ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.10.2022
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Glorie ostașilor români! – Monumentul Ostașului Român din Carei

TIPĂREȘTE URM de aici

... Totdeauna în arta mea am fost un povestitor... (sculptor Vida Gheza)

Am trasat itinerarul de vacanță din vara anului 2022 planificând și o oprire scurtă în orașul Carei, în primul rând pentru o vizită la Castelul Károlyi (vezi impresii), dar și pentru a vedea cu proprii ochi un monument impresionant, adus la lumină mai ales în preajma zilei de 25 octombrie – Ziua Armatei Române. Este monumentul pe care îl cunosc din manualele de istorie de altădată, imaginea chipului de piatră al soldatului mi s-a întipărit pentru totdeauna în minte. Nu știu dacă acea imagine mai apare prin manualele de istorie.

Începând din anul 1959 a fost instituită tradiția sărbătoririi Zilei Armatei Române, o sărbătoare generală, separată de momentele aniversare ale diverselor categorii de arme și specialități militare. Sărbătoarea a fost stabilită luându-se în considerare data de 25 octombrie 1944, moment din timpul celui de-al Doilea Război Mondial când trupele române, în colaborare cu cele sovietice, au eliberat orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități vestice românești de dimensiuni mai mari.

România a fost într-o situație complicată în cea de-a două conflagrație mondială, atât politic, cât și militar, prinsă între cele două puteri totalitariste: Germania și Uniunea Sovietică. După ce în urma Dicatatului de la Viena din 1940 am pierdut peste 43.000 kmp din Transilvania de Nord ținta României a fost să recupereze acest teritoriu, chiar dacă timp de câțiva ani am luptat alături de germani. Abia în a doua jumătate a anului 1944 s-au întors armele și s-a pornit la eliberarea Transilvaniei până la granițele stabilite în urma Conferinței de pace de la Paris din 1919-1920.

Din punct de vedere istoric și nu numai sunt multe de scris, încă persistă nelămuriri, încă sunt controverse, cert e faptul că în 1959, după retragerea armatei sovietice din România, s-a hotărât serbarea Zilei Armatei Române în data de 25 octombrie a fiecărui an. Coincidență sau nu, data de 25 octombrie reprezintă data nașterii Regelui Mihai I.

Vizită: august 2022

Adresă: Calea Armatei Române, Carei

Coordonate: 47°40' 56.2"N 22°28' 08.2"E

Chiar vis-a-vis de parcul dendrologic din jurul Castelului Károlyi se află un spațiu verde destul de mare care „ascunde” monumentul care omagiază eroii din cel de-al doilea război mondial. Am stat câteva minute pe o bancă admirând în liniște acest grandios monument de for public, apoi l-am înconjurat privind de aproape fiecare element constituent. Sculptorul băimărean Vida Gheza, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici și membru corespondent al Academiei Române, realizează împreună cu arhitectul Anton Dâmboianu opera comemorativă de mari dimensiuni din piatră albă. Monumentul Ostașului Român a fost inaugurat în 1964.

Detalii și semnificații. Ajunși în fața platformei abia putem cuprinde monumentul care are o deschidere frontală de 18 m, o lățime de 5 m și 12 m înălțime în punctul cel mai semeț. Descoperim rând pe rând elementele simbolice de pe fațada principală:

????capul de țăran (extremitatea stângă) – semnifică demnitatea și atașamentul față de pământul natal

????o poartă țărănească cu decorațiuni specifice Maramureșului – „poarta jertfelor” (lateral stânga)

????o femeie plantând o floare – simbolul vieții și al renașterii (panou central)

????chipul unui ostaș – hotărâre și dârzenie (lateral dreapta)

????obeliscul – flacăra eternă închinată eroilor (extremitatea dreaptă)

Iată cum sună descrierea monumentului chiar cu cuvintele sculptorului Gheza: Lucrarea are mai multe elemente simbolice, începând cu acel cap de țăran care există la capătul complexului, simbolizând răscoalele țărănești care au fost pe aceste meleaguri. Urmează poarta jertfelor care s-au dat pentru eliberarea patriei. E țăranca ce împlântă o floare, simbolizează viața nouă care începe. Urmează soldatul eliberator care, sub forma în care e reprezentat, ilustrează un ostaș demn de menirea lui, participant activ la eliberarea Patriei. Ca punct culminant al acestui monument, am înălțat obeliscul sau flacăra veșnică, un obelisc ce seamănă cu turlele bisericilor din Maramureș.

Mai sunt prezente câteva panouri sculptate atât pe fața, cât și pe spatele monumentului, reprezentând diverse scene: familia conducând ostașii la luptă, militari în acțiune și muncitori sprijinind efortul de război.

Îmbinarea masivelor blocuri de piatră și amplasarea voluminoaselor panourilor sculptate este gândită cu măiestrie, combinația creând un monument bine închegat. Poate că ar fi bine să se amplaseze o placă informativă cu descrierea și semnificația elementelor care compun complexul monumental.

În vara acestui an s-au purtat discuții în contradictoriu pe marginea unui proiect de milioane de euro realizat de Primăria Carei sub titlul „Reamenajarea parcului din zona Monumentului Ostașului Român” (gazetademaramures.ro/monu ... imalizare-24996).

Concluzii. Călătorul în Carei nu trebuie să ocolească acest monument al eroilor și, de asemenea, poate combina vizitarea ansamblului sculptural cu o incursiune la Castelului Károlyi și în centrul vechi al orașului, pus pe picioare prin restaurări de clădiri, amenajări peisagistice și amplasări de statui.

Alegeri inspirate!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 25.10.22 07:13:39
Validat / Publicat: 25.10.22 08:37:10
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CAREI

VIZUALIZĂRI: 363 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Cei rămași acasă...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43600 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster
[25.10.22 08:48:26]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

mprofeanuPHONE
[27.10.22 12:40:43]
»

@tata123 ????: Articolul tău mi-a readus aminte de Carei pe care l-am revăzut toamna aceasta. Interesant monument, nu știam că obeliscul seamănă cu turlele bisericilor din Maramureș!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Locuri de vizitat în Carei și împrejurimi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.84976196289062 sec
    ecranul dvs: 1 x 1