptarea noii cosmetizări. Se înţelege că în interior, pe sub schele, nu aveau acces decât constructorii şi meşterii restauratori, aşa încât n-am reuşit să vedem frumoasele decoraţiuni care dau nota distinctivă a stilului brâncovenesc. Cu ochii minţii, ajutată de fotografii vechi şi de ceea ce mai citisem, vedeam curtea aşa cum arăta ea acum câteva sute de ani.

Moşia Potlogi a fost prima de care Constantin Brâncoveanu s-a ataşat sufleteşte mai înainte de a ajunge domn al Ţării Româneşti. El a cumpărat domeniul de la postelnicul Dima şi jupâneasa Dragna care îşi construiseră aici şi o casă. Astăzi această casă nu mai există fiind ruinată până în temelie. Peste pivniţe, pe conturul rămăşiţelor de zid, vechea casă va fi reconstruită. Şi alte dependinţe năruite (încăperile corpului de gardă, locuinţele slujitorilor, cuhnia, droşcăria) sunt incluse în actualul plan de refacere.

Noul proprietar de la Potlogi, Constantin Brâncoveanu - vel spătar, după înălţarea paraclisului (1683), începe edificarea primului din seria celor patru palate construite pentru fiii săi, Palatul Potlogi fiind destinat lui Constantin beizadea, cel mai mare dintre ei.

Palatul domnesc început în 1698 şi terminat un an mai târziu, avea curte de primire - cea mai mare, în care am păşit şi noi printre molozuri, o curte de serviciu ale cărei ziduri ruinate încă se mai văd, iar în spate, grădini care se întindeau până în lunca Sabarului.

În 1714, la numai cincisprezece ani de la construirea sa, palatul cu foişoare şi scări exterioare care duceau la etaj, cu pivniţă şi cu bogate decoraţiuni sculptate în piatră, a fost distrus şi jefuit de turci drept pedeapsă pentru o presupusă înţelegere antiotomană a domnitorului cu ţarul Petru cel Mare al Rusiei. Timp de două secole şi jumătate palatul brâncovenesc a rămas în ruină şi adâncă uitare.

Ceea ce am văzut în scurta noastră vizită, chiar aşa, ascuns sub schele şi prelate, este rezultatul unui proces de reconstruire început în 1955 având ca model un alt edificiu brâncovenesc, Palatul Mogoşoaia din Bucureşti.

Nu ştiu cât mai păstrează din înfăţişarea sa iniţială şi mai ales nu ştiu cum va arăta după refacerea de acum, dar se spune că - refăcut din presupuneri, imaginaţie şi inspiraţie din alte edificii brâncoveneşti - Palatul de la Potlogi este şi va rămâne un preţios monument de arhitectură tipic medievală care îmbină rolul de locuinţă cu cel de reşedinţă domnească somptuoasă, în acelaşi timp un exemplu al noului stil arhitectonic inaugurat în vremea lui Brâncoveanu.

Se estimează că lucrările de refacere şi renovare ale Curţii brâncoveneşti de la Potlogi vor fi terminate spre sfârşitul anului. Dacă am văzut-o în plin şantier, merită să revenim anul viitor pentru a o vedea şi în noua ei înfăţişare.

Biserica brâncovenească de la Potlogi

"Această svântă şi dumnezeiască biserică iaste zidită şi înălţată, den temelie şi până în săvârşitul ei, de robul lui Dumnezeu Constantin Brâncoveanu Vel Spătar, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos cel de troiţă slăvit şi întru cinstea lui Vel Mucenic Dimitrie, pentru a sa veşnică pomenire şi al părinţilor, carea se-au început şi le-au şi săvârşit în zilele luminatului domn Io Şerban Cantacuzino Basarab Voevod, Septembrie (1683)."

Aşadar, conform pisaniei originale, în chirilică, Constantin Brâncoveanu a ctitorit biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie în anul 1683, adică înainte de a înălţa ansamblul alăturat şi mai înainte de a urca pe tronul Ţării Româneşti. Biserica de la Potlogi este, deci, prima ctitorie ecleziastică a lui Brâncoveanu, ea deschizând seria sfintelor lăcaşuri cu pridvor deschis şi cu bogate ornamentaţii în motive vegetale la ancadramente şi coloane.

Când am ajuns noi acolo, biserica era închisă, dar imediat a apărut cineva care supraveghea nişte lucrări în curte, ne-a întrebat dacă vrem să intrăm, apoi ne-a deschis. Ne-a oferit şi două bilete pe care, spre surprinderea mea, scria "Gratuit", apoi ne-a povestit câte ceva din istoria mai nouă a bisericii. După ce l-am ascultat, am cumpărat un pliant (1 leu) cu un scurt istoric al lăcaşului din care voi prelua câteva date în completarea prezentării mele.

După cum reiese din cea de-a doua pisanie amplasată tot deasupra intrării în pronaos, mai sus de cea veche, biserica - afectată de cutremure şi de trecerea vremii - a fost restaurată de mai multe ori, ultima oară în perioada 2008-2014. Resfinţirea a avut loc "în ziua de 9 iunie 2014, când poporul dreptcredincios s-a închinat la moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu a cărui raclă a fost adusă, în mod special, de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti".

În biserică nu este permis fotografiatul, dar la rugămintea noastră, ca singuri vizitatori atunci, ni s-a îngăduit să pozăm pisania.

Păşind în pronaos, am remarcat tabloul votiv care îl înfăţişează pe ctitor cu cei patru fii (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) ucişi de turci şi canonizaţi în 1992 ca eroi ai neamului, martiri şi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Române. În tabloul votiv se remarcă faptul că iniţial biserica avea o singură turlă. Am aflat că turla de pe naos, existentă şi astăzi, a fost adăugată la restaurarea din 1904, an în care fresca brâncovenească, originală, a fost acoperită cu un nou strat de pictură.

După încercarea de restaurare din anul 1982, lucrare rămasă multă vreme nefinalizată, în 2010, cu finanţare din fonduri europene, biserica a fost restaurată integral atât în interior cât şi la exterior. Pictura brâncovenească din pridvor şi din pronaos a fost descoperită, iar în naos şi altar s-a realizat o nouă pictură.

La Potlogi, nu doar Biserica brâncovenească - "biserica mare", cum îi spun oamenii din sat - este foarte frumoasă, ci şi curtea ei. Iarba verde şi trandafirii înfloriţi ne-au făcut să mai rămânem câteva clipe pe o bancă, la umbră, privind încântaţi în jur.

Curând, am părăsit satul Potlogi cu comoara lui de trecut şi de credinţă. Prin satul vecin, Pitaru (care printr-un bust destul de degradat încă mai păstrează amintirea pictorului Nicolae Grigorescu născut acolo) ne-am continuat traseul de weekend.

---

VIZUALIZĂRI: 4131 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI