Zborul de întoarcere din Mallorca fiind programat abia spre seară, rezultă că am mai avut cel puțin o jumătate de zi de colindat, pe care am decis încă din start s-o dedicăm capitalei Palma, motivul principal fiind vecinătatea aeroportului. De fapt, eu și Tati mai apucaserăm cândva să bănănăim prin Palma, chiar și să vizităm celebra catedrală (vă povestii la vremea respectivă), ideea era să înțeleagă și copiii, în mare, cu ce se mănâncă acest vibrant oraș [...] — citește

Citisem în micul meu ghid turistic cu care plecasem înarmată în Mallorca despre așa-numitele celler (tradus „pivnițe” ) – localuri instalate în foste crame, ce servesc de obicei bucătărie tradițională. Citisem și că s-ar găsi peste tot pe insulă, dar mai ales în orașele din centru: Inca, Sineu, Petra. În Sineu chiar am dat de o celler (am recunoscut numele din ghid), se află chiar în piața centrală, însă avea lacătul pus pe ușă și nu părea că de puțin timp. [...] — citește

Ca s’Amitger (Google Translate susține că în cataloneză ar însemna „este prietenos” ; ziceți și voi!...) este restaurantul din vecinătarea parcării arondate Monastiri de Lluc. Îl remarcasem pe drumul dinspre parcare spre mânăstire, când am ajuns, dar am decis să poposim la întoarcere. Era musai, căci masa de aproape-prânz fusese o simplă felie de pizza pe plaja din Sa Calobra, cu ore bune în urmă. Pe google are o notă bunicică, 4,0, iar adresa din buletin este Plaça [...] — citește

Deia este unul dintre cele mai frumoase sate tradiționale mallorcane și desigur că nici noi n-aveam cum să-l ratăm. Doar că – știți cum se-ntâmplă – socoteala de-acasă câteodată nu bate neam cu a’ din târg. Adică în loc s-o cotim dreapta, spre zona istorică și dichisită, o ținurăm tot înainte, în direcția unde, cel puțin pe hartă, se întrezărea concentrația cea mai mare de cârciumi. Căci deocamdată era musai să potolim șoriceii din burtici. Piramida [...] — citește

Calele din sudul Mallorcăi sunt absolut spectaculoase, dar au un oarece „defect” : nu prea au mâncătorii. Unele deloc. Noi, obișnuiți ca-n Grecia, pe principiul „o plajă – minim o tavernă” , ne-am trezit dintr-o dată, la Calo des Moro, flămânzi și... nerezolvabili! Noroc că aveam semnal la telefon, implicit date mobile, altfel cred că bâjbâiam mult și bine. Așa, ne dumirirăm rapid: cele mai apropiate (și singurele pe o rază de 15-20 km) mâncătorii se află [...] — citește